Sirnea - Ciocanu - Culoarea Bucuriei

TIPĂREȘTE

Pentru mulţi potecile sunt aceleaşi. Şi-uliţele-s la fel. Simple legături între case, între gospodării sau între sate… între sate de munte, în cazul nostru. Sate vechi, înşirate sau risipite la poale de Crai, dincolo de privirile Bucegilor. Este noiembrie şi este nefiresc de cald pentru acestă perioadă. Parcă nici iarna nu vrea să încărunţească simplitatea acestor locuri. Fulgii preferă alte trenduri…probabil. Or fi în ţările calde…

Şirnea şi noi şi…noiembrie. Decembrie bătea la uşă. Un decembrie în pantaloni scurţi, un decembrie răcit având o temperatură destul de ridicată. Un decembrie inconştient… ar spune unii cicălitori şi excesiv de grijulii. Parcă şi auzim: ”Decembrie…treci şi te imbracă. Tu trebuie sa fii Decembrie…cel alb, cel nins…cel troienit…”

Sătenii erau prin case. Trăbăluiau… Totuşi era sâmbătă. Nici urmă de turist…şi totusi suntem în Şirnea. Primul sat agroturistic din Romania. Turişti zero…, nici urmă de muzică sau de fum de grătare prin curţile pensiunilor. Or fi reduceri pe Valea Prahovei… gândim noi… Doar struţii erau pe-afară, semn că astăzi, în noiembrie, este foarte cald.

Deşi cerul este senin…atmosfera pare destul de gri. O fi trecut Bacovia pe-aici şi-a recitat câteva versuri plumburii sătenilor… E limpede faptul că Şirnea are nevoie de culoare şi de zâmbet. Şirnea are nevoie de copiii săi, copii care să-i dăruiască bucuria. Şi iată-ne!!! Azi, în Şirnea misiunea noastră înseamna: CULOARE!

Şirnea este ca o frumoasă fată, cu un bogat potenţial, cu forme apetisante (peisagistic vorbesc) însă… vai de părul său. Iar unde păr nu e… punem. Azi, Şirnea… îţi vom pune perucă! Şirnea…despre culoare…

Copiii au ajuns pe uliţele care parcă duceau dorul lor. Aşa cum ziceam, este noiembrie 2011, vremea cât se poate de frumoasă iar noi ne pregătim de plimbarea spre Satul Ciocanu. Practic, plimbarea noastra se va derula pe teritoriul a doua judeţe: Braşov, respectiv, Argeş si va dura aproximativ 1h si 30 min dus-întors.

Iată-ne pornind plini de veselie din centrul satului agroturistic Şirnea spre satul vecin, Ciocanu. Paşii noştri lasă în dreapta drumul spre Valea cu Struţi, şi se orientează spre stânga, având ca reper Muzeul Etnografic Nicolae Frunteş. Acesta reprezintă un important reper al tradiţiei locale, specific brănene, care ascunde la umbra bătrânilor pereţi cojiti de vremuri şi de ani, importante mărturii ale evoluţiei porturilor şi tradiţiilor specifice acestor zone. Ca şi alte muzee etnografice din satele româneşti şi-acesta pare condamnat uitării, fapt ce ne face pe noi copiii să lasam preţ de câteva clipe zâmbetele deoparte şi să comentăm cu regret această erodare treptată a mărturiilor valorilor autentice româneşti. Însă, noi copiii, putem trage acest semnal de alarmă, noi putem schimba ceva, noi nu vrem să fim ca ceilalţi copii ce îmbracă zi de zi haina ignoranţei şi superficialităţii!

Drumul nostru continuă în urcare uşoara pe lângă gardurile gospodăriilor ridicate prin trudă şi vrednicie. Ne-am dorit o altfel de plimbare, prin care să aducem un zâmbet atât nouă, cât şi acelora din jurul nostru, persoane cu care interacţionam şi care priveau atât de miraţi spre noi, spre culoarea perucilor noastre. O uliţă cu 19 peruci, o uliţă cu 19 copii, ajunşi aici pentru a aduce bucurie şi a se bucura de tot ce natura le oferă. Am fost răsfăţaţi de această vreme superbă, prilej pentru noi de-a observa împărăţia de piatră a crestelor Bucegilor care se înalţă semeaţă în urma noastră. Mai mult decât atât, privind spre dreapta zărilor, în direcţia de mers spre Satul Ciocanu, creasta Pietrei Craiului ni se înfăţişeză în toată splendoarea sa. Vârful “La Om” şi creasta Timbalelor erau foarte usor de identificat. La fel de impresionante erau şi casele solitare, parcă pedepsite în lumea singurătăţii, mici adăposturi de lemn pe versanţii munţilor. Dincolo de dealurile îmbrăcate în straie de toamnă se-ascunde alt colţ de suflet românesc, comuna Dâmbovicioara, un binecunoscut nod turistic atât pentru pasionaţii de drumeţii montane cât şi pentru turiştii veniţi pe-aceste meleaguri să descopere tainele de piatră ale Cheilor şi Peşterii Dâmbovicioara. (aprox 5 km din Ciocanu). Iar pentru cei ce doresc să îmbine natura cu relaxarea recomandăm cu multă caldură Cabana-Restaurant Brusturet.

Întorcându-ne la povestea noastră de copii, după aproximativ 20 de minute de la plecarea din centrul Satului Şirnea, ajungem la limita judeţelor Argeş şi Braşov şi intrăm în Ciocanu. Şi cum noi copiii suntem avizi de-a descoperi şi de-a răsfoi noi şi noi poveşti, “admirăm” această treabă “ca la românii aceia” şi-anume, cum drumul forestier de pământ ce pornea din Şirnea se-opreşte, lăsând locul asfaltului proaspăt cu care mai nou, judetul Argeş se mândreşte. Dar să sperăm că Braşovul nu se va lăsa mai prejos. Oare iar trebuie sa tragă copiii vreun semnal de alarmă?

Dar lăsăm deoparte aceste părţi gri şi continuăm să ne bucurăm de panoramele minunate pe care zările ni le oferă. Suntem în satul Ciocanu, acest sat poziţionat parcă în locul unde Bucegii îşi dau mâna cu Piatra Craiului. Iarna aceştia îşi trimit şoapte prin viforuri reci, rafale de gânduri hivernale ce îmbracă aceste meleaguri într-o haină albă, făcându-le să pară ţinuturi uitate prin iarna grea, ţinuturi în care crăiesele ies prin sat cu sania.

Întotdeauna ne-am imaginat aceste locuri, ca fiind izvoare nesfârşite de poveşti, iar noi, copiii, iubim poveştile acestea. An de an venim să le răsfoim, le citim atât cu ochii cât şi cu sufletul şi cel mai important, le păstrăm în sertarele minţii, la capitolul amintiri de neuitat. Şi cum nu suntem deloc copii egoişti, astăzi vi le oferim şi vouă; să vă bucuraţi alături de noi de încă o poveste din lumea satelor de munte, o poveste ce an de an va merge mai departe. Şi-aşa…a fost odată, în Şirnea, o poveste cu copii şi-ale lor peruci colorate ce-au adus bucurie şi zâmbet pe uliţele aparent…uitate.

---

VIZUALIZĂRI: 3976 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI