Hiperbolă Vieneză

TIPĂREȘTE

Asfaltul avea 75 de grade. Işi făcu cruce, trase o gură de aer, pe care-o simţi arzându-i plămânii si se avântă să traverseze strada. Reuşi, deşi ultimii paşi crezuse că vor fi chiar ultimii lui paşi. Trecătorii care îşi luaseră mai putin avânt la traversare rămăseseră prinşi în asfaltul topit şi se zbăteau ca muştele lipite de benzile "Zeppelin". La marginea trotuarului de vis-a-vis, un om căzut cu faţa în jos în plin soare, se topea încet, revărsându-se.

Nu se putea gândi la ei cu milă. Nu se putea gândi la nimic, creierul său era un cazan în care fierbea smoală; de-ar ajunge sub duş înainte să explodeze cazanul. Apocalipsa, probabil că asta era! Tocmai acum când recuperase avansul pentru excursia în Spania la care renunţaseră pentru că era prea scumpă şi prea lunga! Nu le reţinuseră nici banii pentru vize! Să plece, să plece neapărat, asta avea în cap. Acum, când în sfârsit, o lăsaseră si pe Daniela să-si ia concediu, "dar nu mai mult de o săptămână"!

Cu viza pe care o aveau, ar fi putut să se ducă oriunde în spaţiul Schengen. Daniela propunea să meargă în Creta, dar se zvonea că în Grecia sunt cele mai multe cazuri de morţi de cald. Oameni ca ei, între două vârste, pur şi simplu luau foc pe stradă. Se mai salvau cei din porturi dacă apucau să se arunce în mare.

El se gândise - cu câteva zile mai înainte încă mai putea să gândească – se gândise să viziteze Viena, în special berăriile, dar localnicii care supravieţuiseră pârjolului din ultimile zile băuseră toată berea din stoc. Pentru a se evita eventualele conflicte violente între turiştii care bătuseră atâta drum pentru berea vieneză şi locuitorii oraşului care se considerau primii îndreptăţiţi la berea natională, primăria cheltuise toată suma prevăzută în buget la capitolul "neprevăzute" şi reuşise să asigure din import est câte o bere pe zi de vizitator, dar mai mult, nu! In plus, mai umblau vorbe că Dunărea dăduse în clocot şi aburi pestilenţiali mirosind a borş de peşte pluteau la joasă înălţime în toată zona din nord străbătută de fluviu şi de canalele sale. Lui însa nu-i displăcea borşul de peşte, iar o bere pe zi nu era de colo, asa că până la urmă se hotărâră să viziteze Viena.

Tudor tocmai venea din Viena în Bucureşti, în drum spre 2 Mai şi între două trenuri, le dăduse cheia camerei lui din căminul studenţesc unde locuia de 4 ani ca student la o facultate la care nu dăduse încă niciun examen. Le dăduse cheia şi schiţa cum să ajungă de la gară.

Avură norocul să fie singuri în compartimentul cuşetă şi au putut să doarmă destul de bine, asa că, plecaţi duminică la 4 după-amiază, se "treziră" bine merçi luni la ora 9 pe peronul gării în Viena, odihniti şi bine dispuşi.

In cele 6 zile cât au stat, deşi căldura era insuportabilă, au constatat că zvonurile despre aburii de peşte veniţi dinspre Dunăre erau doar nişte exagerări grosolane şi că nici berea nu era raţionalizată, ba chiar se găsea din abundenţă oriunde te-ai fi aflat. Chestia cu berea la discreţie le-a dat peste cap planul de cheltuieli, pentru că el socotise doar una pe zi, dar nu se putuse opri să nu consume 4-5 halbe pentru că acestea erau, după spusele sale, "extraordinar de reci, brune si buneee... cât să leşini de plăcere! ". Din această cauză, diurna a trebuit reconsiderată, adăugându-se la ea şi alte cheltuieli inutile cum ar fi distracţiile din Prater, îngheţatele enorme savurate pe promenadă, strudelele, clătitele, ciolanul de porc şi celelalte chestii minunate care se serveau la tot pasul şi de la care ei n-au avut tăria să se abţină.

Ca să compenseze măcar în parte aceste cheltuieli neprevăzute, n-au platit decat la Belvedere Palace şi Albertina Art Museum ca să facă cunostinţa cu Klimt, renunţând la câteva alte intrări la galerii sau muzee, ceea ce le-a încărcat constinţa şi i-a făcut să se simtă şi mai păcătoşi, astfel că mai târziu, după ce deja se intorseseră, când era întrebat ce i-a plăcut mai mult din Viena, el nu era în stare să povestească decât despre staţiile de metrou unde se ascundeau de dogoarea străzilor, despre aspersoarele din parcuri sub stropii cărora găseau o undă de răcoare şi magazinele cu aer condiţionat din care nu mai aveau curajul să iasă afară, despre duşurile cu jet puternic de apă rece sub care încerca şi chiar reuşea să se răcorească şi evident, despre berăriile, cârciumioarele, terasele şi celelalte locante unde consumaseră ei berile acelea multe, reci şi bune, pentru care veniseră tocmai de la Bucureşti, şi povestea toate acestea într-o singură frază, aproape pe nerăsuflate, după care realiza că fraza era mult prea lunga, îşi cerea scuze şi, ruşinat, se oprea brusc.

1998 Home Page Dan Ioan Sarbu

---

VIZUALIZĂRI: 1369 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI