Drumul spre Lefkada şi înapoi

TIPĂREȘTE

Scriu acest review cu gândul că el va fi de folos celor care doresc să facă acest drum şi sunt dornici de a afla noutăţi, ştiri calde.

El este un addendum la review-ul de aici.

Am pornit din Piteşti, pe un traseu care se poate vedea pe Google Maps, puţin mai ramificat, pentru că am mai făcut şi unele devieri pe parcurs, pentru a merge la Meteora, Monodendri şi Parga şi la ducere m-am oprit pentru o vizită scurtă şi la Salonic.

Aşa cum se poate vedea în partea stângă a hărţii (precizez că, mai ales cei cu o legătură mai lentă la internet trebuie să aştepte câteva secunde până se încarcă harta complet), sunt zece puncte de reper, ordinea atingerii lor fiind cea din listă.

Astfel, se poate vedea că, la ducere, am ales să ies din ţară pe la Calafat, la întoarcere intrând pe la Giurgiu.

Iniţial doream ca şi la plecare să merg tot pe la Giurgiu, acesta fiind traseul consacrat, calitatea drumului fiind, cu mici excepţii, foarte bună, dar în ultima clipă m-am hotărât să ies pe la Calafat, ca să testez noua variantă, care, până la darea în folosinţă a podului, nu mi se părea una de luat în considerare.

Cum, cu câteva zile înainte de plecare s-a anunţat darea în folosinţă a podului, m-am decis "pe ultima sută", să încerc noua variantă şi trebuie să spun că, mai ales pentru cei care vin din zona vestică a ţării, ea este una de luat în considerare. E drept, trecerea podului este mai scumpă decât la Giurgiu, adică 6 € pe sens, în timp ce, pe la Giurgiu, doar trecerea din România în Bulgaria costă 6 €, în sens invers ea costă doar 2 €. Oricum, 4 € nu este o sumă decisivă. Precizez că eu nu am plătit nimic, întrucât am plecat pe 22 iunie şi până la sfârşitul lunii trecerea a fost gratuită.

Drumul Piteşti - Craiova nu mai este nevoie să-l descriu, totă lumea ştie că este un drum modernizat, calitatea asfaltului fiind foarte bună. Doar trecerea prin localităţi face ca el să nu fie unul foarte rapid. De la Craiova la Calafat, se merge pe DN56, proaspăt lărgit şi în stare bună, doar cu unele denivelări, dar avantajul este că nu este circulat. Pentru trecerea în Bulgaria nici nu se intră în oraş, acesta este ocolit şi se intră direct la punctul de control, sunt indicatoare foarte vizibile. Cum lucrările abia s-au terminat, aspectul este foarte frumos, modern, fără praf, gropi şi alte lucruri neplăcute, ca la Giurgiu.

Plecaţi la ora 4:15 din Piteşti, la 7:20 traversam podul cel nou. Trecând dimineaţa, mai era şi sâmbătă, eram singurii călători, nimeni altcineva. E drept, poate că acum s-au mai înmulţit cei care trec, dar atunci a fost foarte liber. La ieşirea de pe pod se intră direct pe centura Vidinului, care ocoleşte oraşul şi este în stare foarte bună, stare care se menţine până la Montana, pe E79.

Iată ce consemna "copilotul":

Vidin – Montana 100 km pe E79.

În Vraţa 6 km asfalt foarte prost apoi şosea gen autostradă cu asfalt bun (ţine de drumurile naţionale). De la plecare, pe 610 km, consum mediu 5,7 litri / 100 km.

Trebuie să spun că, la intrarea în Bulgaria, pur şi simplu am uitat să cumpăr vinetka, lucru de care mi-am amintit după vreo 60 km, când mai aveam vreo 45 km până la Montana, astfel că am cumpărat-o dintr-o mică staţie de benzină din zona Ruzhintsi. Noroc că avea ATM şi am putut plăti cu cardul. Preţul oficial pentru o maşină mai uşoară de 3,5 t este de 10 leva na sedem den (pe şapte zile). La data când am cumpărat-o eu, asta făcea 5,14 €, la fel şi când m-am întors.

La Montana, am mers, conform indicaţiilor GPS-ului, pe centura de est, până la un giratoriu mare, aflat în sudul oraşului. Acolo, dacă aş fi urmat indicaţiile de pe Google Maps, sau cele ale GPS-ului, ar fi trebuit să ies la a doua ieşire, spre Berkovitsa, dar eu m-am luat după indicatorul spre Sofia, astfel că am ieşit la a treia ieşire. De fapt, acesta este traseul drumului european E79. Prin Berkovitsa drumul este mai scurt cu vreo 50 km, dar după cum arată la vizualizarea stradală, drumul este de munte (multe serpentine) şi asfaltul mai prost, aşa că e de preferat varianta pe E79, prin Vratsa. Fac aici o paranteză ca să precizez că am optat pentru transcrierea numelor bulgăreşti aşa cum apar ele pe indicatoare, de fapt, noi ar trebui să scriem peste tot în loc de ts, ţ, iar în loc de zh, j.

Drumul până la Sofia este în stare foarte bună, cu excepţia porţiunii în care se traversează oraşul Vraţa. Acesta, nu are centură, iar drumul pe unde ne-a purtat GPS-ul (dar şi indicatoarele) este destul de prost.

De la Vraţa, E79 continuă pe lângă Botevgrad, după care intră în E83, care vine de la Ruse, pe autostrada A2.

La Sofia, am ales să traversez oraşul mai ales că era sâmbătă. Traversarea este simplă şi destul de rapidă (o jumătate de oră), nu m-a deranjat (aşa cum am văzut că-i deranjează pe alţii) nici măcar piatra cubică de pe bulevardul Ţarul Boris al III-lea. De altfel, piatră cubică se găseşte pe unele străzi şi în Paris, în Viena şi în alte mari oraşe europene, unde nu mai deranjează pe nimeni, dintr-un motiv simplu: acolo nu vrea nimeni să alerge cu peste 80 km/h în oraş!

M-a surprins faptul că, deşi era sâmbătă dimineaţă, în Sofia era o circulaţie foarte intensă, dar nu mi s-a părut tot aşa de agresivă ca cea din Bucureşti. De altfel, pe toate drumurile din Bulgaria pe care am circulat, am constatat că cei care respectă cel mai puţin regulile de circulaţie sunt (unii dintre) şoferii români.

Apropo de drumurile prin Bulgaria. Modul de semnalizare rutieră este puţin diferit de cel de la noi. De exemplu, chiar şi pe drumurile expres, apropierea unei intersecţii este semnalizată prin semne de reducere a vitezei, uneori chiar până la 40 km/h. Chiar şi curbele sunt semnalizate în acest fel. Am întâlnit mulţi români nemulţimiţi de acest lucru, mai ales că, de multe ori, în astfel de locuri au primit şi amenzi pentru depăşirea vitezei. Unii dintre ei se plâng că este un semn de limitare a vitezei, dar lipseşte cel care ar trebui să marcheze încetarea limitării, ceea ce ar oferi poliţistului posibilitatea să-şi impună întotdeauna punctul de vedere. Trebuie să spun că această afirmaţie o pot face numai şoferii proşti şi, din păcate, printre compatrioţii noştri sunt destul de mulţi cei care au făcut şcoala de şoferi la "fără frecvenţă". De ce spun asta? În primul rând, pentru că, uneori, acest semn de "ridicare" a limitării de viteză există! În al doilea rând, pentru că, acolo unde el nu există, sub semnul de limitare a vitezei se află o placă dreptunghiulară albă, pe care este scris un număr, urmat de unitatea de măsură a distanţei, metri, sau kilometri. Asta înseamnă că limitarea are efect pe distanţa respectivă, ceea ce face inutilă plasarea unui semn de terminare a limitării. E drept, cine să se mai uite şi la o amărâtă de plăcuţă, în goana maşinii şi apoi să mai stea şi cu ochii pe kilometraj ca să vadă când a parcurs distanţa respectivă, când e mai simplu s-o ignore şi, în caz că e oprit de poliţie, să scoată hârtiuţa făcătoare de minuni, de 10 €, pregătită din timp într-un compartiment special al portofelului şi apoi să dea vina pe "Garcea bulgar"...

Revenind la drumul meu, am ieşit din Sofia şi am continuat pe crâmpeiul de autostradă A3, lung de vreo 30 km, ce se termină brusc în apropiere de Dolna Dikanya, rămânând, simplu, cu denumirea de E79. Drumul respectiv este însă unul bun, care trece prin locuri frumoase şi, din când în când, alături se văd lucrările la viitoarea autostradă A3.

La 13:50 am ajuns în Sandanski, unde am oprit pentru alimentare la staţia OMV, unde opreşte tot românul. Preţ benzină 95: 2,56 leva litrul.

Înainte de localitatea de graniţă, Kulata, facem un mic ocol, din cauza lucrărilor la viitoarea autostradă.

Pe tot parcursul drumului, singurul loc deplorabil este ieşirea din Bulgaria, în Kulata, o zonă prăfuită, cu strada desfundată, de parcă am fi într-o zonă din Orientul Mijlociu. O mulţime de buticuri, în care colcăie o lume de mici comercianţi, escroci şi alte "neamuri", abia aşteptând să prindă un "fraier" căruia să-i tragă o ţeapă.

Şi pentru că tot am ajuns aici, am să mă refer mai întâi la drumul de întoarcere prin Bulgaria şi apoi la drumurile prin Grecia.

La întoarcerea din Grecia, primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în Bulgaria a fost să intru la prima benzinărie (undeva pe stânga) să alimentez cu benzină ieftină, adică mai ieftină decât în Grecia, unde preţurile se învârtesc în jurul valorii de 1,7 €/litru la benzina de 95.

Dacă tot am oprit, întreb şi de vinietă. Da, avem, 10 € zice tinerelul de la casă, în timp ce plăteam cu cardul benzina cumpărată. Păi ăsta este aproape preţul la vinieta pentru o lună, îi spun eu. Ăsta e preţul! replică tipul. Păi şi aia de o lună cât este? , întreb. 10 €. Dându-mi seama că ceva nu e în regulă, renunţ şi mă duc peste drum, unde e un chioşc unde nu se vinde nimic altceva decât vinetka. Aveţi "vinetka na sedem den"? , îl întreb pe vânzătorul care-şi freca mâinile de bucurie că mai face şi el un biznis. Da, zise el, în timp ce rupea deja vinieta. Cât costă? îl întreb. Sedem euro replică individul, continuând să desprindă vinieta dintr-o folie mai mare. A... Ne! Blagadaria. Dovijdane! , îi spun şi părăsesc în grabă locul.

Am luat apoi la rând toate staţiile întâlnite pe traseu, niciuna nu avea vinetka. A treia este o staţie Rompetrol, nici aici nu aveau, dar vânzătoarea m-a asigurat că găsesc în Sandanski şi că până acolo poliţia bulgară nu-mi va face probleme din această cauză.

Am ajuns în Sandanski, unde am cumpărat vinieta tot de la staţia OMV unde alimentasem la ieşire. Preţul, acelaşi: 10 leva, plătiţi cu cardul. De altfel, trebuie să precizez că toate plăţile pe care le-am făcut la staţii de benzină, atât în Bulgaria, cât şi în Grecia, le-am făcut cu cardul.

Drumul până la Sofia a fost acelaşi ca la ducere, iar la Sofia am decis să să ies de pe A3 la Draghicevo, intrând în Sofia pe acelaşi bulevard, Ţar Boris al III-lea, pe care l-am părăsit însă pentru a urma un alt traseu decât cel de la venire: bulevardul Bulgaria, bulevardul Evloghi şi Hristo Gheorghiev şi, în final, bulevardul Botevgradsko Şose, care duce spre A2.

Din păcate, această autostradă ajunge doar până la Iablaniţa, la mai puţin de 70 km, după care se continuă cu drumul european E83, spre Plevna, Biala şi apoi Ruse. Acesta este în acelaşi timp şi drumul naţional rapid 3, cu limita de viteză 110 km/h, care ocoleşte foarte multe localităţi (dar mai şi trece prin altele), drum cunoscut de foarte mulţi români şi despre care nu am să spun mai mult.

La vamă, acelaşi neam prost român, care nu stă la coadă şi se bagă în faţă, sau care nu are bunul simţ să pregătească banii pentru plata podului şi se dă jos din maşină ca să scotocească în portbagaj după bani. Trecerea prin vama bulgărească ne-a luat o jumătate de oră, deşi controlul era asigurat de partea română!

Acum, să vă spun şi câteva cuvinte şi despre Grecia.

E drept că impresia la intrare nu e una grozavă, având în vedere că şi Grecia te întâmpină cu lucrări la viitoarea autostradă spre Salonic, dar după vreo 40 km se intră pe porţiunea deja terminată, care duce spre Salonic, de unde ai de ales: A1, spre Atena, la sud, sau A2, spre Igumeniţa, la vest.

Noi ne-am oprit pentru o scurtă vizită în Salonic, iar a doua zi am continuat pe A2, pe care am parcurs-o (cu câteva opriri şi devieri) aproape până la capăt, mai exact până la ieşirea spre Parga.

Ce pot spune despre această autostradă, numită şi Egnatia Odos?

În primul rând că m-a suprins modul de plată. Deşi au scris mulţi pe AFA despre drumuri prin Grecia, nu am găsit nicăieri precizări cu privire la acest subiect. Până acum (şi am călătorit pe foarte multe autostrăzi, în majoritatea ţărilor europene), modalitatea de plată întâlnită a fost fie cu vinietă (Ungaria, Austria, Slovenia, Cehia, Slovacia), fie cu tichet luat la intrare şi plătit la ieşire (Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Serbia, Croaţia, Macedonia). În alte ţări autostrăzile nu se plătesc (Germania, Danemarca, Suedia, Olanda, Belgia).

Modalitatea de plată "la intrare", cu sumă fixă, indiferent cât mergi pe autostradă, aşa cum este în Grecia, nu am mai întâlnit-o nicăieri, decât la trecerea pe un pod, sau printr-un tunel. Asta, pentru că mi se pare firesc să plăteşti în funcţie de distanţa parcursă. Ei bine, la greci, intri pe la punctul de plată, plăteşti o sumă fixă şi apoi poţi ieşi la prima, sau la ultima ieşire, că tot aia e. Sau poţi să ieşi înainte de punctul de taxare şi să intri după acesta...

Pe Egnatia Odos ("odos" însemnă "stradă") sunt trei puncte de plată, o dată, la capătul dinspre Salonic, 1,2 € şi apoi, de două ori 2,4 €, între care se află şi porţiuni destul de lungi pe care nu se plăteşte.

Autostrada A2 arată mai bine decât A1 (cel puţin decât porţiunea de A1 pe care am mers eu, până la Klidi, de unde am intrat pe A2), deşi aceasta are trei benzi pe sens, în timp ce A2 doar două. Asta pentru că, după cum arată, e mai nouă. Porţiunea din munţi este de-a dreptul spectaculoasă, cu numeroase tuneluri alternând cu viaducte, dar drept să spun nu am fost foarte impresionat, după ce am văzut autostrăzile austriece, italiene, franceze, nemţeşti, prin munţi.

O caracteristică interesantă a drumurilor greceşti: nu se circulă cu luminile de întâlnire aprinse în timpul zilei! Nici pe autostrăzi, nici pe alte drumuri. Ba chiar, după ce la intrarea în tuneluri eşti atenţionat să aprinzi farurile, la ieşire semnele îţi spun să le stingi!

La un moment dat, nu înţelegeam de ce un şofer venind din sens contrar, îmi tot făcea disperat semn cu farurile... îmi atrăgea atenţia să sting farurile!

O altă caracteristică: nimeni (sau aproape nimeni) nu respectă limita de viteză, cu excepţia localităţilor. Cei care deţin recordul sunt tot românii, care, după refularea din Bulgaria, găsesc prilejul de defulare chiar şi în locuri unde se lucrează, deci sunt limitări de viteză.

De asemenea, pe toată lungimea lui A2, aproximativ 250 km, nu există decât foarte puţine staţii de benzină şi locuri de popas, iar acestea din urmă sunt de multe ori simple refugii la marginea autostrăzii. Pentru cele mai serioase, trebuie să ieşiţi destul de mult de pe autostradă. De altfel, staţiile de benzină nu sunt foarte dese nici pe drumurile obişnuite, dar, oricum, nu sunt atât de rare încât să riscaţi să rămâneţi în pană de benzină. Doar să nu căutaţi prea mult o staţie de benzină cu preţuri mici :). Cel mai mic preţ la benzina de 95 l-am găsit la Ioannina, 1,654 €.

În Grecia nu am întâlnit multe echipaje de poliţie, iar atunci când le-am întâlnit, stăteau ascunşi cât mai bine la umbră, nu la pândă, ca ai noştri, ci ca să se ferească de razele arzătoare ale soarelui.

La întoarcerea din Lefkada, am parcurs A2 fără deviaţii şi opriri, de la intrarea pe ea, înainte de Mpafra, venind pe E951, până la nord de Salonic, unde Egnatia Odos merge mai departe spre est, spre Kavala şi graniţa turcă, în timp ce noi am pornit spre nord, pe autostrada neterminată ce duce spre punctul de graniţă Promachonas-Kulata.

Ne-am oprit pentru un popas de-o noapte la Sidirokastro, unde am ajuns în jurul orelor 18, plecând din Lefkada (Tsukalades) pe la 8:30. A doua zi, am plecat de la hotel din Sidirokastro la 9:05 şi am ajuns acasă în Piteşti seara, la 19:15, după ce am parcurs ultimii 703 km ai traseului.

În total am parcurs 2773 km, cu un consum mediu de 6,1 litri la suta de km, cu o viteză medie de aproximativ 70 km/h.

Cu privire la varianta de traseu, cu ieşirea spre Bulgaria pe la Calafat-Vidin, respectiv Giurgiu-Ruse, pot spune că sunt bune amândouă, alegerea o puteţi face în funcţie de regiunea din care veniţi.

Închei aici poveştile despre drumuri balcanice, cu speranţa că cele relatate v-au fost de un oarecare folos.

---

VIZUALIZĂRI: 23531 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI