Insula Capri - un must to do clar, dar cât de imperial?

TIPĂREȘTE

Cea mai bună variantă de a ajunge pe insula Capri este de la Sorrento, localitatea de unde începe Coasta Amalfi. De aici este drumul cel mai scurt, curse suficiente și implicit un cost mai mic. Chiar dacă știam asta, noi ne propusesem să ajungem de la Positano pentru că eram cazați acolo. Ar fi însemnat câțiva EUR și ceva timp în plus, dar socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă.

Ne-am dus în portul din Positano să luăm relații despre o excursie la Capri a 3-a zi de când eram pe coastă. Numai bine pentru că sezonul turistic pe Coasta Amalfitană începe de la 1 aprilie și până atunci spre Capri sunt doar curse private, la costuri mai măricele. După 1 aprilie și noi chiar de ziua păcălelii ne-am dus, de la Amalfi și Positano era o singură cursă pe zi care pleca din Amalfi la 8,30 dimineața, la 9 aduna și pasagerii din Positano și la 17,30 pleca de la Capri înapoi. Vaporul nu era prea mare, probabil când se înmulțesc turiștii se înmulțesc și bărcile și vapoarele.

Am considerat că am aflat tot ce trebuie și ne-am văzut de ziua noastră de plimbare pe coastă, numai că a doua zi când ne-am prezentat în port să plecăm spre Capri, doamna cu care vorbisem cu o zi în urmă ne-a spus că fără rezervare nu se poate. Se vând atâtea bilete câte locuri are vaporul și dacă nu este nici o renunțare nu ai nici o șansă. Rezervarea trebuia făcută atunci când am vorbit noi cu ea cu o zi în urmă, dar ei nu-i trecuse prin cap să ne spună și așa ceva, o fi presupus că știm. Ulterior când am ajuns la Amalfi să vedem dacă era altfel, fiind capăt de linie, am aflat că de acolo trebuia să facem și rezervare, dar să dăm și avans de 30% pentru cursa de a doua zi. Adevărul este că am obținut informații destul de greu în zona aceasta.

Așa că am plecat cu coada între picioare din port, uitându-ne lung după vaporul care se îndepărta de Positano cu direcția Capri și până la urmă am ajuns pe insulă tot de la Sorrento, în ziua următoare, când trebuia să ne și transferăm la Napoli. Față de Amalfi și Positano unde la momentul acela era o singură cursă pe zi, de la Sorrento operau mai multe companii, vasele erau mai mari și cursele mai dese, cum spuneam.

La data excursiei noastre, la începutul sezonului turistic, adică primele zile din aprilie, prețurile pentru o excursie la Capri erau: de la Amalfi sau Positano, 35 EUR dus-întors de persoană, peste o oră ca timp și la această dată era o singură cursă pe zi. De la Napoli, de unde au venit niște prieteni cu care ne-am continuat sejurul, o cursă a costat 42 EUR de persoană și ca timp un pic peste o oră. De la Sorrento noi am luat o șalupă rapidă care ne-a costat tot 35 de EUR de persoană dus-întors dar am făcut 25 de minute. Compania Caremar avea curse mai ieftine, dar te condiționa de ora de plecare și de venire și în plus făcea mai mult ca timp, așa că am ales șalupa rapidă și am plecat și am venit cu ce cursă am vrut.

Astfel că în ultima zi de vacanță pe Coasta Amalfi, am plecat din Positano cu o cursă SITA Sud, foarte devreme, la 8 dimineața ne lăsam bagajele la camera de bagaje din cadrul punctului info de la gara din Sorrento, iar la 9 eram în portul Marina Picolla din Sorrento de unde am luat o cursă rapidă pentru Capri, iar peste 25 de minute pășeam pe insulă.

Cursa rapidă este bună pentru că te duce repede, dar în dreptul strâmtorii care desparte insula de continent au fost valuri mari din cauza curenților, sau nu-mi explic, pentru că altfel marea a fost liniștită până în zona aceea. La dus doar ne-a legănat puțin, dar la întors a fost foarte rău. Doar în acea zonă, imediat cum am ieșit din ea, marea a devenit din nou liniștită. Oricum pe un feribot nu cred că simți la fel, astfel încât mi-am propus să evit cu alte ocazii bărcile de viteză. N-a fost prea plăcut.

În port la Sorrento am primit o hartă a insulei pe care am putut s-o analizăm puțin până am ajuns. Așa am decis că ar fi bine să-i dăm mai întâi roată insulei și să luăm o excursie cu barca de 2 ore care costa 18 EUR/persoană. Chiar am citit că cei care au fost pe insulă, recomandă acest lucru. Pe măsură ce ne apropiam de Capri am văzut însă numai pereți de stâncă abruptă și am început să ne întrebăm dacă ar fi cea mai bună decizie. Ne-am uitat și în partea dreaptă a portului în care tocmai ne pregăteam să intrăm și am văzut la fel stânci calcaroase, înalte, fără o altă vedere în afara zonei de port pe care deja o aveam sub ochi și urma s-o mai avem și la plecare. Imaginea asta ne-a făcut să ne răzgândim, înainte de a debarca în port și ne-am propus să vedem insula pe uscat și să mergem doar la Grota Albastră, într-o excursie cu barca de o oră dus-întors, iar asta speram să ne lămurească definitiv dacă merită sau nu o croazieră în jurul insulei. Din punctul meu de vedere nici după excursia la grotă nu am considerat că merită.

Excursia la Grota Albastră n-a fost chiar ceea ce așteptam. Se spune că Grrotta Azzuro și Villa San Michele sunt cele mai mari atracții pentru Capri, dar pentru mine grota aceasta a fost chiar pe ultimul loc din ceea ce am văzut pe insulă. Dacă îl ascultam pe amicul nostru care nu ne-a recomandat să mergem, am fi fost mai câștigați cu mai mult de o oră ca timp și cu 60 de EUR ca bani. Turul de o oră la grotă a constat într-o plimbare cu o barcă mică cu motor de max 10 persoane (noi fiind 6) care ne-a dus pentru 15 EUR de persoană, pe lângă stâncă, până la grotă. În zona grotei o mare agitație de bărcuțe și mai mici, din acelea de pescari, cu vâsle, în care trebuia să ne transferăm câte 4 maxim pentru a intra în grotă, cu ceva dificultate pentru că trebuia să o faci în mijlocul apei. Să nu se miște barca, să ai grijă cum ridici piciorul, să nu se balanseze barca... Fiecare barcă avea un căpitan ca și la Grota de Smarald de pe Coasta Amalfitană, numai că aceștia mi s-au părut mai gălăgioși și mai șmecheri.

Am plătit câte 14 EUR de persoană și pentru bărcuța asta și accesul în grotă. Dacă la Grota de Smarald din Conca Dei Marini de pe Coasta Amalfi am avut niște stalactite, stalagmite, ne-a creat iluzia unui miracol prin scufundarea unor statuete albe și erau niște bucăți de stâncă iluminate astfel încât te puteai orienta puțin, în plus barcagiul ne-a antrenat într-o cântare de piese celebre italienești, aici, la Grota Albastră nu era nici un fel de lumină, a trebuit să ne culcăm în barca micuță ca să pătrundem prin gaura foarte mică, iar înauntru nu cred că am stat mai mult de 2 minute. Întuneric aproape beznă și la fel ca la Grota de Smarald de pe coastă, există o fantă de lumină care îi dă apei o culoare albastră numai că aici nu merită banii. Chiar deloc. A fost o grabă totală, barcagii nu știau cum să scape mai repede de cursă să se ducă să ia alți turiști care așteptau, nu am exagerat deloc când am spus că nu am stat mai mult de 2 minute în grota asta. Când am ieșit prin gaura mică și a trebuit să ne lungim iar în barcă, un val ne-a lovit cu putere și ne-a făcut fleașcă. N-ai ce să faci decât să stai cuminte culcat în barcă pentru că dacă te ridici dai cu capul de stânci și dacă în momentul intrării sau ieșirii ai noroc de un val, n-ai ce să faci decât să-l primești. Oricum și în barcă era apă de la aceste treceri prin gaura mică în care valurile se spărgeau și puteai foarte ușor să te uzi. La sfârșit căpitanul cere și el un tips pentru un cappucino. Întotdeauna plătesc ca să văd lucruri pe unde merg, fără să mă gândesc la bani. Și dacă a meritat, nu contează banii. Eu m-am simțit jecmănită la Grota Albastră și nu-mi place asta. Este o diferență uriașă între Grota de Smarald din Conca dei Marini de pe Coasta Amalfitană, care a fost mai spectaculoasă și a costat 5 EUR de persoană și Grota Albastră de la Capri, care a costat 30 de EUR de persoană, iar amândouă sunt cam același lucru, o peșteră care a fost inundată de apă, numai că una este prezentată mai bine și are un preț rezonabil. Eu o recomand din inimă pe cea dintâi, dar cel mai probabil o să vreți să vedeți cu ochii voștri, pentru că și eu am fost avertizată, dar am făcut la fel.

De-a lungul insulei sunt mai multe grote de vizitat (Grota Verde, Grotta Bianca, Grotta di Tiberio, etc...), către care te îmbie comercianții, dar dacă mie mi-a făcut această impresie grota albastră, care este cea mai tare dintre toate, nu am ținut să mai vedem vreuna.

După ce am revenit în port ne-am oprit la una din terasele de acolo ca să bem o cafea și am mâncat o bombă (o gogoașă umplută cu cremă de vanilie), ca să ne facem un plan pentru restul zilei.

Capri este o insulă mică din Marea Tireniană, colonizată de greci, situată la intrarea în Golful Napoli, și are aprox 7 km lungime și vreo 2 lățime, iar noi am crezut că la media noastră zilnică, puteam s-o batem cu piciorul. Totuși, nu este chiar așa. În afară de portul comercial și turistic Marina Grande, care se află pe coasta de nord, pe insulă mai sunt două localități, Capri în partea estică și Ana Capri la vest, dar relieful este în pantă și nu are sens să obosești inutil mergând pe jos între cele 3. Ana este un prefix grecesc și înseamnă "sus", sau "mai sus", evidențiind faptul că Ana Capri se află la o altitudine mai mare decât Capri. Insula este muntoasă iar cele mai importante vârfuri sunt Monte Tiberio și Monte Solaro care este cel mai înalt vârf.

În portul Marina Grande este un panou informativ (electronic) cu principalele obiective, programul de vizitare și informații de bază privind accesul. Eu am venit la Capri pentru insulă, în general, dar soțul meu a vrut să vadă neapărat Villa Jovis și Villa San Michele. Aici, în port, am aflat că Villa Jovis, sau Vila lui Jupiter, una dintre principalele atracții ale insulei era închisă, așa că ne-am mulțumit cu ce citisem despre ea și anume că este situată pe vârful Monte Tiberio, în Ana Capri și că este un palat roman construit de Tiberius, un complex care se întinde pe 7000 de mp și este cea mai mare dintre cele 12 vile Tiberiane construite ca omagiu adus celor 12 zei ai Olimpului. După o mică fâțâială prin port am hotărât să mergem mai întâi la Capri pentru că acolo erau mai multe de văzut, sperând ca până plecam să ajungem și la Ana Capri.

Ca să ajungi din portul Marina Grande până la Capri sunt 3 posibilități: un funicular de care citisem și pe care voiam să îl luăm, dar care la data vizitei noastre era în reparație capitală, mai poți ajunge cu taxiul sau cu un autobuz, de fapt un microbuz care circulă spre cele două orașe. Prețul unui bilet este de 1,8 EUR de persoană iar șoseaua este mai îngustă decât pe Coasta Amalfitană. Nu încap decât doua mașini mici, la limită și nu există decât trafic local pe insulă. Microbuzele astea sunt destul de mici, nu ai șanse să stai jos, sunt doar câteva locuri, dar pe insulă drumurile sunt scurte, în 10-15 minute ajungi din port către oricare din cele două orășele.

Am plecat din port și pe măsură ce microbuzul urca pe curbele în ac de păr ai panorame deosebite către port și mare. Microbuzele, funicularul dar și taxiul opresc în piața principală Umberto I, unde este Primăria și Biserica San Stefano, care are un turn cu ceas. Piața în formă de pătrat este plină de turiști permanent dar și de terase-restaurant și de aici ai, de asemenea, panorame frumoase către port, micile culmi muntoase, dar și către casele de un alb imaculat pentru care este celebră insula.

Am plecat din piață și nici nu a fost nevoie să deschidem o hartă pentru că valul de oameni mergea într-o singură direcție. Cam 1,5-2 km am mers pe Via Tragara și am avut parte de o plimbare plăcută, printre cele mai luxoase vitrine pe care le-am văzut vreodată. Magazine ale brandurilor de top, cu niște prețuri care ne-au lăsat cu gura căscată. Am intrat și noi când într-unul, când în altul și doar ne-am fantezit.

Plimbarea noastră a continuat pe lângă Parfumeria Carthusia unde se fac parfumuri din plante și fructe, selecționate de pe Monte Solaro din Capri. Afară erau niște borcănele la care le ridicai capacul și miroseai parfumurile cu diferite arome. Noi n-am cumpărat, am mirosit parfumurile de acolo și ne-au plăcut dar n-am îndrăznit să intrăm și să vedem cât costă.

Punctul terminus al plimbării au fost Grădinile Împăratului Augustus (Giardini di Augusto), o grădină în terase, cu vedere la mare, cunoscute inițial ca și Grădinile Krupp. Ele au fost construite de industriașul german Alfred Krupp care și-a făcut un conac aici. Casa de bilete este chiar la intrarea în grădini și sper să nu greșesc, cred că intrarea a fost 2 EUR de persoană. Imediat după casele de bilete drumul se bifurcă și o alee te duce în grădini iar alta în dreptul unei porți înalte, care acum era închisă, pe unde ai fi ajuns pe Via Krupp, un drum întortocheat, de aprox 3 km, cu serpentine, un drum superb pe care ajungi la mare. Via Krupp a fost un drum închis timp de peste 30 de ani pentru consolidare, a fost deschis în 2008, dar iată că noi l-am găsit tot închis. Nici nu aveam de gând să mergem pe el pentru că se vede foarte bine din grădini și am fi vrut să facem altceva. Am văzut în schimb niște tineri care au sărit gardul și i-am urmărit apoi de sus din Grădinile Augustus, pentru că de la punctul de Belvedere di Tragara ai o panoramă superbă către Via Krupp, golful Marina Piccola și cele 3 stânci Faraglioni dar și către muntele Solaro. Aici, la acest punct de belvedere am găsit și un panou despre stâncile faimoase din care spicuiesc și pentru voi.

Faraglioni sunt 3 roci sculptate în timp de mare, dar și de vreme și ele se numesc:

- Faraglione di Terra sau Stella este cea mai înaltă și are 111 m

- Faraglione di Mezzo care are 81 de m și

- Faraglione di Fuori sau Scopolo care are 105 m

Pe aceste stânci, și numai aici, trăiește o specie de șopârlă albastră.

N-am avut nici un plan pentru insulă, ci ne-am orientat și am ales la fața locului tot timpul. Din panourile informative pe care le-am întâlnit în drumul nostru ne-a atras atenția plimbarea spre Arcul Natural unde ajungi în două moduri. De la Via Krupp și Grădinile Augustus, pe un traseu pe lângă mare, mai lung și mai greu, semnalizat ca 60 de minute, sau unul mai scurt și foarte ușor, care pornea din Piazzeta Umberto I și dura 20-25 de minute.

În spiritul ideii că nu ne ducem și ne întoarcem pe același drum, noi am ales să mergem prin pădure și să ne întoarcem pe drumul celălalt care ne scotea în piața principală, după un traseu circular. Drumul pe lângă mare a fost un traseu foarte frumos prin pădure, pe o potecă pietruită, din care, din când în când, se făceau alte poteci cu scări, care ne scoteau foarte aproape de mare, unde am găsit balcone suspendate pe stânci, de unde am avut priveliști minunate. Pe traseul acesta ne-am apropiat foarte mult de Faraglioni, cele 3 stânci din mare și am putut să le privim de foarte aproape.

Pe acest drum, în afară de peisajele marine și de Faraglioni, am văzut case, unele care arătau ca niște nave spațiale așezate chiar în vârful unor stânci, foarte aproape de mare, care aveau lungi (foarte lungi) poteci din scări până la ele. Am mai văzut case frumoase, deosebite, dar astea din Capri ne-au cam amuțit.

Traseul ni s-a părut mai lung de 60 de minute iar ultima parte, aproape de Arcul Natural a fost destul de greu, cu multe scări abrupte, pe care a trebuit să și coborâm și iar să urcăm. Pe acest traseu înainte să ajungem la Arcul Natural am dat de Grotta Matermania (sau Matromania, cum am mai găsit-o), o peșteră naturală cu o deschidere destul de mare.

Arcul Natural este ceea ce a mai rămas dintr-o peșteră mare care s-a săpat în munte. Din cauza valurilor, deschiderea peșterii s-a tot mărit rezultând arcul care se poate observa astăzi. Și la el erau niște lucrări de consolidare, cum am văzut de altfel pe toată insula. La întoarcere de la Arcul Natural a fost mai bine pentru că am mers pe drumul mai ușor care ne-a scos în piața de unde am plecat și una peste alta, această plimbare a fost ceea ce am făcut noi mai frumos pe insulă.

Pe muntele Solaro la poalele căruia se află portul Marina Grande, se află mai multe forturi dintre care ne alesesem și noi un fort militar Fortino di Bruto, dar am renunțat pentru că plimbarea de la Via Krupp la Arcul Natural și înapoi a durat mai mult decât prevăzusem. Iar sus pe munte este o statuie a împăratului Augustus, cel care a cumpărat insula Capri de la Napoli în schimbul Ischiei și și-a făcut aici un palat. Practic el a fost primul om care a debarcat pe insulă după care a urmat împăratul Tiberius care în 10 ani a construit cele 12 vile, omagiu adus zeilor.

În plimbarea noastră am trecut practic prin tot orășelul Capri, așa că ajunși din nou de unde am plecat, în Piazzeta Umberto I, am hotărât să luăm autobuzul către Ana Capri. Între Capri și Ana Capri poți face 40 de minute pe jos sau 10 cu autobuzul, dar cea mai bună modalitate de a ajunge este autobuzul, mă rog microbuzul acela.

Ana Capri este un orășel autonom față de Capri din ce am înțeles noi, iar microbuzul ne-a lăsat tot într-o piață centrală, Piazza Vittoria și chiar de acolo, începe în dreapta o stradă care este chiar centrul istoric al orașului, de-a lungul căreia găsești cele 5 obiective importante, dar și terase îmbietoare și magazine de suveniruri. Ai o hartă la începutul străzii dar și pe tot parcursul traseului cu locul în care te afli. Această plimbare îți ia maxim 2 ore, cu opriri la cele 5 puncte de interes.

Plimbându-ne agale prin centrul istoric, am ajuns la primul obiectiv, Casa Rossa, al cărui nume vine de la culoarea roșie pompeiană, construită de un colonel american care și-a expus acolo colecția de descoperiri arheologice. Astăzi este un muzeu care adăpostește o expoziție de picturi celebre dar și statui descoperite în Grotta Albastră. La data vizitei noastre și ea era închisă, dar ne-am uitat și noi printre zăbrele și am admirat statuile (cam ciudate!!) din curtea interioară.

Câțiva pași mai încolo după Casa Rossa am ajuns la Biserica Sf Mihail (Chiesa Monumentale di San Michele), cea mai frumoasă biserică pe care am văzut-o în Capri, care datează din secolul 17. Biserica are un plan octogonal și pe toată podeaua sunt reprezentate scene din alungarea lui Adam și a Evei din Paradis. O poți vizita mergând pe o platformă de lemn care o înconjoară, de-a lungul căreia sunt mai multe altare prețioase și apoi pe o scară circulară metalică care se află la intrare, am urcat la etaj de unde am avut o imagine absolut superbă a podelei pictate. Absolut deosebită această biserică, vă recomand să n-o ocoliți dacă ajungeți în Ana Capri, intrarea a fost 2 EUR.

Ultima biserică pe care am vizitat-o a fost Sf Sofia (Chiesa di Santa Sofia), construită pe ruinele altei biserici, care ne-a atras privirile încă de la fațadă datorită clopotniței și cupolei deosebite. Se spune că este cea mai importantă biserică din Ana Capri, acest lucru fiind justificat și de statuia Sf Anton care se află în biserică care este sfântul patron al Ana Capri. Ceea ce ne-a mai atras atenția a fost o cruce făcută din ram de măslin din grădina Ghețimani, care avea alături un document care atestă asta.

Toată rețeaua de străzi din jur este centrul istoric al Ana Capri iar în spatele bisericii Sf Sofia este Piazza Boffe, simbolul centrului istoric cu case boltite de unde îi vine și numele. Aici o să admirați clădirile albe care au făcut insula celebră dar și porțile din fier forjat și ușile colorate. Ultimul obiectiv din cele 5 este Piazza Edwin Cerio unde este Sala Polifunzionale, o sală polivalentă care găzduiește cinema, teatru, centru de conferințe.

În partea opusă centrului istoric, chiar din piața în care ne-a lăsat autobuzul, Vittoria, se află Villa și muzeul San Michele, care a fost unul din cele 2 motive pentru care soțul meu a venit la Capri. Casa a fost construită de celebrul Axel Munthe care a văzut ruinele unei capele la prima lui vizită în Capri și și-a dorit s-o cumpere, ceea ce s-a și întâmplat ulterior. Vila a fost construită fără arhitecți și restaurarea a durat mulți ani și datorită lipsei transportului pe insulă care a îngreunat aprovizionarea cu materiale dar și datorită lui Axel Munthe care a abandonat de mai multe ori proiectul. La moartea sa a donat casa statului suedez, iar astăzi este deținută de o fundație suedeză care a transformat-o în muzeu. Cei care au citit cartea autobiografică a lui Axel Munthe, Cartea de la San Michele știu că printre memoriile autorului sunt prezentate și etape de la restaurarea vilei.

Așa cum și-a dorit Axel Munthe, Villa San Michele are parte de mult soare și aer. Casa este plină de verdeață iar în jurul ei este un balcon imens cu vedere spectaculoasă spre port și Capri. Cred că am repetat de ceva ori spectaculos ăsta dar n-am ce să fac, așa a fost. Intrarea la muzeu este 6 EUR și se poate vizita în tot timpul anului.

Atracția principală din Ana Capri este telescaunul (seggiovia) care te duce pe cel mai înalt vârf Monte Solaro, la 589 de m, dar din păcate nici acesta nu funcționa la data vizitei noastre.

Satisfăcuți că am văzut destul de mult din insulă în ziua pe care i-am dedicat-o și pentru că se făcuse destul de târziu și voiam să luăm penultima șalupă către Sorrento, dar și să mâncăm, am luat autobuzul din Ana Capri și ne-am propus să mâncăm la una din terasele din port ca să nu avem nici un fel de emoție legată de întoarcere.

Am mâncat în port unde mâncasem și dimineața. Eu o supă de ceapă, porție destul de mare (8,5 EUR), iar soțul mix de calamari și creveți, o prăjeală bună, dar nu prea aspectuoasă (15 EUR). Cu o grapa (țuică, 8 EUR) și un șpriț limoncelo (10 EUR, super diluat, nu semăna cu nimic din ce am băut pe Coasta Amalfi), am plătit 41 de EUR. Foarte scump, n-a meritat. Felurile au fost bunicele pentru că au fost prăjeli și astea au un gust bun, dar am avut o senzație de bufetul satului cu toate că eram în port și fiind terasă lângă terasă, noi ne-am imaginat o competiție acolo și o servire dintre cele mai bune dar am avut parte de o politețe exagerată și zgomotoasă, care nu cadra cu pretențiile insulei. Cel mai rău a fost că mâncarea ne-a fost adusă în nici 5 minute cred, care știți ce înseamnă, de la pungă, la microunde și gata... Nu știu dacă toate terasele sunt la fel, dar nu v-aș recomanda să mâncați în port.

Ne-am întors la Sorrento cu penultima șalupă, au fost valuri mari în strâmtoare, a și plouat pe timpul călătoriei, iar când am debarcat în Sorrento ne-am dat seama că fusese o rupere de nori după apa care se scurgea pe străzi.

Dacă mi-a plăcut insula Capri? Evident că da, dar mi-e teamă că nu voi fi în asentimentul celorlalți care au scris și au considerat-o de nota 10. Pe mine m-au deranjat prețurile exagerat de mari. Doar pentru că este insula celebrităților și a milionarilor nu văd de ce turiștii trebuie să dea 30 de EUR pe o intrare de nici 2 minute într-o grotă întunecată, când pe Coasta Amalfi într-una asemănătoare, dar pe care cei de acolo o prezintă altfel, dai 5 EUR. Mâncarea din port este de tip fast food și are prețuri nejustificat de mari. Și servirea a fost de-o clasă inferioară. Una peste alta excursia de o zi la Capri ne-a costat peste 200 de EUR și eu n-am găsit justificate prețurile. Marele regret pentru soțul meu a fost Villa Jovis pe care speră să o poată vedea vreodată. Eu, dacă aș fi în situația să aleg între un sejur pe insula Capri și unul pe Coasta Amalfi, aș alege coasta fără să clipesc.

---

VIZUALIZĂRI: 8522 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI