GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Am plecat din Istanbul cu Uzbekistan Airways, a fost cea mai bună opțiune din punct de vedere al prețului pe care am găsit-o (aproximativ 380 de euro dus-întors). Zborul a durat patru ore și jumătate într-un sens, cinci și jumătate la retur (am revenit din Tașkent, 1000 de kilometri în plus) și a fost surprinzător de confortabil.
Compania lor aeriană operează cu avioane mari, cu 7-9 scaune pe fiecare rând, iar serviciile sunt ca la Tarom pe vremuri, cu masă bogată, băuturi la discreție (chiar și vin, sec, alb sau roșu - le-am testat pe ambele, sunt bune), monitor pe scaunul din față (se dau căști). Ba, asta am văzut pentru prima oară, oferă papuci pentru cei care vor să se descalțe - pe lângă tradiționalele șaluri în cazul în care îți este rece de la aerul condiționat.
Am aterizat în Urghenci pe la șapte seara, ora locală. Aeroportul are dimensiunea unei gări de provincie de pe la noi. Controlul pașapoartelor a decurs destul de greu, și nu din cauza turiștilor: îi țineau la ghișeu mai mult pe ai lor. Ne temeam că vom pierde sosirea bagajelor; nu a fost cazul, a mai durat încă o jumătate de oră până au început să vină. Și nu toate odată, ci în ture de câte patru-cinci. Unica bandă a fost un spectacol în sine, eu nu am prins ceva așa de primitiv pe nicăieri, se poate vedea în poze. Iar pachetele uzbecilor... cutii de carton, legate cu sfoară, ce mai - o adevărată întoarcere în timp. Cineva le controla înainte de a le lăsa să vină pe bandă și cam un sfert dintre localnici au fost preluați de poliția de frontieră, duși după un paravan și luați temeinic la întrebări, cred că se practică genul de comerț din anii 90 de pe la noi, aprovizionarea făcându-se tot din Istanbul 😊.
În sfârșit, am reușit să recuperăm și trolerele noastre și am trecut în următoarea încăpere, unde, la o măsuță, un tânăr vindea cartele locale. Altă coadă, unii au cumpărat cu card, mi-e nu mi-a mai primit cardul – cică numai unul din grup putea folosi această modalitate de plată, așa că am achitat cu dolari, la un curs prost: 5 dolari = 40000 de somi, în loc de 60000, cât trebuia, dar... atâta pagubă.
Aterizaserăm de o oră și jumătate și ne rugam ca șoferul care urma să ne preia să nu fi plecat deja. Nu plecase, ne aștepta calm, ne-a făcut un semn către locul în care parcase microbuzul (pe cât de mic este aeroportul, pe atât de mare este parcarea din fața lui) și aventura putea să înceapă.
În ritmul meu de melc, voi încerca să vorbesc despre fiecare obiectiv vizitat în parte; dacă nu termin până la vară, preia @Marius 72 și duce el povestea mai departe 😊. Acum îmi propun doar să prezint traseul parcurs și, mai mult decât ce am văzut, am să spun ce am ratat (conform planurilor care a precedat excursia și ținând seama de ce am aflat la fața locului și ulterior revenirii în țară).
HIVA (sau Khiva sau Xiva)
Nilufar ne anunțase că urma să stăm la Shaherezada Hotel. Șoferul (care nu a vorbit cu noi niciun cuvințel timp de o săptămână, noi nu știam uzbecă sau rusă, el nu știa română sau engleză) ne-a lăsat în altă parte, în fața Hotelului Arslan Boutique. Tot îi făceam semne că nu e bine, dar el a început să dea jos bagajele. Se pare că primiserăm un upgrade, un hotel mai bun, fără bani suplimentari.
La 21:30 eram deja în oraș. De fapt, nu în oraș: intraserăm în poveste. E, de departe, cel mai fermecător loc prin care am trecut vreodată, ești în O mie și una de nopți, nu te mai saturi să tot caști gura și să tot rotești capul în toate părțile. Dacă e să dau un sfat: nu parcurgeți Uzbekistanul ca noi, de la vest către est, ci invers. Pentru că nimic nu ni s-a mai părut, apoi, la fel de frumos ca primul loc văzut.
A doua zi ne-am întâlnit de dimineață cu Ali, ghidul nostru în Hiva, și am vizitat temeinic Ichan-Kala, adică cetatea, monument UNESCO. Ce am văzut:
Minaretul Kalta Minor
Madrasa Mohammed Amin Khan
Palatul ultimului han al Horezmului
Madrasa Mohammed Rakhim Khan
Moscheea de vineri (Juma Mosque)
Palatul Toshhovli
Mausoleul Pahlavan Mahmud
Porțile de vest și de est ale cetății
Fiecare dintre aceste obiective are câte o poveste, să vedem pe câte dintre ele voi apuca să le istorisesc aici.
Pe la ora patru, Ali ne-a lăsat să ne odihnim și să descoperim pe cont propriu, până pe seară, alte frumuseți ale Hivei. L-am rugat să ne recomande un restaurant – ne-a spus că suntem bineveniți la cel al familiei lui, Khiva Moon. Am luat cina acolo, luând un prim contact cu bucătăria uzbecă. Seara am încheiat-o, desigur, pe străzile feerice ale cetății.
Am avut alocată o singură zi pentru Hiva (cu două nopți de cazare). Merita mai mult? Cu siguranță, da! În primul rând, pentru a-i colinda străzile din nou și din nou. Apoi, pentru că de aici se pot face câteva excursii foarte interesante:
Urghenci, capitala Horezmului, este un oraș care merită măcar o jumătate de zi
Nukus, capitala Regiunii Autonome Karakalpakstan, o altă jumătate de zi; obiectivul numărul unu este un muzeu al picturii sovietice, am văzut poze care m-au convins
Cetățile vechi ale Horezmului (sau ruinele lor) merită, și ele, vizitate
Se poate petrece o noapte într-o tabără de iurte din deșert sau în caravanseraiuri de pe vechiul Drum al Mătăsii (reconstruite)
Nu în ultimul rând, se poate ajunge la Marea Aral, sau ce a mai rămas din ea, pentru a vedea cimitirul de vapoare eșuate pe nisipul celui mai nou deșert al planetei
Aceste excursii se pot cumpăra pe loc sau în avans și nu sunt deloc scumpe. Rămâne pe altă dată.
În dimineața următoare, imediat după micul dejun, am pornit la drum către est, prin deșertul Kîzîlkum, către Buhara. Am mers șapte ore, aproape 500 de kilometri. Până am ieșit din oaza Horezm, primele două ore, drumurile au fost crunte, iar Schumacher al nostru (nu am aflat nici până azi cum în chema pe șofer) a luat în plin toate gropile – ca să fiu corect, nici nu prea avea pe unde să le ocolească.
După ce am intrat în deșert, am circulat pe autostradă și a fost în regulă. Am oprit pentru a vedea Amudaria și pentru a arunca o privire peste graniță, către Turkmenistan, apoi am mai oprit o dată la un restaurant, pentru o cafea (proastă și scumpă), iar pe la orele 16 am ajuns în
BUHARA (sau Bukhara)
Ne-am luat în primire camerele la Hotel Khurjin (am avut o cameră tare interesantă!) și am ieșit la masă la Old Bukhara Restaurant, unde aveam întâlnire cu șeful agenției cu ajutorul căreia ne-am organizat vacanța. Până în acest moment plătiserăm doar un avans de 50 de euro de fiecare, practic fuseserăm cazați și transportați pe încredere. Am primit facturi pentru fiecare dolar, biletele pentru toate obiectivele pe care urma să le mai vizităm, biletele de tren Samarkand-Tașkent, precum și sfaturi despre cum să ne petrecem acea seară.
Dacă Hiva este un oraș din povești, Buhara este un oraș aristocratic. Are un centru vechi foarte mare, prin care ne-am plimbat trei seri fără a ajunge de prea multe ori prin aceleași locuri. Multe moschei și madrase minunate, palate, hamame istorice, o cetate cu ziduri maiestoase și o piață centrală, Poyi Kalon, extrem de instagramabilă.
Dimineața care a urmat, Nilufar în persoană ne-a preluat de la hotel și ne-a prezentat cele mai importante obiective ale orașului:
Mausoleul Ismail Samani
Mausoleul Chashmai Ayub
Moscheea Bolo Hauz
Ark Bukhara - Reședința-fortăreață a emirilor de Buhara
Poyi Kalon: Minaretul Kalon, Moscheea Kalon și Madrasa Miri Arab
Madrasele Ulugʻbek și Abdulaziz
Atelierul de covoare din mătase, covoarele de Buhara
Seara am petrecut-o la hamamul de la Hotel Shahriston; a fost, și asta, o experiență 😊. Eu nu sunt mare fan, dar ceilalți din grup au cerut supliment, așa că au revenit și în seara următoare.
O nouă zi, o nouă aventură: Nilufar ne-a condus atât prin oraș, pentru a vedea alte vechi monumente ale Buharei, cât și prin împrejurimi:
Madrasa Kukeldash
Madrasa Nodir Divan Begi
Moscheea Magoki Attori & Muzeul covoarelor
Bahouddin Naqshbandi Ko'chasi – un centru de pelerinaj situat la marginea zonei metropolitane
Sitorai Mokhi-Khosa – Palatul de vară al ultimului emir al Buharei, aflat la 15 kilometri de oraș
Madrasa Chorminor
Să nu uit: un obiectiv deloc minor al acestei zile 😎 a fost restaurantul unde am luat masa de prânz: The Plov. În Uzbekistan, plovul este o instituție: e un soi de paella, dar mai unsuroasă, pentru că se prepară cu carne grasă de oaie (sau, direct, cu grăsime de oaie). La care se poate adăuga și extraporție de carne de alt fel, cea mai populară fiind cea de cal. Cum vi se pare?
În dimineața următoare, am predat camera; am dormit aici trei nopți, având la dispoziție, pentru vizite, două zile și jumătate. Am plecat apoi către Gijduvan, un oraș tot din oaza Buhara, aflat la circa 45 de kilometri. Acest oraș este faimos pentru atelierele sale de ceramică tradițională, e un fel de Horezu sau de Marginea de pe la noi. Am asistat la o demonstrație de olărit, am vizitat un muzeu dedicat ceramicii pictate, am văzut de la distanță o medresă frumoasă, apoi ne-am continuat drumul către nord, spre Nurata.
Dar asta – într-un alt articol.
Trimis de adso in 21.11.24 00:45:46
- A fost prima sa vizită/vacanță în ASIA - ALTE LOCURI
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adso: Am citit cu atenție articolul tău de început despre Uzbekistan. Când ai povestit despre pachetele imense legate cu sfoară văd că nu s-a schimbat prea mult spre partea aceasta a lumii. În Iran am plecat tot prin Instanbul și tot așa erau și atunci bagajele. Frumos arată în poze madrasele, palatele. Ai precizat toate obiectivele mai importante de văzut acolo, tot să vizitezi!
Între Chiva și Buhara cred că este și tren dar durează mai mult decât mașina, vezi rome2rio. Voi ați fost preluați de agenție și a fost mai bine. Ajungând acolo se pot face excursii și pe loc, timp să fie.
În poza 21 ai prezentat un interior, poate în articolele următoare voi vedea și mai multe, are doar faianță sau este și sticlă colorată!?
Aștept continuarea și alte poze! 
Rog așteptați...
Zici că eşti ardelean, aşa ritm de scris ai despre această interesantă destinaţie! 
Şi ne dai tot cu ţârâita detalii...
Până la următorul articol parcă văd că ne mai fugăreşti o tură prin Islanda! 
Imi place cu ce ne rasfeti si imi convine de minune ritmul tau de
ardelean! Asa pot tine cat de cat si eu ritmul cu tine. Vreau sa "vad"
prin ochii tai o tara care sunt sigura ca mi-ar fi placut, dar care cu
siguranta nu voi ajunge sa o vad.
Felicitari pentru alegerea facuta si mai ales ca ai decis sa ne povestesti
si noua experienta avuta!
@mprofeanu: Vă mulțumesc pentru lecturarea atentă a articolelor despre Uzbekistan. Am ajuns la patru, mai am de scris patruzeci . Evident că nu voi reuși, dar e bine ca măcar să ne propunem, nu?
Da, există tren între Hiva și Buhara, care face cam 8-9 ore. Dar asta nu este o problemă dacă iei bilet la vagon de dormit. Se economisește o noapte de cazare și se câștigă o zi de vizitat, este o idee chiar foarte bună. Problema este că trenul vine de la / se duce la Tașkent și trece prin Buhara, în unul dintre sensuri, la o oră imposibilă, ceva gen 3 noaptea. În plus, gara din Buhara este la 15 kilometri de centru, deci varianta cu trenul are limitele ei. Se poate merge Hiva - Samarkand, depășind Buhara, apoi întoarcere la Buhara, am citit pe net și pontul ăsta.
În Uzbekistan este în plină dezvoltare o rețea de trenuri de mare viteză, am spus în chiar primul articol. Acum vreo zece ani s-a dat în folosință segmentul Tașkent-Samarkand, iar în pandemie Samarkand-Buhara. Se lucrează la Buhara-Hiva, linia va merge paralel cu autostrada, am văzut din mașină că se trage tare, în doi-trei ani cred că va fi gata.
@Marius 72: Cu ocazia asta, aflu și eu că ai văzut, totuși, că am scris despre Islanda . Mai bine mai târziu decât deloc. Dar să știi că nu așa intenționam să amân continuarea Uzbekistanului: tocmai am adunat poze despre vreo două cazări faine de acum un an, despre care nu am vorbit la vremea lor. Navarra, Țara Bascilor - partea franceză, Bodensee, pe acolo urmează să te plimb, dacă vei dori să mă citești .
Pe de altă parte, nu ești corect spunând că dau detalii cu țârâita: am scris până acum patru articole, în total peste 60000 de caractere. Plus 40 de ecouri la ele, unde nu am vorbit prostii, tot detalii practice / de cultură generală am dat și acolo (acum fac o excepție). Iar ecourile mele sunt mai lungi decât media tuturor articolelor de pe AFA .
Dă-mi tu exemplu de bună practică. Hai cu Noua Zeelandă!
L.E. Sincer să fiu și lăsând gluma la o parte, am tot amânat să reiau Uzbekistanul pentru că simțeam că am sufocat lumea cu el. Și nu îmi place asta. Mai răruț e mai drăguț, mai bine să fii rugat decât să plictisești.
@mprofeanu:
” În poza 21 ai prezentat un interior, poate în articolele următoare voi vedea și mai multe, are doar faianță sau este și sticlă colorată!?
Vă rog să mă iertați, am uitat să vă răspund la întrebarea asta. În P21-P22 sunt imagini de la Palatul de vară al ultimului emir al Buharei, cel despre care spuneam că se află la 15 kilometri de oraș. Mi-a plăcut tare mult acolo; acest emir a fost un personaj interesant, care a vrut să modernizeze țara pe care o conducea. Și tradiționaliștii l-au urât pentru asta, în timp ce tinerii frumoși și liberi ai vremii îl condamnau pentru că se mișca prea încet.
Oricum, a plecat din orașul unde se simțea, cumva, sufocat și a construit acest palat de vară, în stil european, cu grădini minunate. S-a bucurat de el doar doi ani, înainte de a fi înlăturat de la putere. S-a refugiat în Afganistan, la Kabul, unde a mai trăit vreo 20 de ani și a mai făcut câțiva copii cu mai multe femei . Ne-am distrat când ni s-a dat, cu multă seriozitate, informația asta, adică ce rău a dus-o omul în exil.
@DOINITA: Mulțumesc mult de tot! Eu voi continua să scriu despre Uzbekistan câți ani va fi nevoie, până voi spune ce am de spus. Mi-a plăcut prea mult acolo încât să las (și) vacanța asta nepovestită până la capăt.
Dar nu înțeleg de ce spuneți că sigur nu veți ajunge acolo. Este relativ ușor de organizat o excursie. Ce vă faceți dacă băiatul dvs vă pune în mână biletele de avion? Trimiteți-i ce scriu eu pe aici, sau ce scriu alții prin alte locuri și... cred că se rezolvă!
@adso: Țin minte că ziceai, cred că în primul articol despre această vacanță, că Uzbekistanul e o țară care se dezvoltă într-un ritm alert.
Știu că timpul e ca frâna de mână, că te” limitează” oarecum în exprimare, Dar dacă-ți mai pui mult problema că ne” plictisești” cu impresii din această țară, mi-e că atunci cînd ne vei povesti despre trenurile alea de mare viteză, uzbecii vor fi construit deja Maglevuri, paralel cu linia de mare viteză .
Glumesc desigur, eu voi sta cumințel aici, și voi citi. Că va fi Islanda, că va fi despre cazările alea de care ziceai mai sus, la un moment dat va mai apărea și câte o impresie despre despre Uzbekistan. Că doar ai promis (mai sus). Ai zis că ți-a plăcut prea mult, ca să nu duci povestea la capăt. Și mie mi-a plăcut articolul tău. Să știi că l-am citit și am avut și harta deschisă. E mult mai usor de înțeles și uite așa mai învăț și eu ceva geografie.
@Pușcașu Marin: Tu spui că ai deschis harta, eu am deschis dicționarul . Spre rușinea mea, nu știam ce sunt alea „Maglevuri” , nu am avut ocazia de a vedea așa ceva și nici nu s-a întâmplat să aducă cineva vorba despre ele în prezența mea. Și uite așa mai învâț și eu câte ceva!
În rest - fii sigur că voi continua să povestesc încă mult timp despre vacanța asta. Indiferent pe unde am să mai ajung în viitor, mă voi tot întoarce la ea. Singura teamă e să nu mă lase memoria, dar am niște ciorne, am făcut fotografii cu miile - m-oi descurca eu cumva!
Mulțumesc pentru ecou!
L.E. Și, știi ceva? Am să mă întorc să mai vorbesc și despre Egipt!
Apropo de P19, care azi e Poza zilei:
E Nastratin Hogea, despre care se spune ca s-a nascut si a trait in Buhara.
Bine, si-l revendica multe alte orase din Asia Centrala si din Orientul Apropiat, dar exista ceva documente care il atesta aici, din cate ne-a povestit Nilufar.
@adso: Voi fi primul care va citi ce vei mai scrie despre Egipt. Chiar sunt interesat despre orice amănunt. Acum, că tot s-a deschis noul muzeu de la Giza, mă bate gândul să mai bag o tură la Cairo prin mai sau iunie.
Așa că să nu te miri dacă mai scriu prin vreun ecou că m-am "plictisit" de Uzbekistan 😁. O să încerc să te stimulez să mai schimbi continentul.
De când eram tânără am aflat, citind multe cărți, de covoarele de Buhara, dar nu știam că Buhara este în Uzbekistan! Uite așa mai completez câte ceva din multele lipsuri pe care le am
Mi-a plăcut ce ne-ai prezentat, atât în scris, cât și în poze!
În multe poze am văzut cupole fără luminatoare, dar în poza P16 sunt cele mai multe. La ce oare folosesc acele cupole atât de apropiate unele de altele și fără luminatoare? 
Am căutat pe net și nu m-am dumirit
Mi-au plăcut toate pozele, mai ales P17, cu poarta aceea mare „îmbrăcată” în mozaic, dar și ce-am văzut în P08 sau P16!
Spui într-un ecou:
”Spre rușinea mea, nu știam ce sunt alea „Maglevuri”
Și spre rușinea mea nu știu ce sunt alea „Maglevuri” Poate mă lămuriți unul din voi, tu sau sau colegul @Pușcașu Marin.
Aștept să mai citesc despre excursia ta în Uzbekistan, e o lume mult diferită de a noastră, de-aceea vreau să știu/să văd cât mai mult despre ea!
Felicitări!... și, ca de obicei, mulți 
@doinafil: Maglev este un tren care utilizează un câmp magnetic puternic, practic levitează. Puteți citi câteva informații aici: https://www.trip.com/blog/all-you-need-to-know-about-shanghai-maglev/
@doinafil:
” De când eram tânără am aflat, citind multe cărți, de covoarele de Buhara, dar nu știam că Buhara este în Uzbekistan!
Covoarele de Buhara seamănă oarecum cu cele persane, mai bine cunoscute nouă. Sunt lucrate manual și au modele și colorit care pot duce la confuzie, doar că nu sunt confecționate din lână, ci din mătase. Prin urmare, sunt mai subțiri și... mult mai scumpe. Unul de dimensiuni 4 metri x 5 metri ajunge să coste 20000-30000 de dolari, ba chiar dublu dacă are un model mai migălos.
Materia primă are legătură, bineînțeles, cu Drumul Mătăsii, pe care Buhara a fost stație obligatorie timp de 1500 de ani.
Asemănarea cu covoarele persane vine din faptul că cei care au fondat Buhara au fost din neamuri iraniene și au păstrat permanent legătura cu „rudele” lor din sud, din Imperiul Persan (sub diferitele lui forme).
Actualmente se află în Uzbekistan, dar în orașul propriu zis se vorbește mai mult tadjică (limbă iraniană) decât uzbecă (limbă turcică). Uzbecii au ajuns aici după 1600 și formează acum populația majoritară în oaza Buhara, dar vechile elite din orașul istoric sunt, în continuare, tadjice și îi privesc pe uzbeci cu o anumită condescendență, din câte mi-am dat seama.
Aceeași situație am întâlnit-o și în Samarkand, unde e chiar mai evidentă, pentru că Samarkandul e la doi pași de granița cu Tadjikistanul. Am povestit și aici vezi impresii.
@Pușcașu Marin: Mulțumesc mult pentru explicații .
@Pușcașu Marin:
Mulțumesc pentru informație! Am accesat linkul și m-am lămurit!
S-auzim numai de bine și...
@doinafil: Scuze, ați pus mai multe întrebări și am răspuns doar la prima
” În multe poze am văzut cupole fără luminatoare, dar în poza P16 sunt cele mai multe. La ce oare folosesc acele cupole atât de apropiate unele de altele și fără luminatoare?
În P16 este un așa numit „dom de piață” , eu unul nu am mai întâlnit astfel de construcții nicăieri, nici în alte orașe din Uzbekistan, nici prin alte părți ale lumii; înclin să cred că mai există în Iran, din motivul pe care l-am explicat în ecoul anterior: aproprierea culturală evidentă.
Este un dom din cărămidă, sub care se adăpostesc prăvăliile negustorilor. În interior există două culoare perpendiculare, în cruce, fiecare deschizându-se către o poartă de ieșire; astfel, sunt patru porți, către cele patru puncte cardinale. Acestea stau deschise în timpul zilei, încât „se face curent” și se asigură o ventilație naturală în interior. Să nu uităm că Buhara se află într-o oază în plin deșert, vara nu plouă și sunt 40 de grade la umbră!
” Aștept să mai citesc despre excursia ta în Uzbekistan, e o lume mult diferită de a noastră
Este diferită și nu prea, și despre asta am vorbit în Lecția de istorie . Trecutul comunist ne unește, în foarte multe momente am simțit că mă găsesc în locuri / situații care îmi sunt familiare.
” Felicitări!... și, ca de obicei, mulți pupici
Mulțumesc mult, de fiecare dată mă bucur când vă citesc ecourile sau articolele!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan. Traseul (2) — scris în 24.11.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan. Lecția de istorie — scris în 30.09.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan. Lecția de geografie — scris în 16.09.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan — scris în 08.09.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Samarkand lectie de istorie pe viu — scris în 30.06.19 de kaka747 din POTTERS BAR UK - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Uzbekistan mai bine ca si la Miami — scris în 28.06.19 de kaka747 din POTTERS BAR UK - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Uzbekistan, (Ozbekiston), Samarkand (Samarqand), Tashkent — scris în 16.03.15 de popagelu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată