ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.11.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Itinerarii Vieneze

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Astăzi a căzut prima zăpadă din acest an. De la o anumită vârstă nu prea mă mai bucură un asemenea eveniment. Gerul, alunecuşul, circulaţia îngreunată pe şosele, sunt numai câteva din motivele, pentru care nu-mi mai place iarna.

Astă seară mi-am mai reconsiderat sentimentele, când după un „program” prelungit de navigare pe internet până după miezul nopţii, m-am dus în dormitor şi am găsit camera luminată, nu de becul din plafon, ci de albul omătului de afară

M-am uitat pe geam şi atunci am remarcat frumuseţea pomilor, îmbrăcaţi cu „flori de nea” într-un peisaj de basm. În acelaşi timp mi-am adus aminte de anii copilăriei, dar şi de nişte filmuleţe foarte frumoase primite prin e-mail, făcute iarna în Viena.

Zăpada de afară şi amintirea acelor filmuleţe, m-au determinat să aştern şi eu câteva rânduri despre modul cum am văzut şi simţit acest minunat oraş.

Deşi a trebuit să traversez oraşul de la est la vest, având GPS, nu mi-a fost greu, să găsesc din prima hotelul, la care făcusem rezervare pe booking.

Imediat după ce ne-am cazat, am plecat per pedes, să cunoaştem îndeaproape oraşul lui Johann Strauss. Am luat-o spre centrul Vienei la întâmplare printre frumoasele clădiri de pe Alser Straße şi după ce am trecut prin două părculeţe, Ostarrichipark şi Freud Park, am zărit în dreapta o clădire gotică impunătoare.

Era Votivkirche, (Biserica Votivă) din Viena, pe care mulţi turişti o confundă cu mai celebra Stephansdom, ca urmare a asemănării din punct de vedere arhitectonic. Are o istorie interesantă, pe care o puteţi urmări aici.

Tot în dreapta, o altă construcţie gotică ne-a atras atenţia şi anume Rathaus (Primăria Vienei), una din cele mai frumoase construcţii arhitectonice, pe care le are acest oraş.

Ne-am apropiat şi când am ajuns în faţa clădirii, am rămas ca la dentist. Atmosfera de mare sărbătoare, orchestra amplasată pe o estradă, carul cu bere tras de doi cai şi conduşi de un vizitiu în costum popular, ne-au creat o stare emoţională deosebită.

În faţa estradei erau dispuse zeci de şezlonguri de diferite culori, iar majoritatea oamenilor aveau în mână câte un pahar cu bere. N-am putut rezista tentaţiei, ne-am aşezat în şezlonguri şi în sunetul muzicii de estradă am consumat şi noi câte o îngheţată asortată, cumpărată de la unul din numeroasele tonete din piaţă.

În itinerariul pe care l-am urmat, am dat de o altă altă clădire deosebită, situată pe bulevardul Ringstrasse, unde îşi are sediul Parlamentul Austriei. În faţa construcţiei de inspiraţie greacă se află o fântână, dominată de zeiţa înţelepciunii, Atena. Clădirea este împodobită şi cu alte statui de istorici antici, savanţi şi oameni de stat.

De aici am intrat în parcul Volksgarten (Parcul Poporului), un parc grădină asemănător cu Luxemburgul din Paris. Este un parc extraordinar de frumos, cu alei umbroase, multe bănci confortabile pentru odihnă şi numeroase rânduri de trandafiri, în care predomină culoarea roşie. În interiorul parcului mai putem admira copia Templului lui Tezeu, monument dedicat lui Sissi, Kaiserin Elisabeth – Denkmal, fosta împărăteasă a Austriei sau Monumentul lui Grillparzer inchinat dramaturgului si poetului austriac Franz Grillparzer.

Din Volksgarten am traversat bulevardul Ringstrasse spre sud-vest şi am intrat în Piaţa Maria Tereza, o piaţă destul de mare cu un impresionant monument al împărătesei pe mijloc. Două clădiri frumoase cu numeroase statui şi basoreliefuri pe frontispiciu, adăpostesc două muzee importante ale Vienei.

Primul se numeşte Muzeul de istorie Naturală, iar al doilea Muzeul de Istorie a Artei din Viena sau Muzeul lui Franz Joseph, după numele împăratului care l-a inaugurat la sfârşitul secolului XIX. Aici sunt adăpostite cele mai valoroase colecţii de artă din tezaurul Habsburgilor, cu lucrări de Rembrandt, Rubens, Tizian, Tintoretto sau Dürer.

Vis-a-vis de Muzeul Franz Joseph, spre sud-vest aflăm o altă clădire frumoasă, construită în stil baroc: Museumsquartier sau Muzeul Leopold. Construită pe locul fostelor grajduri imperiale, clădirea adăposteşte o bogată colecţie a artei moderne austriece, dar şi unele expoziţii temporare.

De la Muzeul Leopold am luat-o spre nord-est, am traversat iar Ringstrasse şi am intrat în Burggarten (Grădina Castelului). Fosta grădină imperială adăposteşte câteva monumente frumoase ca, Monumentul lui Mozart, Monumentul lui Franz Joseph sau Fântâna lui Hercules. De asemenea, în partea nordică a parcului se află o frumoasă clădire din sticlă, numită Palmenhaus (Casa palmierului).

Următorul obiectiv pe care l-am vizitat şi despre care s-a scris foarte mult pe acest site, a fost Palatul Hofburg, fostă reşedinţă a Casei de Habsburg, astăzi reşedinţa Preşedinţiei Austriece. De la palat, printre zeci de clădiri istorice şi magazine am ajuns în Stephanplatz, una din cele mai vizitate şi aglomerate pieţe din Viena. Aici am întâlnit aceeaşi atmosferă de sărbătoare şi aceeaşi muzică de estradă ca la Rathaus.

După ce am vizitat Stephansdom (Catedrala Sf. Ştefan din Viena) şi câteva magazine cu bijuterii aflate în gangurile din apropiere, ne-am încheiat prima zi de vizită în această frumoasă capitală europeană.

Pentru a vizita obiectivele, situate în locurile mai depărtate de locul nostru de cazare, ne-am luat abonament pe metrou, valabil 24 ore. Din staţia Alser Straße am luat metroul pe linia U6, am schimbat cu U4 la Langenfeldgasse şi am coborât la Schonbrunn, pentru a vizita castelul cu acelaşi nume.

Fiind în afara sezonului, am putut vizita totul în voie, fără să fim nevoiţi să stăm la cozi la bilete sau să fim obstrucţionaţi, în efectuarea pozelor. Am vizitat palatul cu numeroasele sale camere, apoi am făcut un tur al grădinilor palatului.

După ce am admirat aleile cu flori, numeroasele statui şi Fântâna lui Neptun, am urcat pe dealul Schonbrunn, unde se află o clădire deosebită numită Gloriette. Din vârful acestui deal avem cea mai frumoasă imagine a palatului. S-au scris multe despre Palatul Schonbrunn, ar fi inutil, să mai repet unele date tehnice, care se găsesc şi pe wikipedia.

Aş vrea totuşi să amintesc, că în acest palat s-a negociat conflictul dintre fosta URSS şi SUA, conflict iscat ca urmare a invaziei acesteia din urmă în Golful Porcilor din Cuba. Întâlnirea din 1961 dintre John Kennedy şi Nikita Hruşciov , a pus capăt unor ameninţări reciproce, care mai aveau puţin şi degenerau în al III-lea război mondial.

De la Schonbrunn am luat metroul şi am coborât în staţia Karlsplatz, pentru a vizita un alt palat cunoscut din Viena şi anume Palatul Belvedere. La fel de frumos ca şi cel de la Schonbrunn, Belvedere a fost construit la începutul secolului al XVIII-lea, iniţial ca reşedinţă de vară pentru prinţul exilat Eugen de Savoia, care în calitate de comandant de armată, a avut numeroase succese în lupta contra otomanilor.

Ansamblul Belvedere este compus din două corpuri de clădire (Palatul Superior şi Palatul Inferior), Orangeria, Grajdurile şi Grădinile Imperiale. Primul palat şi cel mai important este cel din strada Prinz Eugen Straße. Primul adăposteşte Galeria de Artă Austriacă, iar al doilea (în care a locuit prinţul) Galeria de Artă Barocă a Austriei din secolele XVIII-XIX.

Grădinile de construcţie barocă (ca şi palatul principal) sunt superbe. Numeroasele statui ce străjuiesc aleile împodobite cu flori, lacurile şi micile căderi de apă, sunt tot atât de multe motive, să poţi spune, că aceste grădini pot rivaliza cu oricare dntre suratele sale europene.

Un amănunt demn de luat în seamă, este că la Palatul Belvedere s-a semnat “Diktatul de la Viena”, în care o bună parte a Transilvaniei a fost alipită împeriului Austro-Ungar. Şi ca o ironie a istoriei, astăzi ambasada română se află pe strada Prinz Eugen Straße la numărul 60.

Un alt obiectiv interesant pe care am ţinut cu tot dinadinsul să-l vizităm, a fost cunoscutul parc de distracţii Prater. Din staţia Karlsplatz am luat metroul pe linia U2 şi am coborât în Messe-Prater. Chiar din staţia de metrou se zăresc cele două roţi ale parcului (roata mică şi roata mare), dar şi alte instalaţii înalte, puse la dispoziţia celor ce vor să-şi testeze adrenalina.

Câteva din aceste dispozitive de agrement ne-au impresionat în mod deosebit. Primul a fost un carusel cu lanţuri, aflat la mare înălţime (cam cât un bloc cu 30 de etaje), în care oamenii abia se mai vedeau de la sol. Am înţeles, că este cel mai mare din lume de acest gen şi nu oricine are voie să se urce în el.

Al doilea (un fel de catapultă) ne-a impresionat prin expresia feţelor celor care erau aruncaţi în sus asemenea unui proiectil. La coborâre majoritatea erau străvezii la faţă, unii se vedea pe faţă că au plâns şi erau tare supăraţi.

Unele instalaţii păreau mai "blânde", ca Top Spin, Megablitz sau „toboganul cu barcă”cum l-am numit eu. Nu m-am putut abţine şi cu acesta din urmă “m-am dat” şi eu, “plăcere” care m-a făcut să scot din buzunar trei euro. Toboganul avea un traseu orizontal pe un canal cu apă şi două coborâri, una mai mica şi una mai mare, în care barca plonja într-o mică băltoacă, aruncând jeturi de apă împrejur.

Dacă la prima coborâre a fost cum a fost, ei bine la a doua am simţit un gol în stomac, încât am crezut că s-a zis cu mine. La coborâre soţia nu mai putea de râs, pentru că observase de pe margine, ce moacă făcusem la plonjarea în băltoaca cu apă.

De la Prater am mers la Donaupark, apoi la Stadtpark, unde am admirat monumentele lui Johann Strauss, Franz Schubert şi Franz Lehar, am făcut o mulţime de poze, apoi ne-am întors la locul de cazare.

Cam acestea au fost în mare, obiectivele vizitate în cele două zile, cât am stat la Viena. Un oraş care ne-a impresionat într-un mod cu totul deosebit şi în care ne-am întoarce oricând cu aceeaşi plăcere.


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 30.11.13 23:33:49
Validat / Publicat: 01.12.13 08:01:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Palatul Belvedere din Viena, Austria.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41150 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[01.12.13 08:01:03]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster
[01.12.13 13:31:33]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată prin p.m. a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

claudiu 71 CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA
[01.12.13 16:38:12]
»

@traian.leuca: Informatii turistice si adrese foarte utile pentru cine vrea sa viziteze Viena. Felicitari pentru un adevarat tur de forta. Mie sincer doar sa urc pana la Gloriette (ardelean la origini) imi trebuie, din fata de la palat, 2 ore bune .

Iar la Prater nu ies fara 4-5 ore iar daca mai punem o bere si un ciolan la Schweizer Haus am depasit programul de "lucru".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.12.13 20:39:16]
»

@claudiu 71: Multumesc pentru faptul ca mi-ati citit postarea. Intra-adevar, sa vizitezi Viena in doua zile, trebuie sa faci un adevarat tur de forta. Si chiar in aceste conditii nu poti cuprinde, tot ce iti ofera acest frumos oras.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[02.12.13 11:32:38]
»

@webmaster: Mulţumesc!

cdiana
[02.12.13 18:56:57]
»

Ce dor m-a apucat de Viena!! Parcă mai ieri am fost şi noi... parcul Prater l-am ratat, deşi aveam un motiv puternic să ajungem... motiv numit "copil"

Ce am citit în review-ul dv. nu a făcut decât să îmi întărească ideea de a mai "fugi" într-o bună zi acolo.

Am fost de mai multe ori în Viena şi de fiecare dată am văzut/descoperit locuri noi, minunate. De fiecare dată le-am văzut cu alţi ochi...

Mulţumesc pentru ocazia de a mă plimba din nou, virtual, pe acolo...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[02.12.13 20:10:47]
»

@cdiana: Şi eu mulţumesc că mă urmăriţi! Deşi au trecut doar 2 ani, de când am vizitat Viena, cred că la anul o să dau şi eu "o fugă", să mai descopăr alte locuri frumoase ale acestui oraş.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cdiana, claudiu 71
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Viena:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061317920684814 sec
    ecranul dvs: 1 x 1