ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.10.2021
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 1 zile
Business
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

O zi în Aalen

TIPĂREȘTE URM de aici

Am ajuns în Aalen în interes de servici, altfel nu veneam poate niciodată în această urbe numele căreia începe cu doi de A. Astfel am descoperit atât orașul cât și împrejurimile acestuia rezumatul celor 5 zile este că merită vizitat. După o scurtă descriere privind accesul și istoria o să trec imediat la de-ale turiștilor.

Unde se află

Aalen se află în regiunea Baden-Würtemberg județul Ostalbkreis la aproximativ 70 km de Stuttgart și 50 km de Ulm. Este un oraș de mărime medie în decembrie 2020 avea 68361 locuitori. Geografic se află la marginea masivului Schwäbischer Alb, destinațiile turistice din aceste zone nefiind așa departe.

Aalen se află la înălțimea deasupra mării de 430m. Cel mai înalt punct din apropiere se numește Grünenberg și este de 733 m. Râul care curge pe lângă oraș se numește Kocher afluent al Neckarului.

Localitățile lipite mai mult sau mai puțin de Aalen se numesc Unterkochen, Wasseralfingen, Ebnat, Dewangen, Fachsenfeld, Hofen, Unterrombach, Waldhausen. Lângă oraș există un punct de belvedere de unde am putut observa personal toate aceste loalități, majoritatea sînt lipite de Aalen. Coordinatele la care se află orașul sînt: 48° 51′ 2″ N, 10° 5′ 44″ O

Din punct de vedere rutier localitatea se poate accesa prin B19 și B29, calea ferată, autobuze regulate sau aeroportul din Stuttgart. Pentru cei cu autoturism infrastructura este bună, nu prea sînt blocaje, sînt multe semafoare și puține giratorii, ceva radare mai mult sau mai puțin ascunse, parcări suficiente sub sau supraterane contra cost și ceva libere.

Istoria orașului

Urbea a fost înființată între 1241-1246 pe numele de Reichstadt. Dar s-au găsit urme de civilizație din secolele VIII-V înaintea erei noastre. Au lăsat și celții niște monezi, urme de construcție. Urmează perioada în care regiunea făcea parte din imperiul roman (anul 150 d. C.) S-au găsit destule și din această perioadă, sînt expuse în muzeele orașului.

Orașul s-a fortificat în cea mai veche imagine descoperită (din 1528 o să atașez la poze) se observă foarte bine șanțurile care înconjoară orașul, zidurile porțile și turnurile de apărare. Ceea ce se vede în această imagine este exact zona turistică din centrul orașului prezent.

În 1634 cu ocazia unor asedii din partea armatei suedeze orașul a fost incendiat și a ars aproape în totalitate. Au trebuit reconstruite inclusiv bisericile. Din anii 1800 nu prea mai era nevoie de zidurile fortificate astfel fie s-au degradat fie materialul s-a folosit la alte construcții civile. În prezent doar ne putem imagina pe unde au fost zidurile, în principiu sînt străzile aici care înconjoară fosta cetate.

Industrializarea orașului a început în 1840. Tot pe la mijlocul secolului XVIII s-a înființat și firma unde lucrez (la fabrica din Sibiu care există de cca 19 ani) vechimea acestuia fiind de cca 150 ani. Cu ocazia celui de al doilea război mondial Aalen și îmrejurimile au scăpat de bombardamentele aliaților. În jurul fabricii despre care am scris în rândurile de mai sus s-au plantat atât de mulți copaci încât a devenit o pădure și fabrica greu de observat la o vedere aeriană. Acest lucru am observat și eu personal, este vorba de copaci seculari.

Pentru turiști

Aalen fiind un oraș de mărime medie cu un centru pietonal mediu spre mic și încă câteva obiective în afara acestei zone se poate parcurge turistic vorbind într-o singură zi. Eu am reușit acest lucru dar pentru al doilea muzeu care nu era deschisă în ziua vizitei (luni) am revenit încă o dată doar pentru această vizită. Dar să luăm pe rând ceea ce trebuie să viziteze un turist.

Primăria veche

Am parcat în garajul subteran al primăriei (Parkplatz Rathausplatz) și am plătit 3 euro pentu aproximativ 3,5-4 ore. Ieșind de sub clădirea primăriei o clădire nouă sîntem în buricul târgului și ne îndreptăm direct spre Primăria Veche o bijuterie de clădire cu turn cu tot. Datează din 1575. Turnul fotogenic care se mai numește Turnul Spion (Spionenturm) este înzestrat cu 4 ceasuri pe fiecare latură unul. În clădire a funcționat hotelul Krone-Post asta până în 1851. În 1805 a fost cazat Napoleon Bonaparte aici fereastra camerei în care a stat se numește fereastra Napoleon. Clădirea a găzduit primăria între anii 1907-1975. Pe fațadă se poate observa stema orașului.

Marktplatz este punctul zero aici se află în apropierea clădirii descrise mai sus. Obiectul central este fântâna pieței (Marktbrunnen) Fântâna istorică a fost amenajată de câtre Herzog Eberhard Ludwig von Würtemberg în 1705. Era destinată pentru nevoile orașului. După 1870 de când există o rețea de apă în Aalen fântâna a devenit încet un decor. Deasupra fântânii se află statuia lui Kaiser Joseph.

Centrul istoric este pe placul meu, complet pietonal cu piatră cubică, străduțe înguste, multe terase și clădiri interesante pentru mine cu lemnăria la vedere. Chiar am văzut clădiri mai noi cu imitație de lemnărie în zidărie. O altă clădire istorică este Spitalul Cetățenesc din 1702. În prezent clădirea frumos renovată găzduiește diferite instituții. Se numea Bürgerkrankenhaus.

Stadkirche St Nikolaus

Biserica Sf. Nicolae o găsim aflată imediat în apropierea primăriei vechi. Prima biserică evanghelica de fapt o capelă gotică datează din 1340. După incendiul din 1634 biserica s-a reconstruit în 1648, Turnul s-a înălțat în 1730 la 46 m această construcție neinspirată s-a prăbușit în 1760 (nu a rezistat propriei greutăți) Construcția barocă văzută în prezent s-a clădit între 1765-1967.

Urweltmuseum Aalen

Muzeul preistoric (doar exponatele nu și muzeul...) este amenajată din 1977 chiar în interiorul vechii primării. La parter la intrare este și punctul de informare pentru turiști. Cei interesați să-și sacrifice o oră de vizită eu am făcut-o, este uimitor ce s-a găsit de pe vremea jurasicului în Germania. Intrarea este 2 euro, exponatele se află pe 2 etaje.

Salvatorkirche

Biserica catolică din Aalen s-a construit în 1913. Până la această dată catolicii care erau într-un număr mai mic mergeau la Unterkochen la Marienwahlfahrtskirche (vezi articolul meu despre Unterkochen) Dar în secolul XX a fost necesară construcția uneia în Aalen. Biserica a primit loc în afara centrului istoric dar foarte aproape de acesta. Locația a fost bine aleasă se află pe un mic deal iar Salvatorkirche se ridică deasupra orașului. Biserica se află la aproximativ 7-9 minute de mers pe jos din centru se trece peste Kocher iar accesul spre biserică se face dinspre Friedrichstrasse pe niște scări. În apropiere se află și un magazin Penny.

Castrul roman și Johanneskirche

Dincolo de Salvatorkirche și Penny pe Friedhofstrasse pășim pe castrul roman din Aalen. Castrul roman datează din secolul II se poate observa foarte bine atât în parcul în care se află Johanneskirche cât și în curtea muzeului Lymesmuseum aflat în imediata vecinătate. Johanneskirche este o mică biserică fără turn construită în 1550 o dată cu amenajarea primului cimitir în afara zidurilor cetății. Cimitirul este funcțional și astăzi cei care vin la morminte au parcare liberă dar și noi turiștii găsim în apropierea Lymesmuseum o parcare liberă.

Lymesmuseum

Muzeul de arheologie mi-a luat cca 1,5-2 ore așa cum am povestit am revenit în Aalen în altă zi doar pentru acest muzeu... Expuse sînt artefacte romane iar în curte găsim un fort de cavalerie excavat. Muzeul este nou amenajat din 2016 (a existat unul mai mic la intrare în parc lângă Johanneskirche, este foarte modern, interactiv iar la intrare turiștii vor avea parte de un adevărat introgatoriu de covid, mai exact se cere certificatul verde se scanează, se complectează diferite formulare se dă cu subsemnatul număr de telefon etc. Biletul de intrare este 6 euro.

Albäumle și Lymestherme

Musai de mers până acolo la Albäumle. Este un punct de belvedere dintr-un turn de observație de 26m de la marginea Schwabischer Alb. Se vede totul de acolo. Pentru acces trebuie ieșit din oraș. În drum se trece pe lângă băile termale Lymesthermen. Aici găsim o parcare încăpătoare un restaurant, un hotel și băile în sine. Un pic ai sus se găsește parcarea la intrare în zona de agrement. Aici găsim o pârtie lungă de schi dotată și cu telegondolă, numeroase cărări de plimbat sau de mers cu bicicleta și la 20 minute de mers pe jos de la această parcare turnul de observare. Turnul a fost construit în 1898 avea doar 10 m, până în prezent s-a refăcut până a ajuns la 26 m.

Altele din Aalen

Sigur ar mai fi câte ceva de văzut eu atât am reușit. De exemplu am văzut ceva moșchee de am crezut că mă aflu în Turcia, populația din această țară fiind numeroasă. De remarcat sînt infrastructura bună, pistele pentru bicicliști numeroase și încăpătoare, o oarecare liniște față de alte orașe mai mari, multe parcuri și zone verzi, magazinele Kaufland imense (Kaufland există din anii 60 în Germania) colectarea energiei verzi (clădirile sînt cam dotate cu panouri iar pe dealurile din jur se văd multe eoliene, sînt multe stații de încărcat mașinile electrice) Pădure fără uscături nu există astfel am observat ceva gunoaie în plus față de acum 18 ani de când am fost ultima dată, la o anumită direcție a vântului se mai simte un miros oribil de la stația de decantare între Unterkochen și Aalen, dar acest miros am simțit mai mult în Unterkochen.

Locurile de cazare nu le cunosc dar pot să enumăr câteva unele observate de mine din exterior: Hotel/Gasthof Lymesterme, Scholz, Ibis, Liederhalle, Wilder Mann, Weissen Ochsen, Eichenfof. Sînt și mai multe de asemenea la toate aceste locuri de cazare se poate și mânca.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 03.10.21 20:20:51
Validat / Publicat: 03.10.21 20:52:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 737 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Centrul pietonal și clădiri interesante
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

nelu73PHONE
[03.10.21 21:17:22]
»

Salut. ! Faine locuri pe unde ai umblat, am fost și eu prin zona in 2001. Mai precis am fost la Elvagen la cativa kilometri Aalen mi-ai trezit niște amintiri frumoase. Atunci erau încă mărcile, a fost prima mea ieșire din țară și am rămas foarte impresionat de tot ce am văzut ținând cont de ce era la noi. Sa auzim numai de bine!

AZEAUTOR REVIEW
[03.10.21 21:19:57]
»

@nelu73: Bună

Elwangen va fi ultimul articol din această serie

Acolo am fost joi

O seara fain...

nelu73PHONE
[03.10.21 21:25:26]
»

@AZE: Seară faină și ție! Așa este ai scris corect numele eu nu am mai tinut minte numele corect Elwangen. A trecut mult timp și am mai înbătrânit nu avem ce face ????❗Sper sa ne revedem curând după ce scăpăm de pandemie.Salut și numai bine la toată lumea!

AZEAUTOR REVIEW
[03.10.21 21:34:41]
»

@nelu73: Multumesc

webmasterX
[07.02.22 18:53:08]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă zona Aalen» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă sudul Germaniei - alte locuri]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, nelu73
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Aalen:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075231075286865 sec
    ecranul dvs: 1 x 1