Salzburg si Viena cu vizita mai pe-ndelete in Viena

TIPĂREȘTE

Dupa vizitele din imprejurimile Obetraunului, in a patra zi a sejurului am plecat din Salzkammergut cu destinatia Viena. Pentru ca stiam de data trecuta de frumoasele orasele de pe traseul Hallstatt – Salzburg (unde am facut o escala), ne-am oprit si acolo. Deci, o sa vedeti si ceva poze din St. Wolfgang, de pe malul lacului Wolfgangsee, si St. Gilgen, cu o casa Mozart. Toate oraselele sunt pline de verdeata si case cu flori la balcoane, curatenie luna si oameni binevoitori si politicosi. (orice persoana careia i-ai facut un cat de mic serviciu, cum ar fi cedatul trecerii unui sofer pe o zebra, iti multumeste si zambeste frumos).

Odata ajunsi la Salzburg, am mers spre casa unde s-a nascut Mozart pe care, de data aceasta, n-am mai vizitat-o, ne-am plimbat pe o alee pietonala plina de magazine (zicea cineva intr-un review de un Nord See, era si aici dar foarte aglomerat) si am incercat sa ne orientam spre o cetate pe care o vedeam in zare intrebandu-ne in acelasi timp cum o sa urcam pana acolo avand in vedere ca masina ramasese in una dintre parcarile mari din centrul orasului (1, 50 E / ora am impresia). Am reusit sa dam de ea (de urcarea spre cetate) mai mult din greseala (deh, in majoritatea locatiilor unde mergem nu avem harti, problema cauzata de cand detinem GPS), pe o ploaie torentiala care, si de aceasta data, ne-a cam stricat planurile. Cand am ajuns la baza dealului unde se afla fortareata (dupa cum aveam sa aflam mai tarziu, Fortareata Salzburgului), am observat ca urcarea se facea cu un fel de trenulet cu 3 vagoane, putin mai neobisnuit (pentru noi, cel putin). Adica, panta fiind foarte abrupta, vagoanele sunt dispuse aproape pe verticala, in scara, iar oamenii stau in picioare. Viteza mare, putina ingramadeala, oameni multi, bilet 10, 50 E / caciula (inclusa vizitarea fortaretei, ceva camere mobilate din interior si intoarcerea la poalele dealui). Odata ajunsi sus, am colindat putin pe-acolo, am admirat panorama. Ploaia se oprise si aparuse si soarele. Si am mancat niste crenvursti cu mustar si chifle (mai buni decat in Romania zice sotia, deh, eram la Salzburg). Destul de extinsa fortareata, nu stiu daca am apucat s-o vizitam pe toata la exterior (la interior sigur nu am ajuns pentru ca era o coada foarte mare la intrare). Surpriza a fost o trupa de teatru care repeta intr-o piateta a fortaretei. Din pacate, ne-am multumit cu aplauzele publicului si cu mimica personajelor pentru ca n-am inteles mare lucru (in germana, desigur).

Pe cand ne-apucasem vioniceste sa facem poze (adica eu mai mult), a venit din nou ploaia cu nori grei si am zis sa coboram si s-o intindem spre parcare, pentru ca mai aveam ceva drum pana la Viena. Dar, per total, o experienta interesanta mai ales ca sotia vroia de nu stiu cand sa urce la fortareata asta pe care o ochise de data trecuta cand am fost in Salzburg.

Pe drumul spre parcare ne-am oprit la o Billa pentru scopuri de alimentare, unde am vazut cei mai mici pepeni verzi din toata viata noastra (niste gagalici de maxim 1 kg fiecare, aratau jalnic). Am luat ceva alimente, sucuri, iaurturi si am plecat.

Parcarea ne-a costat aproximativ 4 Eur. Am pus GPS-ul in functiune si i-am dat bataie spre Viena, pe autostrada (aprox 320 km).

Am ajuns in 2 ore si ne-am orientat imediat spre Pensiunea Lucinel despre care am scris aici. Odata ce am luat legatura cu dnul. Lucian la telefon, am aflat si de mutarea noastra la Pensiunea 1 ceea ce nu putea decat sa ne bucure. Odata ajunsi, am descarcat bagajele si, urmand instructiunilor primite, ne-am dus in comuna apropiata, Fischamend, pentru masa de seara. Am mancat la acelasi restaurant unde am fost si acum 2 ani. Mancarea la fel de buna si destul de ieftina. Eu am luat o pizza calzone (8, 7 EUR) si sotia snitzel cu cartofi prajiti (portia a fost imensa, 9, 50 EUR), plus o bere de-a lor lungita cu limonada (Radler - bunicica, 2% alcool) si un icetea. In total, 23 EUR (parca). Ne-am intors la pensiune si am adormit dusi.

In dimineata urmatoare, am coborat la micul dejun unde am fost rasfatati cu multe bunatati, apoi am primit o harta foarte utila a centrului Vienei de care v-am povestit deja si am pornit la drum. Urmand sfaturilor dnului. Lucian, am mers direct pe strada unde am parcat masina (gratis) si apoi, pe jos, la Castelul Hofburg unde este amenajat un muzeu dedicat printesei Sissi, un muzeu al tacamurilor curtii regale de-a lungul vremurilor si camerele imparatilor imperiului (9, 50 EUR intrarea la toate). Daca tacamurile (unele chiar din argint sau aur) nu au fost extrem de interesante (diferenta de epoci isi spune cuvantul, cui i-ar trebui in ziua de astazi 20 de tacamuri diferite la cina si 30 de seturi diferite de farfurii... ? ), unele detalii ne-au atras atentia. Stiati ca Franz si Sissi obisnuiau, odata pe an, daca imi amintesc bine in Vinerea Marea, sa spele picioarele a 10 oameni saraci (si batrani, de obicei, si barbati de si mai obicei), care primeau, ulterior, drept cadou, o halba de bere si un saculet cu monede? Bineinteles, respectivii erau „igienizati” inainte dar totusi, e o informatie interesanta pe care nu o stiam inainte.

La intrarea in muzeul Sissi propriu zis, am primit niste mici dispozitive (audio-guide gen walkie-talkie) cu ajutorul carora puteam asculta explicatii referitoare la exponate, in limba romana. Un mare plus pentru acest muzeu, trebuie sa spun ca nu am mai intalnit, in calatoriile noastre, interes pentru turistii romani ca aici. (Si un mic minus, steagul Romaniei de la magazinul de suveniruri al muzeului era reprezentat cu o stema pe el. Posibil sa fi fost cea a Republicii Moldova, dar sigur nu era drapelul romanesc. Oricum, sotia foarte revoltata de acest aspect le-a lasat un comentarii in cartea de oaspeti :)

Acum, despre muzeu o sa las mai mult pozele sa vorbeasca. Amenajat foarte diferit de alte muzee, cu multe imagini, tablouri si insemnari de jurnal ale printesei acesta prezinta si replici ale bijuteriilor purtate (aviz doamnelor) de Sissi ale caror originale nu mai exista, detalii interesante despre viata de zi cu zi a printesei. Un exponat este trusta de stomatologie a dentistului personal al lui Sissi, cu mentionarea frecventei mari de utilizare a acesteia. Chiar daca muzeul vrea sa puna accentul pe aplecarea printesei spre igiena si mentinerea sanatatii, ne-a fost destul de clar ca avea ceva probleme cu dantura, mai ales ca in niciun tablou sau poza aceasta nu zambeste cu gura deschisa. Nu este muzeul static tipic, este realizat in asa fel incat prinde viata atunci cand intri in fiecare incapere (senzatie data si de explicatiile furnizate la micul audioguide). De exemplu, dupa sinuciderea fiului sau, Sissi a adoptat imbracamintea complet neagra, iar muzeul are o camera speciala dedicata acestei perioade. In centrul incaperii este amplasata o statuie a printesei, in haine de doliu, iar efectele vizuale (umbre, multa penumbra) si sonore (un fel de vajait straniu) fac vizitatorii sa se apropie mai mult de trairile acesteia. Alte incaperi prezinta unele dintre cele mai frumoase rochii ale lui Sissi (sau replici ale acesteia), tablouri, schite, dar si fragmente ale poeziilor scrise de aceasta (triste, innegurate, intreaga sa viata fiind dominata de depresie, iar imparateasca ajungand la un moment dat sa se identifice cu Titania din „Visul unei nopti de vara”), fotografii ale castelelor din diverse locatii unde a locuit printesa (pe unul dintre acestea, Achilleon din Corfu, l-am vizitat in 2008 deci unele informatii s-au legat), in timp ce ultima camera prezinta pila cu care a fost asasinata Sissi, fotografii de la locul incidentului, si chiar raportul autopsiei acesteia (detaliu interesant: medicul respectiv avea un scris impecabil, se putea citi absolut tot ce a scris de mana. Unde sunt si medicii zilelor noastre sa vada... ? )

Pe urma, am intrat in apartamentele regale. Daca incaperile imparatului (da, aveau camere separate) transmiteau o senzatie spartana, de armata clara, fara arabescuri si cu un minim necesar, nu aceasta era situatia si in ceea ce priveste camerele lui Sissi la care voi reveni putin mai tarziu. Ca si dormitorul, biroul imparatului nu era foarte mare. Dar, ambele erau decorate cu tablouri ale lui Sissi si ale copiilor pe care ii aveau impreuna. Se spune ca imparatul se trezea la ora 5 si petrecea mai mult de 18 ore pe zi acolo citind si analizand toate documentele pe care le avea de semnat. Langa birou, exista si o camera de primire a diversilor oameni care cereau audiente in vederea solutionarii problemelor, ca si un birou mai mic al valetului personal al acestuia. In birou se desfasurau majoritatea activitatilor imparatului, inclusiv mesele de dimineata si pranz. Se pare ca pe vremea aia sefii de stat chiar lucrau, inca este o necunoscuta pt mine de ce Sissi este cea ridicata in slavi de poporul austriac pe cand Franz Joseph de fapt a fost cel care a carat pe umeri povara si responsabilitatile, ea de fapt a fost cel putin 80% din timp in diferite vizite, deplasari si vacante pe la diferitele castele ce le detinea (exista si o harta cu locatiile pe care le avea). In rest a scris poezii, calarie, limbi straine, de-astea. Dar probabil faptul ca a fost asasinata a apropiat-o ireversibil de inima poporului austriac si de aici toate omagiile care i se aduc inclusiv in ziua de azi.

Camerele printesei erau mult mai mari, mai fastuoase, ornate cu tapet, covoare scumpe, tablouri si plante in ghivece. Dormitorul avea un pat mare, amplasat in centrul camerei, ca si dulapuri pentru haine si un mic birou unde Sissi isi scria poeziile. Langa dormitor, o alta camera servea drept sala de gimnastica si aranjare a parului. In timp ce era coafata, Sissi avea langa ea un profesor de greaca veche care o ajuta sa-si imbunatateasca sau mentina cunostintele privitoare la aceasta limba. Motivul era admiratia acesteia pentru scrierile lui Homer si Grecia antica. Dovada eruditiei sale sta si faptul ca, pe langa germana, vorbea la perfectie maghiara, fiind si regina a Ungariei, si avea cunostinte solide de limba franceza. Exercitiile de gimnastica pe care le facea Sissi (in scopul mentinerii siluetei) ar putea parea destul de dure unei femei din vremea ei (si chiar din secolul XXI) dar, iata ca printesa nu se crampona in asta. Pe langa spalier, existau si inele prinse cu funii de cadrul de sus al unei usi, de tipul celor de la Olimpiada. Dupa cum se stie, acest sport este rezervat barbatilor, necesitand o forta imensa in maini, dar Sissi il practica. Alaturi de exercitiile din fiecare zi, printesa prefera si masajul, avand o masa speciala pentru acest scop si, bineinteles, maseuri. Deoarece nu era foarte apropiata de copiii sai, Sissi nu avea tablouri sau fotografii ale acestora pe pereti, preferand schite ale poetului preferat (H. Hesse), dar si imagini ale ei si ale fratilor, surorilor si parintilor sai. Detaliul interesant al camerelor printesei este reprezentat de mica baie (doar toaleta si chiuveta), o noutate absoluta a acelor vremuri, cu obiecte sanitare din portelan si ornate cu figuri marine (toaleta avea forma unui delfin). Langa aceasta, se afla sala de baie, cu o mare cada din cositor (sper sa nu ma insel) unde, se pare, printesa isi petrecea destul de mult timp pentru igiena personala si pentru spalarea si ingrijirea parului. Se pare ca o zi intreaga necesita doar desfasurarea procedurilor pentru tratamentul parului foarte lung ce-l avea.

Dupa epuizarea camerelor imparatilor, am ajuns intr-un mare salon cu masa aranjata chiar pentru un dineu pentru cei cu sange albastru. In afara de multitudinea tacamurilor si farfuriilor, ca si a aranjamentelor florale si altor decoruri, un aspect interesant a fost informatia ca, de obicei, un pranz dura 45 de minute, se serveau si 9 feluri de mancare, iar atunci cand imparatul termina de mancat, farfuriile erau luate de la toti ceilalti mesei si se servea urmatorul fel. Cam putin timp, mai ales daca imparatul era un tip care manca repede.

La iesirea din muzeu, aveam in cap o tinta clara: Turnul Dunarii. Am auzit ca se roteste in jurul axei si mi s-a parut interesant de vizitat. Dupa unele negocieri cu sotia, am mers mai intai intr-un tur al Vienei cu o masinuta veche (trenulet), descoperita, care sotiei i-a placut foarte mult. Am primit si casti, si explicatii in engleza (doar pentru noi, restul erau de-ai casei) referitoare la diferitele statui, cladiri, biserici si intamplari din oras. Spre exemplu, am vazut cafeneaua unde venea Sigmund Freud, dar si portul modern de pe Dunare de unde se iau vapoare spre Bratislava (data viitoare cand ajungem in Viena, asta o sa fie un must do).

Dupa tur, deoarece ne era foame, ne-am indreptat pe jos spre Stefansdom langa care stiam ca exista o autoservire buna. Odata ajunsi acolo, am luat 3 felii de pizza (felie = ¼ pizza mare) cu spanac, vinete si sunca (pe care am facut prostia de a pune cam mult sos picant) si 2 sucuri si am bagat la ghiozdan. La plecarea de la Pizza Bizi, am vazut un magazin cu napolitane (ceva magazin al fabricii respective, nu aveau decat produsele lor), de unde ne-am aprovizionat cu aceste produse (foarte foarte bune, nu scartaie in dinti). Apoi, am luat-o tot pe jos spre masina de unde am plecat spre Donauturm.

Turnul Dunarii este pozitionat mai departe de centrul orasului, cam 5 km, dar cu ajutorul GPS-ului am ajuns foarte usor. Sotia nu stia ca turnul are o parte rotitoare, asa ca n-am stricat surpriza inainte de a urca. Biletul a fost 6, 50 EUR. La intrare (obicei pe care vad ca l-au capatat mai multe chestii turistice din Austria), ti se face vrei nu vrei o poza pe care, la plecare, o cumparai sau nu. Noi am luat-o, a fost 6 EUR, cu toate ca in momentul in care am facut-o nu eram interesati de acest aspect. Am urcat sus cu un lift rapid si ne-am pus pe facut poze. Din cauza norilor, nu am vazut foarte mult, dar ulterior vremea s-a mai imbunatatit. Deoarece tocmai mancasem, n-avea rost sa mergem la restaurantul turnului, asa ca ne-am indreptat spre cafenea (cu dulciuri, sucuri, inghetate), si ea rotitoare. A fost o experienta foarte interesanta, mai ales cand priveai pe geam si simteai ca te misti (foarte, foarte incet, sa nu credeti ca ametesti). Ne-am delectat cu inghetate la cupe (cu sos si frisca) si aceeasi bere-limonada, nota de plata cam 13 EUR.

Si, daca tot mai aveam timp, am zis sa mergem si la o sesiune de cumparaturi in speranta gasirii unor oferte bune (a se citi reduceri). Din pacate, Parndorful ne-a dezamagit, deci nu mai este de recomandat pentru aceste scopuri (si pentru buzunare romanesti surprinse de criza) decat poate in anumite perioade de reduceri. Oricum, am recuperat a doua zi cand am fost la SCS Mall (in sudul Vienei) unde printre altele mai erau si preturi pentru toata lumea si mai ales acestea la unele magazine de firma de care nu te prea apropii in Romania. Dar aceasta parte nu este punctul meu forte asa ca nu intru in amanunte prea multe.

Dupa vizita la SCS, am demarat spre casa unde am ajuns pe la ora 18: 00, cam 5 ore a durat drumul (inclusiv recuperat Kasey za dog de la pensiunea unde a fost cazat si pupaturile/linsaturile de rigoare).

In concluzie, Viena ramane un oras cu multe obiective turistice, pe care desigur ca nu le-am epuizat nici de aceasta data. Ramane sa mai descoperim data viitoare cand o sa ajungem in zona, ceea ce va dorim si Dvs!

---

VIZUALIZĂRI: 2954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI