GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cuibul de piatră - Coiba Mare - Apuseni
Peștera Coiba Mare este situată foarte aproape de cătunul Casa de Piatră, cam la 200 - 300 de metri de la ieșirea din acesta, mergând în amontele văii denumite Valea Gârda Seacă, la poalele dealului Crestătura. Cătunul Casa de Piatră aparține administrativ de localitatea Arieșeni și este amplasat într-o vale plină de fânețe și mărginită de câteva dealuri.
Pentru a ajunge la Peștera Coiba Mare se pornește din centrul localității Gârda de Sus, acolo unde Pârâul Gârda își varsă apele în Arieșul Mare, pe un drum asfaltat care lasă drumul național și continuă, în amonte, pe lângă albia agitatului Pârâu Gârda, a cărui apă năvălește vulcanică și găglăgioasă peste pietre, acoperind cu zgomotul ei trilurile frumoaselor necuvântătoare înaripate care umplu pădurile de brazi și fag de pe marginea acestuia.
Cam după 2 kilometri de mers pe un drum foarte bun, asfaltat, se ajunge la poalele Dealului Capu Dealului, într-o intersecție de drumuri dar și o confluență de ape, unde la dreapta se continuă un drum, din dale de beton, care duce, urcând de-a stânga Pârâului Ordâncușa prin Cheile Ordâncușei, preț de vreo 23 de kilometri până la Peștera Ghețarul de la Scărișoara. Tot aici, în intersecție, Ordâncușa își topește apele în vulcanica Gârda, tăcută și resemnată, ca într-o îmbrățișare fatală hotărâtă de natura atotputernică.
Drumul nostru continuă înainte, peste un mic podeț, de data aceasta asfaltului luându-i locul pietrişul și colbul care, în zilele frumoase, este ridicat de roți în urma mașinii, asemeni unei fantome diurne care parcă ar dori să te acopere cu cearceaful ei alb din praf fin și înecăcios. Trecem prin cătunul Dobreștilor, lăsând în urmă câteva case și pensiuni răzlețe, aruncate parcă pe marginea Pârâului Gârda, într-un decor de poveste de unde lipsesc doar zânele și balaurii și cam după 12 kilometri de urmat drumul șerpuit, printre dealuri, pe Valea Gârda, atunci când Pârâul Gârda a dispărut de mult de pe marginea drumului, ajungem la cătunul Casa de Piatră. Trecem pe lângă el, lăsându-l în dreapta și imediat la ieșirea din acesta se zărește, pe partea stângă a drumului, scrisă cu litere mari albastre pe un copac, inscripția Coiba Mare iar dedesubtul inscripției este și o săgeată, cofecționată din lemn, pe care scrie același lucru dar cu un creion sau cu vopsea neagră și care-ți arată direcția în care să te îndrepți.
Am ajuns și la locul de unde părăsim drumul forestier pentru a ne îndrepta, prin valea din stânga noastră denumită Valea Gârda Seacă, spre Peștera Coiba Mare. Aici trebuie să ne oprim, atât din drumeție cât și din povestit, pentru că, înainte de a merge mai departe, trebuie lămurită o problemă destul de încâlcită: de unde provine și ce înseamnă cuvântul ”Coibă”? Pentru că, fiind un cuvânt foarte des utilizat, trebuie să fie și posesorul unei origini. Sau este doar un nume, precum Ion sau Gheorghe?
Foarte bună întrebare, mai ales că expicația lipsește atât din DEX, ultima ediție, cât și de pe infinitul dicționar universal de căutare al zilelor noastre, internetul. Peste tot, pe internet, veți găsi postate fotografii, impresii, păreri, extrase de jurnale de călătorie sau chiar explicații științifice, foarte explicit și laborios întocmite ale diverșilor turiști, cercetători sau speologi care au călcat prin Coiba Mare, dar, surprinzător, toți au evitat să explice publicului cititor, etimologia cuvântului ”Coibă”. Care este motivul? Doar ei știu, eu bănuiesc, dar îmi păstrez părerea pentru mine.
Așa că am avut curiozitatea şi am început să întreb, ba în stânga, ba în dreapta și am aflat mai multe explicații, prima, cum că acest cuvânt, ”coibă” ar deriva din cuvântul românesc ”cuib”, care cuvânt ”cuib” pronunțat cu accent regional și-a schimbat forma transformându-se, unanim acceptat, în cuvântul ”coib”. Este o explicație rezonabilă, mai ales că aceasta este culeasă de la fața locului, de la localnici.
O altă explicație, cu același grad de probabilitate ca și anterioara, ar fi că, acest cuvânt ”coibă”, ar proveni din cuvântul de origine maghiară ”kőbélés”, care fonetic, în proporție destul de mare, se apropie de cuvântul impricinat și care înseamnă ”umplut cu piatră”, lucru foarte adevărat pentru Peștera Coiba Mare, dacă privim lucrurile din punct de vedere al morfologiei acesteia. Un argument forte, care vine în sprijinul originii maghiare, ar fi că foarte multe cuvinte, majoritatea regionalisme, din arealul Ardealului, și al Transilvaniei în general, au apărut având ca origine cuvinte din limba maghiară, nici acesta, studiat de noi, nefiind exclus a avea o aceeași obârșie.
Și să mergem mai departe, pe mica potecuță care începe a șerpui de la marginea drumului forestier, coborând lin, la început printre vegetație crescută, destul de mare și plină cu flori mov, până ce intră într-un pâlc de brazi care prin desimea lor par că formează o pădure. De acolo poteca începe să coboare foarte abrupt, fiind nevoie a te sprijini cu mâinile de sol pentru a-ți menține echilibrul și a nu aluneca, pe fund, la vale. Pe alocuri sunt trunchiuri de copaci, căzuți de-a latul potecuței, care-ți mai frânează din când în când elanul coborârii și care împreună cu rădăcini de copaci ieșite la suprafață și care formează trepte naturale pe potecă, te ajută să cobori, cât de cât, în siguranță.
De cum ieșim dintre copaci, se vede portalul peșterii, o imesitate de gaură în munte cu o deschidere de 74 de metri lățime și 47 de metri înălțime. De unde am ajuns noi, înaintarea, spre gura peșterii, devine foarte dificilă și cere foarte multă atenție și îndemânare datorită sutelor, poate chiar miilor de pietre de toate felurile și dimensiunile, împrăștiate haotic peste tot și care acoperă locul dinaintea peșterii, de parcă ar fi fost aruncate la nimereală de o mână uriașă. Multe dintre pietre sunt acoperite cu vegetație iar pe marginile ridicate ale intrării lipsesc pomii dar cresc din belșug, printre pietre, tot felul de plante și flori.
De undeva de sus, de pe lângă potecuța pe care am coborât la peșteră, dintre niște pietre mari, iese la lumină, timid, un mic izvor care se prelinge sfios, cu sunet molcom și înăbușit, spre intrarea în peșteră, copleșit parcă de imensitatea gurii de piatră. Este Izbucul Coibița care, atunci când este secetă, își ține apa în pântecul pământului, lăsând uscate miile de pietre de la intrarea în Coiba Mare.
Ne cățărăm pe pietrele mari din stânga intrării și ne luăm un scurt răgaz pentru a admira peisajul ce ni se desfășoară înaintea ochilor. Tot locul dinaintea intrării în peșteră este asemenea unei pâlnii uriașe care adună apa ce curge de pe versanții dealului și o îndrumă spre imensa gură a muntelui. Tot aici, prin partea opusă de unde stăm căţăraţi, apele care depăşesc posibilitatea de absorbţie a Peşterii Coiba Mică, situată la 300 – 400 de metri în aval, se năpustesc în această pâlnie naturală uriaşă formând un lac natural de cam 400 – 500 de metri lungime. Mai sus, pe marginea imensei pâlnii, sunt zeci de brazi care înconjoară locul vrând parcă să-l ascundă de privirile indiscrete.
Imensa gură de intrare în peșteră, din piatră calcaroasă și marnă închisă la culoare, cu tavanul în formă de ”V” întors și o crăpătură pe mijloc a cărui capăt se pierde în adâncul peșterii, se aseamănă izbitor cu un uriaș coif metalic. Deasupra intrării, pe o înălțime de cam 10-15 metri se văd straturile foarte groase de rocă din calcar, stratificate, suprapuse asemenea unor jucării de cuburi a unor copii de uriași, abandonate în dezordine. Mai sus de stratul de stâncă golașă, vegetația își reia dominația, îmbrăcând stâncile dealului, printre acestea, în crăpăturile uriașe, brazi falnici, care îmbracă dealul până spre vârf, găsind loc prielnic de a-și înfige puternicele rădăcini şi a se ţine semeţi înaintea vicisitudinilor vremurilor.
Coborâm din locul improvizat de observație și ne îndreptăm spre intrarea în peșteră, de această dată mai mult cățărându-ne pe pietrele masive sau sărind acrobatic de pe una pe alta, cu atenție și mare grijă, orice ratare având șanse mari a se lăsa cu consecințe dureroase. Pe alocuri, unde pietrele sunt alunecoase, utilizăm toate cele patru membre, cu care ne-a dotat mama natura, circulând mai mult asemeni unor patrupede. Trecem pe lângă mai multe mici bălți de apă cristalină, prinse între pietre, dovadă a existenței micului Pârâu Coibița, de data aceasta foarte mic, aproape secat, datorită unei veri fierbinți cu care ne-a blagoslovit Domnul.
Ajungem și la intrarea în peșteră, călcând cu atenție pe pietre. Intrăm direct în încăperea denumită Sala Mare. Felii late de piatră suprapuse, asemeni unor biscuiți uriași de calcar, se văd la baza portalului de parcă acesta s-ar sprijini pe aceștia. Pe cât este de mare intrarea pe atât de repede coboară tavanul, cum înaintezi în peșteră, la câțiva zeci de metri de la intrare trebuind să te apleci pentru a trece mai departe. Privită dinăuntru spre exterior, intrarea în peșteră, este asemenea unei guri uriașe de balenă și noi, print-un mic efort de imaginație, ne-am amuzat încercând aceeași senzație pe care a avut-o bătrânul Gepetto sau Profetul Iona în întâmplărilor lor cu cetaceele uriaşe.
Surprinzător, dar vegetația continuă să crească pe o porțiune destul de mare de la intrarea în peșteră, în special mușchi şi licheni, iar pe cum înaintăm trebuie să trecem peste tot mai multe trunchiuri de copaci, victime ale apelor năvalnice care au umplut odată peștera. Mai în adâncimea peșterii, terenul devine mai acceptabil pasului de picior deoarece apa a dus acolo mult pământ, acoperind pietrele și umplând spațiul dintre ele, deplasarea devenind mai ușoară și mai plăcută.
Pe cum intri temperatura scade ușor dar se oprește la o valoare acceptabilă, în zona accesibilă turiștilor fiind, cum se spune, numai bună. Asta dacă vii de la arșița de afară. Pentru a contiua incursiuea în peșteră, mai departe, este nevoie de lanterne. Peștera este fără stalactite sau stalagmite, lucru de înțeles datorită trunchiurilor mari de copaci târâți de apă cu o forță teribilă în peșteră și care rup, evident, orice formațiune calcaroasă care le-ar sta în cale. De fapt pereții sunt fini la atingere, formând modele superbe şi greu de imaginat din rocile de diferite culori care-i compun.
Continuăm drumul prin Sala Mare, ușor spre dreapta, trecem pe lângă mai mulți bușteni și butuci de copac, și ajungem într-un loc unde textura pereţilor este asemeni pielii unui om bătrân, gălbuie şi străbătută de mii de vene de sânge, de parcă peștera ar fi un organism viu iar faptul că pereții laterali sunt șlefuiți și lucioși accentuează această senzație. În tavan se văd mai multe tunele săpate de apă și aflăm că ele formează Marele Labirint, lungimea lor totală fiind de cam 3.800 de metri. Suntem în Sala René Jeannel, așa ni se spune, sală care la capătul ei, spre stânga, comunică din nou cu Sala Mare, de unde am venit, dar prin două treceri consecutive foarte joase, denumite impropriu sifoane.
În Sala René Jeannel, pe unele porțiuni, pereții laterali strălucesc, semănând cu cerul nopții plin de stele, aceasta datorându-se compoziției straturilor de rocă ce-i compun, probabil mică sau siliciu. Și în această sală este plin de pietre dar sunt şi multe bălţi pline cu apă așa că pășim cu grijă să nu ne udăm, drumul fiind greu de străbătut mai ales pentru că, fiind mulţi, suntem dotați doar cu două lanterne. Ajungem, la un moment dat, într-un loc unde apa intră sub peretele stâncos, trecând printr-un sifon, mai departe de acel punct vizitarea peșterii solicitând existența unui echipament speologic. Ne oprim, ne fotografiem și pornim înapoi spre ieșire.
Apa ce intră prin Coiba Mare sub munte ajunge, după ce parcurge un traseu subteran de cam 300 - 350 de metri, atât are și lungimea peșterii, într-un loc numit Sala Confluenței, loc unde întâlnește apa Pârâului Gârdișoara intrată prin Coiba Mică iar pârâul astfel format, împreunat, curge mai departe, printr-o galerie cu mai multe lacuri și cascade, preț de cam 400 de metri, până la un lac intitulat Lacul Morții, plin de bușteni, deocamdată netrecut de nimeni. Ce se știe, este că apa continuă mai departe, în aval, pe sub munte, cam 2.600 de metri până la Izbucul Tăuz unde iese la suprafață formând Pârâul Gârda.
Se spune că atunci când afară plouă este foarte periculos a vizita această peșteră pentru că au fost situații când, pe neașteptate, s-a pornit o viitură, dinspre Peştera Coiba Mică, care a inundat toată intrarea în peșteră. Deși afară este soare și un cer senin de un albastru dureros, ne grăbim instinctiv spre ieșire, să trecem cât mai repede prin imensa gură de balenă, asemănare asociată involuntar cu intrarea în peșteră. După ce trecem de portalul peșterii ne mai liniștim: ”Noroc că uriașul cetaceu era în pauza dintre mese”
Lucruri de luat aminte:
- Îmbrăcăminte lejeră și pantofi potriviți pentru munte, rezistenți la apă;
- Lanterne și baterii de rezervă. Depinde cât doriți să stați în peșteră;
- Evitați intrarea în peșteră dacă plouă sau a plouat recent. Există situații când apa ce intră în Coiba Mică, respectiv Pârâul Gârdișoara, să refuleze spre Coiba Mare și să o inunde prin tunelele subterane sau pe la suprafaţă.
Trimis de Utube in 29.05.13 19:12:23
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Portalul acesta imens este cel mai mare portal de peşteră din România. Dacă îi aproximăm suprafaţa (că nu e totuşi un dreptunghi), 47 x 74 m dau aproape 3500 mp.
Mă bucur să văd un nou articol despre fenomene carstice! Şi încă unul aşa de amănunţit.
Dar să ştii, nu că ar avea mare importanţă, însă pe acel tunel nu se ajunge în Coiba Mică. Accesul spre Coiba Mică e dincolo de sifonul despre care vorbeşti.
Sistemul Coibelor, împreună cu izbucul Tăuz şi peştera Hodobana, este foarte promiţător. Dacă s-ar reuşi joncţiunea între ele, s-ar putea obţine cel mai lung sistem din România, de peste 50 km de galerii (acum recordul e Peştera Vîntului, cu 47 km). Explorări se tot fac, din păcate numai dinspre Tăuz (unde o echipă de scafandri polonezi revine periodic pentru noi încercări), căci dinspre Coiba Mare Lacul Morţii este imposibil de trecut, din cauza buştenilor. Şi Tăuzul şi-a luat tributul de viaţă omenească, iar momentan nu i s-a dat de capăt.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Apusenii — niciodată destul — scris în 29.10.23 de gojavaler din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Jul.2022 [Târgul de fete de pe Muntele Găina] România, așa cum este ea — scris în 25.07.22 de ADRIANA 88 din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2020 In varful Apusenilor, traseu spre Vf. Curcubata Mare cota 1849 — scris în 14.09.20 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Valea Sighistelului — un paradis salbatic al pesterilor — scris în 11.09.20 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Pătrăhăițești — scris în 12.04.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Izbucuri de poveste în Apuseni — scris în 30.09.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Vacanța mea în Apuseni (II) — scris în 26.08.19 de gettyy din IASI - RECOMANDĂ