Riviera elvetiana... o zona exclusivista

TIPĂREȘTE

Proiectata noastra vizita la Chillon unde urma sa vizitam castelul cantat de Lordul Byron in poeziile sale, s-a dovedit una dintre cele mai incantatoare experiente ce au marcat excursia in Elvetia. Aceasta calatorie de 60-70km s-a constituit intr- un minunat pretext pentru vizitarea zonei despre care se spune ca rivalizeaza cu Riviera Franceza... Riviera Elvetiana.

Pentru ca de ceva timp am deprins obiceiul de a nu ne limita la orasul in care ne-am rezervat cazarea, ajuns la concluzia ca nici excursia la Geneva sa nu ar trebui sa faca exceptie... cu atatt mai mut cu cat imprejurimile Genevei poarta un astfel de nume.

In paranteza fie spus, excursiile catre Cannes si respectiv Monaco, atunci cand am vizitat Nisa si excursia in Figueres, orasul de bastina al lui Salvator Dali, cand am calatorit la Barcelona, au facut sarea si piperul acestor sejururi...

Revenind... ca sa ajungi la Chillon ai mai multe posibilitati... de la excursiile organizate de agentiile de turism, la inchirierea unei masini... pentru cei ce nu au ajuns la Geneva cu acest mijloc de transport, desigur.

Pentru ca noi venisem cu avionul, pentru ca nu sunt cel mai bun sofer din lume si pentru ca ne doream libertate de miscare, si nu incorsetare intr-un program fix, am ales drumul pe calea ferata si asumarea incursiunii pe cont propriu.

Am mers in gara si am intrebat cum putem ajunge la Chillon si am aflat ca sunt trenuri aproape din ora in ora catre Montreux, iar de acolo schimbam si luam un tren pana la destinatie. Durata totala a calatoriei este estimata la vreo doua ore, luand in consideratie si escala de vreo 45 de minute de la Montreux... un bilet a costat 55 de franci elvetieni, pret in care au fost incluse si voucherele pentru vizitarea castelului. Biletele erau valabile 48 de ore pe ruta Geneva-Laussane-Montreux-Chillon si retur. Nu se limitau opririle, fapt extrem de important... era practic un permis de calatorie pentru 2 zile pe aceasta ruta.

Orarul trenurilor l-am luat de la receptia hotelului si pentru ca ne doream sa coboram, la intoarcere si la Montreux, si la Lausanne, am decis sa plecam cu cel mai matinal dintre trenuri, la ora 8 si ceva...

Drumul cu trenul s-a dovedit o alegere inspirata... confortul calatoriei este, din punctul meu de vedere, unul inimaginabil... clasa a II-a in trenurile elvetiene presupune de la aer conditionat pana la silentiozitate... fara zgaltaiturile tipice clasicelor noastre trenuri.

Peisajul este de-a dreptul fantastic... traseul urmareste partea vestica a lacului Leman, strabatand distantele lin, trenul se strecoara printre cele mai uimitoare podgorii pe care le-am vazut vreodata. Sunt pur si simplu ancorate de peretele abrupt al muntilor si sunt alinite perfect, linie langa linie, respectand regulile geometriei... Cateva dintre ele sunt acoperite de plase verzi, cu gauri marunte de tot... probabil impotriva grindinei... sau cel putin asa imi inchipui.

E o marturie a luptei indirjite a omului cu obstacolele naturii, o lupta din care perseverenta uman a iesit victorioasa.

Podgoriile se impletesc cu campuri intregi de legume si cu livezi de pomi... dar ce e interesant e ca fiecare podgorie in parte are o casuta si o mica terasa. Podgoria elvetiana pare a fi nu numai o sursa milenara de vin, ci si un loc de relaxare si meditatie...

MONTREUX

Coboram la Montreux si ne asiguram ca nu trebuie sa schimbam peronul pentru trenul ce ne va duce la Chillon... avem timp de o plimbare scurta si de cateva fotografii. orasul se dovedeste a fi unul extrem de pitoresc... este situat pe marginea lacului Leman, dincolo de apele caruia se inalta muntii cu inaltimi ametitoare.

Orasul e asezat in panta, pe versantul unui munte ce coboara catre lac si are o sumedenie de cladiri din alte vremuri, cele mai multe dintre ele scufundate in verdeata si flori.

In scurta noastra escala, in imediata apropiere a garii, gasim o cismea cu ape termale... e vorba de o cismea veche de cateva sute de ani, dupa cum scrie pe o placuta lamuritoare, din imediata apropiere a firului de apa. Apa minerala naturala apartine tuturor celor care doresc sa beneficieze de proprietatile sale, cismeaua, in schimb, este privata, dupa cum suntem avertzati de alta placuta. Remarcabile mi se par caldarile imense de arama folosite pe post de inedite ghivece de flori... florile rosii se revarsa din ele in mod neasteptat.

Restul orasului Montreux, respectiv cea mai cunoscuta parte a sa, cea cu faleza, ni s-a dezvaluit abia la intoarcere, cand am putut consta faptul ca Riviera Elvetiana, este, intr-adevar, o revelatie...

Arhitectura hotelurilor de lux de pe mal pastreaza cu sfintenie detaliile secolului de aur in care au fost cladite... secolul al XIX-lea. Stralucesc, pur si simplu in lumina soarelui varatic, iesit sporadic printre nori, caci toate aceste bijuterii arhitectonice arata ca si cum ar fi fost construite ieri... renovarea e, cu siguranta, una recenta si de foarte buna calitate.

Seamana izbitor cu hotelurile de pe Promenade des Anglais, din Nisa... corespondentul francez al acstei risipe de frumusete incremenita in stucaturi si fier forjat. M-as fi asteptat sa semene mai mult cu un chalet elvetian, dar nu e deloc asa, aici influenta franceza, explicabila dealtel, caci ne aflam doar la cativa km de granita cu Franta, e semnificativa si inspirata.

In fata unuia dintre aceste hoteluri exclusiviste, o parada de masini de epoca... jucarii scumpe pentru potentatii zilei.

Cei cativa kilometri de faleza de la Montreux iti ofera o perspectiva unica asupra lacului si muntilor de dincolo de acesta... Faleza are gradini, unele extrem de originale, terase si restaurante, terenuri de sport... cuvantul de ordine pe care il respiri acolo cu fiecare gura de aer este unul singur: relaxare...

Pe cerul capricios se plimba cativa nori si singurul zgomot este cel al apelor lacului ce se framanta usor... izbandu-se de stanci. Dintr-o data, un tipat sfasie linistea... ma intorc si, ce sa vezi... e doar strigatul de lupta al unui batlan ce se apara de atacul unui pescarus... scena se petrece doar la cativa metri de noi, pe un stalp ce se inalt pe malul apei...

Uitandu-te in jur nu poti sa nu simti pana in ultima fibra a fiintei tale senzatia de echilibru... este un echilibru perfect intre frumusetile naturii si cele construite de mana omului... nimic nu e artificial, supradimensionat sau tipator... tabloul general este unul extrem de armonios

Nu am putut intarzia prea mult la Montreux, caci ne doream sa vedem si Laussane... asa ca am preferat sa mancam cate un sandwich (extrem de bun cel cu ton si cel cu Mozzarela si sfecla rosie) si cate o prajitura, in locul unui dejun la una din terasele de me mal.

Preturi? In general peste cele de la Geneva... se stie, dealtfel, ca Montreux este catalogat drept o statiune de lux...

Nu stiu cati dintre noi isi pot permite un sejur la Montreux... dar o plimbare pe faleza si pe stradutele cu parfum medial, nu costa nimic... daca ajungei acolo, nu veti regreta...

Ne-am intors in gara tocmai la timp pentru a ne sui intr-un tren ce mergea catre Lausanne, unde ne-am oprit pentru o scurta escala.

LAUSANNE

Am pornit-o de la gara, in jos, catre faleza, caci da, si orasul Lausanne face parte din salba de localitati de pe lacul Leman de care elvetienii sunt atat de mandri.

Numai ca distanta dintre gara si faleza nu e deloc una mica... asa cum se intampla in Montreux... iata-ne obligate sa parcurgem pana la mal peste un km...

Drumul nu e insa deloc unul monoton... trecem pe lnga un parc, apoi pe langa cladiri ce sunt adevarate bijuterii arhitectonice... unele sunt sediile unor birouri, altele, cele mai multe, sunt blocuri de locuit.

Blocuri e impropriu spus... sunt cladiri de cateva etaje ale caror fatade incanta ochiul nu numai prin jocul delicat de linii, ci mai ales prin aerul lor aristocratic, de „vraies dammes”...

Surpriza... pe strada, intr-un loc special de afisaj dam peste o instintare in limba franceza ce ne anunta despre orarul slujbele bisericii ortodoxe din localitate cu ocazia sarbatorilor pascale... e semn ca acolo, in Lausanne e o comunitate mare e romani... pe unul dintre ei, functionar ONU il cunoscusem cu ocazia vizitei la sediul oranizatiei...

Ne spusese atunci ca Lausanne e mult peste Geneva ca si atractivitate turistica... am luat-o atunci ca o apreciere subiectiva...romanul nostru locuia de multi ani in Laussane si facea naveta zlnica la ONU, in Geneva.

Realitatea de la fata locului ne-a facut insa sa ii dam dreptate... orasul e unul cu totul si cu totul special... lipseste zarva aceea data de aglomeratia turistica, atmosfera relaxata fara a fi plictisitoare...

Am ajuns in final in port, unde am admirat ambarcatiunile... de la salupe pana la yahturi, toate isi asteptau cuminti proprietarii.

In port, era veselie... pe o estrada un grup de muzicanti cantau cu ardoare, la tonete te imbiau mirosuri care mai de care mai imbietoare, iar fantanile arteziene lansau in aer jeturi de racoare.

Ne-am asezat pe o banca si am sorit, cateva minute, din frumusetea si vitalitatea locului, un amestec inedit de dinamism si relaxare...

Ne-am intors la gara cu metroul, caci, in Lausanne, spre deosebire de Geneva, exista metrou... asta dupa ce incercasem sa aflam cu disperare cam ce autobuz ne-ar putea duce intr-acolo.

Am plecat cu regretul ca nu am putut vedea mai mult din acest oras fermecator, emblema a Elvetiei contemporane.

Un singur lucru mi s-a parut bizar... nu aveau toalete in gara... am dat ocol de vreo doua-trei ori, am „periat” toate etajele la care cobora liftul de pe peron si totusi nu am gasit toaleta publice.

In drumul spre faleza, am gasit, la marginea unui parc, o astfel de toaleta. Era ciudat sa vedem, dupa atata frumusete aristocratica a cladirilor, toalete in sistem turcesc... dar cel mai ciudat a fost sa gasesc in acea toaleta publica un loc special pentru seringile utilizate... era o inscriptie seaca ce indica asta.

Am inghetat, pur si simplu, in fata unei realitati evidente... din prudenta, se luasera niste masuri de precautie...

Atunci am inteles de ce nu existau toalete la gara... tocmai pentru a nu pripasi pe acolo pe cei ce utilzau astfel de seringi...

Nu am putut sa nu am o strangere de inima... e un pericol la care nu m-am gandit niciodata, dar ca turist, trebuie sa fii pregatit pentru orice.

A fost singura umbra pe un tablou stralucitor care poarta numele uneia dintre cele mai fermecatoare locatii pe care am vazut-o vreodata... Lausanne.

---

VIZUALIZĂRI: 4314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI