Vechiul Kőln, între original şi surogat

TIPĂREȘTE

Sosit ca turist în Kőln vei fi desigur impresionat de celebra catedrală care se ridică semeață lângă apele Rinului. Întunecată şi posomorâtă, suplă şi impozantă, este acoperită de o dantelă fină din piatră, care-i dă aspectul unei cochete vădane. Şi nu este nici o exagerare, căci oraşul vechi, cel care a însoțit-o de-a lungul veacurilor, cel care o înconjura protector, cel prezentat de toate agențiile de turism drept istoricul Altstadt, este doar o iluzie, o romantică fantomă.

Asemeni multor oraşe germane şi Kőlnul s-a văzut copleşit de tone de bombe care l-au transformat într-o ruină fumegândă. Gara, portul, cheiurile au fost măturate de tăvălugul de foc, iar peste centrul urbei s-a lăsat liniştea. Doar catedrala a rămas solitară, poate din considerente militare, fiind un excelent reper pentru piloții aflați în misiune pe timp de noapte.

Astăzi "oraşul vechi" este un amalgam, în mare parte plăcut ochiului, de clădiri reconstruite pentru a aminti fala de odinioară şi construcții moderne integrate cu grijă şi bun gust. Predomină cârciumile, pentru toate buzunarele şi pentru toate pretențiile, deoarece majoritatea covârşitoare a trecătorilor este reprezentată de turişti. Să rătăcim împreună pe străzile lui pietruite şi să încercăm să descoperim gloria de odinioară ascunsă în contemporaneitate.

Istoria Kőln-ului începe cu oraşul roman Colonia Claudia Ara Agrippinensium. Pentru amatorii de arheologie urme ale vechii colonii pot fi găsite la Muzeul romanic german, unde poate cel mai atractiv exponat este mozaicul Dionyssus, care împodobea o vilă din sec. al III-lea. La fel de interesantă poate fi o vizită la Praetorium, fosta reşedință a guvernatorului imperial din oraş. Palatul a fost distrus de un cutremur iar astăzi cercetările arheolgice continuă în zona Primăriei vechi, progresele fiind vizibile de la an la an.

Despre catedrala din Kőln au scris până acum bine şi convingător mai mulți colegi (@dorgo, @costi, @robert şi alții - să mă ierte dacă i-am uitat) şi n-are rost să insist şi eu. Tristă şi acoperită cu schele mai ceva decât Sagrada familia barceloneză, rămâne azi în special ca reper artistic şi apoi de credință. Dacă-o vizitați nu ezitați să treceți pragul şi micului muzeu aflat la subsol. Probabil ați mai văzut obiecte de cult din aur şi împodobite cu pietre prețioase, dar este o bună oportunitate de a intra în adâncurile fundației, departe de zgomotul paşilor sutelor de vizitatori, acolo unde meşterul Gerhard îşi începea opera vieții, lucrare care-i va aduce nemurirea.

Ca să ne facem o idee despre cum arăta oraşul vechi să ne oprim pentru o clipă în Roncalliplatz, lângă beraria Frűh, pentru a admira o frântură din evul mediu. Fântana Zânelor, frumoasele care veneau noaptea să termine treaba celor leneşi, aminteşte de personaje din poveştile transmise peste generații. Până la generația Facebook. Fragilă şi fantastică, fântana pare a fi intrarea într-o casă din basme.

Mă strecor cu greu printre miile de pietoni spre Gross St. Martin, care cu silueta sa inconfundabilă se alătură domului pentru a alcătui celebrul skyline al oraşului. Turla ascuțită, încadrată de patru turnulețe, a fost distrusă în a doua conflagrație mondială şi abia după patru decenii s-a terminat restaurarea. Putem vedea ceea ce specialiştii consideră a fi un perfect exemplu de arhitectură renană din sec. XII si XIII. Interiorul este auster, dar luminos. Logii false, coloane, arce duble sunt câteva elemente executate în stilul romanic care induc o atmosferă plăcută, serenă. Sunt puține icoane, dar ele alcătuiesc un tot unitar cu tema "drumul calvarului".

Biserica este încorsetată de blocuri noi şi vechi care mai că o sufocă. În curtea interioară alcătuită de acestea două statui au devenit un motiv de pelerinaj pentru grupurile organizate de turişti care vizitează oraşul. Îi vedeți pe Tünnes şi Schäl, două personaje din folclorul urbei, imortalizați în metal. Nasul proeminent al bondocului Tünnes străluceşte, semn al existenței unei intrinseci superstiții.

Ieşim din labirintul micilor străduțe ca să descoperim Piața Veche (Alter Markt). Dar vechi este doar locul, căci clădirile pitoreşti cu aspect medieval care o înconjoară sunt ridicate după terminarea războiului. Din păcate au fost distruse case datând din sec. XV-XVI, case devenite renumite şi prin numele lor. "Zur Bretzel“, "zum Granen“, "rote Haus“ sau "zum Blasbalg“ nu aveau nevoie de adresă pentru a fi găsite. O curiozitate a pieții se află la înălțime, la casa numărul 24 din Piața Veche, şi este numită în dialectul locuitorilor din Kőln "Dä Kallendresser vum Aldermaat". Arta sau kitch? Dar ca s-o vedeți trebuie să ridicați privirea sus, aproape de acoperiş.

Acum noile imobile încearcă să-şi scrie propria istorie. Făcând abstracție de aceasta aspectul pieții este cât se poate de german şi prezența teraselor şi berăriilor nu face decât să întărească atractivitatea. Magnetismul este cât se poate de vizibil mai ales seara târziu, când pot fi remarcați o grămadă de indivizi "magnetizați". Tot de aici în fiecare an la 11 noiembrie porneşte carnavalul, eveniment ce se desfăşoară de peste 60 de ani. S-a creat astfel o tradiție .

Mai spre vest, puțin cam ascunsă, se află vechea Primărie. "Veche" înseamnă aproximativ nouă secole de existență, fiind considerată a fi cea mai veche din Germania. Deşi ochii specialiştilor se concentrează în special pe splendida logie dublă renascentistă care alcătuieşte fațada, mai mult m-a atras turnul gotic, împodobit cu statui ale unor personalități care şi-au lăsat amprenta asupra oraşului. Principi, regi şi împărați, dar şi de simpli cetățeni ai Kőlnului, precum Johann Maria Farina. Cine a fost acesta? Inventatorul faimoasei Eau de Cologne, cel care a transformat numele oraşului într-un substantiv comun, colónia. Probabil astăzi este un arhaism.

În apropierea primăriei găsim cea mai veche fabrică de parfumuri, înființată în 1723, şi bineînțeles muzeul aferent. Deşi mic şi fără reclame şi / sau firme luminoase, micul muzeu primeşte zilnic o grămadă de vizitatori, iar pentru un tur în limba engleză m-am programat cu o zi înainte. În subsolul magazinului am descoperit o istorie de trei sute de ani a mirosurilor, în sticluțe şi recipiente, cu utilaje primitive şi moderne, cu referiri la concurenți, dar şi la falsuri. Am început cu parfumurile tari, necesare pentru a acoperi mirosul degajat de lipsa igienii, şi am terminat cu ultimile apariții, cu suave nuanțări dedicate rafinamentului. Şi la sfârşitul turului nu evitați ocazia de a cumpăra un veritabil 4711 Eau de Cologne, cu reducere de preț.

Continuând spre sud vom vedea două căsoaie cu iz medieval. De ce iz medieval? Simplu, deoarece arată precum pe vremea Ligii Hanseatice, dar cărămizile şi cimentul sunt de pe timpul Pieții Comune. Gürzenich a fost începând cu sec. al XV-lea locul unde se țineau petrecerile în cinstea împăraților sau principilor. Făcută una cu pământul în urma bombardamentelor, a renăscut după un deceniu, devenind iaraşi un loc de sărbătorit.

O alta este casa familiei Overstolzen, cea care a fost una dintre cele mai vechi locuințe din oraş, cu o atestare documentară din 1230. Nici ea nu a fost iertată de război şi la fel ca pasărea Phoenix a renăscut, adminstrația oraşului considerând-o reprezentativă pentru arhitectura Kőln-ului. Fațada impozantă, cu o multitudine de ferestre croite în stil romanic şi fronton în trepte, o defineşte ca o grațioasă exemplificare a stilului renan.

În afară de dom în Kőln se află un mare număr de biserici, iar dintre acestea mai cunoscute au devenit bisericile construite în stil romanic: St. Maria im Kapitol, St. Maria Lyskirchen, St. Severin, St. Kunibert, St. Aposteln, St. Andreas, St. Ursula, St. Gereon, St. Cäcilien, St. Pantaleon si St. Georg.

Pe unele le veți găsi mai greu, ascunse fiind de blocuri, dar pentru români asta nu este ceva nou. Mie mi-a plăcut cel mai mult St Pantaleon, singura care se bucură de mai mult spațiu, fiind înconjurată de un parc. La St. Cäcilien este amenajat Muzeul Schnütgen, muzeu dedicat artei religioase, în special medievale, şi merita o atenție în plus. Nu voi insista asupra subiectului, deoarece un alt coleg a făcut-o deja. Probabil voi ataca un subiect mai interesant, precum cârciumile din zona veche a oraşului, de unde fireşte că am mult mai mult material documentar cules cu răbdare de-a lungul anilor.

Arta plastică nu a fost uitată în Kőln niciodată, muzeele Wallraf-Richartz şi Ludwig posedând colecții extinse. În primul am găsit lucrări de la vechii meşteri iconari la Monet sau Van Gogh. Este un muzeu pe care-l vizitez în fiece an, căci nu se limitează doar la colecția proprie, ci organizează anual noi expoziții. Clădirea actuală este de o simplitate debordantă, diametral opusă eleganței celei de acum o sută de ani, pe care o ştiu doar într-o vedere cumpărată într-un talcioc pe malul fluviului.

La Ludwig este artă modernă şi contemporană, muzeul expunând operele lui Marc Chagall, Roy Lichtenstein sau Andy Warhol. Dar mai important este poate faptul că aici se află a treia colecție ca mărime dedicată lui Pablo Picasso (după Paris şi Barcelona). În aceeaşi arie este şi Muzeul de arte aplicate, colecția destul de eterogenă prezentând atât Kandinsky sau Mondrian, cât şi mobilier modern sau tapiserii vechi de sute de ani.

Putem accepta că oraşul Kőln este un oraş reconstruit, renăscut, însă farmecul lui te prinde. Dacă-l considerăm vechi sau nou depinde de fiecare. Am cunoscut oraşul de dinainte doar prin cărțile poştale pe care le achiziționez din când în când de prin târgurile de vechituri, însă continui să-l caut şi am încercat de multe ori plăcerea de a rătăci pe străzile de lângă Rin, de a intra într-o berărie cu grinzi groase pe tavan, de a depista la clădiri elemente originale care să amintească de stilul gotic sau romanic. Iar ceea ce am întâlnit mi-a bucurat sufletul.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI