Casa Rocca Piccola - 'Life and Time'

TIPĂREȘTE

Situata pe strada Republicii nr 76, in inima Vallettei (vezi impresii), Casa Rocca Piccola se poate vizita zilnic (exceptand duminica si in zilele de sarbatori) in cadrul tururilor ghidate de 45 minute, care incep la ora 10 (din ora in ora) pana la ora 16 cand este ultima intrare. In mod exceptional, vinerea la ora 19 este un tur exclusivist in care vizitatorilor li se ofera sampanie si sunt insotiti de catre proprietarul casei, dar pentru acesta trebuie o rezervare prealabila, prin telefon sau mail. Pretul unui bilet este de 9 euro, iar pentru turul special se platesc 25 euro.

De-a lungul istoriei sale de 400 de ani s-au succedat mai multi proprietari, unii dintre ei cavaleri, altii facand parte din familii malteze importante, dar casa a pastrat numele primului ei stapan, Don Pietro la Rocca, amiral al Ordinului Sf Ioan in Italia.

In prezent, este locuinta unei familii din vechea nobilime malteza. Ea apartine celui de al noualea marchiz de Piro, care este totodata si al noualea baron de Budach si cavaler de Malta.

De ce este considerata atat de speciala aceasta casa? Pentru ca este singurul Pallazzo din Valletta care se afla in proprietate privata, este inca locuit si in care, totusi, este permis accesul vizitatorilor. De aceea se poate spune fara retinere ca este un „muzeu locuit”.

Din ceea ce ni s-a povestit, Casa Rocca Piccola are peste 50 de camere, dar se viziteaza momentan numai 12, unele sunt in continuare in amenajare, urmand sa se deschida in viitor. La sfarsitul turului casei, se viziteaza cele doua adaposturi antiaeriene sapate in stanca pe care sta fundatia orasului.

Dar sa intram in casa!

Noi am ajuns cu 10 minute inainte de inceperea turului si dupa ce am cumparat biletele am primit si traducerea in limba romana a explicatiilor ghidului. Apoi am fost invitati sa asteptam, impreuna cu ceilalti vizitatori, in mica gradina interioara a casei. Acolo am avut placerea de a-l cunoaste pe stapanul casei, Marchizul de Piro, care a stat impreuna cu noi, probabil din curtoazie, pentru a nu ne simti stingheri pana la venirea ghidului care urma sa ne insoteasca. Ne-am amuzat cu totii de frumosul si jucausul papagal Kiku, care este foarte atras de bijuterii, motiv pentru care toti ne acopeream ce aveam stralucitor pe maini – bratari, ceasuri, inele.

La ora stabilita, a sosit ghidul, de fapt domnisoara ghid, o tanara foarte draguta, amabila si, aveam sa constatam pe parcursul vizitei, foarte pasionata de istoria casei, a Maltei si care ne-a dat foarte multe informatii.

Incaperile care se viziteaza sunt situate la primul nivel al casei. Urcand scarile de marmura, am putut admira doua picturi – Electricitatea si Agricultura - care apartin pictorului maltez Ramiro Cali, a carui sora a fost una dintre stapanele casei, la inceputul anilor 1900.

Am patruns apoi in Sala Mare, cea mai inalta incapere a casei. Din tavan atarna un foarte frumos candelabru din cristal de Boemia, ce dateaza de la sfarsitul sec 18, cand functiona cu lumanari. Peretii sunt plini de picturi, cele mai importante fiind portretele papilor Clement al XI-lea si Clement al XIV-lea, care amandoi au acordat privilegii ecleziastice importante clerului maltez. Bineinteles, se gasesc fotolii, o sofa, piese vechi de mobilier pe care sunt expuse mici sculpturi si portelanuri valoroase. Cea mai interesanta piesa (dupa parerea mea) este un birou voluminos, negru, ce dateaza tot din sec 18, care este pictat manual cu pasari exotice si flori, in stilul mobilierului chinezesc. Cand se deschide, acesta se transforma intr-o capela portabila. Astfel, putea fi mutat dintr-o camera in alta, atunci cand imprejurarile o cereau, sau putea fi transportat la resedinta de vara a familiei.

Imediat langa aceasta sala, este Capela principala a familiei, o camera in care este amenajat un altar construit dintr-un lemn ce imita marmura. Pictura care infatiseaza „Fecioara cu pruncul” este incadrata de sfesnice din argint si crucifixe. In mica incapere sunt expuse multe alte obiecte cu semnificatie religioasa (inclusiv botine) legate, prin istoria lor, de diversi preoti ai familiei.

Din Sala Mare am fost condusi catre Sala de mese pentru sezonul rece, cu mobilier executat in lemn sculptat, in stil florentin, foarte elaborat, ca o dantelarie. Pe pereti sunt picturi reprezentand peisaje malteze tipice sec 17 in ramele lor originale sculptate.

Ne-am indreptat apoi catre biblioteca, dar in drum am trecut printr-o mica incapere unde era arhiva familiei. Aceasta contine o vasta colectie de documente private, inregistrari de familie, un istoric de afaceri, de procese, de casatorii din secolele 17 si 18. Exista aici si documentele originale prin care familia a fost innobilata cu titlul de baron de Budach (in anul 1716) si mai tarziu ca marchiz de Piro (in anul 1742, de catre regele Filip al V-lea al Spaniei). Stramosii actualului proprietar se ocupau cu comertul. Au investit in terenuri, nave si vase de transport pentru textile, cereale, zahar, orez, cafea, cacao, in arhiva familiei existand sute de documente in acest sens.

Biblioteca se afla intr-o incapere spatioasa, luminoasa, plina cu dulapuri incarcate de carti. Pe pereti sunt portrete ale unor persoane importante din vremurile vechi (sec 17-18) care au vizitat Malta sau care faceau parte din Ordinul cavalerilor Sf Ioan. In zona superioara a usilor de acces in biblioteca, pana la tavan, sunt expuse splendide picturi pe lemn, despre care se spune ca au decorat nava Marelui Maestru Lascaris, conducatorului Ordinului intre anii 1636-1657.

Trecem apoi printr-un coridor, de asemenea impodobit cu picturi, si mergem in zona destinata camerelor private.

Prima dintre ele este o camera in care predomina culoarea verde a tapetului de pe pereti, motiv pentru care i se spune chiar asa: Camera verde. Este o incapere de odihna si de petrecere a timpului liber privat (aici nu se primeau musafiri) pentru stapanii casei. Pe pereti sunt multe tablouri, printre care unele ce sunt portrete de familie: al patrulea baron de Budach – Sir Giuseppe Maria de Piro, primul maltez care a comandat un regiment britanic; sotia lui, baroneasa Antonia Moscati; al saptelea baron de Budach – Igino de Piro, care si el a luptat in armata britanica.

Ajungem apoi in dormitorul principal, camera stapanei casei, unde principala piesa de mobilier este un impunator pat matrimonial cu baldachin, lucrat din lemn, cu ornamente sculptate. Pe o masuta de toaleta se aflau diverse obiecte lucrate in argint: perii, piepteni, oglinzi, foarfeci, de diverse dimensiuni, folosite de doamnele casei pentru a se infrumuseta.

Iar din perioadele cand au existat copii mici, au ramas piese de mobilier specifice: patut pentru copii, premergator, scaunel pentru masa, toate lucrate din lemn, materialul principal de executie din acele vremuri.

De aici, mergem mai departe si ajungem intr-o incapere care se numeste Sala de porfir – „The porphyry room”, care gazduieste cea mai mare parte a portretelor familiei si unde putem admira un foarte frumos birou-biblioteca tipic maltez din sec 17. Se spune ca acest birou a facut parte, initial, din colectia de stat si a fost vandut in perioada ocupatiei franceze.

Urmatoarea camera are predominant culoarea albastru, deci se numeste Camera Albastra – peretii pana la jumatatea lor sunt imbracati in lambriuri de lemn vopsite in albastru, dulapurile sunt in aceeasi culoare. Si asta deoarece aici sunt expuse instrumente chirurgicale din argint, care se foloseau in sec 18. Ordinul Cavalerilor de Malta era un ordin militar si religios, dar au fost foarte avansati in chirurgie. In spitalul lor se puteau trata pana la 600 de pacienti si se faceau chiar operatii de cataracta sau de extractie a pietrelor.

Exista si o sala chinezeasca, unde sunt expuse vase chinezesti de diverse marimi. Intr-o vitrina chinezeasca este asa numita „colectia bunicii” de flaconase cu oteturi aromatice, celebrele saruri anti-lesin. La capatul coridorului este o colectie de evantaie, unele dintre ele lucrate din frumoasa dantela malteza.

Intr-un salonas vedem imagini heraldice, blazoane, dovezi de noblete care au fost necesare pentru aderarea la Ordinul Sf Ioan, pentru ca erau necesare patru generatii de sange nobil pentru a fi admis in randul cavalerilor.

In incheierea turului casei mergem in Sala de masa pentru sezonul cald, o incapere foarte spatioasa, cu ferestre foarte inalte, pe un intreg perete si cu vedere catre gradina interioara a casei. Fiind o sala unde se serveau mesele importante in familie, bineinteles ca aici se gaseste o masa mare, inconjurata de 12 scaune. Mobilierul este stil art nouveau. Pe masa este asezata dantela malteza brodata cu blazonul familiei, peste care a fost aranjata vesela din portelan chinezesc, pahare din cristal gravate cu blazonul familiei si tacamuri din argint. Bineinteles, nici de aici nu lipsesc portretele de familie, pe pereti fiind cele ale parintilor actualului stapan – al optulea baron de Piro si sotia lui.

Odata ce am terminat de vazut cum traia nobilimea malteza pe timp de pace, am fost dusi in subteranele casei, pentru a vedea cum se traia pe timp de razboi, in adapostul antiaerian. Acesta a fost primul adapost privat construit in Malta.

Ideea construirii adapostului a avut-o, in anul 1935, Antonio Cassar Torregiani – membru al uneia dintre cele mai puternice si bogate familii malteze din sec 19-20 si proprietar al casei in acea perioada – pentru a-si proteja familia si servitorii in timpul raidurilor aeriene.

Tunelurile sunt sapate in stanca insulei si au fost construite in zig-zag pentru a preveni prejudiciile majore care ar fi putut fi provocate casei de explozia vreunei bombe.

Primul adapost in care se ajunge are plafonul intarit cu beton, grinzi de otel si o coloana centrala pentru sustinere. Aici se puteau adaposti maxim 30 de persoane. Mergand mai departe printr-un alt tunel, ajungem la cel de al doilea adapost, mult mai mare, unde puteau intra chiar si 100 de persoane. Catre acesta sunt mai multe puncte de acces dinspre exterior, pentru ca a fost folosit si de catre alti locuitori ai Vallettei, nu numai de membrii familiei.

Dupa ce ne-am incantat privirile si ne-am incarcat sufletele cu minunatiile oferite noua de vizita in interiorul casei, mergand prin subteranele locuintei ne-am infiorat imaginandu-ne cum s-a trait in acele vremuri de razboi, cate greutati au avut de indurat oamenii si cata teama pentru siguranta lor.

Iesirea din acele adaposturi a fost printr-un tunel la capatul caruia erau scari ce urcau in mica oaza de verdeata – gradina casei.

Am revenit la soare, am revenit in secolul 21, dar cu niste imagini splendide care ne vor insoti o perioada, nelasandu-ne sa uitam ca am pasit, pentru aproape o ora, intr-un alt timp.

Pentru ca asta este ceea ce ofera Casa Rocca Piccola – o privire inapoi in timp, in timpuri si locuri pe care o data ce pleci de acolo este dificil sa le uiti.

---

VIZUALIZĂRI: 2744 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI