ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 5 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Coiba Mică - Pâlnia pământului

TIPĂREȘTE

Peştera Coiba Mică se află amplasată în Munţii Apuseni, cam la 400-500 de metri imediat ce treci de cătunul Casa de Piatră, cum mergi dinspre Gârda de Sus, cătun aflat pe valea Gârda Seacă şi care aparţine administrativ de localitatea Arieşeni deşi, ca şi distanţă, este mult mai aproape de localitatea Gârda de Sus. Din punct de vedere al reliefului geografic este amplasată la poalele Dealului Crestătura, practic în locul de unde începe Valea Gârda Seacă care vine cam de la 2-3 kilometri din aval.

Pentru a ajunge la Peştera Coiba Mică se porneşte din centrul localităţii Gârda de Sus, acolo unde Gârda se varsă în Arieş, ţinând cursul şi valea Pârâului Gârda preţ de cam 12-13 kilometri, până ajungi la cătunul Casa de Piatră.

După ieşirea din Gârda de Sus, cam 1-2 kilometri, drumul este bun, asfaltat, până ce ajungi la o răspântie cu un alt drum, betonat, care drum duce în dreapta spre Cheile Ordâncuşei, pe lângă Peştera lui Ionele şi mai departe până la Gheţarul Scărişoara. De la intersecţie continui înainte, pe un drum forestier, pe care dacă mergi cu maşina vara, când este uscat, te va însoţi un nor imens de praf care abia aşteaptă să te înghită de îndată ce frânezi sau reduci viteza.

Imediat după intersecţie, întri în cătunul Dobreşti, mai departe laşi în dreapta drumul care duce la Peştera Gheţarul de la Scărişoara, treci de cătunul Gârda Seacă, laşi în urmă mai multe case răzleţe, amplasate pe marginea drumului de parcă sătenii au dorit să stea cât mai departe unul de altul, treci de Izbucul Tăuz şi cam după 11-12 kilometri ajungi într-un loc deschis pe partea dreaptă, unde vei vedea mai multe case de oameni harnici şi gospodari, ceva mai adunate, care formează cătunul Casa de Piatră. De la ieşirea din cătun, cam după 400 - 500 de metri de mers, vei vedea pe partea stângă un indicator din lemn, sub formă de săgeată, pe care cineva a scris cu mâna numele peşterii Coiba Mică. Pe partea dreaptă este Dealul Vârtopaşul iar undeva în stânga, înainte, se vede Vârful Vârtopu.

Indicatorul de lemn te îndrumă spre stânga, pe o potecuţă ce coboară printre copaci şi vegetaţie, în valea unde se aude molcom zgomotul unui pârâuaş. Cobori pe o pantă foarte abruptă, pe alocuri potecuţa având trepte, formate din rădăcinile copacilor ieşite la suprafaţă, pe care să te sprijini la coborâre şi la urcare, foarte bune pentru a opri o eventuală alunecare dureroasă printre vegetaţie, mai ales că pe alocuri, pe potecă, sunt presărate pietre cu colţuri foarte ascuţite.

Cam după 40-50 de metri de coborâre, printre copaci, se iveşte şi apa micului lac format la intrarea în peşteră iar poteca se termină brusc, cam la 5 – 8 metri de gura peşterii, pentru a ajunge pe malul apei trebuind să sari de pe o înălţime cam de 1,5 metri sau să cobori, posibil doar cu spatele, ca de pe o scară.

Intrarea în peştera Coiba Mică este de fapt un ponor, aici cu înţelesul de loc unde râul se pierde sub munte şi are o lăţime de cam 20 de metri şi o înălţime de 2 - 3 metri, din înălţimea intrării fiind vizibilă doar cam o jumătate de metru, din pricina faptului că este o peşteră cu intrare descendentă şi inundată în care se scurge apa provenită din Pârâul Gârdişoara. Micul lac, format la intrare, are apa de culoare verzuie, malul dinspre poteca de acces fiind mâlos, foarte abrupt şi plin de trunchiuri de copaci aduşi aici de viituri.

Deasupra gurii de intrare, unde apa este înghiţită lacom de peşteră, peretele stâncos este foarte abrupt, aproape drept, stratificat, pe o porţiune de 2 metri înălţime văzându-se straturile de rocă asemenea unor straturi de cărămizi ai pereţilor unei clădiri netencuite iar mai în sus, în continuare, pe o porţiune de 5 metri, deşi stâncos şi de asemenea drept, peretele este încărcat cu arbuşti tineri, care parcă se ţin de stâncă asemeni unor alpinişti. Deasupra lor, unde panta se domoleşte cresc brazi înalţi până în vârful dealului, umbrind micul lac şi intrarea în peşteră.

Privit în ansamblu, locul unde este amplasată Coiba Mică, seamănă cu o pâlnie uriaşă care, atunci când Gârdişoara aduce puhoaie de apă iar debitul acestora este mai mare decât „duce” ponorul, se umple inundând locul şi acoperind tot ce creşte pe malurile acesteia. Pârâul Gârdişoara curge de undeva din partea dreaptă a intrării şi înainte de a fi înghiţit de ponor, cade peste câteva pietre susurându-şi trist dispariţia în adâncuri.

După cum bănuiţi, vizitarea peşterii este imposibilă fără echipament special şi aici mă refer la echipament de scafandru, mai mult vizitarea ei fiind foarte periculoasă datorită multitudinii de trunchiuri de copaci care zac blocaţi sub apă, încă de la intrare, aceştia fiind un pericol evident chiar şi pentru speologii experimentaţi.

Lungimea totală a peşterii este de 270 de metri şi după ce trece printr-o cascadă, două lacuri, o sală a blocurilor şi două sifoane, apa pârâului ajunge într-o încăpere mare numită Sala Confluenţei, unde se uneşte cu apa pârâului ce vine din Coiba Mare, formând un pârâu subteran cu debit semnificativ mai mare şi care-şi continuă traseul subteran, preţ de 2 – 3 kilometri, până la Izbucul Tăuz, unde apa iese la suprafaţă de acolo continuând, până la vărsarea în Arieş, Pârâul Gârda.

Câteodată când, datorită ploilor torenţiale sau topirii zăpezilor, ponorul de la intrarea în Coiba Mică este depăşit de volumul mare de apă există posibilitatea ca apa să crească atât de mult, în zona sub formă de pâlnie de la intrare, încât să treacă peste marginile acesteia înalte cam de 10 – 15 de metri şi să curgă în aval, cam 400 – 500 de metri până la intrarea în Peştera Coiba Mare, s-o inunde şi pe aceasta, caz în care se formează, între cele două peşteri, un lac de 400 -500 de metri şi lat de 100 – 125 de metri. Evident că în acest caz amândouă peşterile, Coiba Mică şi Coiba Mare, sunt inundate cu apă.

Stăm la umbră şi privim cum apa Pârâului Gârdişoara se prelinge în lacul de la intrarea în peşteră fără măcar să-l tulbure cât de cât, şi încercăm să ne imaginăm zecile de copaci, smulşi din rădăcini de puhoaiele de apă şi rămaşi prinşi pe cursul apei, în pântecul muntelui, adevărate capcane pentru oricine se încumetă să intre şi să prihănească locuri, parcă intenţionat create de natură, unde să-şi contemple singură, în intimitate, măreţia creaţiei.

Lucruri de luat aminte:

- Îmbrăcăminte lejeră şi pantofi adecvaţi mersului pe munte;

- Apă de băut;

- Evitaţi să intraţi în apa lacului format la intrarea în ponor pentru că sunt multe trunchiuri de copaci ascunse sub apă şi riscaţi să vă accidentaţi.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Utube in 06.06.13 21:04:35
Validat / Publicat: 06.06.13 21:55:10
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pe aici se coboară, de la drumul forestier, la peşteră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9900 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Admin
[06.06.13 21:54:37]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

calatorul
[16.08.16 16:47:27]
»

Frumoase locuri, interesante poze, utila relatare, multumim.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Arieșeni:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046619892120361 sec
    ecranul dvs: 1 x 1