Casa Rocca Piccola, locul in care un mod de viata prinde viata

TIPĂREȘTE

Casa Rocca Piccola, situata in Valletta, aproape de Palatul Marelui Maestru, este deschisa intre orele 10:00 - 17:00 (ultima intrare 16:00) in fiecare zi, cu exceptia duminicilor si zilelor de sarbatoare. Este altceva decat o casa obisnuita, gazduind colecții de mobilier, argint si picturi, din care aflam despre obiceiurile si traditiile unice ale nobilimii malteze.

E o proprietate privata care are peste 50 de camere, nu toate deschise publicului deoarece este inca resedinta vechii familii malteze. Apartine celui de al 9-lea marchiz Di Piro si familiei sale: sotia sa, marchiza Frances si cei 4 copii, Cosmo, Clement, Louisa si Anton. A fost construita in sec. al XVI-lea de Don Pietro La Rocca, cavaler al Maltei. Ulterior mai multi cavaleri de vita s-au succedat drept proprietari iar in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, casa a fost vanduta unui nobil maltez.

Intrarea in casa muzeu este pe strada Republicii, insa mai exista o intrare pe strada Dominic, pentru turistii care doresc sa experimenteze o vacanta in dormitoarele proaspat renovate in anul 2019.

Dupa ce am cumparat biletele, 9 euro/persoana, am asteptat in curtea interioara a casei, ora exacta pentru inceperea turului organizat. Aici stapan este Kiku, un papagal macaw albastru cu galben, care mi-a raspuns la salut in limba engleza.

Tururile ghidate au loc din ora in ora, dureaza 45 de minute si se fac de obicei in limba engleza. La intrare am primit o brosura in limba romana, in care sunt prezentate si detaliate cateva aspecte importante ale casei. Ne-am adunat 4 persoane la ora programata si am fost preluate de ghidul maltez, un tanar care interactiona cu noi in permanenta si vorbea atat de clar in limba engleza incat nu am depus niciun efort pentru a-l intelege.

Din cele peste 50 de camere ale casei Rocca Piccola se viziteaza doar 12, inclusiv doua sali de mese, un dormitor cu un pat cu baldachin, saloanele si capela mica a familiei. La sfarsitul turului casei, se viziteaza 2 adaposturi antiaeriene, datand din perioada celui de al doilea razboi mondial, ascunse in adancul pamantului, sub casa, sapate in stanca pe care se afla fundatia orasului Valletta.

Pentru inceput, am urcat scara simpla dar eleganta, pe ai carei pereti se afla picturile:„Miss electricitate” si„Mecanizarea industriei graului” , realizate de Ramiro Cali, a carui sora, Margaret, a devenit stapana casei dupa 1918, prin casatoria cu Anthony Cassar Torreggiani (industrias in morarit, bancher si antreprenor).

Prima incapere vizitata este camera chinezeasca, unde se gasesc vase chinezesti de diverse marimi. Intr-o vitrina este asa numita „colectia bunicii” de flaconase cu oteturi aromatice, celebrele saruri anti-lesin. Pe peretele opus vitrinei este un arbore genealogic cu fotografii ale celor patru generatii De Piro. Urmeaza un coridor unde este expusa o colectie de evantaie, unele dintre ele lucrate din frumoasa dantela malteza. Am strabatut si un al doilea coridor, incarcat cu picturi si obiecte ale familiei, pentru a ajunge la Sala mare si capela. Sala mare are cel mai inalt tavan din intreaga casa si picturi semnificative expuse pe pereti, inclusiv portretele Papilor Clement al XI-lea si Clement al XIV-lea. Amandoi au acordat importante privilegii ecleziastice clerului maltez. Clement al XI-lea a fost membru al faimoasei familii Albani din Roma, careia familia Di Piro i-a imprumutat bani, la inceputul sec. al XVIII-lea. Ceea ce parea un birou voluminos, negru si lacuit, este de fapt o capela portabila, datand din sec. al XVIII-lea. Cand este inchis, are un aspect firesc laic, dar, odata deschis, devine o capela complet functionala, cu propriul chivot, propriile relicve si cruce. Astfel de capele portabile puteau fi duse la resedintele de vara sau mutate in dormitor, pentru ca mama sa poata fi prezenta la botezul copilului sau, imediat dupa nastere. Fata altarului poarta blazonul unui nobil maltez, marchizul Pandolfo Testaferrata de Noto. Picturile de pe fata exterioara a acestuia il reprezinta pe Sfantul Francis Xavier in China (pe usa din stanga) si in compania indienilor din Goa (pe usa din dreapta), intr-un decor cu pasari exotice si flori.

Cea mai veche piesa de mobilier a casei, care a supravietuit timpului este scrinul cu cruci malteze, datand din perioada de inceput a anilor 1500. Candelabrul este adus din regiunea Boemia si a fost construit pentru a utiliza lumanari, datand de la sfarsitul sec. al XVIII-lea. Dincolo de aceasta camera, printre draperiile albastre am intrezarit Capela principala a familiei unde exista sute de relicve cu sigiliul Vaticanului pe ele si multe alte obiecte cu semnificatie, legate prin istoria lor de diversi preoti ai familiei.

Urmatoarea incapere, ai carei pereti sunt colorati in bleu este sala de mese pentru sezonul rece. Masa si scaunele sunt florentine, cu model dantelat, iar peisajele din picturi provin din Malta secolului al XVII-lea. Cei doi ingerasi sunt Cupidon si Vulan, iar cele doua picturi alegorice situate deasupra usilor reprezinta„Iubirea” si„Timpul” . Incaperea are si balcon unde exista un orificiu creat special pentru a„spiona” exteriorul.

Urmeaza camera ce adaposteste arhiva privata si extrem de cuprinzatoare a familiei. Familia Di Piro, originara din Rhodos, a lucrat pentru Ordinul Cavalerilor Maltezi un numar important de ani inainte de a fi innobilata de catre Marele Maestru Perellos si de Filip al V-lea al Spaniei. Primul baron si marchiz a fost un negustor si se ocupa de afacerile familiei, inclusiv de comertul cu sclavi pagani (musulmani). Cel mai vechi document care a supravietuit timpului, precum si facturi despre tranzactii, vorbesc despre cum Gio’ Pio vindea musulmani catre un negutator de scavi musulmam numit Rais. Gio’Pio a investit in terenuri, nave si vase de transport pentru textile, grane, zahar, orez si cafea.

In centrul camerei, pe masa, se afla statuia Sfantului Pavel, patronul Maltei. Aceasta sculptura din sec. al XVII-lea este renumita pentru ca a fost modelul original al faimoasei statui a Sfantului Pavel din Biserica Naufragiul Sfantului Pavel din Valletta. Sarpele de la picioarele Sfantului este un simbol care aminteste ca, atunci cand a venit in Malta, a fost muscat de un sarpe. Legenda spune ca din acel moment, nu au mai existat serpi veninosi pe insule.

Doamnele familiei de Piro erau preocupate de moda, fotografia uneia dintre ele fiind publicata in revistele de moda, purtand o rochie crosetata. Exista si o sculptura a unei femei imbracata in vechiul port traditional maltez Ghonella, precum si o fotografie publicata de presa malteza a ducesei de Sussex, Megan Markle, care era imbracata cu acest vestmant, alaturi de membrii familiei de Piro, ca urmare a vizitei in Malta. In general, portul era de culoare neagra din bumbac sau matase, acoperind capul si incadrandu-l, fara a acoperi fata. Partea superioara era apretata rigid pe un cadru larg, rotunjit, format prin intermediul unei scanduri, baston sau os de balena.

Interesanta este povestea acestui port, a carui origine si vechime este inexacta. Ar putea proveni din regiunea Abruzzi-Italia, dar poate fi si o modificare a valului estic, insa in aceeasi masura si o varianta locala a mantiei spaniole. De-a lungul secolelor, ghonnella era prezenta in intrega Malta, purtata de aproape toate femeile malteze adulte, atat cele sarace cat si cele bogate. Cu toate acestea, a disparut rapid in urma celui de-al doilea razboi mondial, iar in anii ҆70 a fost rareori vazut. Pana la sfarsitul secolului XX, a disparut cu totul.

Urmatoarea incapere, foarte mica, ce seamana cu un coridor, este cabinetul.

De-a lungul coridorului, dupa camera arhivelor, in spatele unor vitrine se gasesc seturi de piese de sah din diverse tari, cele mai multe fiind realizate din fildes. Ghidul ne-a atras atentia ca la setul maltez, regina nu are coroana. De ce oare? Pentru ca marii maestri conducatori ai Maltei nu aveau voie sa se casatoresaca, motiv pentru care nu exista nicio regina a Maltei. Seturile chinezesti ii infatiseaza pe George al III-lea al Angliei (in alb) si pe Imparatul Chinei (in rosu).

Acest coridor ascunde una din marile comori ale casei: un palanchin aurit realizat pentru cavalerul maltez Fra Victor Nicoles de Vachon Belmont, care a fost capitan general al flotei de galere. Palanchinul are picturi ornamentale si culoarea aurita, draperii si captuseala interioara din plus si blazonul cavalerului inscriptionat chiar pe usa din fata. Acesta era folosit in vremurile de demult, pentru deplasarea nobililor, fiind dus pe umeri de catre localnici si sclavii musulmani.

Dormitorul are ca piesa principala un pat matrimonial cu baldachin, din lemn, cu ornamente sculptate, ce a apartinut Orsolei di Piro Damico. Ea s-a casatorit in 1867 si a avut noua copii, sapte baieti si doua fete. Ghidul ne-a zis si o povestioara vesela legata de un ornament al baldachinului. Femeia care il atingea, ramanea insarcinata, poveste ce avea un sambure de adevar, tinand cont de numarul copiilor pe care i-a avut stapana casei. Prin urmare, acesta se detasa de baldachin imediat dupa ce era nascut un nou copil, pana ce stapana hotara ca e timpul pentru a mari familia. Baiatul ne-a invitat, in gluma, sa atingem ornamentul, insa nu m-a convins nici pe mine, nici pe cealalta doamna. Se spune ca una din doamnele care au vizitat casa, in dorinta ei de a ramane insarcinata, a atins patul, insa nu numai ca nu i s-a indeplinit dorinta, ci a si divortat. Vasul de barbierit din dreapta patului dateaza din sec. al XVIII-lea, iar oala de noapte de dedesubt este facuta din sticla venetiana si, la fel, are peste 200 de ani vechime. Pe o masuta de toaleta se afla diverse obiecte din argint folosite de doamnele casei pentru a se infrumuseta: perii, pieptene, oglinzi, foarfece. Din perioadele cand au existat copii mici, au ramas patut pentru copii, premergator, scaunel pentru masa, toate lucrate din lemn.

Tabloul pictat in tehnica pre- rafaelita il infatiseaza pe martirul St. Rufina din Roma si a fost realizat de celebrul artist maltez Giuseppe Cali. Culoarea picturii este foarte inchisa, datorita culorilor de baza utilizate si a umbrelor create. Subiectul acestei picturi este unul foarte trist, Cali reusind sa infatiseze o moarte cumplita. Se crede ca femeia pictata este Sf. Rufina, un martir roman, totusi nu este confirmata. Ar putea fi o pictura simbolica a unui martir.

Camera verde este denumita dupa culoarea predominanta a tapetului de pe pereti. Aici, stapanii casei isi petreceau timpul liber ori se odihneau, era zona lor intima, personala, unde musafirii nu aveau acces. Pe pereti sunt multe tablouri, printre care si unele portrete de familie. Portretul unui copil cunoscut drept Veneranda, pare al unei fetite, dar poate fi si al unui baietel, deoarece traditia era ca baietii din familii nobile sa fie imbracati ca si fetele, pana la varsta de sapte ani. Candelabrul colorat din sticla suflata este venetian si a fost realizat pentru a functiona cu lumanari.

Biblioteca este o incapere spatioasa, luminoasa, plina cu carti. In zona superioara a usilor de acces, pana la tavan, sunt expuse picturi pe lemn, despre care se spune ca au decorat nava Marelui Maestru Lascaris, unul dintre conducatorii Ordinului.

In colt, mi-a atras atentia un ceas maltez, destul de simplu care functiona, desi avea o singura limba. Cel mai important aspect in cazul acestui ceas maltez nu este felul in care arata ora, ci aspectul sau, adeseori astfel de ceasuri fiind oferite ca si cadou de nunta.

Camera de porfir este pictata pentru a semana matasii marmorate. Este numita asa deoarece peretii sai au fost candva pictati in asa fel incat sa imite marmura porfirie. Aceasta gazduieste cea mai mare parte a portretelor familiei.

Camera are piese deosebite de mobilier maltez. Un exemplu ar fi biroul din lemn incrustat, folosit pentru carti, a carui provenienta este incerta, dar se spune ca ar veni din palatul Marilor Maestri.

Portretul unei fetite o infatiseaza pe marchiza Francesca Xara in copilarie si este posibil sa fi fost pictat in relatie cu un contract matrimonial. Muntele din fundal simbolizeaza proprietatile familiei sale din Sicilia. Floarea colorata pe care o tine reprezinta frumusetea, iar floarea alba de langa mana ei simbolizeaza puritatea. Obrajii si mainile ei au fost pictate in asa fel incat sa para durdulie, deoarece acesta era un semn al sanatatii in sec. al XVIII-lea. Ea poarta din belsug bijuterii de coral, sa o protejeze de deochi.

Camera albastra are peretii pana la jumatatea lor imbracati in lambriuri de lemn vopsite in albastru, iar dulapurile sunt in aceeasi culoare. Aici sunt expuse instrumente chirurgicale din argint, care se foloseau in sec. al XVIII-lea, plasate sub sticla masutei de cafea din centrul camerei. Pe langa faptul ca erau parte a unui ordin militar si religios, cavalerii din Malta aveau si cunostinte avansate de chirurgie. Spitalul lor avea cel mai mare pavilion din Europa si putea adaposti peste 6000 de pacienti la orice ora, fiind capabili sa efectueze o operatie de cataracta ori sa indeparteze pietre ale vezicii biliare.

Ultima incapere vizitata este sala de mese pentru sezonul cald, care a fost candva o terasa deschisa spre o mica gradina. Fiind sala unde se serveau mesele importante in familie, aici se gaseste o masa mare, inconjurata de 12 scaune, cu mobilier in stil art nouveau. Fata de masa este brodata cu blazonul familiei, iar paharele din cristal sunt gravate cu acelasi blazon, tacamuri din argint, vesela din portelan chinezesc. Bineinteles, nici de aici nu lipsesc portretele de familie, pe pereti fiind cele ale parintilor actualului stapan, dar si un portret al fiicei celui de al 7-lea baron de Budach, Monica di Piro. Oglinda poleita este malteza si poarta blazonul lui d’Amico Inguanez. Statuia din marmura de Carrara, din capatul camerei, o reprezinta pe zeita Diana. Tehnica murala folosita in spatele statuii ofera o perspectiva si face camera sa para mai mare.

Am iesit in curtea interioara, de unde am coborat in cele doua adaposturi antiaeriene sapate in stanca pe care sta fundatia orasului si in care locuitorii resedintei s-au adapostit alaturi de oamenii din Valletta in timpul raidurilor aeriene si a bombardamentelor lansate asupra capitalei malteze in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Primul este construit in putul casei mai mici, fiecare casa din Valletta fiind obligata prin lege sa aiba o fantana. In 1940, acest put a fost legat de cel al casei principale, printr-un tunel taiat in stanca. Cel de al doilea adapost, mult mai mare, unde puteau intra chiar si 100 de persoane, era folosit si ca biserica, duminicile. Oamenii veneau prin tuneluri aici si fusese adus un altar de lemn temporar, pregatit pentru slujba.

Exista multe astfel de tunele construite pentru a lega subteranele Vallettei. Se spune ca sunt mai multe strazi pe dedesubtul orasului decat la suprafata. Cateva usi erau blocate pentru a impiedica accesul din alta parte a orasului, prin subteran, in Casa Rocca Piccola.

Am revenit la lumina si caldura si ne-am luat ramas bun de la ghid, insa am ramas cu gandul la ceea ce am vazut in incursiunea de aproape o ora, o calatorie inapoi in timp, in care am patruns nu doar in casa, ci si in viata, cultura si obiceiurile nobililor maltezi.

---

VIZUALIZĂRI: 1511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI