La Constanța în aprilie: Mare și Piața de flori.

TIPĂREȘTE

Recunosc, am mai spus-o și probabil o s-o mai spun: mie îmi place marea. Mult. Atât de mult încât, dacă ar fi după mine, aș avea abonament pe viață la briza sărată și la sunetul valurilor. Așa că, profitând de un mic „extra-weekend” (mulțumim, Adriana, pentru ziua liberă!), am făcut o escapadă la Mamaia Nord. Am plecat de joi, ca niște oameni serioși care știu să-și organizeze… relaxarea.

Aprilie la mare are un farmec aparte. Nu e aglomerație, nu te calci pe șlapi cu nimeni și ai senzația că marea e doar a ta. E adevărat, am susținut sus și tare că marea e mai frumoasă iarna – și nu retractez! Dar nici primăvara nu se lasă mai prejos. Are o lumină blândă, un aer proaspăt și o liniște care te face să respiri mai adânc și să uiți de toate.

Plaja e aproape pustie, dar asta îi dă un aer de poveste. E combinația perfectă: un pic de mare, un pic de primăvară și un strop de libertate. Marea rămâne marea, indiferent de anotimp. Iar eu… rămân fidel. Cum altfel?

Știu, luna asta – și mai ales aia de-a fost – a fost o adevărată inflație de articole despre mare, Constanța , de nici nu le mai știu și tot felul de colțuri, locuri și locații. Ba da, le știu și eu, dar am zis așa, de pamplezir, să nu par prea informat din prima.

Ajunși joi seara la Mamaia Nord, cum ziceam, partea cu cazarea era deja rezolvată. M-am încurcat, în schimb, la capitolul parcare. Locul meu era… ocupat. Dar, am făcut o ”românească”, n-am intrat în panică: am ocupat și eu alt loc. Soluții există, important e să le vezi înainte să le vadă altcineva!

Marea. Nu se face să ajungi la mare și să nu te duci să-i dai binețe. E o chestiune de respect, aproape de protocol nescris. Așa că, după ce-am cărat bagajele din parcare până între pereții pe care, cu generozitate, îi numesc „acasă” , mi-am luat jumătatea și am luat-o direct spre plajă.

Era deja binișor întuneric, dar nu mă sperie pe mine asta. Am citit eu la Lucian Blaga că „cu razele ei albe, Luna nu micșorează, ci mărește și mai tare taina nopții” . Și mare dreptate avea omul. De fapt, taina nopții încă nu se instalase complet. Era un amurg din acela cuminte, cu nuanțe rozalii întinse spre orizont, de ziceai că cineva a pictat cerul cu pensula subțire.

Semn bun, mi-am zis. Genul ăla de cer care-ți promite, fără să semneze vreun contract, că ziua următoare o să fie exact cum trebuie.

Mie-mi place să mă plimb pe plajă – sau, mă rog, pe malul mării – seara și pe întuneric. Bine, recunosc, am fost și un pic „forțat” de împrejurări: la cum arăt eu, când mă vede lumea ziua, se strânge în jur ca la menajerie. Așa că am ajuns la concluzia că noaptea e varianta mai sigură. Mai discretă. Mai liniștită. Pe scurt, mă lasă lumea-n pace.

Luminile din frumoasa localitate nu erau aprinse ca vara, în plin sezon, când totul sclipește de parcă ar concura la vreun concurs de becuri. Acum era altfel – mai potolit, mai așezat, aproape intim. Și nici lume multă nu era, ceea ce, trebuie să recunosc, mi-a convenit de minune.

Așa că ne-am plimbat în voie, agale, fără grabă, a lene aristocrată, lăsând pașii să ne ducă unde vor ei. Valurile veneau și plecau cuminți, ca și cum ar fi știut că n-au de ce să se grăbească. Din când în când, mai schimbam câte o vorbă, dar de cele mai multe ori tăceam. Și era bine așa. Genul acela de liniște care nu apasă, ci te așază.

În fond, despre asta e vorba când ajungi la mare în afara sezonului: nu doar să vezi marea, ci s-o și auzi… și, dacă ai noroc, s-o simți exact așa cum e ea, fără decor în plus.

Piața de flori. Se anunța drept principalul eveniment al Constanței în perioada 24–26 aprilie 2026. Păi, cine eram eu să ignor așa ceva? Nu se face să fii în zonă și să ratezi ditamai atracția, mai ales când sună atât de… parfumat.

Am purtat o scurtă discuție cu Google Maps – că, deh, fiecare cu relațiile lui – și-am aflat, deși nu era chiar un secret de stat, unde se desfășoară toată povestea. La Centrul VIVO! , acel „mic” supermarket din Constanța, de-l știu toți și-l găsesc și cei care nu-l caută.

Mi-am zis, în sinea mea, că dacă tot am venit până aici, trebuie să văd și eu despre ce e vorba. Că nu în fiecare zi ai ocazia să te plimbi printre flori, după ce, cu o seară înainte, te-ai plimbat printre valuri. Un contrast sănătos: de la aer sărat la parfum de petunii.

Și, ca să fie treaba treabă, mintenaș vă dau și adresa exactă, în caz că vă bate gândul să verificați personal dacă exagerez sau nu. Nu de alta, dar poate mai sunt și alții care combină marea cu florile, într-un weekend de aprilie, cu rezultate… surprinzător de plăcute. Bulevardul Aurel Vlaicu, nr 220.

Piața de flori s-a dovedit a fi amenajată chiar în parcarea marelui complex comercial. Și nu oricum – un sector serios fusese ocupat de acest eveniment, pentru că, până la urmă, asta și era: un eveniment în toată regula! Nu-i de ici, de colo să vezi atâtea flori, arbori, aranjamente și tot ce mai presupune o piață de flori adunată la un loc.

Ne-am plimbat, firește, agale. Ce vreți, am ajuns la vârsta la care nu mai fug după nimic – dacă e să vină ceva, vine și la pas. Am admirat toate amenajările, fără grabă și fără pretenții academice. Nu vă așteptați acum să vă înșir denumiri latinești – eu mă uit, îmi place și merg mai departe. Și era ce să-ți placă: palmieri de tot felul, tuia tunse de parcă aveau frizer personal, plus alți arbori și boscheți care arătau… cum să zic… ca scoși la paradă.

Nici măslinii nu lipseau. Ba chiar erau câteva exemplare „veterane” , etichetate cu vârste respectabile, spre 300–400 de ani. Te uitai la ei cu un pic de respect, că doar nu vezi în fiecare zi un copac mai bătrân decât multe povești.

Prețurile? Competitive, desigur. Genul acela de plante care dau bine lângă vilele alea dichisite, de pe unde treci și te întrebi cu ce se ocupă proprietarul. Dar, cum se spune, obrazul subțire cu cheltuială se ține.

Eu, unul, rămân la stilul meu: în livadă am pruni. Nu neapărat pentru frumusețe, ci pentru… utilitate. Că fructele lor se valorifică în fel și fel de moduri. Iar eu, ca să fie clar, nu mănânc gem!

Revenind la piața de flori, am nimerit și în zona dedicată florilor de grădină – acelea care, fără prea mult efort, îți schimbă complet starea și curtea. Practic, era locul unde culoarea își făcea de cap: roșu, galben, mov, roz, de toate pentru toți și, mai ales, pentru toate gusturile. Dacă stăteai prea mult pe acolo, riscai să pleci acasă cu chef de grădinărit, chiar dacă până ieri confundai sapa cu grebla.

Nu lipseau nici plantele aromatice – busuioc, mentă, rozmarin și alte „mirositoare” de-ți venea să te apuci direct de gătit. Și mai erau și alte plante care ne plac nouă… stați liniștiți, nimic suspect, nu vă gândiți la prostii, alea-s interzise! Aici era totul cât se poate de legal și de parfumat.

Per total, piața a fost fix ce trebuie: un amestec de natură, culoare și idei pentru cine are chef (și buget) să-și transforme curtea într-un mic paradis. Noi ne-am plimbat, am admirat, am mai comentat pe ici, pe colo și, cel mai important, am plecat cu o stare bună.

Concluzia? Dacă tot ajungi la mare în aprilie, merge perfect și o porție de flori. Să fie echilibru: un pic de valuri, un pic de petunii și suficient umor cât să le duci pe toate acasă.

Acuma, n-aș fi sincer dacă aș spune că totul a fost numai lapte și miere! V-am zis că Piața de flori era lipită de un mare complex comercial… ei bine, de aici începe adevărata probă de rezistență.

Adi m-a rugat, cu o voce din aia pe care n-o poți refuza, să intrăm „doar câteva minute” să vadă și ea ce se mai poartă. Acum, eu nu sunt genul care să-și saboteze relația conjugală – mai ales că pe 21 aprilie am bifat 36 de ani oficiali de când îi încurc viața (eu am sărbătorit, Adi… să zicem că a avut emoții, că, altfel, de ce-a plâns?!). Așa că am zis: fie ce-o fi, intru!

Am pășit înăuntru cu curaj, de parcă intram într-o misiune specială. N-aveam ce să pățesc, că doar aveam „briceagul” la mine… măcar moral, dacă nu fizic. Primele minute au fost liniștite, suspect de liniștite. Apoi au început vitrinele, ofertele, „uite ce frumos e asta” și inevitabilul „stăm doar un pic” .

Știți cum e „un pic” -ul ăla… are o elasticitate incredibilă. Se întinde, se dilată, capătă proporții. Avu dreptate Einstein cu relativitatea lui, relația spațiu-timp suportă multe interpretări. Eu, între timp, mă țineam tare, cu gândul la mare, la liniștea plajei și la valurile care nu-ți cer să probezi nimic.

Dar, până la urmă, asta e: echilibru în viață. Un pic de flori, un pic de mare… și, inevitabil, un pic de shopping. Supraviețuibil. Zic eu.

Vreau să vă spun ceva: femeile au un simț al observației net superior bărbaților. Nu e loc de dezbatere aici. Ochii lor disting, fără efort, zeci de nuanțe ale aceleiași culori, iar răbdarea lor când vine vorba de analizat „hanțe” e… îngerească, alt cuvânt nu găsesc.

Nu dau din casă, dar vă spun așa, orientativ, să nu ziceți că exagerez. Am intrat într-un magazin cu pălării de plajă. Adi, normal, a vrut să le vadă. Ba mai mult, m-a chemat și pe mine să particip activ la proces. Am intrat. Și-am stat. Și-am mai stat. După vreo patruzeci de minute în care nu m-am mișcat mai deloc, cred că personalul magazinului începuse să mă considere piesă de decor – un manechin mai… atipic, ce-i drept, că-s ras în cap.

Ca să-mi ocup timpul în mod constructiv, am început să număr pălăriile. Și-am ajuns la cifra impresionantă de 13.867. La ieșire, mândru nevoie mare, i-am comunicat Adrianei rezultatul. M-a corectat imediat: 13.869. Două erau pe capul clientelor care le probau. Atât s-a putut. Aici se încheie demonstrația despre spiritul de observație feminin.

Și uite-așa, fără să-mi dau seama exact când, s-a tras cortina peste mini-vacanța noastră de aprilie. Patru zile care au avut de toate: mare cât cuprinde, plimbări la ceas de seară, flori cât pentru un buchet… de oraș întreg și, desigur, inevitabilele incursiuni în magazine, unde am demonstrat încă o dată că rezistența masculină are limite clar definite.

Am plecat cu bateriile încărcate, cu ceva nisip în buzunare (suvenir gratuit, oferit de natură) și cu câteva povești de spus mai departe. Marea a fost, ca de obicei, la înălțime, iar eu mi-am reconfirmat teoria: e frumoasă în orice anotimp, trebuie doar s-o prinzi la momentul potrivit.

Cât despre mine și Adi, ne-am întors acasă întregi și nevătămați, ceea ce, după episodul cu pălăriile, e deja o victorie. Concluzia? Mai venim. Pân`atunci, haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 111 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI