GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanță în Torino
La Torino am ajuns din întâmplare: nu s-au materializat alte proiecte + am găsit bilete de avion (relativ) ieftine și cazare convenabilă, chiar dacă le-am luat din scurt. Aveam să constatăm la fața locului că intrările la obiective și prețurile în restaurante sunt mai mult decât civilizate. În plus, că orașul aduce în fața celor care în vizitează o ofertă uriașă, într-o săptămână am reușit să vedem doar o mică parte din ceea ce ar fi meritat. Am toate motivele din lume ca să-mi doresc să revin.
Primul obiectiv este Torino însuși: monumental, cu bulevarde largi trasate în forma unei table de șah, mărginite de magnifice palate baroce sau neoclasice. Arată astfel pentru că a fost construit, de la bun început, pentru a fi capitala unei dinastii ambițioase, Casa de Savoia. Intrați în istorie ca mici stăpâni ai unui comitat apărut, pe la anul 1000, în munții dintre Franța și Italia de astăzi, principii din această dinastie s-au succedat neîntrerupt, timp de aproape un mileniu, evoluând la rangul de duci (1416), regi (1713) și devenind, în 1861, familia regală a Italiei unificate (până la abolirea monarhiei în 1946). Primele mai bine de cinci secole, centrul lor de putere era dincolo de Alpi, capitala fiind la Chambéry. În 1563, ducele Emmanuel Philibert a mutat-o în Piemont, la capătul Văii Susa, în Torino.
Nu a fondat o nouă așezare: Taurasia, oraș celtic, este menționat prima oară atunci când a fost asediat și parțial distrus de Hannibal, cel care a trecut Alpii pe elefanți. În timpul împăratului Augustus romanii au înființat aici o colonie militară, numită Augusta Taurinorum, care să păzească trecătorile alpine și drumurile comerciale ce legau Italia de Galia. Porta Palatina se păstrează aproape intactă, la doi pași de Catedrală, iar străzile perfect drepte și paralele pe care Emmanuel Philibert le-a folosit pentru extinderea barocă sunt, de fapt, vechile drumuri romane ale coloniei.
După prăbușirea Romei orașul a căzut în mâinile lombarzilor, devenind centrul unui ducat. Carol cel Mare a cucerit regiunea și a transformat Torino în capitala unui comitat administrat de franci. În 1046 ajunge în stăpânirea Casei de Savoia, ca zestre a prințesei Adelaide de Susa, care s-a măritat cu Otto de Savoia. În 1404, principele Ludovic de Savoia-Acaia înființează Universitatea din Torino, care aduce un nou imbold dezvoltării unui oraș care, până atunci, avea mai curând rol militar și ecleziastic. Totuși, până în 1563, importanța sa a rămas una redusă printre marile centre urbane din nordul Italiei. Lucrurile aveau să se schimbe.
Sub Emmanuel Philibert și urmașii săi Carlo Emanuele I și Vittorio Amedeo II, transformarea orașului Torino s-a făcut sub semnul așa-numitului baroc piemontez. S-a construit mai întâi o masivă fortăreață pentagonală, Citadela, în mare măsură urmând perimetrul vechiului castru roman. După cum spuneam, a fost păstrată harta în caroiaj a acestuia, cu străzi paralele și drepte, fapt care a permis extinderi ulterioare coerente, aparent urmând un plan întins pe secole (nu e existat așa ceva).
Arhitecții importanți ai barocului piemontez au fost Ascanio Vitozzi și Carlo di Castellamonte (au început extinderea sistematică a orașului spre sud și au desenat primele fațade uniforme și marile bulevarde cu porticuri, care permiteau curtenilor să se plimbe adăpostiți de ploaie sau soare), Guarino Guarini (călugăr, matematician de geniu care a introdus forme geometrice complexe, cupole îndrăznețe și jocuri de lumină spectaculoase; printre capodoperele sale se numără Biserica San Lorenzo și celebra Capelă a Sfântului Giugiu) și Filippo Juvarra (arhitectul care a adus barocul la apogeu, oferind orașului Torino acea eleganță aerisită, de inspirație teatrală; el a proiectat fațada monumentală a Palazzo Madama, cu scările sale spectaculoase și măreața Bazilică Superga, situată pe unul dintre dealurile din jurul orașului).
În afara zidurilor, ducii au construit un lanț de castele și palate de vânătoare fastuoase, menite să imite Versailles-ul francez și să demonstreze bogăția dinastiei. Printre acestea se numără Palazzina di caccia di Stupinigi și Reggia di Venaria Reale, ambele incluse astăzi în Patrimoniul Mondial UNESCO. Prin această viziune coerentă, Torino a încetat să mai fie un avanpost militar prăfuit de graniță, devenind una dintre cele mai rafinate capitale regale ale Europei baroce.
Dacă veți căuta pe hartă acest Torino baroc, îl veți găsi sub forma unui dreptunghi mărginit la vest de Pad (Fiume Po), la nord de afluentul său Dora Riparia (râul care străbate Val di Susa), la est de Corso S. Martino - Corso Bolzano (punctul lor de contact fiind Porta Susa), iar la sud de Corso Vittorio Emanuele II (bulevardul care trece prin fața gării principale, Porta Nuova). Pare o zonă restrânsă, o câtime din actualul Torino, dar vă garantez că aveți nevoie de binișor mai mult de o oră, asta fără să căscați gura pe drum, pentru a ajunge dintr-o parte în alta.
De fapt, marginile acestui dreptunghi au fost „umplute” cu clădiri abia în secolul al XIX-lea, ba chiar la începutul celui de-al XX-lea. Dacă Piazza Castello (inima orașului, locul unde găsim Palazzo Reale, Palazzo Madama sau Teatro regio) sau Piazza San Carlo (ce reprezintă apogeul barocului piemontez) datează din secolele XVI-XVII, monumentalele Piazza Carlo Emanuele II, Piazza Vittorio Veneto sau Piazza Solferino sunt (mult) mai recente; fiecare dintre ele merită văzută, fiecare are propria poveste. Piazza Vittorio Veneto, mai ales, cu deschiderea sa către Chiesa Della Gran Madre di Dio și Chiesa di Santa Maria del Monte dei Cappuccini, de dincolo de Pad, este de neratat (așa cum de neratat este perspectiva de la Monte dei Cappuccini către oraș).
Să mai spun că tot din secolul al XIX-lea datează simbolul orașului, Mole Antonelliana (inițial sinagogă, în prezent aici fiind Muzeul Cinematografiei), monumentala gară centrală Porta Nuova sau amenajările malurilor Padului, în primul rând încântătorul Parco del Valentino. Partea nordică (a centrului istoric), riverană Dorei Riparia, a fost timp de aproape două sute de ani motorul dezvoltării, zona industrială și muncitorească a orașului. A devenit și ea plăcută pentru turiști în ultima vreme: planul urbanistic din 1995, elaborat în vederea marelui eveniment care a fost organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2006, a creat Parco Dora, a introdus în subteran căile ferate, a transformat majoritatea străzilor centrale în artere pietonale, multe fabrici dezafectate au devenit muzee și centre culturale – pe scurt, e o plăcere să te plimbi prin Torino.
Pe unde trebuie neapărat să-ți ajungă pașii: Via Roma (elegantă, de fapt de-a dreptul luxoasă, raiul doamnelor pasionate de shopping), Via Garibaldi (una dintre cele mai vechi străzi din oraș, suprapusă perfect pe fostul Decumanus Maximus din perioada romană; este una dintre cele mai lungi străzi comerciale pietonale din Europa, plină de magazine și cafenele), Via Po (leagă Piazza Castello de Piazza Vittorio Veneto; porticurile de pe partea stângă sunt conectate continuu, astfel încât familia regală se putea plimba de la Palatul Regal până la râu fără a fi udată de ploaie). Noi am stat într-un apartament de pe Via Carlo Alberto, și aceasta complet pietonală – o minunăție de stradă; nu o fi pe lista celor mai importante, dar tare mult mi-a plăcut.
Din cauza traficului intens, marile bulevarde care înconjoară centrul nu sunt la fel de potrivite pentru plimbări, dar merită să faceți câțiva pași și de-a lungul acestora, pentru a admira clădirile somptuoase care le mărginesc: Corso Vittorio Emanuele II și Corso Regina Margherita traversează orașul de la est la vest, prin partea sudică, respectiv cea nordică a centrului istoric; Corso Re Umberto merge nord-sud, iar în Piazza Solferino taie Via Pietro Micca, creată la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu clădiri în Stile Liberty (varianta italiană a mișcării Art Nouveau). Nu în ultimul rând, trebuie amintită Corso Francia, cel mai lung bulevard în linie dreaptă din Europa, măsurând aproape 12 kilometri: pornește din Piazza Statuto și înaintează perfect drept spre vest, trecând prin suburbiile orașului, până la Rivoli, urmând traseul unui drum istoric creat pentru a lega proprietățile Casei de Savoia. Și să nu uit de Lungo Po, „splaiul” Padului.
____
Ce am văzut noi în Torino? Planificarea vacanței a fost destul de dificilă, deoarece 31 decembrie și 1 ianuarie sunt zile „problematice” , cu program redus, iar 6 ianuarie este zi liberă în Italia (La Befana). În plus, după cum se știe, lunea și marțea sunt închise numeroase obiective. Prin urmare, am muncit din greu pentru a stabili când și unde mergem, dar am izbândit, cumva, în provocarea de a ne face un program „plin” .
Ne-am cumpărat online Torino+Piemonte 5-Day City Card; recomand tuturor să și-l ia, își scoate banii de trei-patru ori. Teoretic, se prezintă la intrare și asta e tot. Practic, în cazul obiectivelor aglomerate, nu e chiar așa de simplu: trebuie prenotazione, adică intri pe site-ul respectivului muzeu și, gratuit sau contra unei taxe de 1-2 euro, fixezi o oră la care trebuie să te prezinți.
Ziua 1: Muzeul Egiptean dimineață, Mole Antonelliana după amiază. Se spune că trebuie prenotazione în ambele (am avut), dar la primul nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. La cel de-al doilea, însă, este obligatorie, pentru că accesul pe terasa din vârful Mole se realizează cu un lift panoramic, în care încap un număr limitat de persoane. De pe terasă se coboară prin Muzeul Cinematografiei, care este splendid.
Ziua 2: Palazzo Madama (cam prăfuit), Catedrala (ultrabarocă 😊), Porta Palatina și Parcul arheologic, Palazzo Reale (luxe, calme et volupté, a notat Nicu în jurnal: camerele regale, Galleria Sabauda cu colecția de picturi a familiei Savoia – Rubens, Guido Reni, Botticelli, Rembrandt și mai ales ’Allegoria della Geometria’ de Lorenzo Sabatini, plus Capela Palatului Regal cu Giulgiul lui Iisus). După care am petrecut Capodanno la Sa Corte Noa vezi impresii.
Ziua 3: Ne-am trezit ceva mai târziu și am ieșit din oraș, la Venaria Reale, conceput în mare parte de Juvarra – reședința de la țară a familiei regale, mai ponosită decât cea din oraș. Sunt minunate grădinile, chiar și iarna. Am găsit acolo două expoziții temporare excelente: JRR Tolkien și W. Blake.
Ziua 4: Basilica di Superga a aceluiași Juvarra: am urcat pe cupolă, am vizitat (tur ghidat) mormintele familiei regale (cu Carlo Alberto în poziție fetală, că era prea lung pentru un sicriu așa de scurt) și apartamentele regale, precum și Monumento al Grande Torino vezi impresii. Nu ratați funicularul, luat din Stazione Sassi (deși se poate urca și cu autobuzul, dar nu e același farmec).
La coborâre am ajuns la Biserica Gran Madre di Dio, la capătul Podului Vittorio Emanuele I (fostul Pod Napoleon, construit, la fel ca biserica, în timpul ocupației napoleoniene, dar rebotezat cu numele regelui piemontez 😊; nu-i pentru cine se pregătește), Biserica Sf. Maria de pe Muntele Capucinilor, cu superbul său view (și cu moaștele unui capucin păstrat intact), precum și în Parcul Valentino, cu băncile sale amuzante. Pe seară, doamnele au avut și ceva timp pentru shopping. Ziua asta a fost una „grea” , cu mult mers pe jos, dar a fost de neuitat.
Ziua 5: Muzeul Lavazza (sau ce poți realiza cu banii pentru un costum bărbătesc): cafea și istorie culturală (anii 90 cu reclame hipersexualizate, anii 2000 cu reclame sexual-artistice, anii 2020 cu reclame politically correct). Apoi GAM - Galeriile de Artă Modernă și Contemporană, unde am prins o excelentă expoziție temporară Berthe Morisot. După masa de prânz, Chocco Story – unde ne-am luat desertul, la dispoziția vizitatorilor sunt puse „mostre” de ciocolată pe săturate, și am făcut poze funny. Iar seara am petrecut-o la Teatro Regio, unde am vizionat un încântător spectacol de balet clasic și contemporan – Roberto Bolle & Friends. O nouă zi grea, dar de neuitat!
Ziua 6: Genova – nu face subiectul unui articol despre Torino. Foarte frumos oraș!
Ziua 7: Am lăsat bagajele în gară și am luat trenul spre Avigliana, pentru a vizita Sacra di San Michele vezi impresii – unanim votat, în cadrul grupului nostru, obiectivul N0. 1 al unei vacanțe în care nu am văzut nimic care să nu ne placă. Iar la coborâre, în Avigliana, am avut parte de cea mai bună masă dintr-o săptămână în care am mâncat excelent peste tot. Am revenit în Torino cu trenul, iar seara ne-a prins pe Via Roma: rămăseseră niște bani care deranjau. După care, cu părere de rău, am plecat spre aeroport, de unde am decolat după miezul nopții.
[Da, știu, i-am făcut cititorului capul mare; scriu rar spre niciodată astfel de articole, dar pe acesta îl dedic anume cuiva, ca să vorbesc și eu ca frații noștri de peste Prut. Sper să nu fie prea târziu, încă să-i fie de folos! 😊]
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 23.09.26 17:40:21
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adso: Doamne, ce am făcut să merit asemenea cadou?!!
Oare când și cum aș putea să-ți mulțumesc vreodată?! (De data asta mă adresez ție, prietene @adso.)
Abia aștept, abia aștept! O singură problemă înțeleg că o să întâmpinăm: prea puțin timp. Of...
PS: Minunate fotografii!
@adso: În micimea minții mele n-aș fi pariat niciodată că se poate petrece atât de intens o săptămână într-un oraș ca Torino. Mă rog și cu ceva împrejurimi, dar asta e bonus.
Știu că făceai tu odată niște socoteli legate de propunerea facută de @Michi de a te apuca să scrii niscai ghiduri de călătorie. Eu nu mă pricep, știu că tu ai lucrat în tinerețe în branșă, așa că bănuiesc că va trebui să te mulțumești cu statuturi de-astea de minighid în continuare. E genul de articol care, pentru cine vrea să viziteze Torino, trebuie tipărit și pus laolaltă cu pașaportul și cu banii.
Am ridicat o sprânceană când am ajuns la partea cu Muzeul Egiptean. Și aici? Cât au furat frate din Egiptul ăla de-au ajuns exponate în atâtea orașe europene? Iar când am văzut P8, am tradus instantaneu primul rând. Ghiocel - cocoș - barză. Oare ce-o fi consemnat Ramses cu asta?” De 1 Martie m-am dat cocoș și-acum vine iar barza” . Mda... de s-ar întoarce în Egipt toate exponatele de prin Europa, ar trebui să mai construiască oamenii ăia încă vreo două-trei muzee ca ăla nou din Giza ca să aibă unde le expune.
Și ca să închei, nu știu ce-ai vrut să spui în ultima propoziție din articol. Eu oricum am capul mare și de fapt, articolele tale nu fac decât să mai umple goluri din capul ăsta mare al meu.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@webmaster13: Mulțumesc mult! Foarte potrivită alegere!
@webmaster: Mulțumesc, mă onorează!
Rog ca ultimele mele două articole să fie lefate de „firul” Torino. Dacă se poate, acesta să fie primul, iar cel despre Sacra di San Michele ultimul. Mulțumesc din nou!
@crismis: 🙄
Plăcerea e a mea, să știi. Chiar sper să-ți fie de folos. Dacă nu îmi spuneai că pleci încolo, nu aș fi scris niciodată articolul ăsta. Sau, dacă îl scriam, ar fi arătat cu totul altfel. Dacă îți amintești ce spuneam în ultimul ecou de la precedenta postare, nu „cred” în review-urile care enumeră obiective. Sper, însă, că ceea ce a ieșit e ceva mai mult decât atât.
Nu sunt de vină pentru toate pozele - de fapt, majoritatea nu sunt făcute de mine, ci de prietenii cu care am fost acolo. Da, și mie îmi plac - vei vedea că orașul este fotogenic, cu mult peste altele, mai lăudate.
Chiar vreo două formulări din text (referitoare la Palazzo Reale și Museo Lavazza) sunt preluate din „jurnalul” vacanței, care nu a fost scris de mine.
Încă o dată, vacanță de vis să aveți!
L.E. Pentru o clipă, chiar am crezut că eu sunt Acel „Doamne”. Nu m-ai lăsat să mă bucur de acest sentiment ![]()
Eu sunt mai de la tara, m-as fi dus chitit pe Muzeul National al Automobilului doar e vorba de Torino, poate sotul lui @crismis o duce cu forta
, o sa dau un acatist
, eu tot mai sper sa povesteasca cineva despre el! ![]()
@Pușcașu Marin: O, nu cred că am reușit să explic destul de bine cât de frumos este Torino. Citesc recenzii: nu e ca Roma, nu e ca Florența, nu e ca Veneția. De acord, nu este, dar - din unele puncte de vedere - e peste ele. Fiecare loc trebuie judecat folosind unitatea de măsură corespunzătoare. În cazul Torino, nici măcar nu trebuie făcut vreun compromis, e superb în mod absolut.
Poate nu am apăsat suficient: este și ieftin, comparând cu restul Italiei.
În ceea ce privește finalul ecoului tău: voiam să spun că, deși nu cred în utilitatea articolelor care oferă prea multă (= diversă) informație, de data asta am „produs” exact unul de acest fel. Am avut un scop nobil și promit să nu mai fac.
@Cristian_h: Evident că l-am avut în plan și pe acesta. A fost închis multe zile în perioada respectivă, iar în singurele situații în care l-am fi găsit deschis ne-au deturnat doamnele: ele când mai intră prin magazine?
Csfncsf.
@Cristian_h: N-are nicio șansă! Adică n-are decât să se ducă singur dacă dorește (sau cu ficioru’-su, dacă și acesta dorește), îmi găsesc eu ceva de făcut între timp. Nu suntem siamezi...
[Scuze, dar pentru mine mașinile (și poșetele de doamne, în apărarea mea) arată toate la fel. ]
Cât despre povestit... deși are cont pe AFA, nu garantez... Promit să împrumut eu o poză-două, eventual...
@Pușcașu Marin: Cu vechii egipteni - povestea e lungă, sigur o știi și tu. Fără interesul europenilor, probabil că scrierea lor ar fi rămas mult mai multă vreme nedeslușită, și cu siguranță multe comori s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Unele ar fi intrat pe piața neagră și ne-ar fi rămas inaccesibile nouă, muritorilor de rând, altele ar fi fost pur și simplu distruse de către oameni needucați, care nu ar fi realizat importanța lor. Faptul că acum le putem admira în muzee europene (și nu în cele egiptene) cred că e răul cel mai mic.
Museo Egizio din Torino este cel mai vechi muzeu de egiptologie din lume și, în ziua de azi, al doilea ca importanță - după cel din Giza. Asta pentru că extrem de multe mari descoperiri sunt datorate unor italieni, mulți dintre ei sponsorizați de regii din Casa de Savoia. De pe net:
Cei trei stâlpi ai egiptologiei italiene sunt:
1. Giovanni Battista Belzoni (1778–1823) – „Marele Belzoni” Înainte de a deveni egiptolog, Belzoni a avut o viață demnă de un scenariu de film: născut la Padova, a studiat ingineria hidraulică, a fugit în Anglia din cauza războaielor napoleoniene și a lucrat ca om de forță la circ, datorită înălțimii sale impresionante de peste 2 metri.
Ajuns în Egipt pentru a vinde o pompă hidraulică inventată de el, a fost angajat de consulul britanic Henry Salt pentru a strânge antichități. Deși metodele sale timpurii erau brute (specifice epocii), intuiția și forța sa fizică au dus la descoperiri epocale:
Bustul lui Ramses al II-lea: A reușit să transporte uriașa statuie de granit de 7 tone (cunoscută ca „Tânărul Memnon” ) de la Teba până pe Nil, de unde a fost trimisă la British Museum.
Abu Simbel: A fost primul cercetător modern care a curățat tonele de nisip și a pătruns în interiorul marelui templu de la Abu Simbel.
Mormântul lui Seti I: În Valea Regilor, a descoperit mormântul faraonului Seti I, considerat până astăzi unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase morminte decorate din întreaga necropolă.
A doua piramidă din Gizeh: A găsit intrarea în piramida lui Khafre (Chephren) și a lăsat un graffiti uriaș cu numele său pe peretele camerei funerare, vizibil și astăzi.
2. Bernardino Drovetti (1776–1852) – Diplomatul colecționar
Drovetti nu a fost un arheolog de teren în sensul modern, ci consul general al Franței în Egipt (deși era italian născut în Piemont). Profitând de relația sa strânsă cu conducătorul Egiptului, Pașa Muhammad Ali, Drovetti a obținut permisiuni exclusive de excavare. El a strâns o colecție mamut de peste 5.000 de artefacte de o valoare inestimabilă, incluzând 100 de statui uriașe, mumii, papirusuri și sarcofage. Colecția sa a fost vândută în 1824 regelui Sardiniei și a format nucleul de bază al Muzeului Egiptean din Torino. Fără competiția acerbă dintre el și tabăra britanică condusă de Henry Salt, multe dintre marile comori ale Egiptului nu ar fi fost salvate din calea distrugerii locale de la acea vreme.
3. Ernesto Schiaparelli (1856–1928) – Arheologul științific
Schiaparelli reprezintă trecerea Italiei la egiptologia modernă, bazată pe rigoare, conservare și documentare fotografică. A fost directorul muzeului din Torino și a fondat Misiunea Arheologică Italiană. Două dintre realizările sale au rămas de aur în istorie:
Mormântul reginei Nefertari (1904): Schiaparelli a descoperit în Valea Reginelor mormântul soției preferate a lui Ramses al II-lea. Picturile murale găsite acolo sunt considerate „Capela Sixtină a Egiptului Antic” datorită culorilor incredibil de vii care s-au păstrat intacte.
Mormântul intact al lui Kha și Merit: La Deir el-Medina, a descoperit mormântul perfect conservat al arhitectului regal Kha și al soției sale, Merit. Fiind un mormânt privat (nu regal), acesta a oferit o imagine unică și de neprețuit asupra vieții de zi cu zi, a hainelor, mâncării și mobilierului egiptenilor înstăriți.
L.E. Despre Schiaparelli țin minte că am citit destul de mult, atunci când am scris despre cel mai scump aer din lume vezi impresii.
@adso: Eu nu te contrazic, cunosc și eu câte ceva despre cine și ce a descoperit prin Egipt. E adevărat că europenii au avut un rol important în multe dintre descoperirile arheologice făcute acolo. Însă prețul plătit de egipteni mi se pare prea mare. În fine, e bine că avem unde vedea multe artefacte antice și aici, în Europa.
Îți spun sincer că am stat peste 3 ore în secțiunea egipteană de la British Museum. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut. Dar... parcă n-a fost ca-n Egipt. N-am simțit aceeași plăcere a” descoperirii” exponatelor ca la cele două muzee din Cairo.
Îți mai zic una pe care n-am spus-o multor persoane. Nu că n-ar știi mulți că n-am toată țigla pe casă, dar până și eu m-am rușinat la vremea respectivă de ce-aș fi vrut să fac. În 2011 nu se făcea pușcărie dacă te cocoțai pe piramida lui Keops. Era vreo 100 de dolari amendă și cam asta era tot. Între timp s-a nasolit. Intri și la” mititica” egipteană
. Eram croit să dau suta aia de dolari să urc pe piramidă cât m-ar fi ținut plămânii. În ultimul moment m-am sucit și am renunțat. Acum, îți spun sincer că regret că n-am făcut-o. Ar fi fost momentul meu de fericire supremă pentru c-am avut șansa și privilegiul să-mi împlinesc unul dintre visele de la 14 ani. Deh, fiecare cu piticii lui.
Și tot legat de” pietroaiele” egiptene de pe alte meleaguri. În Place de la Concorde, se află cum bine știi obeliscul egiptean. Este cel de la Templul din Luxor, pe care egiptenii l-au dăruit francezilor drept mulțumire pentru contribuția lor la proiectarea și realizarea Canalului de Suez. Francezii, deh, ca să nu rămână datori, le-au făcut și ei un” cadou” . Poate l-ai văzut. E un ceas de-ăla de-l vezi prin gări și se află la Moscheea de Alabastru din Cairo. N-a funcționat niciodată
.
@Pușcașu Marin: Ei, sigur că am văzut acel ceas. Și acolo povestea e mai lungă.
In 1830, egiptenii au oferit două obeliscuri, nu unul. Nu contra ceasului, ci pentru ajutor militar și spijin diplomatic împotriva Imperiului Otoman. De altfel, ceasul a fost trimis după vreo 20 de ani, nu imediat.
Fancezii le-au acceptat, doar că... au abut probleme în a-l aduce pe primul la Paris.
Paranteză: multe obeliscuri au cărat romanii, de pe vremea lui Caesar și Augustus. Cred că în Roma sunt vreo 20, nu mai țin minte exact. Ei nu au avut probleme în a le aduce, 2000 de ani mai târziu - francezii au avut. Paranteză închisă.
Reluând: francezii nu l-au mai transportat pe al doilea, dar l-au „marcat” ca fiind al lor, urmând să-l aducă mai târziu. Au renunțat definitiv la el, va să zică l-au dăruit ei egiptenilor
, abia pe la 1980.
Ceasul a plecat bun din Franța și nu e din alea de prin gări, îți dai seama că nu se compromiteau să trimită o porcărie. Nu mai țin minte exact, parcă a fost montat mai întâi în alt loc, s-a defectat, l-au reparat egiptenii singuri, după care nu i-a mai dat nimeni de cap. Până acum vreo cinci ani, că în prezent funcționează, reparat de francezi. Eu l-am văzut mergând bine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2026 Plimbare prin Torino - Statui și fântâni — scris în 19.09.26 de BristenaBrad din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2026 Villa della Regina, o nestemată în coroana cu delicii a orașului Torino — scris în 16.08.26 de BristenaBrad din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2025 Monumento al Grande Torino — scris în 04.05.26 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Torino cel frumos — scris în 03.04.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Taurinus – poarta de intrare in Infern — scris în 13.05.20 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Ispite la tot pasul in Torino! — scris în 07.07.20 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 O vacanță frumoasă! — scris în 18.10.18 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ

Rog așteptați...






















