În vizită la vechii nobili din La Valletta: Casa Rocca Piccola

TIPĂREȘTE

Cel din urmă obiectiv vizitat în această minivacanță malteză a fost Casa Rocca Piccola, o reședință nobiliară a unei familii de vază, cu vârstă venerabilă și istorie de câteva sute de ani, egală cu cea a capitalei La Valletta. Aflasem de existența sa încă de la prima vizită în Malta și acum era momentul să nu o ratăm din nou.

Poate nu este un obiectiv de prim interes, însă atrage atenția prin etichetă și stil și prin povestea sa cu parfum medieval, așa încât imboldul de a-ți clăti ochii privind locuri și lucruri deosebite este deja dat. De departe, altceva față de o casă normală,  de rând, aici sunt găzduite colecții de mobilier, argint și picturi, din care aflăm despre obiceiurile si tradițiile specifice nobilimii malteze.

Date de identificare

Adresă: 74, Republic Street, La Valletta, Malta

Website: https://casaroccapiccola.com/

Tel. : +356 21221499

E-mail: enquiries@casaroccapiccola.com

Ore de vizitare: 10,00-17,00 (ultima intrare la 16,00), de luni-sâmbătă, duminica închis

Preț bilet: 10 €/persoană

Casa Rocca Piccola se află un pic mai sus de Palatul Marilor Maeștri, pe aceeași principală arteră a capitalei La Valletta, strada Republicii, la numărul 74. Este bine semnalizată cu panou pe trotuar și blazon agățat, astfel că este ușor de reperat.

 Palatul constituie un adevărat complex: constă în 50 de camere  (din care se vizitează numai 12), o curte interioară din care se face și accesul către cele două adăposturi antiaeriene considerate a fi printre primele private din Malta, o pensiune tip B&B care deține cinci camere, un restaurant cu specific italian numit La Giara, a cărui intrare urmează imediat celei a palatului, o cafenea, Café Effervescence, aflată în zona de bucătărie a palatului.   

Povestea Casei Rocca Piccola începe în anul 1580, când a fost construită de Don Pietro La Rocca, amiral al Ordinului Sfântului Ioan și Cavaler de Malta, fiind una dintre cele două edificii ridicate de acesta în La Valletta. Este menționată în hărțile vremii ca și „la casa con giardino” ,  adică casa cu grădină, deoarece în mod normal casele din Valletta nu aveau voie să fie construite cu grădini.  Era vorba de perioada când capitala malteză era încă în formare.

Ulterior, mai mulți cavaleri de viță s-au succedat ca proprietari, până la mijlocul secolului al XVIII-lea când casa a fost vândută unui nobil maltez din vechea familie de Piro care venise în Malta în 1530 odată cu Cavalerii Ordinul Sfântului Ioan, după ce au fost expulzați cu toții din Rhodos de către sultanul Soliman Magnificul.

Membrilor familiei li se acordaseră titluri în 1716 (Baron de Budach) de către Marele Maestru Raimondo Perellos y Rocafull și în 1742 (Marchiz de Piro) de către regele Filip al V-lea al Spaniei.

Casa Rocca Piccola aparține și în prezent familiei de Piro din Malta, care locuiește în La Valletta de aproape 350 de ani, fiind la al nouălea marchiz de Piro care este, totodată, și al nouălea baron al fiefului maltez Budach și cavaler de Malta. Acesta este căsătorit cu marchiza Frances, de origine britanică, cu care are patru copii, împreună având cinci nepoți. Tot acesta l-a deschis publicului în anii 1990 și uneori însoțește vizitatorii într-un tur ghidat de succes.

Este clar că palatul Casa Rocca Piccola spune povestea orașului La Valletta și a Maltei prin ochii unei familii care a trăit toate evenimentele și dramele istorice importante. Debordează de obiecte minunate și colecții aristocratice care merită admirate în cel mai bun loc, cel numit acasă pentru acestea.

Pe de altă parte, în zilele noastre,  Casa Rocca Piccola găzduiește cea mai mare colecție privată de costume de epocă din Malta. Există haine încă din secolul al XVIII-lea până în secolul al XX-lea.  Și încă un aspect important: Malta are o lungă tradiție în lucratul dantelei, iar Casa Rocca Piccola găzduiește cea mai mare colecție privată de dantelă malteză. Dantela a fost folosită în moduri diferite pentru diferite ocazii, atât religioase, cât și laice. Casa Rocca Piccola a fondat și găzduiește Concursul anual de Dantelă HSBC din Malta.

Am cumpărat biletele online încă de acasă pentru ultima zi a minivacanței la orele 10,00, însemnând 21 €, adică 10€/pers. la care s-a adăgat un euro, taxa de procesare a plății, apoi am primit biletele electronice pe e-mail, precum și o hartă a arealului din La Valletta unde se află palatul.

În ziua stabilită, la ora stabilită ne-am prezentat la intrarea în clădire unde am arătat biletele, apoi am fost poftiți să accedem înăuntru. Pe urmă ni s-a înmânat o broșură de cinci pagini în limba română despre istoria edificiului și fiecare cameră prin care aveam să trecem, inclusiv despre adăposturile antiaeriene. Faptul că s-au îngrijit să dețină și material tradus în limba română mi s-a părut un gest de respect și recunoaștere a faptului că turiștii români sunt în număr semnificativ în Malta.

Am fi putut lua un tur ghidat (eu optând pentru autoguide atunci când am cumpărat biletele) care durează 45 minute, însă broșura ne-a fost atât de utilă, încât nu am simțit nevoia suplimentară de ghid. Spațiul vizitabil este reprezentat de 12 camere situate la etaj (din care două săli de mese, un dormitor cu pat cu baldachin, saloane, inclusiv capela familiei), grădina și adăposturile antiaeriene ce datează din perioada celui de-al doilea război mondial, de sub casă, săpate în stâncă pe care se află fundația capitalei La Valletta.

Prima oară, am fost invitați să ne începem parcursul turistic urcând pe scara de marmură, străjuită de coloane falnice și pe ai cărei pereți sunt expuse picturi tematice din ocupațiile unora din proprietari, realizate de un artist, Ramiro Cali (1884-1947), a cărei soră a devenit stăpână a casei începând cu 1918 prin căsătoria cu un renumit industriaș în morărit, antreprenor și bancher (Anthony Cassar Torreggiani).

Odată ajunși la etaj, intrăm în atmosfera aristocratică ce învăluie întreaga casă și intrăm în prima încăpere, un fel de cameră ce se poate numi „chinezească”  grație vitrinelor cu vase chinezești de diverse mărimi și forme, ba chiar cu flaconașe cu săruri antileșin. Atrage atenția pe un perete un tablou cu fotografii ce reprezintă un arbore genealogic înfățișând patru generații din familia de Piro.

Pe urmă am fost direcționați spre un coridor în care am văzut expuse într-o vitrină felurite evantaie lucrate în dantelă de Malta, de altfel foarte renumită. De acolo, aruncăm o privire pe casa scărilor și admirăm imaginea relevată cu cele două niveluri ale casei. Suntem îndrumați pe un al doilea coridor cu pereți bogat decorați de picturi valoroase, apoi ajungem în Sala Mare.

Aceasta are cel mai înalt tavan din întreaga casă și picturi importante expuse pe pereți, inclusiv portretele Papilor Clement al XI-lea și Clement al XIV-lea, amândoi fiind cinstiți datorită faptului că au acordat importante privilegii ecleziastice clerului maltez. Clement al XI-lea a fost membru al faimoasei familii Albani din Roma, căreia familia de Piro i-a imprumutat bani, la începutul secolului al XVIII-lea.

    Atrage atenția un birou voluminos, negru și lăcuit, este de fapt o capelă portabilă,  din secolul al XVIII-lea. Când este închis, are un aspect obișnuit, dar, odată deschis, devine o capelă complet funcțională, cu propriul chivot, propriile relicve și cruce.  Astfel de capele portabile puteau fi transportate la reședințele de vară sau mutate în dormitor, pentru ca mama să poată participa la botezul propriului copilului sau, să fie utilă imediat după naștere.

Cea mai veche piesă de mobilier a casei, care a supraviețuit secole de-a rândul,  este scrinul cu cruci malteze, datând de la începutul anilor 1500. Candelabrul Sălii Mari provine din regiunea Boemia și a fost realizat pentru a utiliza lumânari, acesta datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Dincolo de această măreață cameră, după draperiile albastre se poate zări Capela principală a familiei unde există sute de relicve cu sigiliul Vaticanului pe ele și multe alte obiecte cu semnificație religioasă, legate prin istoria lor de diversș preoți ai familiei.  Totuși, piesa de altar „Fecioara cu pruncul” opera lui Pietro Paolo Caruana rămâne cea mai de seamă din întreaga capelă.

A urmat sala de mese pentru sezonul rece, cameră cu pereții colorați în albastru deschis (ciel), în care masa și scaunele sunt florentine, cu model dantelat, iar peisajele din picturi provin din Malta secolului al XVII-lea. Cei doi îngerași din tablourile de deasupra unei uși sunt Cupidon si Vulcan, iar cele două picturi alegorice situate deasupra celorlalte uși reprezintă „Iubirea” și „Timpul” . Camera este dotată și cu balcon, acesta folosind mobilierului specific pentru vasele de servit.

A venit rândul camerei ce găzduiește arhiva privată și foarte cuprinzătoare a familiei nobiliare de Piro,  originară din Rhodos, cum am mai spus.  Primul baron și marchiz, Gio’ Pio,  a fost un negustor și se ocupa de afacerile familiei, inclusiv de comerțul cu sclavi păgâni (musulmani). Cel mai vechi document care a supraviețuit timpului, precum și cele despre tranzacții, vorbesc despre cum Gio’ Pio vindea musulmani unui neguțător de scavi musulmam numit Rais. Gio’Pio a investit în terenuri, nave și vase de transport pentru textile, grâne, zahăr, orez și cafea.

În centrul camerei, pe masă, se află statuia Sfântului Pavel,  patronul Maltei. Aceasta sculptură din secolul al XVII-lea este renumită pentru că a fost modelul original al faimoasei statui a Sfântului Pavel din Biserica Naufragiul Sfântului Pavel din La Valletta. Șarpele de la picioarele Sfântului Pavel este un simbol care amintește că, atunci când a venit în Malta, a fost mușcat de un șarpe. Legenda spune că din acel moment, nu au mai existat șerpi veninoși pe insulele malteze.

Din arhivă suntem „scoși” într-un coridor scurt care este de fapt un cabinet,  iar de acolo, același coridor se continuă și pe ai săi pereți se văd picturi heraldice, arbori genealogici și vitrine mari cu seturi de piese de șah din diverse țări, cele mai multe fiind realizate din fildeș. Curios este că, așa cum am găsit și în textul ce ne-a însoțit vizita, la setul maltez de șah, regina nu are coroană. Asta deoarece marii maeștri conducători ai Maltei nu aveau voie să se căsătoresacă, motiv pentru care nu putea exista nicio regină a Maltei. Seturile chinezești îi înfățișează pe George al III-lea al Angliei (în alb) și pe Împăratul Chinei (în roșu).

În acest coridor se poate admira una dintre marile comori ale casei: un palanchin aurit realizat pentru cavalerul maltez Fra Victor Nicoles de Vachon Belmont, care a fost căpitan general al flotei de galere între 1764-1766. Palanchinul are picturi ornamentale și culoarea aurită, draperii și căptuseală interioară din pluș și blazonul cavalerului inscripționat chiar pe ușa din față. Acesta era folosit în vremurile de demult, pentru deplasarea nobililor, fiind dus pe umeri de către localnici și sclavii musulmani.

Următoarea incintă spre care conduce parcursul turistic a fost dormitorul cu baldachin, care atrage atenția prin patul său matrimonial, de mărime considerabilă, dotat cu baldachin sculptat cu ornamente complicate. Această superbă piesă de mobilier a aparținut Orsolei De Piro Damico, o doamnă nobilă ce s-a căsătorit în 1867 și a avut nouă copii: șapte băieți și două fete. Dormitorul conține și alte piese de mobilier rafinat: comodă cu sertare, toaletă cu oglindă unde se pot observa o sumedenie de obiecte de argint cu care se realiza ritualul zilnic de îngrijire: perii de păr, oglinjoare, foarfece, etc.

La loc de cinste se află și un pătuț pentru copii, premergător, scăunel pentru masă, toate lucrate din lemn, iar în colțul opus, în dreapra patului, pe un postament etajat poate fi observat un vas de bărbierit ce datează din secolul al XVIII-lea, iar oala de noapte de dedesubt este din sticlă venețiană și, la fel, are peste două sute de ani vechime.

Pereții dormitorului sunt împodobiți cu fotografii ale membrilor familiei din diverse perioade, dar și cu picturi de seamă relaizate de artistul renumit maltez Giuseppe Cali, cel care a pictat mai multe biserici, inclusiv Domul din Mosta https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=118014&d=rotunda-mosta-church-of-st-mary-mosta--mosta-mdina.  Se remarcă pictura de culoare închisă ce redă moartea Sfintei Rufina, martir roman, dar și Fecioara cu Pruncul realizată de alt artist, Francesco de Mura, din Napoli.

Pașii ne-au purtat în continuare în camera verde, numită astfel după culoarea în care sunt zugrăviți pereții care sunt decorați cu multe tablouri de familie printre care Sir Giuseppe de Piro, comandant de regiment britanic, sau un domn în uniformă albatră (Michele Sceberras Trasferata) ce poartă la gât cu mândrie Ordinul Bavarez Sfântul George.

Judecând după ce fel de piese mobilier se află în încăpere, se poate deduce lesne că aceasta era dedicată relaxării membrilor familiei, canapelele și fotoliile servind la tihna nobililor într-un cadru intim, personal, fără oaspeți. Privind în sus se remarcă candelabrul colorat din sticlă de proveniență venețiană și a fost realizat pentru a fi folosit cu lumânări, iar consolele sunt de origine malteză și datează din secolul al XVIII-lea.

    Din camera verde am trecut în bibliotecă,  o cameră spațioasă ce abundă de cărți așezate pe rafturi ce ocupă toți pereții. Totuși, în partea superioară, pereții ornsamentați cu picturi sunt despre care se spune ca au decorat nava Marelui Maestru Lascaris, unul dintre conducătorii Ordinului Sf. Ioan.  Într-un colț al bibliotecii se observă un ceas care funcționează cu o singură limbă, o ciudățenie care făcea parte din categoria celor ce se ofereau ca dar de nuntă.

Următoarea incintă în care ne conduce traseul turistic este camera de porfir, numită așa deoarece pereții săi au fost cândva zugrăviți astfel fel încât să imite marmura porfirie. Aceasta găzduiește cea mai mare parte a portretelor familiei, dar tot aici se găsesc cele mai deosebite piese de mobilier maltez. Un exemplu ar fi biroul din lemn încrustat, folosit pentru cărți, a cărui proveniență este incertă, dar se spune ca ar veni din palatul Marilor Maeștri.

Atrage atenția portretul unei fetițe ce o înfățișează pe marchiza Francesca Xara în copilărie, iar muntele din fundal  simbolizează proprietățile familiei sale din Sicilia. În mâna stângă ține o floare colorată ce reprezintă frumusețea, iar floarea albă de lângă mâna ei reprezintă puritatea. Obrajii si mâinile ei au fost pictate in așa fel încât să pară durdulie, deoarece acesta era un semn al sănătații ăn secolul al XVIII-lea. Ea poartă din belșug bijuterii de coral, să o protejeze de deochi.

După ce am admirat și fotografiat intens, am trecut în următoarea cameră, respectiv Camera Albastră,  care-și datorează numele, la fel, culorii pereților care,  până la jumătatea lor, sunt îmbrăcați în lambriuri de lemn vopsite în albastru, iar dulapurile debordează de aceeași culoare.

Aici sunt expuse instrumente chirurgicale din argint, care se foloseau in secolul al XVIII-lea, plasate sub sticla măsuței de cafea din centrul camerei. Pe lângă faptul că erau parte a unui ordin militar și religios, cavalerii din Malta aveau și cunoștințe avansate de chirurgie. Spitalul lor avea cel mai mare pavilion din Europa și putea adăposti peste șase mii de pacienți la orice oră, fiind capabili să efectueze o operație de cataractă ori să îndepărteze pietre ale vezicii biliare.

Parcursul turistic ia sfârșit în sala de mese pentru sezonul cald, cândva o terasă deschisă spre o mică grădină, acum o luminoasă cameră mobilată în stil art nouveau.

 Aici primul lucru care apare în raza vizuală este superba masă de douăsprezece persoane, înconjurată tot de atâtea scaune, îmbrăcată cu față de masă brodată cu blazonul familiei sau cu dantelă malteză, iar paharele din cristal sunt gravate cu același blazon, tacâmurile din argint, vesela din porțelan chinezesc. Într-un capăt al sălii se află o frumoasă sculptură din marmură de Carrara ce o înfățișează pe zeița vânătorii, Diana, așezată pe un piedestal înalt, așijderea din marmură. În capătul opus Dianei, pe perete stă o superbă oglindă malteză cu marginile poleite.

Desigur și această sală este împodobită cu portrete ale membrilor familiei, dar și de alte picturi cu alte teme.

 De acolo am ieșit, coborând marea scară de marmură, în curtea interioară garnisită cu plante și copăcei, dar cel care atrage cu adevărat toate privirile este papagalul Kiko, ajuns la cea de-a treia generație, de aceea este Kiko al III-lea. Frumos colorat, Kiko poate fi admirat, însă lângă el sunt regulile pe care vizitatorii trebuie să le respecte în privința lui.

Din curtea interioară se face accesul (coborârea) în cele două adăposturi antiaeriene atât de folosite în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial, în care locuitorii casei s-au refugiat împreună cu alți localnci din La Valletta atunci când raidurile aeriene nu mai conteneau.

Primul adăpost vizitat a fost construit în puțul casei mai mici, fiecare casă din La Valletta fiind obligată prin lege sa aibă o fântână. În 1940, acest puț a fost legat de cel al casei principale, printr-un tunel săpat în stâncă.

Cel de-al doilea adăpost, mult mai mare, unde puteau intra chiar si o sută de persoane, putea fi folosit și ca biserică, duminicile. Oamenii veneau prin tuneluri aici pentru slujbe unde exista și un altar provizoriu de lemn, în acest sens se spune că La Valletta are o rețea de străzi mai dezvolatată în subteran decât cea de la suprafață.  De altfel, există separat chiar un obiectiv de vizitat numit Catacombele din La Valletta.

Vizita în Casa Rocca Piccola s-a dovedit educativă, foarte captivantă, deși la început nu credeam să fie într-atât de interesantă. Mi se pare salutară și apreciabilă decizia familiei actuale să introducă în circuitul turistic o parte dintre camerele casei, pentru ca turistul să poată vedea și cunoaște cât mai fidel un stil de viață nobiliar, exact ca în sloganul reședinței: Casa unde un mod de viață prinde viață!

---

VIZUALIZĂRI: 35 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI