Şirnea, primul sat turistic din ţară

TIPĂREȘTE

Cuvant inainte

Cineva zicea ca e greu sa mai scrii un articol “in premiera”, despre care sa nu mai fii scris altcineva nimic pe acest sait. Si totusi... Iata ce-a aparut in ziarul Adevarul de Brasov in luna aprilie 2015, o veste proaspata si inca aburinda ,,precum erau pe vremuri “lipiile” de la coltul strazii Grivita din Bucuresti, pe care ma punea mereu bunica sa le cumpar singur, ca sa ma invat cu greutatile vietii si sa ma integrez mai repede in societate.

Şirnea

“Micuţul sat Şirnea din judeţul Braşov, este si a fost mereu o aşezare a pastorilor de la poalele Munţilor Piatra Craiului. Comuna ce patroneaza satul Sirnea, se numeste Fundata, e situata la 1244 metri alititudine si e cea mai inalta localitate rurala din tara. Prin anii ’60-'70, Şirnea, situata la 5 Km de drumul national Bran-Rucar, nu avea ieşire la acesta, iar liderii de partid care ajungeau pe-aici, se murdareau de noroi, toamna trebuind chiar sa "inoate" in namol pana la gat. In sat, nu se putea ajunge decat cu masinile de teren ARO. Din cauza aceasta s-a construit o sosea. Asadar, iata ca e bun si noroiul la ceva, nu numai la impachetari anti-reumatice. Frumuseţile satului Şirnea erau de necontestat. Mandrele case taranesti, desi nu se compara cu cele de la Moeciu, sunt imprastiate pe ici, pe-colo, pe cateva dealuri verzi, inconjurate de paduri de brazi si stejari, toate scufundate intr-o mare de liniste si puritate biblica. In scurt timp, localitatea a devenit primul sat turistic din România. (1968). Si acest lucru s-a inamplat doar datorita unui singur om, profesorul de biologie din sat, Nicolae Frunteş, cel care a reuşit sa-i convinga pe comunisti ca frumusetile rurale de aici, merita sa fie prezentate strainilor si nu numai lor. In sat a luat nastere un muzeu iar Şirnea a devenit in mod oficial, un sat turistic, cunoscut mai ales peste hotare"

. In acea vreme nu exista ANTREC-ul si “pensiuni cu margarete”, Internetul de-abia facea primii pasi, asa ca toata publcitatea se facea prin ziare, TV sau prin viu grai. In acele vremi, lumea se caza la sateni in conditii mai modeste, fara pretentiile de azi si savura din plin atuurile satului... natura, aerul si linistea. Intre timp a aparut si o partie mica de schi, care era electrificata (functiona si in nocturna), dotata cu stalpi de lemn. Ea mai functioneaza si azi, dar vai, intre timp s-au dezvoltat si partiile de la Poiana Brasov, Predeal si Azuga (si multe altele). Nu de putine ori, Nicolae Fruntes si fiul acestuia, Radu, care a continuat activitatea parintelui sau, plateau curentul pentru instalatia noctura din salariile lor.

Cum ajungeţi la Şirnea?

Satul e situat la 44 de kilometri de Brasov si 47 de kilometri de Campulung (DN 73). Va orientati dupa localitatea Fundata, unde veti gasi un indicator ce va va indrepta spre Sirnea. Drumul pana-n sat, e asfaltat, nemodernizat, serpentinos, dar tot cee ce vezi in jur, iti incanta privirea. Satenii sunt primitori si au cabane de inchiriat pentru turisti, pretul e negociabil, intre 50 si 100 de lei. Produsele, din care predomina branza si laptele, sunt proaspete si naturale. Cu timpul insa, concurenta Branului, a Poienii Brasov si a culoarului Bran-Moeciu, locuri in care s-a investit mult si unde totul e devenit modern, au aruncat intr-un con de umbra aceast “pionier’ al ecoturismului rural.

La drum!

Lunea e o zi proasta. Pornim spre Sirnea dar ne abatem mai intai pe la cetatea Prejmer. E inchisa. Vom reveni aici intr-alta zi. Lunea nici iarba nu creste. Lunea e ziua in care productivitatea muncii e cea mai mica. De ce? Pai, logic, mai intai trebuie sa le povestesti colegilor, la o cafea, ce-ai facut in week-end. Si de-abia apoi sa te-apuci serios de munca, martea sau miercurea. Si vinerea e la fel, productivitatea e ca lunea, e “musai” sa le povestesti colegilor, unde vei pleca in week-end-ul ce urmeaza. Treaba asta cu productivitatea muncii ma duce cu gandul la romanul “Rotile” (Wheels). Bogatii lumii, cei cu dare de mana isi cumpara “masina fabricata miercurea sau joia”, nici decum lunea sau vinerea.

De la soseaua Bran-Rucar vedem in sfarsit, pe dreapta, o mica pancarta pe care scrie “Spre Sirnea-5 Km”, dar nimic nu mai anunta gloria primului sat ecoturistic al tarii. Strabatem cu greu deumul pana-n sat. Peisajele iti taie rasuflarea, la fel ca si cele ale culoarului Bran-Rucar. In sat insa, n-am vazut mai mult de 5-6 oameni, care erau preocupati mai mult sa intre si sa iasa dintr-o crasma. Un singur banner ma anunta ca ma aflu in primul sat ecoturistic al tarii. Dar “gloria mundi”, a trecut demult. In centru, vad un alt panou, cu manifestarile cultural-folclorice ale verii. Sticla panoului e sparta si afisul mototolit. Asa ca pot sa ajung la el, sa-l indrept si sa-i fac o fotografie. Ne mai invartim o vreme. Prin curtile oamenii au aparut tractoare, drujbe, materiale de constructie. La Sirnea, in afara de peisaje, nimic nu mai aduce cu un sat eco-turistic asa cum le stim noi azi. Am impresia ca initiativa a doi oameni n-a ajuns, chiat daca ideea a fost buna si merita un brevet de recunoastre. Totul aici imi aduce aminte de duelul “Dracula”. Dintre Sighisoara si Bran. Unii au fost cu ideea, altii cu fapta. Imediat dupa revolutie, la Sighisoara se investeau bani (deocamdata in actiuni), pentru cel mai mare “Dracula park” ale Europei, asezat undeva intre niste arbori seculari ai platoului Breite. Un teleferic urma sa lege acest platou de cetatea in care s-a nascut “printul-vampir”. Preturile terenurilor din oras au crescut. Dar, ecologistii s-au opus si intreg proiectul a cazut. Oamenii si-au recuperat banii. Cei de la Bran insa, mai pragmatici, si-au soptit in barba. “Daca voi nu-l vreti pe Dracula, noi il vrem”. Si l-au instalat in castelul Bran, un castel rupt parca din povesti, o prelungire vie a unei stanci ce domina imprejurimile si care in vremuri de demult era granita si hortar intre Ardeal si Muntenia. Si iaca cum la Bran, intreg anul, nu mai poti arunca un ac de atatia turisti iar la Sighisoara, daca mergi in extrasezon, intreaga cetate e numai a ta. Esti pe-acolo, doar tu si umbra ta. Acest castel de marime medie, si care valoreaza cam 30 de milioane de euro, dupa aprecierea specialistlor, poate fii vandut azi, doar datorita brandului “Dracula”, la un pret dublu. Bine ca macar a ramas in tara si n-a pornit-o spre tara lui Bram Stocker, parintele personajului romanesc (malefic) cel mai cunoscut de straini. Nu areori mi se intampla sa aud cate un strain legand numele tarii noastre de cel a lui Vlad Tepes.

Spre Bran

Dezamagiti pe jumatate de Sirnea, o luam inapoi spre Bran. E luni, dar castelul ar trebui, dupa judecata noastra, sa fie deschis. Inainte de toate, ne oprim “ la un pick-nick” pe culmea muntelui si admiram cateva sate ce se ascund de-a lungul unor vai intramontane, . Casele sunt mici si multe, aliniate ca niste cuburi de la gradinita. Toti trecatorii se opresc aici si fotografiaza acele sate cuprinse intre masivele Bucegi si Piatra Craiului. La Bran? Coada mare la bilete. Coada tine pana-n talcioc. Sunt si multi straini la coada, care... daca tot au venit de departe... stau cuminti si asteapta. Ne intresam cam “de cat” e coada” “De-o ora cel putin dom’le! ”. Mi se raspunde. In week-end, era de doua ore. Renuntam. Ne invartim prina bazar, cumparam cateva flori de mina aduse tocmai de la Cavnic. E lichidare de toc, pe-o taraba sunt puse multe pietre semipretioase ce se vand la jumatate de pret. “Gata, sezonul s-a cam terminat, vreau si eu sa merg acasa, va dau totul ieftin, luati ce dotiti” ne spune un maramuresean. Eu am luat un “ameţit” (ametist) cu 10 lei. Dar intr-adevar, omul lasa mult din pret. Plecam mai departe spre un loc “ mai putin aglomerat", spre Cheile Gradistei. Bran! Ce ti-e si cu acest nume devenit “legenda” in toata Europa. Vin aici sa-si vanda produsele si olarii din Horezu si cojocarii de la Orastie si branzarii de la Sibiu si plescoienii din Buzau si fluierasii din Secuime.

Cheile Gradistei

Aici am mai fost, e frumos, e modern, gasesti mereu locuri de parcare, mancare e buna, vine repede, e lume multa chiar daca preturile sunt mai mari, peisajele sunt superbe, mai ales despicatura cheilor. Azi e-o zi linistita, nici un VIP nu aterizeaza cu helicopterul pe micul heliodrom din complex. Privesc meniul. Eu am un reper general. Se numeste “grill de pui”. De obicei acesta costa 16-18 lei. Aici e dublu. Cand vezi preturile Gradistei, te-apuca asa, brusc, o dorinta, de-a face cura de slabire. Luam ceva mai usor (pentru buzunarele noastre), adica un bulz, la 15 lei si o ciorba de fasole cu smantana si ceapa rosie, la 12 lei. Ca sa ne tina de foame, macar pana la Brasov. La Brasov, preturile de la restaurante sunt acceptabile.

Concluzii

1. -Sirnea, locul unde s-a inventat agroturismul, dar nu mai e ce-a fost, a ramas la nivelul anilor anterevolutionari (ca si publicitate, servicii si infrastructura). Sirnea are insa potential - o poziţionare geografică excelenta si e situata intr-o zona cu peisaje superbe, nepoluata si linistita 2. -Bran, ramane un pol de atractie “forte” pentru romani si straini, in ciuda cozilor infernale de la bilete (comparabile cu cele de la Versailles sau de la Tour Eiffel in august si cea de la lapte, de la 5 dimineata, din anii ’85-89’). 3. -La Cheile Gradistei, totul ti se pare frumos, (peisajul, soseaua, mini-partiile de schi, pensiunile, etc), pana nu te-ai pus la masa si-ai deschis lista cu meniuri.

Va doresc o vacanta placuta pe culoarul Bran-Moeciu si Rucar-Bran.

---

VIZUALIZĂRI: 5502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI