Vacanță în Torino

TIPĂREȘTE

La Torino am ajuns din întâmplare: nu s-au materializat alte proiecte + am găsit bilete de avion (relativ) ieftine și cazare convenabilă, chiar dacă le-am luat din scurt. Aveam să constatăm la fața locului că intrările la obiective și prețurile în restaurante sunt mai mult decât civilizate. În plus, că orașul aduce în fața celor care în vizitează o ofertă uriașă, într-o săptămână am reușit să vedem doar o mică parte din ceea ce ar fi meritat. Am toate motivele din lume ca să-mi doresc să revin.

Primul obiectiv este Torino însuși: monumental, cu bulevarde largi trasate în forma unei table de șah, mărginite de magnifice palate baroce sau neoclasice. Arată astfel pentru că a fost construit, de la bun început, pentru a fi capitala unei dinastii ambițioase, Casa de Savoia. Intrați în istorie ca mici stăpâni ai unui comitat apărut, pe la anul 1000, în munții dintre Franța și Italia de astăzi, principii din această dinastie s-au succedat neîntrerupt, timp de aproape un mileniu, evoluând la rangul de duci (1416), regi (1713) și devenind, în 1861, familia regală a Italiei unificate (până la abolirea monarhiei în 1946). Primele mai bine de cinci secole, centrul lor de putere era dincolo de Alpi, capitala fiind la Chambéry. În 1563, ducele Emmanuel Philibert a mutat-o în Piemont, la capătul Văii Susa, în Torino.

Nu a fondat o nouă așezare: Taurasia, oraș celtic, este menționat prima oară atunci când a fost asediat și parțial distrus de Hannibal, cel care a trecut Alpii pe elefanți. În timpul împăratului Augustus romanii au înființat aici o colonie militară, numită Augusta Taurinorum, care să păzească trecătorile alpine și drumurile comerciale ce legau Italia de Galia. Porta Palatina se păstrează aproape intactă, la doi pași de Catedrală, iar străzile perfect drepte și paralele pe care Emmanuel Philibert le-a folosit pentru extinderea barocă sunt, de fapt, vechile drumuri romane ale coloniei.

După prăbușirea Romei orașul a căzut în mâinile lombarzilor, devenind centrul unui ducat. Carol cel Mare a cucerit regiunea și a transformat Torino în capitala unui comitat administrat de franci. În 1046 ajunge în stăpânirea Casei de Savoia, ca zestre a prințesei Adelaide de Susa, care s-a măritat cu Otto de Savoia. În 1404, principele Ludovic de Savoia-Acaia înființează Universitatea din Torino, care aduce un nou imbold dezvoltării unui oraș care, până atunci, avea mai curând rol militar și ecleziastic. Totuși, până în 1563, importanța sa a rămas una redusă printre marile centre urbane din nordul Italiei. Lucrurile aveau să se schimbe.

Sub Emmanuel Philibert și urmașii săi Carlo Emanuele I și Vittorio Amedeo II, transformarea orașului Torino s-a făcut sub semnul așa-numitului baroc piemontez. S-a construit mai întâi o masivă fortăreață pentagonală, Citadela, în mare măsură urmând perimetrul vechiului castru roman. După cum spuneam, a fost păstrată harta în caroiaj a acestuia, cu străzi paralele și drepte, fapt care a permis extinderi ulterioare coerente, aparent urmând un plan întins pe secole (nu e existat așa ceva).

Arhitecții importanți ai barocului piemontez au fost Ascanio Vitozzi și Carlo di Castellamonte (au început extinderea sistematică a orașului spre sud și au desenat primele fațade uniforme și marile bulevarde cu porticuri, care permiteau curtenilor să se plimbe adăpostiți de ploaie sau soare), Guarino Guarini (călugăr, matematician de geniu care a introdus forme geometrice complexe, cupole îndrăznețe și jocuri de lumină spectaculoase; printre capodoperele sale se numără Biserica San Lorenzo și celebra Capelă a Sfântului Giugiu) și Filippo Juvarra (arhitectul care a adus barocul la apogeu, oferind orașului Torino acea eleganță aerisită, de inspirație teatrală; el a proiectat fațada monumentală a Palazzo Madama, cu scările sale spectaculoase și măreața Bazilică Superga, situată pe unul dintre dealurile din jurul orașului).

În afara zidurilor, ducii au construit un lanț de castele și palate de vânătoare fastuoase, menite să imite Versailles-ul francez și să demonstreze bogăția dinastiei. Printre acestea se numără Palazzina di caccia di Stupinigi și Reggia di Venaria Reale, ambele incluse astăzi în Patrimoniul Mondial UNESCO. Prin această viziune coerentă, Torino a încetat să mai fie un avanpost militar prăfuit de graniță, devenind una dintre cele mai rafinate capitale regale ale Europei baroce.

Dacă veți căuta pe hartă acest Torino baroc, îl veți găsi sub forma unui dreptunghi mărginit la vest de Pad (Fiume Po), la nord de afluentul său Dora Riparia (râul care străbate Val di Susa), la est de Corso S. Martino - Corso Bolzano (punctul lor de contact fiind Porta Susa), iar la sud de Corso Vittorio Emanuele II (bulevardul care trece prin fața gării principale, Porta Nuova). Pare o zonă restrânsă, o câtime din actualul Torino, dar vă garantez că aveți nevoie de binișor mai mult de o oră, asta fără să căscați gura pe drum, pentru a ajunge dintr-o parte în alta.

De fapt, marginile acestui dreptunghi au fost „umplute” cu clădiri abia în secolul al XIX-lea, ba chiar la începutul celui de-al XX-lea. Dacă Piazza Castello (inima orașului, locul unde găsim Palazzo Reale, Palazzo Madama sau Teatro regio) sau Piazza San Carlo (ce reprezintă apogeul barocului piemontez) datează din secolele XVI-XVII, monumentalele Piazza Carlo Emanuele II, Piazza Vittorio Veneto sau Piazza Solferino sunt (mult) mai recente; fiecare dintre ele merită văzută, fiecare are propria poveste. Piazza Vittorio Veneto, mai ales, cu deschiderea sa către Chiesa Della Gran Madre di Dio și Chiesa di Santa Maria del Monte dei Cappuccini, de dincolo de Pad, este de neratat (așa cum de neratat este perspectiva de la Monte dei Cappuccini către oraș).

Să mai spun că tot din secolul al XIX-lea datează simbolul orașului, Mole Antonelliana (inițial sinagogă, în prezent aici fiind Muzeul Cinematografiei), monumentala gară centrală Porta Nuova sau amenajările malurilor Padului, în primul rând încântătorul Parco del Valentino. Partea nordică (a centrului istoric), riverană Dorei Riparia, a fost timp de aproape două sute de ani motorul dezvoltării, zona industrială și muncitorească a orașului. A devenit și ea plăcută pentru turiști în ultima vreme: planul urbanistic din 1995, elaborat în vederea marelui eveniment care a fost organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2006, a creat Parco Dora, a introdus în subteran căile ferate, a transformat majoritatea străzilor centrale în artere pietonale, multe fabrici dezafectate au devenit muzee și centre culturale – pe scurt, e o plăcere să te plimbi prin Torino.

Pe unde trebuie neapărat să-ți ajungă pașii: Via Roma (elegantă, de fapt de-a dreptul luxoasă, raiul doamnelor pasionate de shopping), Via Garibaldi (una dintre cele mai vechi străzi din oraș, suprapusă perfect pe fostul Decumanus Maximus din perioada romană; este una dintre cele mai lungi străzi comerciale pietonale din Europa, plină de magazine și cafenele), Via Po (leagă Piazza Castello de Piazza Vittorio Veneto; porticurile de pe partea stângă sunt conectate continuu, astfel încât familia regală se putea plimba de la Palatul Regal până la râu fără a fi udată de ploaie). Noi am stat într-un apartament de pe Via Carlo Alberto, și aceasta complet pietonală – o minunăție de stradă; nu o fi pe lista celor mai importante, dar tare mult mi-a plăcut.

Din cauza traficului intens, marile bulevarde care înconjoară centrul nu sunt la fel de potrivite pentru plimbări, dar merită să faceți câțiva pași și de-a lungul acestora, pentru a admira clădirile somptuoase care le mărginesc: Corso Vittorio Emanuele II și Corso Regina Margherita traversează orașul de la est la vest, prin partea sudică, respectiv cea nordică a centrului istoric; Corso Re Umberto merge nord-sud, iar în Piazza Solferino taie Via Pietro Micca, creată la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu clădiri în Stile Liberty (varianta italiană a mișcării Art Nouveau). Nu în ultimul rând, trebuie amintită Corso Francia, cel mai lung bulevard în linie dreaptă din Europa, măsurând aproape 12 kilometri: pornește din Piazza Statuto și înaintează perfect drept spre vest, trecând prin suburbiile orașului, până la Rivoli, urmând traseul unui drum istoric creat pentru a lega proprietățile Casei de Savoia. Și să nu uit de Lungo Po, „splaiul” Padului.

____

Ce am văzut noi în Torino? Planificarea vacanței a fost destul de dificilă, deoarece 31 decembrie și 1 ianuarie sunt zile „problematice” , cu program redus, iar 6 ianuarie este zi liberă în Italia (La Befana). În plus, după cum se știe, lunea și marțea sunt închise numeroase obiective. Prin urmare, am muncit din greu pentru a stabili când și unde mergem, dar am izbândit, cumva, în provocarea de a ne face un program „plin” .

Ne-am cumpărat online Torino+Piemonte 5-Day City Card; recomand tuturor să și-l ia, își scoate banii de trei-patru ori. Teoretic, se prezintă la intrare și asta e tot. Practic, în cazul obiectivelor aglomerate, nu e chiar așa de simplu: trebuie prenotazione, adică intri pe site-ul respectivului muzeu și, gratuit sau contra unei taxe de 1-2 euro, fixezi o oră la care trebuie să te prezinți.

Ziua 1: Muzeul Egiptean dimineață, Mole Antonelliana după amiază. Se spune că trebuie prenotazione în ambele (am avut), dar la primul nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. La cel de-al doilea, însă, este obligatorie, pentru că accesul pe terasa din vârful Mole se realizează cu un lift panoramic, în care încap un număr limitat de persoane. De pe terasă se coboară prin Muzeul Cinematografiei, care este splendid.

Ziua 2: Palazzo Madama (cam prăfuit), Catedrala (ultrabarocă 😊), Porta Palatina și Parcul arheologic, Palazzo Reale (luxe, calme et volupté, a notat Nicu în jurnal: camerele regale, Galleria Sabauda cu colecția de picturi a familiei Savoia – Rubens, Guido Reni, Botticelli, Rembrandt și mai ales ’Allegoria della Geometria’ de Lorenzo Sabatini, plus Capela Palatului Regal cu Giulgiul lui Iisus). După care am petrecut Capodanno la Sa Corte Noa vezi impresii.

Ziua 3: Ne-am trezit ceva mai târziu și am ieșit din oraș, la Venaria Reale, conceput în mare parte de Juvarra – reședința de la țară a familiei regale, mai ponosită decât cea din oraș. Sunt minunate grădinile, chiar și iarna. Am găsit acolo două expoziții temporare excelente: JRR Tolkien și W. Blake.

Ziua 4: Basilica di Superga a aceluiași Juvarra: am urcat pe cupolă, am vizitat (tur ghidat) mormintele familiei regale (cu Carlo Alberto în poziție fetală, că era prea lung pentru un sicriu așa de scurt) și apartamentele regale, precum și Monumento al Grande Torino vezi impresii. Nu ratați funicularul, luat din Stazione Sassi (deși se poate urca și cu autobuzul, dar nu e același farmec).

La coborâre am ajuns la Biserica Gran Madre di Dio, la capătul Podului Vittorio Emanuele I (fostul Pod Napoleon, construit, la fel ca biserica, în timpul ocupației napoleoniene, dar rebotezat cu numele regelui piemontez 😊; nu-i pentru cine se pregătește), Biserica Sf. Maria de pe Muntele Capucinilor, cu superbul său view (și cu moaștele unui capucin păstrat intact), precum și în Parcul Valentino, cu băncile sale amuzante. Pe seară, doamnele au avut și ceva timp pentru shopping. Ziua asta a fost una „grea” , cu mult mers pe jos, dar a fost de neuitat.

Ziua 5: Muzeul Lavazza (sau ce poți realiza cu banii pentru un costum bărbătesc): cafea și istorie culturală (anii 90 cu reclame hipersexualizate, anii 2000 cu reclame sexual-artistice, anii 2020 cu reclame politically correct). Apoi GAM - Galeriile de Artă Modernă și Contemporană, unde am prins o excelentă expoziție temporară Berthe Morisot. După masa de prânz, Chocco Story – unde ne-am luat desertul, la dispoziția vizitatorilor sunt puse „mostre” de ciocolată pe săturate, și am făcut poze funny. Iar seara am petrecut-o la Teatro Regio, unde am vizionat un încântător spectacol de balet clasic și contemporan – Roberto Bolle & Friends. O nouă zi grea, dar de neuitat!

Ziua 6: Genova – nu face subiectul unui articol despre Torino. Foarte frumos oraș!

Ziua 7: Am lăsat bagajele în gară și am luat trenul spre Avigliana, pentru a vizita Sacra di San Michele vezi impresii – unanim votat, în cadrul grupului nostru, obiectivul N0. 1 al unei vacanțe în care nu am văzut nimic care să nu ne placă. Iar la coborâre, în Avigliana, am avut parte de cea mai bună masă dintr-o săptămână în care am mâncat excelent peste tot. Am revenit în Torino cu trenul, iar seara ne-a prins pe Via Roma: rămăseseră niște bani care deranjau. După care, cu părere de rău, am plecat spre aeroport, de unde am decolat după miezul nopții.

[Da, știu, i-am făcut cititorului capul mare; scriu rar spre niciodată astfel de articole, dar pe acesta îl dedic anume cuiva, ca să vorbesc și eu ca frații noștri de peste Prut. Sper să nu fie prea târziu, încă să-i fie de folos! 😊]

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 82 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI