Hoinari pe străzile din Valletta

TIPĂREȘTE

Am ținut foarte mult să vizităm Valletta (La Valletta de fapt, dar Valletta i se spune pe scurt), odată ce am ajuns în Malta, chiar dacă bănuiam încă de la început că nu vom avea timpul necesar s-o facem temeinic, ci mai degrabă, pe sărite. Ne-am fi dorit s-o vedem cu tot cu muzee, biserici, clădiri istorice, palate, monumente, fortificații, dar rezultatul a fost unul mai superficial, așa că vă voi povesti în ce au constat plimbările noastre prin Valletta, poate voi, ce veți merge acolo, veți reuși să faceți mai mult.

Ne propuseserăm, grație poziției foarte apropiate a orășelului Sliema (baza vacanței noastre malteze - vezi impresii) de Valletta, ca în fiecare seară să-i luăm la pas străduțele și într-una dintre zile s-o vizităm dedicându-i timp până la amiază. N-am reușit decât parțial acest lucru, adică doar în prima seară și în prima jumătate a celei de-a patra zile să ajungem în Valletta, în rest oboseala nu ne-a dat voie să ne ținem de plan.

Din Sliema în Valletta se poate merge cu mai multe linii de autobuz: 13,13A, 14,15,16,21, iar intervalul de timp de călătorie este de cam 15-20 minute în funcție de cât este de aglomerat traficul. Desigur că mai este și varianta cu ferry pe care nu am încercat-o, dar o vom avea în vedere pe viitor, într-o altă vacanță.

Prima oară în Valletta a fost neaşteptat de bine, chiar dacă se înserase de ceva timp şi noi ne făceam probleme că doar lumina instalaţiilor publice stradale n-ar fi fost suficientă pentru a-i releva frumuseţea şi farmecul de oraş medieval al cavalerilor ioaniţi. Valletta este în anul 2018 capitală culturală europeană, lucru afişat peste tot în oraş, pe ici, pe colo se mai executau lucrări de renovare/restaurare ale diverselor clădiri obiective istorice.

De cum ne-am dat jos din autobuz, în preajma terminalului principal al insulei, ne-a întâmpinat fântâna Triton recent refăcută, la care se mai lucra ţinând cont de materialele de construcţie de alături. Fântâna reprezintă un monument de formă rotundă, cu un platou în centru prin care ţâşneşte apa, susţinut de trei tritoni, adică acele fiinţe pe jumătate bărbaţi şi pe cealaltă peşti. Lângă fântână se află poarta (City Gate) ce marchează intrarea în oraşul istoric care se întinde pe o mică peninsulă ca un deget, aşa cum arată pe hartă, între Marele Port (Grand Harbour) și portul Marsamxett. De-o parte și de alta a porții se desfășoară zidurile înalte și groase ale cetății, inclusiv două bastioane imense, parte din sistemul de fortificații ce făcuse din Valletta cel mai bine apărat oraș din insulă în secolul al XVI-lea, motiv pentru a fi stabilită ca și capitală de cavalerii lui Jean Parisot de la Valette, înlocuind, în acest sens, pe veterana Mdina sau vremelnica Birgu. Acum, una dintre construcţiile de pe partea dreaptă găzduieşte, mai nou, Parlamentul maltez.

De fapt, istoria Vallettei, orașul denumit Il-Belt de localnici, s-a conturat începând cu anul 1530 cînd Cavalerii Ordinului Sf. Ioan, proaspăt instalaţi pe aceste meleaguri după ce fuseseră alungaţi din Rhodos, s-au gândit că ar fi necesară ridicarea pe peninsula, denumită anterior Sciberras, a unei fortărețe pentru a ține piept mai bine atacurilor eventualilor năvălitori. După ce, în timpul Marelui Asediu din 1565, în cele din urmă a fost respins atacul otomanilor, Marele Maestru, Jean Parisot de la Valette, conducătorul Ordinului, a decis să construiască o cetate puternică pe care s-o fortifice cu ziduri groase şi înalte de apărare, care să facă faţă oricărei acţiuni ofensive. Desigur că numele noii cetăți a fost împrumutat de la cel al creatorului acesteia: La Valletta. A devenit capitală în anul 1571. Jean de la Valette a primit sprijin de la regii și prinții europeni contemporani, precum şi de la papă, care au trimis surse financiare și constructori, arhitecți renumiți ca Francesco Laparelli, pentru a edifica biserici, clădiri, monumente. Stilul predominant a fost cel baroc şi s-a păstrat excelent până astăzi.

Apoi, Valletta a urmat același destin cu cel al Maltei, iar astăzi se prezină a fi una dintre cele mai mici capitale europene ca suprafață: doar 0,8 kmp, cu o populație ce nu depășește 10.000 de locuitori, fiind a doua cea mai de sud capitală din Europa, după Nicosia (Cipru). Este declarată, în integralitate, monument UNESCO încă din anul 1980.

Așadar, după ce am pătruns prin spațiul știut drept poarta cetății, am intrat în spatele său pe strada Republicii (Triq ir-Repubblika) , un fel de ax central care împarte simetric peninsula în două pe lungime și care se desfășoară până în celălalt capăt al peninsulei ce se termină cu Fortul St. Elmo, de unde se deschide o bună perspectivă asupra mării și peninsulelor învecinate.

În jurul străzii Republicii, în miezul orașului, se află și zona pietonală unde turistul se poate plimba nestingherit, fără teama că l-ar putea călca vreo mașină pe străzile extrem de înguste și în pantă ale Vallettei (înălţime maximă 56 m). Mai există încă patru străzi paralele cu strada Republicii, două de-o parte și două de cealaltă a acesteia, iar acestea sunt întretătăiate de numeroase străduțe perpendiculare ce coboară către mare.

Apoi ne-am lansat în plimbare cu harta în mână în dorinţa de a recunoaşte clădirile cu care mă familiarizasem de pe internet. Am început cu Pjazza Teatru Rjal pe dreapta unde am văzut ruinele Operei printre care şi coloane cu capiteliu corintic, dar şi scaune pentru înpătimiţii de spectacolele de gen, apoi biserici şi pe o parte şi pe cealaltă, pe urmă pe partea stângă Muzeul Naţional de Arheologie pe care nu l-am vizitat, din păcate. Urmează Palatul de Justiţie peste drum de care se află zona considerată inima Vallettei, piaţa Republicii şi piaţa Marelui Asediu cu trei dintre clădirile emblematice: Co-catedrala Sf. Ioan, Biblioteca Naţională, Palatul Marelui Maestru. Acolo am văzut şi un altar improvizat la baza unui grup statuar, închinat ziaristei Daphne Caruana Galizia, ucisă în octombrie anul trecut în urma investigaţiilor sale asupra corupţiei locale, la care ne-am oprit şi noi să aprindem o candelă. Vizavi de Palat, în scuarul din faţa sa (Pjazza San Ġorġ), am remarcat o mare echipă dansând după indicaţiile unui instructor exact ca-ntr-un spectacol de gimnastică aerobică. Apoi ne-am pierdut pe străduţele laterale pe care am întâlnit teatrul Manoel, mai întâi, apoi Catedrala Sf. Pavel, cel ce a creştinat Malta, pe urmă superba biserică a Sfintei Fecioare de pe muntele Carmel a cărei imagine, împreună cu Catedrala Anglicană, reprezintă simbolul de netăgăduit al Maltei, consacrat în toate fotografiile ce definesc insula, surprinse de dincolo de portul Marsaxmett, din Sliema în special. Primul nostru contact cu Valletta avea să se încheie aici, fiindcă se înserase de-a binelea şi străzile se pustiiseră, iar oboseala pusese stăpânire pe trupurile noastre.

Ne-am hotărât să ne întoarcem în Valletta într-a patra zi (penultima a vacanței), dimineața unde să cutreierăm până la prânz când vroiam să prindem ritualul salvei de tun trasă de la orele 12,00, ca mai după amiază să ne îndreptăm spre Marsaxlokk. Planul nostru devenea greu realizabil din cauza ploii mărunte ce începuse imediat cum am pășit în oraș. Ne-am hotărât să ne ascundem de picături și să debutăm cu vizita Co-Catedralei Sfântului Ioan pe care o aveam în plan (singura, de altfel), dar nu înainte de a trece pe la Centrul de Informații Turistice de unde ne-am aprovizionat cu materiale informative.

Despre minunăția de catedrală, ridicată între anii 1572 şi 1577, nu voi spune prea multe, ci vă invit să citiți aici: stjohnscocathedral.com însă, aveam în minte negreşit să ajungem să vedem cele două capodopere ale lui Caravaggio expuse în Oratoriul acesteia: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântul Ieronim scriind. Splendide, fără îndoială. Biletele au costat 10 €/persoană, odată cu ele am primit audioghid și câte o broșură cu planul şi informaţiile necesare. Am vizitat întreaga clădire, nu neapărat pentru că trebuia să consumăm timpul până la o eventuală îmbunare a vremii, ci fiindcă realmente am fost captivaţi de interiorul său distins, aproape opulent, în pofida exteriorului care nu spunea mare lucru despre maiestuozitatea şi monumentalitatea edificiului. O adevărată capodoperă ce nu trebuie ratată indiferent de cât de scurtă ar fi vizita în capitala Maltei.

Când am ieșit din impunătoarea construcție, ca un făcut, norii se risipiseră, soarele strălucea pe cer, se încălzise de-a binelea, pe jos urma să se usuce și cum să nu fi crezut că divinitatea fusese de partea noastră și ne ascultase rugămințile de a nu ne fi stricat ziua de vacanță?!

Apoi, am luat-o cătinel spre vârful peninsulei unde se află fortul St. Elmo, Muzeul de Război, în calea noastră întâlnind și alte clădiri de seamă ale Vallettei: La Borsa, sediul Camerei de Comerţ a Maltei, Palazzo Spinola, o clădire barocă de secol al XVIII-lea, Casa Rocca Piccola, un alt palat, dar cu mult mai vechi, de aproape cinci sute de ani. Odată ce am ajuns lângă solidele fortificaţii în piaţa St. Elmo, am admirat zidurile şi priveliştea către mare ce se deschidea dincolo de acestea, însă am ţinut-o, fără a zăbovi prea mult, pe Triq ll Mediterran (Mediteranean Street) , strada vecină cu marea, în dorinţa noastră declarată de a merge la Grădinile Superioare Barracca (Upper Barracca Gardens) , fiindcă mai aveam cam jumătate de oră până la momentul tragerii salvei de tun.

În drum ne mai opream să privim ba către Marele Port şi cele trei oraşe situate peste acesta: Birgu, Senglea, Cospicua, ba spre clădirile Vallettei aflate pe partea cealaltă a străzii. Pe urmă, am dat de Grădinile Inferioare Barracca (Lower Barracca Gardens) şi impozantul monument cilindric cu coloane având în centru un clopot enorm, cunoscut drept The Siege Bell Memorial, închinat în cinstea celor ce şi-au pierdut viaţa în cel de-al doilea război mondial. Aici chiar am făcut o pauză pentru fotografii şi tras sufletele.

Din nou repuși în mișcare, dar și cu ochii în patru ca girofarul să nu cumva să pierdem ceva din peisaj, ne-am grăbit spre Upper Barracca Gardens dincolo de ale cărei arcade aveam să găsim locuri bune pe terasă pentru a urmări ceremonialul salvei de tun, de sus. Apoi, în așteptarea momentului solemn, am „tras” și eu multe cadre, că aproape îmi amorțise mâna pe aparat, multe identice, în dorința să nu ratez clipa fumegării țevii de tun.

Despre Saluting Battery, așa cum este cunoscut „fenomenul”, ar fi mai multe de zis, însă mă voi limita doar la a sublinia că este o baterie de tunuri de artilerie, veche de câteva sute de ani, datând de pe vremea ioaniților ce, în zilele noastre, s-a păstrat ca o tradiție cu mare impact la public. Constă în opt tunuri așezate în linie cu vedere la fortul St. Angel, deasupra Camerelor de Război Lascaris (Lascaris War Rooms) şi oarecum în josul Grădinilor Superioare Barracca, din care doar dintr-unul se trage, deși am văzut cum au fost încărcate și pregătite două. Din anul 1820, cu întrerupere de aproape jumătate de secol, se trag salve pentru a marca miezul zilei la orele 12,00 dar şi la orele 16,00 pentru debutul serii sau cu ocazii speciale gen sărbători, aniversări, comemorări.

După aplauzele ce au însoţit frenetic finalul ceremoniei, ne-am retras spre Piaţa Castiliei (Pjazza Kastilja) , nu înainte de a admira îndeaproape grădinile şi fântâna arteziană centrală. În Pjazza Kastilja nici nu ştiam în ce parte să privim mai repede, aşa ni se păreau de frumoase monumentele ce le întâlneam: Centrul Expoziţional St. James Cavalier, Palatul Auberge de Castille, acum birourile primului ministru, Bursa din Malta, hotelul Castille, Casa Annona care găzduieşte şi un oficiu poştal, zidurile înalte, puternice şi impozante ale bastioanelor. Apoi am luat-o pe Triq (str.) In-Nofsinhar, cu ochii pe partea stângă la biserica Doamna Victoriei (Our Lady of Victory) , ridicată în 1566, după marea biruinţă a cavalerilor împotriva otomanilor, iar pe partea dreaptă, biserica Sfânta Caterina din Italia, cam la fel de veche (din 1576), edificată de cavalerii de origine italiană. Imediat lângă aceasta, am dat de Pjazza Jean de Vallette, unde fondatorul capitalei malteze are o statuie la care ne-am oprit şi noi pentru câteva clipe, după care ne-am continuat periplul ajungând în spatele Operei şi apoi în Triq Ir-Repubblika, acolo de unde porniserăm în plimbare cu câteva ore bune în urmă şi unde se termina hoinăreala noastră.

În acele zile de sfârşit de ianuarie şi început de februarie, în Valletta, pe străzi, am găsit o expoziţie de sculpturi moderne, numită Hekk Jgħid il-Malti, răspândite prin tot oraşul, create de un artist local, pe nume Joel Salibawho. Aveam să aflu că proiectul se desfăşoară pe parcursul anului 2018 cu ocazia declarării Vallettei capitală culturală europeană în scopul promovării limbii malteze ca patrimoniu viu, legătură între trecut și viitor sub forma unei moşteniri culturale de valoare. Aceste sculpturi reprezentau diverse figuri de oameni şi animale, foarte ciudate, în tot felul de poziţii, însoţite de mesaje cu tâlc, provenind, pare-se, din adaptarea a treisprezece proverbe malteze cunoscute sub numele de qwiel. Turiştii se opreau, fotografiau sculpturile albe ce contrastau izbitor cu nuanţele de miere ale Vallettei, citeau rândurile din josul panourilor, se minunau. În acest sens, voi pune câteva fotografii pentru edificare.

Plimbările noastre prin capitala Maltei, oraşul cu peste 300 de monumente, au fost destul de scurte şi făcute ba pe întuneric, ba pe ploaie, ba pe soare, însă destul de agreabile, dată fiind frumuseţea locului şi faptul că nu ne-am încurcat deloc cu hărţile în mână şi aplicaţia HERE WeGo. Acum, că ne-am făcut idee despre ce s-ar putea face şi vedea în Valletta, i-am rezerva cel puţin o zi întreagă pentru a putea include în program Muzeul Naţional de Arheologie, Casa Rocca da Piccola, Muzeul Național de Arte Frumoase, Muzeul de Război, Palatal Marelui Maestru şi câteva biserici reprezentative. Capitala Valletta este, fără doar şi poate, locul pe care trebuie să-l viziteze orice turist ce ajunge în Malta, nu neapărat că este cetatea cavalerilor ioaniţi, ci pentru că este o adevărată bijuterie arhitectonică, un oraş cu mult farmec, gata să fie descoperit. Recomand!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=qAv7vCpZkb8

---

VIZUALIZĂRI: 3844 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI