ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 30.06.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 1 zile
Solo
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Grandmaster. Casa Cavalerilor Ordinului Sfantul Ioan

TIPĂREȘTE URM de aici

Orice turist care ajunge in Malta si doreste sa viziteze capitala Valletta este atentionat sa aloce acesteia mai mult de o zi sau doua. De ce? Pentru ca Valletta este considerata un muzeu in aer liber. Sunt multe obiective de vizitat printre care cel mai important este si ramane Palatul Marelui Maestru. Am avut onoarea sa trec pragul acestui edificiu incarcat de istorie in cadrul unui tur al Vallettei, in grup organizat: taxa de intrare de 10 euro a fost inclusa in pretul total al turului. Avand cazare in Floriana, foarte aproape de Poarta Vallettei, as fi putut oricand vizita individual Palatul, dar, ca exista mereu un dar, in fiecare zi din sejur am efectuat excursii pe insula principala si in vecina Gozo, iar sosirea in Floriana/Valletta avea loc dupa ora 16:30. In nici un caz nu se mai punea problema de vreo vizita in interiorul Palatului. Asta din cauza programului de vizita: luni - sambata (09:00-17:00); duminica (inchis). De aceea n-am ratat ocazia vizitei Palatului in cadrul acestui tur prin Valletta.

Palatul Marelui Maeastru (Il-Palazz tal-Granmastru) sau Il-Palazz este o cladire construita intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea ca resedinta a Sfantului Marelui Maestru al Ordinului Ioan, care a condus Malta pana in anul 1798, si a fost, de asemenea, cunoscut sub numele de Palatul Magistral (Palazz Magisterjali) . In cele din urma devine Palatul Guvernatorului (Palazz tal-Guvernator) , iar in prezent este sediul Administratiei Prezidentiale.

Cladirea Palatului este incarcata de istorie care incepe odata cu anul 1566 cand Ordinul Sfantului Ioan s-a stabilit in noua capitala Valletta. Initial, cavalerii au dorit sa ridice un palat pentru Marele Maestru asezat pe un teren inalt in partea sudica a orasului. Locul pe care se afla astazi Palatul era la inceput ocupat de mai multe cladiri, inclusiv casa cavalerului Eustachio del Monte, construita in 1569, si Auberge de Italia, care a fost ridicata in 1571. Marele Maestru a locuit pentru inceput in casa cavalerului. Consiliul Ordinului a achizitionat casa, iar in 1574 a inceput sa fie marita si transformata in Palat pentru Marele Maestru Jean de la Cassiere. Arhitectura cladirii se prezinta in stil manieristic (Renastere tarzie), dupa planurile arhitectului Girolamo Cassar. Urmatorii Mari Maestrii au modificat si infrumusetat Palatul care capata un stil baroc. Tavanele coridoarelor principale erau decorate cu fresce de Nicolau Nasoni in 1724, in timpul magistraturii lui Antonio Manoel de Vilhena. Dupa 1740, Marele Maestru Manuel Pinto da Fonseca a realizat modificari ample edificiului si i-a dat aspectul actual. Renovarile au inclus infrumusetarea fatadei, deschiderea unei a doua intrari principale si construirea unui Turn cu Ceas in Curtea Superioara.

In perioada scurtei ocupatii franceze, 1798 - 1800, cladirea a primit denumirea de Palatul National (Palais National) , ca o reflectare a ideilor franceze rezultate din revolutie si parte a intregii institutii reformate din Malta.

In anul 1800, britanicii pun stapanire pe insula, iar Palatul Marelui Maestru devine resedinta oficiala a guvernatorului si, prin urmare, capata denumirea de Palatul Guvernatorului (Palazz tal-Guvernator). In perioada 1921 - 2015, Palatul a fost gazda pentru Parlamentul maltez. Parti ale cladirii, inclusiv Armeria, au suferit distrugeri in urma bombardamentelor germane din timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind ulterior reparate. Dupa obtinerea independentei Maltei la 21 septembrie 1964, Palatul devine sediul Guvernatorului General, reprezentantul Majestatii Sale regina Elisabeta a II-a, pana la 13 decembrie 1974 cand este infiintata Administratia Prezidentiala.

Palatul a fost inclus pe Lista Antichitatilor din 1925. In prezent este catalogat monument national de gradul 1 si este, de asemenea, listat pe Inventarul national al bunurilor culturale ale insulelor malteze.

Palatul Marelui Maestru ocupa un patrar din centrul Vallettei, cu fatada situata catre Piata Sfantul Gheorghe (Misrah San Gorg) , un loc ideal pentru plimbare si relaxare. In aceasta piata se afla cladirea Garzii Principale care a fost sediul garzilor Marilor Maestrii pana in 1798. Astazi este sediul Procuraturii Generale. Strada Republicii (Triq Ir-Repubblika) delimiteaza Palatul de Piata Sfantul Gheorghe, in capatul careia se inalta Monumentul 7 Iunie 1919 (Monument 7 Ta Gunja, 1919). Pe celelalte laturi este, de asemenea, delimitat de Strada Arhiepiscopului (Triq L-arcisqof), Strada Teatrului Vechi (Triq it-Teatru L-Antik) si Strada Comerciantilor (Triq il-Merkanti) .

Exteriorul. Fatada principala a Palatului este construita in stilul simplu si auster manierist, tipic arhitectului Girolamo Cassar, asimetrica datorita modificarilor ample realizate cladirii de-a lungul secolelor si are o arhitectura rustica la colturi impreuna cu o cornisa neintrerupta, la nivelul acoperisului. Exista doua intrari principale pe fatada si fiecara consta dintr-o usa arcuita inconjurata de un portal ornamentat care sustine un balcon deschis. Balcoanele lungi inchise din lenm se infasoara in jurul colturilor fatadei principale. Atat portalurile, cat si balcoanele au fost adaugate cladirii in secolul al XVIII-lea. La fiecare intrare, pe laterale, se afla gherete de paza pentru Garda Palatului. Cat timp am trecut prin Piata Sfantul Gheorghe, la Palat, gheretele erau goale, iar turistii faceau fotografii in ele. Subsemnatul, a procedat intocmai, realizand cateva cadre dintre care doua le-am adaugat la review.

Palatul a fost ultimul obiectiv pe care l-am vizitat in cadrul turului din Valletta. Accesul s-a efectuat pe la intrarea din Strada Teatrului Vechi, unde am stat aproape o jumatate de ora la rand ca sa intru. Ghidul a instiintat grupul ca turul prin Palat a suferit modificari. Urma sa vizitam cateva sali, dar fara Armerie deoarece aici urma sa aiba loc o vizita de V. I. P. din afara Maltei dupa ora 16:00. Exact cand trebuia sa intre grupul nostru. Ghinion!

Interiorul. Am pasit pe un coridor care prezenta exact atmosfera din vremea cavalerilor, tavanul pictat cu fresce multicolore si pardoseala din marmura incrustata cu emblelmele Ordinului, iar din zece in zece metri, pe ambele laturi, erau expuse manechine imbracate in armurile acelor vremuri. Din acest coridor am trecut prin Sala de Asteptare, apoi in Sala de Mese de Stat, decorata cu o masa ovala pe mijloc si scaune in jurul ei. Tavanul este de tip caseta, cu candelabre din secolul al XVIII-lea. Peretii sunt tapisati si acoperiti cu tablouri care prezinta presedintii Republicii Malta din 1974 pana in 2019. A urmat Sala Ambasadorului sau Sala Rosie deoarece este decorata in totalitate in rosu ocru de la tapet, draperii, covor pana la scaune. A fost utilizata pentru intrevederi diplomatice dintre Marii Maestrii, iar in zilele noastre dintre presedintele Republicii si diplomatii straini. Peretii sunt acoperiti cu portretele unor monarhi britanici si o serie de picturi cu episoade din istoria ordinului. Parasim aceasta sala si traversam alt culoar ai carui pereti sunt incrustati cu placi de marmura pe care sunt trecute numele tuturor presedintilor Republicii si, de asemenea, numele guvernatorilor insulei in perioada 1800 - 1974. In capat se afla Sala Consiliului cunoscuta si sub denumirea de Sala Tapiteriilor unde se intrunea, in mod oficial, Consiliul Suprem al Ordinului. In prezent este expusa o colectie rara de tapiterii denumite Panzele Indiene, cu scene de vanatoare, flora si fauna de pe diferite continente. Ochii vizitatorilor nu pot distinge clar exponatele in toata splendoarea lor din cauza luminii obscure. Nu este permis foto flash, iar traseul delimitat te obliga sa privesti de la distanta. Am incercat sa realizez un mic filmulet cu camera foto, fara blitz, iar ceea ce am obtinut l-am adaugat la acest review. Plecam de aici pe un culoar mic si ingust catre ultima incapere de vizitat: Sala Tronului (Is-Sala tat-Tron). Dupa umila mea parere este cea mai frumoasa sala din tot Palatul. A fost construita in timpul magistraturii lui Jean de la Cassiere si folosita pentru intrevederi cu ambasadori si demnitari de rang inalt. In perioada Protectoratului Britanic devine cunoscuta sub denumirea de Sala Sfantul Mihail si Sfantul Gheorghe dupa Ordinul cu acelasi nume fondat in 1818 in Malta si Insulele Ionice. Astazi este utilizata pentru functiile de stat detinute de presedintele Republicii. Se poate vizita doar cand Excelenta Sa nu are program oficial. Picturile de pe perete care decoreaza partea superioara a salii sunt lucrarea lui Matteo Perez d' Aleccio si reprezinta diverse episoade ale Marelui Asediu din 1565. Intre fiecare cadru artistul a pictat personaje feminine care reprezinta Fama (Faima), Fides (Fidelitate), Spem (Speranta), Iustitia (Dreptatea) si Virtu (Virtutea). Pe peretele din spatele galeriei menestrelor este pictata stema Marelui Maestru Jean de La Vallete, opera lui Giuseppe Cali. Un mare interes este reprezentat de tavanul cu casete originale si candelabrele de la sfarsirul secolului al XVIII-lea.

Din interiorul Palatului se coboara in cele doua curti, in jurul carora a fost construit edificiul. Curtea Superioara (Curtea Printului Albert) contine Turnul cu Ceas, care include Ceasul Moors, precum si alte trei cadrane. A fost proiectat de Gaetano Vella si inaugurat la 11 iunie 1745, in prezenta Marelui Maestru Manuel Pinto de Fonseca. Conform traditiilor locale Ceasul ar fi mult mai vechi fiind adus din Rodos, in momentul sosirii Ordinului in Malta, in 1530. Curtea este decorata cu arbusti exotici, un rond de flori si bancute pe care se pot relaxa turistii. Curtea lui Neptun (Curtea Printului de Walles) mai este cunoscuta si sub denumirea de Curtea Inferioara. In anul 1712, Romano Carapecchia a proiectat Fantana Perellos, dominand initial curtea sub logii, dar in timpul administratiei britanice s-a ascuns privelistii cu Statuia lui Neptun in mijlocul unei gradini. Statuia a fost adusa pentru a decora curtea, la ordinele guvernatorului John Gaspard Le Marchant. Unele scuturi care contin blazoanele Marilor Maestri ai Ordinului sunt lipite pe peretele unuia dintre coridoarele Curtii. In momentul vizitei la Palat, Curtea Inferioara era inchisa publicului deoarece se lucra pentru redecorare. Zeul Neptun ramasese fara celebrul trident si astepta sa fie mutat intr-un depozit pana la terminarea lucrarilor.

Aici s-a incheiat vizita la Palatul Marelui Maestru si chiar daca am fost privat de Sala Armelor (Armeria) raman incantat de cele vazute. Un mare respect purtat Cavalerilor si Marilor Maestrii ai Ordinului Sfantului Ioan pentru aceasta bijuterie istorica lasata posteritatii. Merita laudate si eforturile autoritatilor malteze pentru conservarea mostenirii istorice de care ne bucuram noi si generatiile viitoare.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Palatul Marelui Maestru se afla vis-a-vis de Piata Sfantul Gheorghe. Un loc ideal pentru plimbare si relaxare/

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ovidiuyepi in 24.06.21 15:05:34
Validat / Publicat: 24.06.21 15:41:46
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MALTA

VIZUALIZĂRI: 1921 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ovidiuyepi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Sala Tronului. Tavanul in casete originale si candelabrele de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Valletta:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043962955474854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1