Giulgiul Sfant, Casa de Savoia, Risorgimento, Lavazza, Juventus, FIAT. Un singur cuvant: TORINO

TIPĂREȘTE

Circuit Italia. 23 mai 2017.

Parasim Genova prin cartierul Voltri pe A26 / E85 catre Pioemont. La viteza maxima admisa pentru autocare strabatem autostrada neteda ca-n palma si trecem pe langa Rossiglione, Belforte Monferrato, Ovada, San Carlo si Alessandria, un important nod rutier. De aici schimbam ruta pe A21 / E70 catre Asti, Piemont si Villanova, apoi pe drumul national SR10, cu trecere prin Chieri, Pino Torinese si Parco Naturale della Colina di Superga. In varful dealului este asezata BASILICA SUPERGA foarte aproape de locul dezastrului aerian din 4 mai 1949 cand 27 de jucatori de la Torino FC si patru membrii ai echipajului si-au pierdut viata. Basilica a fost construita intre anii 1717-1731 pentru ducele Victor Amadeus al II-lea de Savoia, dupa proiectul lui Filippo Juvarra, in stil baroc clasic tarziu. Basilica adaposteste mormintele multor printi si suverani din Casa de Savoia, inclusiv „Monumentul lui Carlo Emanuele al III-lea si fratele sau Filippo. Sub basilica se afla cripta in care este depus fostul rege al Sardiniei, Charles Albert.

Imediat ce trecem de Dealul Superga coboram catre cartierul Sassi, prima suburbie a metropolei torineze. Am ajuns in capitala Piemontului.

Turin (in piemonteza) este un important centru de afaceri si cultural din nordul Italiei, fosta capitala a Regatului Italiei in perioada 1861 - 1865. Orasul este situat pe malul vestic al fluviului Pad (Po), in fata Vaii Susa, si este inconjurat de arcul alpin vestic si Dealul Superga. Populatia orasului propriu-zis este de 900.000, in timp ce populatia zonei metropolitane este estimata la 1,7 milioane de locuitori.

Orasul a fost dintotdeauna un centru politic major european. Din 1563 este capitala Ducatului de Savoia, apoi a Regatului Sardiniei, condusa de Casa de Savoia, si prima capitala a Regatului Italiei din 1861 pana la 1865. Torino inseamna „leaganul libertatii italiene” pentru ca a fost locul de nastere si caminul unor persoane notabile care au contribuit la „Risorgimento”, precum contele Cavour.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Torino a devenit o intersectie europeana majora pentru industrie si comert si face parte din celebrul triunghi industrial alaturi de Milano si Genova. Torino este pe locul trei in Italia, dupa Milano si Roma, ca putere economica. De asemenea, este patria industriei auto italiene cu sediile FIAT, Maserati, Lancia si Alfa Romeo. Tot aici este sediul binecunoscutei Companii Lavaza.

Torino are o cultura si o istorie bogata, fiind cunoscut pentru numeroasele sale galerii de arta, biserici, palate, muzee; arhicunoscut pentru arhitectura renascentista, baroca, rococo, neoclasica si Art Nouveau. Un oras in care te poti relaxa in piazzete publice, parcuri si gradini, teatre si biblioteci, restaurante si cafenele.

Torino este binecunoscut ca fiind caminul Giulgiului Sfant. Nu poate lipsi fotbalul din aceasta ecuatie - echipele Juventus (campioana Italiei) si Torino FC. In perioada 16-21 februarie 2006, orasul a gazduit Jocurile Olimpice de Iarna.

Personalitati notabile pe care orasul le-a dat umanitatii: Giovanni Agnelli (fondator FIAT), Gianni Agnelli (industrias), Andreea Agnelli (industrias si patron club Juventus), Giuliano Amato (politician), Cesare Balbo (politician), Camilio Benso, conte Cavour (politician), Umberto Eco (scriitor si filozof), Emanuele Filiberto de Savoia (politician), Sonia Gandhi (politician, presedinte al Congresului National Indian), Vincenzo Lancia (om de afaceri, fondatorul Companiei Lancia), Luigi Lavazza (om de afaceri, fondator Compania Lavazza), Primo Levi (scriitor si chimist), Luca Cordero di Montezemolo (antreprenor), Rita Pavone (cantareata), Umberto I de Savoia (rege al Italiei), Raffaele Vallone (partizan, fotbalist si actor), Vittorio Emanuele al II-lea de Savoia (rege al Italiei).

Cartierul Sassi este poarta de acces catre centrul istoric al orasului, dar pana acolo tranzitam bulevardul Corso Casale catre Ponte Vittorio Emanuele I si Piazza Vittorio Veneto. Ajungem la pod, in partea de vest, unde admir din mersul autocarului o basilica in stil neoclasic. Aflu ca poarta de numirea de Cattedrale Parrocchiale Grand Madre Dio. A fost conceputa in 1814 pentru a sarbatori revenirea regelui Vittorio Emanuele I din Sardinia pe tronul regatului, dupa infrangerea lui Napoleon. Constructia propriu-zisa a inceput in 1818, sub indrumarea arhitectului Ferdinando Bonsignore, dar se opreste pentru aproape un deceniu, si reporneste in 1827, sub comanda lui Charles Felix din Sardinia. Basilica a fost inaugurata in 1831 sub domnia regelui Charles Albert. Pe frontispiciu sta scris: „ORDO POPVLVSQVE TAVRINVS OB ADVENTVUM REGIS”, care poate fi tradus ca: „Nobilimea si populatia din Torino pentru intoarcerea regelui”.

Autocarul inconjoara basilica si face dreapta spre pod. Trecem peste legendarul Pad (Po). PONTE VITTORIO EMANUELE I este principala punte a orasului peste fluviu deoarece conecteaza o parte importanta a centrului istoric (Piazza Vittorio Veneto) cu Piazza Gran Madre Mio (fostul Borgo Po). Adesea, este numit pur si simplu „Turinese Ponte della Madre”, „Ponte di Piazza Vittorio” sau „Ponte dei Murazzi”. Piatra de temelie a podului a fost pusa in noiembrie 1810, in prezenta printului Camillo Borghese. Lucrarile au fost realizate de inginerul francez Charles Mallet, dupa un proiect de Claude-Joseph la Ramee Pertinchamp, cu cinci arcade, 150 m lungime si 12,9 m latime, fiind finalizate in 1813.

La capatul estic al Ponte Vittorio Emanuele I incepe centrul istoric al orasului Torino. Patrundem in PIAZZA VITTORIO VENETO, cunoscuta mai simplu Piazza Veneto, una dintre pietele istorice din oras, situata in partea estica intre capatul Via Po si malul stang al fluviului Pad (Po). Piata a fost intotdeauna potrivita pentru gazduirea unor evenimente de masa, precum concerte, spectacole sau evenimente culturale de diferite tipuri. Un loc de intalnire si de adunare, in special pentru tineri. In forma dreptunghiulara cu latura semicercului, acopera o suprafata de 39.960 mp (360 x 111 m maxim). Piata poarta denumirea celebrei victorii de la Vittorio Veneto (a treia batalie de pe Piave), in provincia Treviso, obtinuta de armatele italiene asupra fortelor austro-ungare, in timpul Primului Razboi Mondial, intre 24 octombrie - 4 noiembrie 1918.

Din Piazza Veneto se intra pe Via Po, o artera cat un bulevard, foarte aglomerata, cu cladiri si edificii vechi si noi de-o parte si de cealalta. Principala ruta de acces catre Piazza Castello, punctul nevralgic al centrului istoric. Autocarul parcheaza intr-un loc bine stabilit, iar noi, turistii, incepem turul pietonal. Este ora 15:00 si avem doua ore la dispozitie pentru vizitarea obiectivelor.

Primul obiectiv de bifat este Basilica San Lorenzo din Via Palazzo di Citta, dar pana acolo mergem la pas prin Piazza Castello, inima centrului istoric, in care converg patru axe principale: Via Garibaldi, Via Po, Via Roma si Via Micca.

In forma de patrar, gazduieste in centrul sau complexul arhitectural de la Palazzo Madama si Castello degli Acaja, cu „Monumento a Emanuele Filiberto Duca D”Aosta” in fata, in timp ce perimetrul este compus din arcade elegante, construite in diferite perioade si cladiri importante ale orasului, cum ar fi: Preffetura di Torino - Armeria Regala (la nord), Teatro Regio (la est), cele doua cladiri de pe laturile Via Garibaldi, dintre care una adaposteste Palazzo della Reggione (la vest), Basilica San Lorenzo (la nord-vest), Galleria Subalpina (la sud-est) si Torre Littoria (sud-vest); in special, piata mare este prelungita spre nord-vest cu Piazzetta Reale mai mica, marginita de Palazzo Chiablese, care da acces la Palazzo Reale si pasarela pietonala catre Piazzetta San Giovanni.

PALAZZO MADAMA SI CASAFORTE DEGLI ACAJA. Un complex arhitectural si istoric, un patrimoniu mondial UNESCO, ca parte a site-ului de serie „Residenze Reali Piemonte”. Cladirea adaposteste Muzeul Civic de Arta Antica din 1934. Reprezinta o combinatie de doua mii de ani de istorie a Turinului, de la poarta estica antica a coloniei romane Iulia Augusta Turinorum la o fortareata defensiva, apoi la un alt castel adevarat, simbol al puterii Casei de Savoia pana cel putin in secolul al XVI-lea, cand actualul Palazzo Reale devine resedinta a ducelui de Savoia. Partea de vest a primului complex a fost denumita ulterior „Palazzo Madama”, deoarece a fost locuita pentru prima data de Cristina de Bourbon, numita „prima Madama regala”, in perioada 1620 - 1623, apoi de Maria Giovanni Battista di Savoia-Nemours, numita „a doua Madama regala”, intre anii 1666 - 1724. Pentru aceasta din urma, fatada actuala a fost proiectata in anii 1716 - 1718, de arhitectul Filippo Juvarra. In 2014 s-a aprobat transferul dreptului de proprietate al edificiului de la statul italian la Municipalitatea din Torino, proces finalizat in 2016.

In fata palatului se afla „Monumento all”Alfiere dell”Esercito Sardo”, opera sculptorului Ticino Vincenzo Vela (1820 - 1891). Reprezinta un soldat purtator de drapel din trupele Sardiniei, infatisat in pozitie verticala in timp ce isi trage sabia cu mana dreapta si tine drapelul italian cu mana stanga. Soldatul este asezat pe o baza dubla de granit, cu un basolerief pe fata si doua steme pe laterale; la picioarele sale se afla un tun si o ramura cu frunze de stejar. Acest purtator de drapel este simbolul unei Italii reunificate si a unui sculptor liberal care a incercat sa transmita cu arta sa setea de schimbare a unei natiuni aflate inca la inceput.

Vis-a-vis de Palazzo Madama se inalta semet CASAFORTE DEGLI ACAJA. Pornind de la poarta romana antica, formata din doua turnuri cu o baza de 16 laturi unite de un zid cu 4 arcade, in 1276 William al VII-lea, marchiz de Monferetto, i-a adaugat o cladire fortificata. Alte lucrari importante au fost realizate de Filippo, primul print de Savoia - Acaja, care intre anii 1317 - 1320 a inceput ridicarea unui complex, sprijinindu-se de zidurile fortificate dintre cele doua turnuri. Cele mai semnificative transformari intr-un sens rezidential au avut loc spre a doua decada a anilor 1400 de catre Ludovico, ultimul print de Acaja, strans legat de realizarea si coexistenta Palazzo Madama, urmele sale medievale au fost partial ascunse ca, de exemplu, demolarea (din partea vestica) a vechiului pod (inca prezent pana in anjul 1686), iar structura a devenit unul dintre polii functionali ai orasului, a vietii de curte si a aparatului birocratic al Casei de Savoia. In fata palatului se afla „Monumentul lui Emanuele Filiberto”, al doilea duce de Aosta (1869 - 1931), fost comandant al Armatei a 3-a italiene, contingente piemonteze, in timpul Primului Razboi Mondial. Sub comanda sa, Armata a 3-a a participat la toate bataliile de la Isonzo, capatand renumele de „La Armata Invitta” („Armata neinvinsa”).

Inspre partea nordica a pietei se prezinta PALAZZO DELLA PREFETTURA, actuala cladire guvernamentala, sediul Prefecturii torineze, care s-a fondat in prima jumatate a secolului al XVIII-lea drept cladire a Secretariatelor Regale de Stat. Alaturi de Arhivele de Stat constituie unul dintre primele exemple, in lumea occidentala, a arhitecturii create special cu functii administrative. Un prim proiect de constructie este atribuit arhitectului regal Filippo Juvarra, care, in contextul regandirii urbane generale a Piazza Castello si a pregatirii contextuale a noilor spatii care vor fi folosite pentru guvernul noului regat, prezinta un plan complex mare, strans legat de Palazzo Reale. Totusi, proiectul este abandonat, din cauza plecarii arhitectului Juvarra in Spania. Abia in 1738, la interventia lui Benedetto Alfieri, incepe constructia la Palazzo delle Segreterie. Edificiul, cumparat de Prefectura Torino in 1895, a gazduit inca din 1866 birourile Prefecturii, si adaposteste numeroase lucrari create in secolul al XIX-lea de pictorul si gravorul Francesco Gonin. Incepand cu anul 1997 Palatul este inscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ca parte a site-ului „Rezidenze Reali Piemonte”.

Pe latura Via Garibaldi, cu vedere la Piazza Castello, sunt doua cladiri care gazduiesc in prezent birourile administratiei regiunii piemonteze si birourile de Informare Turistica al orasului. Este vorba despre PALAZZO DELLA REGGIONE, constructie realizata pe parcursul secolului al XVI-lea, reabilitata in 1769, si refacuta partial dupa bombardamentele executate de Royal Air Force la 13 iulie 1943.

Prima parte a turului pietonal s-a incheiat aici. Trec pe pasarela pietonala catre Piazzetta Reale si merg catre un edificiu impunator, primul si cel mai important dintre resedintele Casei de Savoia. Accesul se face pe o poarta imensa cu doua statui ecvestre care parca triaza cine are acces si cine nu.

Acesta este PALLAZZO REALE, teatrul politic al familiei Savoia timp de cel putin trei secole. Situat in inima centrului istoric, Piazzetta Reale, adiacenta la Piazza Castello, reprezinta inima curtii de Savoia, simbol al puterii dinastiei si, impreuna cu celelalte resedinte regale din Torino, cum ar fi Palazzo Venaria Reale, Palatul de Vanatoare Stupinigi sau Castelul Valentino este o parte integranta a bunurilor declarate de catre UNESCO ca patrimoniu mondial. Palatul, destinat ca resedinta ducala, a fost proiectat intre sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului secolului al XVII-lea de catre Ascanio Vittozzi. La moartea acestuia din urma, lucrarile au fost incredintate, in timpul regentei Cristinei de Bourbon, lui Amadeo di Castellamonte. Fatada are o parte centrala flancata de doua aripi mai inalte, conform proiectului din secolul al XVII-lea al lui Carlo Morello. In secolul al XIX-lea lucrarile de restaurare si modificare au fost incredintate lui Ernesto Melano si Pelagio Palagi, care sunt iubitori de antichitate si cultura egipteana. Palagi a construit poarta mare cu statuile lui Castor si Polux amandoi calare, care inchide piata din fata palatului. Odata ce capitala regatului a fost mutata la Roma, Palazzo Reale a fost transformat in muzeu - „Museo Reali di Torino”. Gradina a fost reproiectata la sfarsitul secolului al XVII-lea de catre Andre Le Notre cu diverse bazine si alei sugestive, impodobite cu fantani si statui.

In 2016, Palazzo Reale se alatura impreuna cu Galeria Savoia, L”Armeria Reale, Biblioteca Reale, Palazzo Chiablese si Museo de Antichita intr-un complex unic: Museo Reale di Torino (Muzeele Regale) care este vizitat anual de peste 500.000 de turisti.

Grupul de turisti romani strabate Via Palazzo di Citta si ajunge in fata unui edificiu cu o cupola impresionanta. Gata ! In sfarsit, primul obiectiv pe care-l vizitez pe interior !

BASILICA SAN LORENZO. Pentru a indeplini promisiunea facuta in timpul bataliei de la Saint Quentin, 10 august 1557, sarbatoarea Sfantului Laurentiu, invingatorul Emanuele Filiberto de Savoia a decis sa restaureze si sa dedice Sfantului Laurentiu (San Lorenzo) biserica deja existenta a Adormirii Maicii Domnului, fosta Madonna a Zapezilor, care in 1578 a fost casa temporara pentru Sfantul Giulgiu dupa transferul de la Chambery la Torino. Familia de Savoia a atribuit proiectarea si constructia noii biserici San Lorenzo arhitectului Guarino Guarini care a fost chemat la Torino in 1666. El a urmat constructia in toate detaliile si a sarbatorit inaugurarea la 11 mai 1680. Basilica se invecineaza cu Piazzetta Reale si se distinge prin Cupola sa. Fatada proiectata de arhitect nu a fost construita si aspectul actual se conformeaza cladirilor civile ale pietei. Intrarea se face prin Oratorul Maicii Domnului (restaurat in 1846), in Nova bisericii vechi a Adormirii Maicii Domnului. Interiorul are un plan central cu 8 laturi convexe care se deschid pe capetele concave ale altarelor laterale. Deasupra celor patru pandative se afla o galerie cu opt ferestre ovale intre opt stalpi care formeaza baza coastelor boltii. Acestea din urma se incruciseaza pentru a forma o stea cu opt colturi si Cupola cu felinar se ridica din octogonul obisnuit. Arhitectul Guarini a proiectat altarele bogat decorate din marmura policroma care se afla sub patronajul diferitelor figuri ale curtii. Basilica este una dintre cele mai importante si evocatoare lucrari nu numai a arhitectului din Modena, ci a stilului baroc in general. Indrazneala arhitecturala a lui Guarini trebuie vazuta in raport cu folosirea virtuoasa a tehnicilor structurale comune secolului, care au drept scop „stupefierea” (uimirea minunata a credinciosilor), aproape pentru a pune in evidenta miracolul logicii devine prin intermediul tehnicii umane „miracol”. Arhitectura, cu simbolurile, formele si detaliile sale particulare, reprezinta si astazi o expresie a credintei si o amintire a supranaturalului.

MINUNAT! Atata pot sa spun ca trebuie sa fiu atent sa nu ma impiedic pe scari la iesire. „Daca v-a placut este foarte bine ! Partea mai frumoasa si spirituala abia acum incepe”, a spus cineva din grup (nu mai imi aduc aminte cine). A avut mare dreptate !

Presati de timp grabim pasul pe Via Palazzo di Citta si ajungem in PIAZZA SAN GIOVANNI. Una dintre pietele istorice din Torino, situata in partea nord-vestica a centrului istoric si care adaposteste Catedrala San Giovanni, printr-un pasaj cu arcada alaturi de Palazzo Chiablese si Palazzo Reale. Istoria pietei este straveche si legata de principalele monumente care o trec cu vederea. Fundamental pentru istoria pietei a fost prezenta Porta Palatina si a Catedralei San Giovanni, care da si numele. De-a lungul secolelor, a suferit putine transformari: arhitectura, inca la sfarsitul secolului al XIX-lea, a fost substantial asemanatoare cu cea din secolul al XVI-lea, cu porticile rafinate care o inconjurau in est, dorita de Carlo Emanuele al II-lea de Savoia. Cladiri importante si istorice inconjoara piata, pornind de la Palazzo Reale care comunica direct cu Domul: acest lucru denota faptul de importanta de care s-a bucurat piata pentru Casa de Savoia de-a lungul secolelor. La fel de importanta este si Palazzo Chiablese (nu l-am vazut), extinderea Palazzo Reale si locuinta ducilor de Chiablese. Acest palat a fost, de asemenea, sediul guvernului provizoriu francez in timpul ocupatiei napoleoniene. Un alt monument de remarcat sunt Porte Palatine care dateaza din perioada romana. Forma actuala a fost capatata dupa lucrarile de restaurare efectuate de Alfredo D”Andrade. Tot din perioada romana regasim si ruinele Teatrului Roman, langa noua prelungire a Palazzo Reale.

Avem mare noroc deoarece nu se inghesuie nimeni sa intre in Catedrala. Ceasul arata ora 16:00, iar programul de vizitare se inchide peste doua ceasuri. Avem timp suficient pentru vizita. Let”s go!

DUOMO DI SAN GIOVANNI. Reprezinta principalul lacas de cult din Torino, situat in piata cu acelasi nume, astazi sediul Arhiepiscopiei torineze. Constructia a inceput la sfarsitul secolului al XV-lea fiind singura cladire religioasa in stil renascentist. Incepand cu anul 1578 este casa pentru Sfantul Giulgiu.

La 22 iulie 1491, regenta Savoiei, Bianca di Monferatto, a pus prima piatra a Catedralei, inchinata lui San Giovanni: constructia, dorita atat de duce, cat si de episcopul Domenico Della Rovere, a fost incredintata lui Amedeo di Francesco da Settignano, care a lucrat acolo pana la moartea sa in 1501. Lucrarile la Catedrala au fost finalizate in 1505: la 21 septembrie acelasi an a avut loc consacrarea.

Catedrala (Domul) prezinta la exterior o fatada renascentista din marmura alba, cu trei usi principale. In partea stanga se afla clopotnita romanica, construita in jurulanului 1470 si ridicata in continuare, in 1720, de Filippo Juvarra. Cladirea este austera, construita pe un plan de cruce latina si impartita in trei nave. Acestea au aproape 40 m lungime, cele doua laturi au 5,80 m latime, in timp ce latura centrala are o latime de 9,50 m. Imbogatit putin in fiecare secol, interiorul Catedralei este decorat astazi, pe laturi, de numeroase capele, la care au lucrat diversi artisti si decoratori. Somptuoasa „Tribuna Regala”, proiectata de arhitectul Francesco Valeriano Dellala, se datoreaza regelui Vittorio Amedeo al III-lea de Savoia si a fost construita in anul 1775; sub ea, intr-o vitrina, Sfantul Giulgiu este tinut temporar din 1998. Interiorul este plin de lucrari de arta realizate de pictori si sculptori din perioada renascentista. In transeptul din dreapta este cea mai mare orga (organ) de transmisie mecanica construita in 1874 de catre James Vegezzi-Bossi si extinsa de Carlo Vegezzi-Bossi intre 1901 si 1902. In 1972, s-au realizat importante restaurari de catre Emilio Piccinelli: orga are doua tastaturi, 56 de registre pentru un total de 3498 de tevi, 4 burdufe si 5 mansoane.

Oameni notabili sunt inmormantati in Catedrala, printre care Anne Christine din Sulzbach, Charles Emanuel al II-lea de Savoia, Anne Marie d”Orleans, Pier Giorgio Frassati, Josephine de Lorena, Giovanni „Gianni” Agnelli, Andrea Pininferia, Luciana Frassati Gawronska.

Latura din stanga a Catedralei San Giovanni adaposteste somptuoasa „Tribuna Regala” realizata la comanda regelui Vittorio Amedeo al III-lea de Savoia, in 1775, de catre arhitectul Francesco Valeriano Dellala. Cand am ajuns in dreptul ei, alaturi de ceilalti din grup, am observat o vitrina care adapostea o racla (vezi foto 19). „Este racla care adaposteste Sfantul Giulgiu”, ne-a spus ghidul. Racla a fost depusa temporar aici deoarece locul initial, Cappela della Sacra Sindone, a fost grav afectat de un incendiu in 1997 (in 2018, racla a revenit la locul initial dupa terminarea lucrarilor de restaurare).

Am fost invitati sa luam loc pe scaune pentru a viziona un scurt metraj subtitrat in limba romana, de 25 minute, pe doua ecrane tv plate. Documentarul prezinta istoria SFANTULUI GIULGIU.

Documentarea sigura despre perindarile istorice ale Giulgiului sunt atestate constant incepand cu a doua jumatatea secolului al XIV-lea. Pentru perioada precedenta, fara indoiala, rezultatele descoperirilor istorice, stiintifice, iconografice si arheologice, permit presupunerea unor serioase ipoteze despre posibilele mutari ale acestui tesut.

544 dHr - La Edessa (astazi Urfa, Turcia) este conservata o imagine „nefacuta de mana umana” pe care multi cercetatori o identifica cu Giulgiul ale carei trasaturi se suprapun cu chipul de pe Giulgiu.

944 dHr - Imaginea de la Edessa este adusa la Constantinopol, unde incep sa circule vesti despre pastrarea unui Giulgiu cu chipul Mantuitorului.

1204 - Cruciatul Robert de Clari, scrie ca in timpul asediului Constantinopolului dispare din oras Giulgiul pe care era vizibil chipul lui Hristos.

1355 - Giulgiul se afla in posesia lui Goffredo de Charmy, la Lirey, Franta.

1453 - Margareta de Charmy cedeaza Giulgiul ducelui Ludovic de Savoia care il pastreaza la Chambery.

1506 - Papa Iulian al II-lea aproba cultul liturgic si public al Sfantului Giulgiu, cu Liturghie proprie.

1532 - La 4 decembrie are loc un incendiu devastator in Capela din Chambery. Caseta de argint care continea Giulgiul impaturit, s-a topit din cauza temperaturii ridicate si o picatura din metalul topit al capacului trece prin mai multe straturi ale Giulgiului.

1534 - Intre 15 aprilie si 2 mai, surorile Clarise din Chambery repara partile arse, aplicand asupra tesutului bucati de panza in forma triunghiulara.

1578 - Emanuele Filiberto de Savoia transfera Sfantul Giulgiu la Torino.

1694 - La 1 iunie, Giulgiul este depus in somptuoasa Capela aflata in spatele altarului din Catedrala, construita dupa planurile abatelui Guarino Guarini.

1898 - Intre 25 si 28 mai, Giulgiul este fotografiat in premiera de avocatul Secondo Pia.

1973 - Pe 23 noiembrie are loc prima expunere televizata, cu aprobarea Papei Paul al VI-lea.

1978 - In perioada 26 august - 8 octombrie, Giulgiul este expus publicului cu prilejul comemorarii celui de-al patrulea Centenar de la aducerea Giulgiului de la Chambery la Torino.

1983 - La 18 martie, se stinge din viata ultimul rege al Italiei, Umberto al II-lea de Savoia, aflat in exil la Geneva. Prin vointa testamentara, Sfantul Giulgiu trece in proprietatea Sfantului Scaun.

1988 - Se extrag probe din tesut pentru examenul cu metoda radiocarbonica.

1993 - La 24 februarie, Giulgiul este transferat temporar in spatele altarului mare al Catedralei din Torino pentru a permite efectuarea lucrarilor de restaurare in Capela lui Guarini.

1997 - In noaptea de 11/12 aprilie, cu putine zile inainte de terminarea lucrarilor de restaurare, Capela lui Guarini (Cappela della Sacra Sindone) este devastata de un incendiu iscat din senin. Pompierii torinezi reusesc sa salveze racla cu Giulgiul Sfant.

1998 - Intre 18 aprilie si 14 iunie, la celebrarea Centenarului de la prima fotografie facuta de avocatul Secondo Pia, Sfantul Giulgiu este expus publicului. La 24 mai, Giulgiul este expus in prezenta Papei Ioan Paul al II-lea.

2000 - Prin decizia Papei Ioan Paul al II-lea are loc expunerea publica cu ocazia Jubileului (12 august - 22 octombrie).

2010 - Papa Benedict al XVI-lea permite o noua expunere in perioada 10 aprilie - 23 mai. In data de 2 mai participa la expunere.

2013 - La 30 martie, la implinirea a 40 de ani de la prima expunere televizata, are loc expunerea in mondoviziune din Catedrala San Giovanni din Torino, dorita ca o etapa in drumul „noii evanghelizari” din Anul Credintei 2012 - 2013, expunere insotita si de un mesaj video al Papei Francisc.

2015 - Intre 19 aprilie si 24 iunie are loc o noua expunere la dorinta Papei Francisc prilejuita de bicentenarul nasterii Sfantului Ioan Bosco. Papa ajunge in pelerinaj la Torino pe data de 21 iunie. S-a ferit sa faca declaratii presei cu privire la autencitatea Giulgiului.

„OMUL GIULGIULUI. EL A SUFERIT SUB PONTIUS PILAT”. Cu acest motto am fost intampinat cand am patruns in MUSEO DELLA SINDONE. Adevar sau mistificare in privinta Giulgiului?

Sfantul Giulgiu a fost declarat demn de adoratie, deoarece povesteste Patimile lui Hristos si, in mod autentic, reproduce traumele, ranile si leziunile cauzate trupului sau, dupa cum se specifica in Evanghelii.

Giulgiul, care masoara 4,42 m lungime si 1,13 m latime, este o tesatura de in in forma solzilor de peste. Conform traditiei, Giulgiul este panza funerara in care, corpul lui Isus fusese invelit dupa ce a fost dat jos de pe cruce. Marturia Evangheliilor relateaza ca Iosif din Arimatea a asezat corpul lui Isus in mormant dupa ce l-a invelit intr-o panza. In timpul expunerii din 1898 avocatul Secondo Pia a fost autorizat sa fotografieze Giulgiul, traind un moment de profunda emotie cand a vazut ca se formeaza pe negativul fotografiat imaginea pozitiva (adica asa cum suntem obisnuiti sa o vedem noi in realitate), a chipului evident al unui om, impresionant, maestuos: amprentele de pe Giulgiu se comporta aproape ca si o imagine in negativ natural (fac exceptie petele de sange precum si urmele ranilor).

Urmele lasate pe Giulgiu sunt de patru tipuri: semne de carbonizare a tesutului; decolorari cauzate de apa; imagine in clar-obscur a unei figuri umane; pete de sange.

Panza prezinta imaginea (amprenta) dubla - frontala si dorsala - impregnata de trupul unui barbat inalt, bine proportionat, cu barba si parul lung. Specialistii care au analizat panza au stabilit existenta a zece caracteristici distincte:

1) Linii de carbonizare.
2) Pete produse de apa.
3) Rana produsa de piron la incheietura stanga.
4) Rana la coasta dreapta.
5) Chipul.
6) Urme ale sangelui pe frunte.
7) Urme ale sangelui pe ceafa.
8) Semnele loviturilor de bici.
9) Gauri produse de incendiul din 1532.
10) Urma piciorului drept.

Numeroasele rani ne arata ca acest barbat a fost rastignit dupa ce a fost biciuit, incoronat cu spini si, dupa moarte, strapuns cu sulita in lateral. La fel ca Isus !

Studiile si cercetarile stiintifice, care de mai bine de un secol se intereseaza de Giulgiu, au ajuns la concluzia ca nu este vorba de o pictura si nu poate fi un fals, deoarece prezinta imagini de caracter negativ deja cu multe secole inainte sa fie cunoscuta distinctia dintre negativ si pozitiv. Amprenta a fost lasata de un cadavru, ce nu a lasat urme de putrefactie: corpul a ramas invelit in panza atata timp cat a fost necesara formarea imaginii, dar nu pana la aparitia efectelor descompunerii cadavrului. Analizele hematologice au demonstrat, cu certitudine, ca pe Giulgiu sunt urme de sange uman. Examinarea polenului identificat pe tesut sugereaza ipoteza trecerii Giulgiului prin locuri medio-orientale, Palestina / Iudeea. Mda! Ramai fara cuvinte !

Ies afara din Catedrala si asptept grupul la intersectia dintre Via XX Settembre si Piazza San Giovanni. Ne regrupam si pornim catre Piazza Castello. Multi sunt prinsi in discutii pro si contra in privinta Giulgiului. Nu ma amestec in discutii pentru ca sunt prea obosit. Abia astept sa ajung la autocar si sper sa inchid ochii pana la Milano. Usor de zis, greu de facut. Incepe usor sa picure chiar cand iesim din Torino pe Via della Basilica - Via XX Settembre - Corso Regine Margherita - Corso Puitenza - Corso Grosseto.

Torino si Piemontul raman in urma. Urmeaza Milano si Lombardia!

(va urma).

---

VIZUALIZĂRI: 903 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI