Turbulente in zborul spre Viena

TIPĂREȘTE

Dupa un sejur reusit la Frankfurt, in care, printre altele am vizitat si cateva frumoase castele medievale germane , iata ca soseste, ca intotdeauna si clipa despartirii, e timpul sa bem si ce-a mai ramas prin pahare, sa ne luam bun ramas, sa ne facem alte planuri peste-ale timpului viitoare hotare, scenariu clasic, o masa festivă cu cateva lumanari aprinse si un vin bun de regiune, cateva imbratisari, câteva schimbari de adrese sportive si a doua zi de dimineaţă, din nou la aeroport.

Home again!

Nu, acum n-a mai fost o iarnă grea care sa-mi strice ziua, ci altceva…Cursa Frankfurt-Munchen circula normal, dar cea din Munchen la Cluj a fost anulată din lipsă de clienti…Eram de fapt doar 3 români la ghişeu, era de înţeles. Eram eu si o familie care se intorcea acasă dupa cativa ani grei de munca, se vedea asta dupa bagaje, care cred ca cantareau mai mult decat ei amandoi la un loc…

Doamna nemtoaica de la rezervari din aeroportul din Frankfurt, vine insa si cu solutia…avem spre Cluj un zbor, dar e prin Viena si stramba putin din nas! “Ok, e bine si prin Viena”, zic eu, de parca aveam de ales, cu toate ca in Austria am avut mereu parte de controale riguroase la vamă.

Si istoria se repetă. Asta e rolul istoriei, sa se repete…Incepe "cheking"-ul la nemţi (dar cred ca era facut si de austriecii de la Austrian Airlines)... Incepe dezechiparea, ajung cu bine la trecerea pe sub poarta ce face “biiip-biiip”, dar nu face nimic, pana acum totul e bine…dar, vai, ei stiu deja, dupa paşaport, ca in avion sunt si niscaiva români!... Sacoşa mea de mâna, care conţine întotdeauna minimum necesar, stă deja sub coatele unei vameşe ce se uita imperial şi suspicios la mine ca la o victima sigura, asteptandu-ma la capatul lenesei benzi transportoare …"las' ca vii tu mai aproape!... " imi face semn s-o dechid si să mă dau doi pasi înapoi, dupa o imaginara linie galbena…cred ca nu suporta parfumul meu franţuzesc…"imperiala" îmi insfaca sacoşa si-o goleste, aşa, scuturând-o, cam de la o jumătate de metru inaltime, intr-o tava de plastic, unde se formeaza imediat un mic talcioc…una periuţa de dinţi + două cămăşi + trei maieuri + un set de parfumuri, (noroc ca era invelit intr-un carton protector si nu s-a spart nimic) + un sendvici si doua ouă roşii, (care insa se sparg), una cutie de Paracetamol, alta cu Emetiral si alte pastile si pastiluţe, pe care le iau mereu la mine…vreau s-o ajut si sa deschid eu buzunarele sacoşei…”Nein, nein! ”, sare ea ca arsă…nu puneţi mâna!... eu mă dau deja doi paşi înapoi, am învăţat lecţia... fiecare ungher al sacoşei e cercetat…se demonteaza si fundul dublu al cutiei cu parfumuri…dar nimic! dama e dezamagită şi derutată total…parcă mi-e şi milă de ea că n-a găsit nimic... n-a gasit nici extasy, nici marihuana, nici haşiş…doar Paracetamol... dar nu se lasă ea cu una cu două…trimite întregul babilon din tăblia de plastic inapoi, la colegul ei ce scaneaza la televizor conţinutul bagajelor…nu gaseste nici el nimic…tare îmi statea pe limba sa-i spun doamnei că n-a cercetat bine ouăle, în gălbenuşul unuia era ascunsă o bombă cu ceas şi-n albuşul celuilalt ou, erau drogurile, dar mă abţin, poate că vameşa nu ştie de glumă si nu vreau să stric relatiile diplomatice romano-saxone..., îi las cadou sendviciul care oricum era harcea-parcea, o borsetă mânjită cu untul de pe sendvici si o cutie cu Distonocalm ca sa-i mai treaca nervii… sunt considerat “curat”…am scapat de controale!...

deziluzie! …la Viena urmează un al doilea control... dar acesta decurge bine, de fapt nici nu mai aveau ce controla, ca nu mai rămăsesem cu prea multe lucruri în sacoşă…

Zborul de la Frankfurt si pana la Viena a fost insa fantastic! Un avion superb, cu monitoare in faţa sprâncenelor tale ca sa vezi pe unde zbori deasupra Europei si câte minute mai ai până ajungi la destinatie, plus clipuri publicitare cu multe destinatii exotice…Personalul de bord ne serveste cu generozitate numai bunătăţi si in cantitati nelimitate si se lasă fotografiat, zâmbind! Ce diferenta de amabilitate este intre cer si pamant!

Ajungem la Viena intr-o ora si jumatate…aici ninge, e frig, viscoleşte, e iarnă. Sunt zero grade. Mai toate avioanele trec pe la toaleta degivrării aripilor. Ce bine era acolo sus în cer, la minus 65 de grade Celsius şi ce frig e aicea jos pe pământ, la zero grade!

Aeroportul din Viena e lung, lung ca o zi de post…urmaresti o directie, sunt niste litere si cifre, te ţii de ele, Clujul Napoca e la “Gate D 34”, urci si cobori pe cateva randuri de scari rulante, o iei la stanga, apoi la dreapta, apoi din nou la stanga, te zapacesti, ce mai! , ca in final sa ajungi intr-o sala de asteptare modesta dar linsitita, unde apare pe un monitor familiarul cuvânt “Cluj”. Din acel moment parcă te linişteşti, iti scade pulsul la normal şi te simţi deja “acasă”…

Apoi incepe imbarcarea intr-o cursa Tarom…auzi in fine, dupa multe alte limbi, vorbindu-se româneste…mai auzi si o glumă…avem un steward si o stewardesa care sunt extrem de amabili…aici, în acest avion românesc, am avut parte de cea mai bogată masă aviatică din ultima mea lună, in care am fost mai mult prin aer decat la sol. Stewardul a venit d 3 ori la mine ca sa mă întrebe dacă nu mai doresc Cola sau altceva!... Ospitalitatea românescă nu e o glumă, ea funcţionează şi se simte peste tot, şi la sol şi în aer.

După o oră si jumatate, apare silueta hotelului clujean Belvedere, unde in studentie, cred c-am baut un întreg butoi cu bere…văd cartierele Mănăştiur si Someeşeni, apoi, trag în piept şi prima gură de aer românesc…cam poluat, dar măcar e de-al meu, de-acasă…

@Web 15, te rog videoclipul “home again”, mersi!

---

VIZUALIZĂRI: 3440 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI