ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.01.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 27.08.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
DEC-2023
DURATA: 5 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Capri, orasul de pe insula cu acelasi nume

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Dupa ce am vizitat Anacapri (vezi impresii), ne-am oprit in inima oraselului Capri, Piazza Umberto I, alintata Piazzetta, marginita pe o parte de Turnul cu ceas al primariei, iar pe alta parte de Chiesa di San Stefano. Piazzeta este destul de aglomerata si inghesuita, in trecut servind ca piata in care se vindeau peste, legume si carne. La un moment dat, un tanar a avut initiativa de a scoate cateva mese din barul sau chiar in centrul piatetei, urmat apoi de alti insulari care    si-au deschis propriile afaceri, iar din acel moment Piazzetta a devenit centrul vietii sociale de pe insula, devenind celebra atat printre localnici, cat si printre vizitatori.  

    Am ratacit in voie pe stradutele elegante cu magazine scumpe, cafenele, descoperind un orasel foarte frumos si dichisit, cu cladiri albe, cochete si elegante. In dreptul hotelului La Palma, am intrat in spiritul Craciunului, in difuzoare rasunand colindul White Christmas, cantat in limba italiana. Acest hotel este primul din Capri, construit in 1822, transformat apoi intr-un superb, elegant si exclusivist hotel. Pasii ne-au purtat catre o alta cladire emblematica a orasului, Grand Hotel Quisisana, cel mai mare hotel de pe insula Capri. Initial a fost sanatoriu, fondat de un medic britanic in anul 1845, „Qui si sana” insemnand in limba italiana, „aici se vindeca” .

    Ne-am continuat drumul pana la intersectia cu Via Matteotti, pe care am pornit pentru a ajunge la urmatoarele obiective, Giardini di Augusto si Via Krupp. Am vazut de la distanta, pe partea stanga, Certosa di San Giacomo, cea mai veche manastire din Capri, construita in 1371 la ordinul contelui Giacomo Arcucci pe terenul donat de regina Giovanna I d'Anjou.

    Am mai facut cativa pasi si pe partea dreapta ne-a iesit in cale parfumeria renumita Carthusia, care are legatura cu manastirea Certosa di San Giacomo.  

    Povestea parfumurilor Carthusia incepe odata cu intamplarea staretului manastirii, care, luat prin surprindere de vizita reginei Giovanna d'Anjou, i-a alcatuit un buchet din florile cele mai parfumate culese de pe insula, care a fost pastrat in apa timp de trei zile. Staretul a remarcat apoi ca apa florilor are un miros deosebit de placut si cu ajutorul alchimistului manastirii a descoperit ca garofita salbatica de Capri este raspunzatoare de aceasta aroma. Astfel a luat nastere "Garofilium Silvestre Caprese", primul parfum din Capri. Secretul retetei parfumului a fost tinut bine ascuns timp de secole, pana in 1948, cand staretul a gasit vechile formule de parfum si, cu permisiunea Papei, au fost prezentate unui chimist din Torino, care a creat unul dintre cele mai mici laboratoare din lume pe care l-a numit Carthusia. Pentru ca era nevoie si de un logo, a fost creat si acesta, intruchipand o sirena din flori.

    Traditia s-a pastrat pana astazi, intreg procesul de realizare a parfumului fiind artizanal, urmand cu strictele aceleasi metode  folosite odinioara de calugari, chiar si flacoanele originale si inspirate sunt realizate manual. Au fost create parfumuri barbatesti, folosind rozmarinul de pe Monte Solaro si  parfumuri de dama avand la baza garoafa salbatica de Capri. Colectia Carthusia este formata din opt parfumuri exclusiviste: Io Capri, Aria di Capri, Fiori di Capri, Mediterraneo, Casthusia Uomo, Ligea, Numero Uno si Via Camerelle. Esentele fructate (lamaie, portocala, piersica), se amesteca cu cele de lemn (cedar, stejar) sau cu cele florale (lavanda, mimosa, ylang-ylang, liliac, camelie, gardenie), piper negru si ceai verde.  

    Daca mi-as fi cumparat un parfum, acela ar fi fost Mediterraneo, care are un miros predominant de lamaie, discret, care iti aminteste fara dubiu de Capri si coasta Amalfi.  

    Dupa ce am vizitat parfumeria si laboratorul, ne-am continuat drumul si am ajuns la intrarea in Giardini di Augusto. Am platit cate 1 euro la casa de bilete din apropiere si-am intrat in parcul nu foarte mare, organizat pe mai multe terase, decorat cu statui si flori multicolore. Industriasul german Friederich Alfred Krupp a cumparat terenul si a amenajat aceste gradini, la sfarsitul sec. al XIX-lea si le-a oferit municipalitatii. Pe aici, pe undeva exista si un bust al lui Lenin, care a trait doi ani pe insula, la invitatia lui Gorki.  

    Ceea ce impresioneaza insa, este panorama superba catre Via Krupp si catre Faraglioni, oferita de pe platforma superioara.  

    Via Krupp, faimosul drum de pe insula Capri, are si el povestea sa. Totul a pornit de la„un moft” al aceluiasi Friedrich Alfred Krupp, care a comandat constructia drumului din dorinta sa de a ajunge mai repede de la hotelul in care locuia, la portul Marina Piccola, acolo unde obisnuia sa-si tina iahtul in fiecare vara. El era pasionat de cercetarea lumii subacvatice, mutandu-se aici pentru a studia fauna marina din Golful Napoli.

    Traseul pietonal sculptat in stanca serpuieste pe serpentine ametitoare deasupra marii, pe o lungime de aproximativ un kilometru, fiind un simbol pentru insula de mai bine de 100 de ani si un punct de atractie pentru vizitatori din intreaga lume. Krupp a suportat toate costurile constructiei si a donat drumul comunitatii locale. In semn de recunostinta, a fost numit cetatean de onoare al insulei. De-a lungul vremii, drumul a fost inchis de mai multe ori din cauza alunecarilor de teren sau a riscului de prabusire.  

    Intorcandu-ne privirea la aproape 180 de grade, descoperim un alt simbol al insulei Capri, Faraglioni, cele 3 stanci din apropiere, denumite: Stella, unita de insula printr-un istm, Mezzo si Scopolo. Pe aceasta din urma stanca locuieste soparla albastra, specie endemica, despre care se spune ca s-a adaptat la mediu, culoarea pe care a luat-o provenind de la albastrul marii si al cerului.

    Am poposit pe una dintre bancile amenjate in gradini, privind catre linia infinitului, alintandu-ne la soarele cald, impreuna cu un pescarus, insa a venit si timpul sa ne indreptam spre port. Ne-am intors urmand acelasi traseu, pana in Piazza Umberto I, unde vazusem un indicator catre port. Am urmat drumul pietonal, coborand in panta, pe scari si traversand din cand in cand si soseaua, admirand pentru ultima data casele si gradinile locatarilor insulei. Am ajuns in portul Marina Grande, ne-am cumparat biletele la feribot si asa cum scriam in articolul anterior, le recomand pe cele mari, care transporta si autovehicule, dupa care, pentru ca mai aveam ceva timp la dispozitie, ne-am plimbat de-a lungul portului.

    Am descoperit astfel magazine care vand clopotei din ceramica, care, bineinteles, au si ei o poveste. In Anacapri traia un baiat sarac impreuna cu mama sa, locuind intr-o coliba ​​mica daramata. Singura lor avere era o oaie, pe care baiatul obisnuia sa o duca la pascut pe versantii muntelui Solaro. Intr-o seara, culegand flori pentru mama sa, a intarziat si cand s-a intors sa-si ia oaia, nu a mai gasit-o. A cautat-o, insa fara noroc. La un moment dat a auzit un sunet de clopotel in departare, a fugit catre locul de unde se auzea sunetul, cat pe ce sa alunece intr-o rapa adanca. Deodata i-a aparut in fata Sfantul Mihail, cu oaia lui, care purta la gat un clopotel stralucitor, cu imaginea unui trifoi cu patru foi. Sfantul i-a spus sa asculte sunetul clopotului, care il va feri de pericole. Din acel moment, baiatul si mama lui au devenit prosperi si fericiti.

    In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, replicile acestor clopotei au fost foarte populare in randul soldatilor, care le cumparau ca amulete aducatoare de noroc. Clopotele au devenit si un ornament traditional de sarbatori in Capri, in Sorrento si de-a lungul coastei Amalfi.

    Daca tot am vorbit despre simboluri si branduri ale insulei, mai am de povestit despre unul, Capri Watch, ceasul oficial al Federatiei Italiene de Tenis. Sunt inspirate din frumusetea si coloritul insulei Capri, modele unice caracterizate de prezenta cristalelor originale Swarovski, casa austriaca fiind partenerul oficial al ceasurilor Capri. In magazinele de pe insula sunt modele mai noi sau mai vechi, al caror pret variaza, incepand cu 200 euro.

    Cam asta a fost despre Capri, insula cu oraselele cochete, iubita de personalitatile vremurilor, locul in care isi petrec vacantele vedete de la Hollywood si unde au case de vacanta, creatori de moda.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de geani anto in 14.01.24 13:35:58
    Validat / Publicat: 14.01.24 15:29:54

    VIZUALIZĂRI: 2997 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P11 In dreptul hotelului La Palma, am intrat in spiritul Craciunului, in difuzoare rasunand colindul White Christmas, cantat in limba italiana. Acest hotel este primul din Capri, construit in 1822, transformat apoi intr-un superb, elegant si exclusivist hotel.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17100 PMA (din 19 voturi)

    ECOURI la acest articol

    1 ecouri scrise, până acum

    balasa violeta
    [15.01.24 11:10:03]
    »

    Multumesc, la inima mi-a mers!

    Eu, cum am coborat din cremaliera am dat nas in nas cu o frumoasa nunta! M-am prins in "hora tarantelei" apoi am lenevit la terasa restaurantului din vecinatate admirand peisajul. M-am plimbat pe stradutele mici si cochete. Am fost fascinata de natura cu multitudinea de flori... care mai de care gingase, mirositoare!

    Nu ma mai saturam de admirat marea cu albastrul ei si cerul, despartite de verdele naturii, de multitudinea de flori, de coloritul lor... de parfumul lor care ma insotea in mersul meu... agale, batraneste!

    Mi-au placut cladirile cu o arhitectura draguta si cu multe flori!

    Mi-au placut capuccino, faimoasa inghetata si delicioasele paste!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    balasa violeta
    Alte impresii din această RUBRICĂImperiala insulă Capri:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059388160705566 sec
    ecranul dvs: 1 x 1