La pas prin Valletta

TIPĂREȘTE

In septembrie 2014 am petrecut o saptamana de vacanta in Malta. Nu are sens sa mai povestesc modul in care am ajuns acolo: bilete de avion cu o companie low-cost, cazare prin booking.

In aceasta excursie, eu si sotul meu am incercat sa alternam zilele in care ne-am lasat condusi de placerea de a descoperi si explora locuri noi si cu mare incarcatura istorica, cu cateva dupa-amieze pe care le-am dedicat soarelui, plajei si marii. Micul arhipelag din mijlocul Marii Mediterane concentreaza pe o mica suprafata plaje, cultura, istorie multi-milenara si panorame de o frumusete aparte.

Una dintre zile am dedicat-o in totalitate Vallettei, capitala malteza. Oraselul a fost cladit de Cavalerii Ioaniti imediat dupa asediul turcilor din 1565, cand Marele Maestru Jean de la Vallette a cerut ajutorul papei pentru constructia unui oras-fortareata care sa poata face fata atacurilor otomane. Astfel ca Valletta este unul dintre cele mai bine fortificate orase europene. Este inconjurat de ziduri intarite de bastioane puternice, de santuri si de parapete.

Accesul pietonal se face prin City Gate, pe langa Fantana Tritonului si se intra direct pe strada Republicii, un fel de bulevard principal, care este flancat de palate si biserici. Se poate vizita destul de usor pe cont propriu, pentru ca strazile sant perpendiculare una pe alta si riscul de ratacire este minim.

Odata intrat in oras, primul obiectiv care nu trebuie ratat este Catedrala Sf. Ioan (St. John’s Co-Cathedral – i se spune co-catedrala pentru ca a fost ridicata la acelasi nivel cu catedrala din Mdina, sediul arhiepiscopului de Malta). Exteriorul este sobru, are o arhitectura relativ austera, pare doar o catedrala impunatoare, dar dupa ce ati patruns in interior reactia nu poate fi decat una: wow! Inauntru este o nebunie baroca, cu capele, statui, picturi. Altarul principal este lucrat din marmura, bronz aurit si lapis-lazuli. Sant noua capele, dedicate fiecare unui sfant si uneia sau mai multor nationalitati (limbi) ale Cavalerilor de Malta. Pardoseala din mozaic de marmura este lucrata ca o tabla de sah uriasa formata din 374 de pietre funerare, dedesubtul acestora aflandu-se mormintele cavalerilor ce odihnesc sub placile impodobite cu blazoanele nobilelor lor familii. Chiar la intrare, calci peste piatra funerara a Fratelui Anselme de Cays, mort in 1710, al carui „avertisment” te infioara: „Tu, care ma calci in picioare, vei fi calcat la randul tau. Gandeste-te si roaga-te pentru mine”. Din acel moment, pot spune foarte sincer ca aproape am mers in varful picioarelor, ca sa nu deranjez linistea celor peste care paseam. Totul acolo respira maretie: incepand cu arhitectura, continuand cu icoanele, argintariile, filigranele aurite de pe pereti, statuile, toate obiectele de cult, terminand cu minunatele picturi ale lui Caravaggio. Este deosebita din toate punctele de vedere. Dupa ce va veti desfata sufletul cu minunile de acolo, puteti vizita si Muzeul Catedralei, unde sant expuse mari tapiserii flamande, carti si manuscrise care spun povestea timpurilor in care Malta era locuita de cavaleri. Pretul unui bilet de intrare este de 6 euro (vi se da si un audio-guide) dar credeti-ma, merita fiecare cent!

Mergand mai departe pe strada Republicii veti ajunge la Palatul Marilor Maestri sau simplu il-Palazz, o cladire de dimensiuni mai mari comparativ cu scara uzuala a arhitecturii orasului. Aici se afla birourile Presedintiei si ale Parlamentului, motiv pentru care nu se viziteaza decat o mica parte din vasta cladire. Este expusa o colectie impresionanta de arme si armuri, se spune ca una dintre cele mai mari din lume, folosite de cavalerii ioaniti. Celelalte incaperi care se pot vizita sant impodobite cu valoroase tapiserii de Gobelins, picturi cu scene din istoria Ordinului de Malta si portrete ale marilor maestri si ale conducatorilor europeni. Este expusa si caleasca folosita de Napoleon in timpul cat s-a aflat pe insula. Pretul unui bilet de intrare este de 10 euro.

Vis-a-vis de palat este o cladire in stil clasic, cu coloane dorice, unde in trecut au locuit garzile Marelui Maestru. Acum, acolo sunt centrele culturale libian si italian si au loc numeroase evenimente culturale de-a lungul anului. In ziua cand noi am vizitat Valletta se transmitea o frumoasa si linistitoare muzica clasica spre incantarea turistilor.

Am facut o mica pauza de odihna pe bancutele din Piata Palatului (sau St George’s Square), admirand spectacolul jeturilor de apa ce tasnesc dintre dalele de beton ale pavajului si privind amuzati la copiii si chiar unii turisti care se racoreau, acolo.

Am continuat cu explorarea si descoperirea orasului prin labirintul de vechi stradute pietruite, inguste, care ba urca, ba coboara si care rezista influentelor modernitatii. Am intalnit la tot pasul biserici, aproape la fiecare colt de strada era statuia unui sfant asezat pe un piedestal care parea ca ii protejeaza pe cei din jur si le binecuvanteaza trecerea. Am savurat linistea acelor locuri, am respirat un aer in care parca simteam istoria de sute de ani a orasului.

La un moment dat, ne-a atras atentia o biserica, bineinteles, impunatoare. Stradutele fiind asa de inguste, cautam un unghi bun sa o fotografiez, dar nu am prea reusit sa-i surprind maretia. Era Biserica Sf. Paul Naufragiatul. Pentru maltezi, Sf. Paul este tatal lor spiritual, fiind si protectorul tarii, iar faptul ca el a naufragiat tocmai pe insula lor este considerat un mare eveniment. Din pacate, la ora amiezii, multe biserici din Valletta sunt inchise si nu am avut posibilitatea sa le admiram decat la exterior. De aceleasi usi zavorate ne lovisem si la Biserica Carmelita, la St James, St Dominic, St Nicholas. Ne-am bucurat ca le-am putut privi si admira, desi doar din exterior.

Pentru ca nu am fotografii de acolo (nefiind permisa fotografierea cu blitz, nimic din ceea ce am incercat sa fotografiez nu a iesit bine), uitam sa amintesc de Catederala Anglicana St Paul. Aceasta a fost construita la dorinta reginei Adelaide care a petrecut o iarna in Malta si a fost uimita sa afle ca dupa aproape 40 de ani de guvernare britanica insula nu avea o biserica anglicana. Astfel ca a facut o donatie si a pus piatra de temelie a acestei biserici construita in stil neo-clasic, al carei turn inalt de 65 m serveste drept punct de reper turistilor. Si in zilele noastre, biserica se administreaza numai din donatii, pentru ca nu primeste nici o subventie din partea statului.

Mai departe, pasii ne-au purtat catre Fortul St Elmo ce se afla practic in varful peninsulei pe care se intinde Valletta. A fost construit pentru a apara cele doua porturi, dar turcii l-au distrus in totalitate in timpul marelui asediu. Ulterior, a fost reconstruit si intarit cu bastioane. Din pacate, este inchis publicului. Muzeul Razboiului, amplasat in interiorul fortului, este singura zona ce se poate vizita. Aici se pastreaza documente, fotografii, medalii, arme, marturii ale vietii in insula in anii razboiului, muzeul fiind dedicat in special perioadei celui de al doilea razboi mondial. Cel mai important exponat este medalia britanica George Cross care a fost acordata intregii populatii malteze pentru rezistenta in fata invaziei germane.

Ca un magnet, ma atragea un nume: Casa Roca Piccola. Citisem doar cateva randuri despre ea in ghidul nostru turistic. Dar eu tot insistam catre sotul meu: hai sa mergem acolo. Astfel ca, dupa o trecere rapida prin Gradina Barrakka de sus am luat-o pe strada San Dominic catre obiectivul mult-dorit. Daca doriti sa vedeti ceva diferit fata de ceea ce se viziteaza in mod obisnuit in Valletta – muzee, catedrale- veti fi rasplatiti din plin pentru cei 9 euro cat este costul biletului. Veti avea parte de un tur ghidat de 45 minute al acestui „muzeu locuit”, iar daca nu stapaniti destul de bine limba engleza (cea in care se dau explicatiile) la intrare puteti lua traducerea in limba romana, pe care va trebui sa o inapoiati la plecare. Este singura casa privata din Valleta care este pusa la dispozitia publicului. Resedinta dateaza din sec. 16 iar incaperile pastreaza decorul traditional alcatuit din mobolier pretios, sculpturi, tablouri, argintarie, portelanuri vechi si valoroase. Este un loc deosebit, proprietarul este un nobil maltez extrem de distins si agreabil care socializeaza cu vizitatorii, insotit fiind de frumosul papagal Kiku care spune „Hello” celor ce ajung acolo, creand o atmosfera foarte placuta, relaxanta in mica gradina a casei unde se asteapta inceperea turului. Nu voi insista asupra acestui magic loc pe care l-am vizitat. Pur si simplu, te simti purtat inapoi in timp, in vremurile aristocratiei malteze. Va pot spune ca are un loc special in amintirile mele de acolo. Poate imi voi face timp sa scriu un review separat despre el, pentru ca merita din plin.

Era deja putin trecut de ora 4 a dupa-amiezii cand am terminat aceasta vizita, astfel ca am facut din nou o pauza, de aceasta data pentru a manca ceva la una din multele terase ale oraselului.

Si pentru ca ne recapatasem energia, ne-am mai plimbat pe Strada Negustorilor, unde se gaseste Palatul Parisio (acum sediul Ministerului Afacerilor Externe). Am ajuns la Victoria Gate, principala poarta catre Grand Harbour, la Auberge d’Italie unde au locuit cavalerii italieni ai Ordinului Sf Ioan care erau insarcinati cu apararea Bastionului Sf Petru si Pavel (acum, acolo este Autoritatea Malteza pentru turism), la Biserica St. Catherine, care are o fatada frumoasa construita in stil baroc. Vis-a-vis de aceasta este Biserica Our Lady of Victories, cea mai veche biserica din Valletta, care a fost ridicata in semn de recunostinta catre Maica Domnului considerata calauzitoarea spre victoria asupra turcilor dupa Marele Asediu. Marele Mestru Jean de la Vallette, intemeietorul orasului si cel care a pus piatra de temelie a acestei biserici, a si fost inmormantat aici (ulterior, osemintele lui au fost stramutate in Catedrala St John). De altfel, mai facem cativa pasi si santem in Piata Jean de la Vallette langa care imi fac, cu umilinta, o fotografie si caruia ii multumesc, in gand, pentru minunatul oras pe care ni l-a lasat mostenire, un veritabil open-air museum.

---

VIZUALIZĂRI: 6003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI