Versailles - în vizită la palat

TIPĂREȘTE

A doua zi a circuitului nostru - Circuit Paris și Valea Loarei - a început cu Chartres, mai exact cu Catedrala Notre-Dame de Chartres un impresionant monument gotic. Încă fascinați de arhitectura sa deosebită, de sculpturile, de vitraliile și de pavajele sale, iată-ne în drum spre Versailles! Acolo urma să petrecem tot restul zilei.

Palatul Versailles a fost reședința principală a regilor Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea. Începând cu 6 mai 1682 și până la 6 octombrie 1789 când familia regală a fost forțată să se întoarcă în capitală, exceptând perioada de regență (1715-1723), curtea regală a locuit permanent la Versailles. Palatul Versailles este unul dintre cele mai remarcabile monumente din Franța, nu doar pentru arhitectura și pentru arta sa decorativă, ci și datorită atâtor evenimente istorice care au avut loc acolo.

Palatul - un ansamblu de curți și de clădiri întins pe o suprafață de 63.154 m² - însumează nu mai puțin de 2.300 de încăperi. Dintre acestea, doar 1.000 alcătuiesc Muzeul Național al Palatelor de la Versailles și Trianon. Parcul Palatului Versailles, azi de 815 ha (doar a zecea parte din suprafața de dinainte de Revoluția Franceză), include grădini și câteva construcții: Micul Trianon, Marele Trianon (fosta reședință a lui Napoleon I, Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea, Ludovic-Philippe I și Napoleon al III-lea), Hameau de la Reine, Marele și Micul Canal, iazul elvețian și orangeria. În trecut, pe domeniile de la Versailles exista și o menajerie. Astăzi nu mai există.  

Devenit muzeu în 1837 - primul muzeu de istorie al Franței - Palatul Versailles și grădinile sale fac parte dintre cele mai vizitate situri din Europa. Este atât de invadat de turiștii veniți din toate colțurile lumii încât administratorii se gândesc la măsuri de gestionare a turismului excesiv.

În lumea turistică de la noi umblă o vorbă cum că 'Dacă mergi în Franța și nu vizitezi Palatul Versailles e ca și cum ai merge la mare și nu ai intra în apă'. Poate că acesta a fost motivul pentru care vizitei la Versailles - una dintre primele incluse în programul nostru - i s-a acordat aproape o zi întreagă. Se știa că ne așteaptă oboseală maximă, se știa și că sunt cozi mari pentru procurarea biletelor, de aceea am mers pe varianta excursie opțională achitată din țară, incluzând nu doar transportul și ghidul însoțitor, ci și rezervările și taxele de acces fără a mai sta la cozi, precum și ghidul local, specializat pe obiectiv.  

Chiar și așa, simplificată pe cât de mult a fost cu putință, vizita la Versailles mie mi s-a părut grea, obositoare, de aceea nu am gustat-o din plin. Stresul a fost mai mare decât bucuria de a vizita un loc atât de măreț și atât de important pentru istoria Franței și pentru lumea turistică mondială.

Ghidul local - un tinerel zâmbăreț și bun de gură - ne-a întâmpinat în curtea palatului cu urarea de bun venit. Ne-a înmânat biletele de intrare (deocamdată doar pe cele pentru intrarea în palat - tur în grup, 21 euro/persoană), precum și căștile. Sistemul audio cu care am fost înzestrați a avut nu doar rolul de a ne face auzite și înțelese informațiile turistice (ghidul local vorbea în franceză, iar ghidul însoțitor traducea), ci și de a ne direcționa prin diversele săli. Astfel am reușit să nu ne rătăcim de grup nici unul dintre noi. Ce să-i faci? E greu să menții laolaltă un grup mare în valul atât de compact de oameni veniți din toate părțile pământului. Faci fotografii la viteză, nici nu știi ce a ieșit, dar mergi, mergi mai departe pentru că așa te duce valul și așa sună îndemnul din căști. Și mai trebuie să fii atent și la buzunare pentru că... cine știe?

Versailles, ce a fost și ce a devenit

Originile palatului trebuie căutate prin anul 1623 când Ludovic al XIII-lea a decis să construiască pe platoul Versailles o cabană modestă de vânătoare, din piatră și cărămidă. În martie anul următor a cumpărat moara și casa morarului situate pe dealul înconjurat de mlaștini și a construit o nouă casă, rustică, pe care să o folosească în timpul expedițiilor sale de vânătoare.  

În mai 1631, au început lucrările de extindere care au continuat până în 1643 când regele Ludovic al XIII-lea a părăsit această lume lăsând coroana fiului său Ludovic al XIV-lea. Acesta avea pe atunci doar patru ani și opt luni, fiind deci prea mic pentru a putea guverna. Sub regența Annei de Austria, mama sa, Versailles a încetat să mai fie o reședință regală, timp de aproape optsprezece ani cabana de vânătoare de la Versailles căzând în uitare. Primele îmbunătățiri - destul de modeste - au început în perioada 1660-1664. După căsătoria sa cu Maria Tereza a Austriei, Ludovic al XIV-lea și-a reluat expedițiile de vânătoare la Versailles, intenționând să mărească grădina, să creeze un nou parc și să extindă clădirea.

Prima campanie de construcție a început în 1664 fiind impusă de nevoile de locuit ale membrilor curții, mulți dintre ei neputând găsi un loc în care să doarmă în perioada unor festivități de mare amploare. Din motive financiare, Ludovic al XIV-lea a decis să păstreze castelul original construit de Ludovic al XIII-lea. I-a triplat suprafața prin construirea de noi aripi, l-a ornamentat cu mare lux, a decorat grădina cu sculpturi, a construit prima oranjerie, precum și o menajerie, iar mai târziu a început excavarea Marelui Canal.

A doua campanie de construcție la Versailles (1669-1672) a fost generată tot de o mare festivitate, perioadă în care prea mulții invitați nu au putut fi găzduiți. Aceasta este campania de construcție în care palatul a început să capete aspectul pe care îl vedem astăzi. Noul palat situat pe laturile de nord, de vest și de sud ale vechii construcții, cuprindea vaste apartamente de locuit pentru rege, regină și membrii familiei regale. La primul etaj era apartamentul reginei - în partea de sud și apartamentul regelui - în partea de nord, iar la etajul al doilea, apartamente pentru alți membri ai familiei regale și pentru anumiți membri ai curții.  

A treia campanie de construcție la Versailles (1678-1684). Sala Oglinzilor, saloanele gemene - Salon de la Guerre și Salon de la Paix, Aripa de Nord și Aripa de Sud, vastele lucrări de la grădini sunt principalele realizări ale Regelui Soare în această perioadă. Umplerea mlaștinilor, salubrizarea zonei, remodelarea fațadei dinspre grădini, iazurile, bazinele cu apă, terasamentele, sunt lucrări care se fac tot în această perioadă.

În 1679, Sala Oglinzilor, Salon de la Guerre și Salon de la Paix au înlocuit terasa și cabinetele regelui și reginei. Corpul central a mai căpătat un etaj, ceasul încadrat de statuile lui Marte și Hercule a fost instalat pe noua fațadă, a apărut o nouă scară...  

În 1682, când Ludovic al XIV-lea a decis să instaleze curtea la Versailles, palatul putea găzdui mii de oameni - familia regală, gărzile, curtenii și slujitorii lor, miniștrii și numeroșii lor funcționari, dar și un întreg personal de serviciu, muncitori și comercianți.

Ultima campanie de construcție la Versailles, a patra (1699-1710), demarată de Ludovic al XIV-lea la îndemnul favoritei sale Madame de Maintenon, se caracterizează prin ridicarea ultimei capele, cea pe care o vedem astăzi. Proiectată de Jules Hardouin-Mansart, finalizată de Robert de Cotte în 1710, Capela de la Versailles a fost ultima construcție datorată Regelui Soare.

De menționat este faptul că toate aceste campanii de construcție s-au desfășurat numai în timp de pace, în timp de război lucrările de construcție, dar și cheltuielile pentru acestea fiind sistate din rațiuni lesne de înțeles.

Ludovic al XV-lea s-a născut la Versailles (la 15 februarie 1710), iar în 1715, la moartea regelui Ludovic al XIV-lea, el era doar un copil. Împreună cu tutorele său, Philippe d'Orléans - văr de-al doilea, regele Ludovic al XV-lea a părăsit Versailles stabilindu-și reședința la Paris. Întoarcerea Curții la Versailles a avut loc abia în 1722, când - la vârsta de 12 ani - Ludovic al XV-lea a fost logodit cu Marie-Anne-Victoire a Spaniei. Se spune că la sosirea sa la Versailles, tânărul rege Ludovic al XV-lea (cum spuneam, de numai 12 ani), s-a întins pe pardoseala Sălii Oglinzilor pentru a putea admira picturile de pe boltă. Bineînțeles, curtenii supuși, l-au imitat. Aș fi vrut să văd această amuzantă scenă în locul aglomerației pe care am trăit-o eu în Sala Oglinzilor.

Perioada de domnie a regelui Ludovic al XV-lea se caracterizează prin finalizarea Marelui apartament, prin amenajarea Salonului lui Hercule, a Fântânii lui Neptun și adăugarea Operei regale.

Marele apartament al regelui a fost complet modificat. La primul etaj era apartamentul regelui unde aveau loc și ceremonii, iar la etajul al doilea a amenajat apartamente mici, cu camerele mici, pentru uz privat, mult mai ușor de încălzit. A înființat și o sală de baie.

Decorarea Salonul lui Hercule, lucrare întreruptă la moartea regelui Ludovic al XIV-lea, a fost reluată, arhitectul Robert de Cotte urmând proiectele întocmite anterior. Salonul lui Hercule leagă apartamentele regelui de vestibulul capelei. Noutatea constă în tavanul compartimentat fără cadru sculptat, François Le Moyne decorându-l cu Apocalipsa lui Hercule, pictură la care a lucrat trei ani. Finalizat în 1736, etalând și alte lucrări celebre, Salonul lui Hercule a fost locul unor importante evenimente din familia regală - căsătoria Ducelui de Chartres, nașterea Delfinului, audiențe extraordinare...

Fântâna lui Neptun finalizată în 1741 de Philibert Orry, Opera regală de la Versailles, lucrarea majoră a lui Jacques Gabriel, inaugurată la 16 mai 1770 cu ocazia căsătoriei Delfinului cu Maria-Antoaneta și încă alte proiecte finalizate au făcut ca - la sfârșitul vechiului regim - Palatul Versailles să fie cea mai luxoasă reședință regală din întreaga Europă.

Sub Ludovic al XVI-lea viața la curtea de la Versailles a fost marcată de restricții financiare. Întreținerea castelului devenise costisitoare, dar lipsa unor facilități (baie, încălzire) în apartamente a făcut ca o renovare temeinică a clădirilor să devină necesară. Ludovic al XVI-lea și-a dorit o încăpere dedicată relaxării sale. Aceasta a fost biblioteca decorată cu sculpturi, în care se găseau și două globuri - unul pământesc și unul ceresc. O parte din colecțiile lui Ludovic al XVI-lea (serviciul său de vase de aur) au fost găzduite aici. Se spune că tot aici Mozart a cântat pentru familia regală în 1763.

Abandonat după plecarea familiei regale la Paris, la 6 octombrie 1789, castelul nu și-a mai recăpătat niciodată splendoarea. A devenit școală, sală de gimnastică, muzeu, mobilierul fiind depozitat în magazii. Toate însemnele care aminteau de regalitate au fost înlăturate. Multe opere de artă au fost trimise la Luvru care devenise muzeu de artă în 1792.

În 1810, după căsătoria sa cu arhiducesa Marie-Louise, Napoleon I a dorit să se stabilească la Versailles și a cerut arhitectului Alexandre Dufour să demareze lucrările de amenajare. Sfârșitul precipitat al Primului Imperiu a împiedicat efectuarea acestor lucrări, Palatul Versailles rămânând nefolosit până la întoarcerea monarhiei.

'A toutes les gloires de la France' - Tuturor gloriilor Franței, este ceea ce citim pe frontonul aripii lui Jacques Gabriel decorat cu un basorelief (operă a sculptorului Bernard Lange). Ca o replică a pavilionului din aripa Gabriel, în perioada 1818-1820, Alexandre Dufour a construit pavilionul căruia posteritatea i-a dat numele său - Pavilionul Dufour.  

Muzeul de Istorie Franceză de la Palatul Versailles, dedicat 'tuturor gloriilor Franței', a fost inaugurat de regele Ludovic-Philippe I, la 10 iunie 1837. Mi-a plăcut comentariul lui Victor Hugo legat de acest eveniment:

'Ceea ce a făcut Louis-Philippe la Versailles este bun. A fi îndeplinit această lucrare înseamnă a fi fost mare ca rege și imparțial ca filozof; este să fi făcut un monument național dintr-un monument monarhic; este să fi pus o idee imensă într-o clădire imensă; este să fi instalat prezentul în trecut, 1789 vizavi de 1688, împăratul cu regele, Napoleon cu Ludovic al XIV-lea; într-un cuvânt, este să fi dat acestei cărți magnifice pe care o numim istoria Franței această legătură magnifică pe care o numim Versailles. '

Colecțiile muzeului, dedicate picturilor (6.000) și sculpturilor (1.500), folosite apoi pentru amenajarea castelului, numără aprox. 65.000 de obiecte. Mai pot fi văzute acolo numeroase și valoroase piese de mobilier, obiecte de artă, miniaturi, desene şi pasteluri.  

Din 2001, Palatul Versailles face parte din rețeaua de reședințe regale europene.

În Pavilionul Dufour, la parter se află o zonă de recepție (cu ghid audio, garderobă, toalete), la etajul 1 un restaurant, iar la etajul 2 o sală de spectacole. Pe acestea din urmă nu le-am văzut. În schimb am văzut magazinele de la demisol care oferă tot felul de suveniruri.

Noi, la Palatul și Grădinile Versailles

Palatul Versailles, mărturie a artei franceze din sec. XVII-XVIII, declarat monument istoric în 1862, a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1979. Urmându-ne ghizii, după ce am trecut de control (ca la aeroport), sub un cer tot mai întunecat din care începuseră să cadă primii stropi de ploaie, ne-am început vizita în interior.  

Cele mai importante încăperi, cele care îți lasă cele mai puternice amintiri sunt Capela regală, Sala Oglinzilor, Apartamentele regale, Opera regală, Salonul lui Hercule, Sala Războiului și Sala Păcii (în care vedem o sugestivă pictură semnată Francois Le Moyne - Ludovic al XV-lea oferindu-și cele două fiice ca semn de pace Europei, lucrare realizată în 1727).

Capela regală, cea pe care o vedem astăzi, a cărei construcție a fost demarată de Ludovic al XIV-lea la îndemnul favoritei sale Madame de Maintenon, a fost proiectată de Jules Hardouin-Mansart și finalizată de Robert de Cotte în 1710. Fastuoasă, pictată și înzestrată cu orgă, capela a fost locul de rugăciune al familiei regale.  

În aripa nordică (aripa Gabriel) fostele apartamente regale sunt astăzi un muzeu care prezintă familiile regale și descendenții lor, etalează tablouri, machete, statui, embleme regale și foarte multe informații în panouri. Greu de reținut toată această avalanșă de detalii!

Opera regală de la Versailles, lucrarea definitorie a lui Jacques Gabriel, inaugurată la 16 mai 1770 cu ocazia căsătoriei Delfinului cu Maria-Antoaneta a fost o noutate pentru palat. Și astăzi se mai organizează spectacole de teatru, operă și balet în sala regală.

Salonul lui Hercule care leagă aripa centrală de aripa de nord a palatului, surprinde datorită picturilor lui Francois Le Moyne și Veronese, picturi care acoperă pereții și întreg tavanul. Francois Le Moyne a decorat tavanul cu scena Apocalipsa lui Hercule, pictură la care a lucrat trei ani. Șemineul foarte mare în care sunt stivuiți vreo trei bușteni întregi ce nu vor fi aprinși niciodată, a fost pentru noi încă un element surpriză.  

Apartamentele regale urmează după Salonul lui Hercule. Una câte una, vizităm toate încăperile luxos decorate în care au locuit capetele încoronate ale Franței. Toate au denumiri de planete sau zeități - Venus, Marte, Mercur, Apollo, Diana...

Sala Oglinzilor situată tot în aripa centrală este - fără îndoială - cea mai renumită sală a Palatului Versailles. Încăperea imensă, lungă cât toată aripa centrală a palatului (73 m) cu ferestre mari care oferă o frumoasă priveliște înspre grădini și fântâni este lucrarea arhitectului Louis Le Vau. Finalizată în 1684, această uluitoare încăpere găzduiește nu mai puțin de 357 de oglinzi. Murmure de uimire, fotografii, aglomerație, turiști cu capetele-girofar... cam asta se poate spune în rezumat despre Sala Oglinzilor de la Versailles.

Apartamentul regelui, situat în aripa centrală, aproape de Sala Oglinzilor, cuprinde o sală a gărzilor, două anticamere, cabinetul de lucru și camerele private ale regelui care includ și un fastuos dormitor. Și apartamentul reginei, situat tot în aripa centrală, dar în partea sudică, este compus din aceleași tipuri de camere, dar parcă și mai luxos împodobite. Pe lângă încăperile strict necesare viețuirii și exercitării îndatoririlor regale, suveranii Franței au avut și alte încăperi private, destinate hobby-urilor lor: biblioteci, săli de jocuri, încăperi în care păstrau diferitele colecții personale, camere pentru animalele de companie...  

Tot aproape de Sala Oglinzilor se află două săli - Sala Păcii și Sala Războiului - ambele opere ale arhitectului Charles Le Brun, realizate în 1678. Ambele sunt mari și încărcate cu lucrări de artă - picturi, sculpturi. Sala Războiului de 120 x 13 m, încăpere finalizată în 1837 prin grija regelui Ludovic-Philippe I este cu adevărat minunată, rivalizând cu cele mai frumoase încăperi din palat. Tablouri panoramice reprezentând scene de război (în special din războaiele napoleoniene) împodobesc pereții. Delacroix, Jan-Baptiste Mauzaisse, Vernet cu lucrările lor ilustrând victoriile Franței pe câmpul de luptă și-au găsit locul aici. Și în această sală, aglomerație, admirație și fotografii fără de număr.

Pentru că deja m-am întins prea mult, în cele ce urmează, despre grădinile și parcul de la Versailles doar câteva cuvinte.

Grădina este imensă, cu kilometri de alei, mii de arbori, mari suprafețe cu gazon, garduri vii, lacuri și ape curgătoare. Oranjeria, fântânile arteziene, Grand Canal, două palate - Micul Trianon și Marele Trianon, precum și Hameau de la Reine - locul retras comandat de Marie Antoinette, dar și zone de servire a mesei, pot fi văzute aici.  

Pentru vizitarea grădinilor se achită o taxă specială. Noi, cei din grupul venit în excursia opțională, cu toate taxele plătite din țară, am primit cel de-al doilea bilet - cel pentru vizitarea grădinilor, chiar în momentul intrării (11 euro/persoană). Acesta se validează la o poartă specială. Prima mea impresie nu a fost una nemaipomenită. Ploaia se oprise, dar aleile cu prundiș fin încă mai păstrau mici bălticele cu apă. În plus, zonele din apropierea palatului, deci cele cu care am avut primul contact vizual, nu erau amenajate. Ne-am bucurat mai mult de restul parcului chiar dacă nici picioarele și nici timpul nu ne-au ajutat să-l parcurgem în întregime. Am înțeles că pentru a mai scuti din efort se poate opta pentru o mașinuță electrică sau pentru un trenuleț turistic, dar am aflat asta prea târziu.  

Fântâna Apollo (o lucrare de artă reprezentându-l pe Regele Soare în carul tras de cai ieșind din apă), Grand Canal (în formă de cruce cu brațe egale, de 1,5 km, cu o suprafață de 23 ha), Orangeria, Fântâna Latona (una dintre cele mai frumoase din parc), alte fântâni - fântâna Bahus, fântâna Ceres, Fântâna Oglinzilor și altele mai mici, dar și foarte multe statui care infrumusețează aleile și bazinele cu apă sunt rezultatul muncii de sute de ani a mai multor artiști sculptori și peisagiști. Arhitecții care au lucrat la proiectarea grădinilor începând din 1630 și până în prezent au fost André Le Notre, Charles Le Brun, Louis Le Vau, Jules Hardouin Mansart și încă mulți alți anonimi.  

De menționat că, în perioada aprilie - octombrie, grădinile găzduiesc spectacolele muzicale și nocturne organizate de Palatul Versailles. În afară de acestea, în orice moment al zilei ai veni aici, vei fi surprins de minunate acorduri muzicale care vin de cine știe unde. Probabil, există pe undeva, bine mascat, un sistem audio care funcționează pentru delectarea noastră.

În final...

Scopul articolului de față a fost acela de a arăta cum a apărut Palatul Versailles, acest colos arhitectonic de un lux exorbitant. Evenimentele istorice care s-au derulat în cei peste 400 de ani de metamorfozare a construcției, chiar și descrierea vizitei mele pas cu pas au fost lăsate în plan secund. Acest articol este doar o încercare timidă de a prezenta un obiectiv atât de măreț și atât de important pentru istoria Franței și pentru lumea turistică mondială.  

Aș mai vrea să precizez faptul că dacă nu ai un plan al circuitului, o broșură... nici nu mai știi pe unde treci. Oameni, oameni de toate națiile... șușoteli, murmure în toate limbile pământului. Marea masă umană avansează, fiecare având grijă să nu fie acroșat din dreapta sau din stânga... instinctiv îți păzești buzunarele... Nu ai liniștea necesară pentru interiorizare, pentru a încerca să te transpui în epocă. Uneori aveam impresia ca sunt în metrou, în orele de vârf... Au dreptate administratorii palatului care se gândesc la măsuri de gestionare a turismului excesiv.

Dacă recomand o vizită la Palatul și Grădinile Versailles? Cu siguranță, DA, dar pregătiți-vă din timp!

Dacă eu aș vrea să revin? Prea curând, NU. Am obosit.

---

VIZUALIZĂRI: 684 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI