Monumento al Grande Torino

Căpitanul: Valentino Mazzola

„Quarto d’ora Granata” : Când echipa era în dificultate, Mazzola făcea un gest devenit legendar: își sufleca mânecile tricoului. Acesta era semnalul pentru debutul „atacului total” . În următoarele 15 minute („sfertul de oră vișiniu” ), Torino devenea pur și simplu de neoprit pentru orice adversar.

A marcat 118 goluri în 195 de apariții pentru Torino și a fost golgheterul campionatului în 1947.

Cel mai rapid hat-trick: Deține și astăzi recordul pentru cea mai rapidă „triplă” din istoria Serie A: a marcat 3 goluri în doar 2 minute (între minutele 29 și 31) împotriva echipei Vicenza în 1947.

Fiul său, Sandro Mazzola, a continuat legenda, devenind la rândul său un simbol al fotbalului italian la Inter Milano în anii ’60.  

Antrenorul: Ernő Erbstein

Erbstein, fiind evreu maghiar, a fost persecutat de legile rasiale. A supraviețuit unui lagăr de muncă în Budapesta, evadând în 1944, chiar înainte de a fi trimis la Auschwitz.

A fost un vizionar care a implementat o variantă timpurie a „fotbalului total” . Folosea în mod flexibil sistemul WM, la modă în acei ani. Spre deosebire de rigiditatea tactică a vremii, Erbstein le cerea jucătorilor să schimbe pozițiile constant. Fundașii urcau în atac, iar atacanții coborau să recupereze, lucru nemaiîntâlnit în anii ’40.

A fost unul dintre primii antrenori care a pus accent pe nutriție și pe o pregătire fizică riguroasă, permițând echipei să mențină acel ritm sufocant (celebrul Quarto d’ora Granata) până în ultimul minut. 

Dezastrul a devastat națiunea și a schimbat fundamental fotbalul italian. Italia, campioană mondială en-titre, a călătorit la Cupa Mondială din 1950 cu vaporul, timp de două săptămâni, din cauza fricii de zbor.

A fost eliminată în prima rundă și nu și-a revenit cu adevărat decât la sfârșitul anilor 1960.

Rămășițele aeronavei, inclusiv o elice, o anvelopă, bucăți împrăștiate din fuselaj și gențile personale ale lui Mazzola, Maroso și Erbstein, sunt păstrate într-un muzeu de lângă Torino. Museo del Grande Torino e della Leggenda Granata, situat în frumoasa Villa Claretta Assandri din Grugliasco, a fost inaugurat pe 4 mai 2008, în zi de comemorare a tragediei.

@adso: Astăzi m-am trezit înainte să sune alarma, prilej numai bun să-mi beau cafeaua citind. Adică așa cum îmi place mie cel mai mult.

Microbist fiind, încă de pe vremea lui Moise , când am văzut titlul articolului bănuiam cam ce-o să citesc. Nu-mi pare rău c-am făcut-o, ba din contră, mă bucur nespus. Știam câte ceva despre acest tragic eveniment, dar, în urma lecturării scrierii tale, multă lumină s-a făcut în tărtăcuța mea.

În opinia mea ești privilegiat c-ai ajuns acolo. Și tot în opinia mea cred că dacă mai mulți suporteri și” suporteri” ar trece pe-acolo, probabil atmosfera pe stadioane ar fi ceva mai civilizată.

P. S. Observ că și tu ești microbist tot de pe vremea lui Moise . Rogu-te mai citește odată în ce an ai scris c-a-nceput acualul format al Seriei A. Nu știu ce pălăria mea am de la o vreme, da-mi sar în ochi diferențe de-astea de 20 de ani, de-o 100 de ani. Zici că am ochi de soacră. M-o paște vreo veste de-asta de însurătoare de la fiu-meu?

iata fondul sonor propus

Nu le am cu fotbalul , dar m-am bucurat când am auzit de Chivu și de succesul echipei antrenată de el!

Nu știam de tragicul accident din 4 mai 1949 (eu nu eram „programată” atunci, iar Mihai avea vreo trei luni Păcat de toți acei oameni tineriEste un gest frumos din partea basilicii Superga că nu au refăcut zidul de impact al avionului și că acolo s-a ridicat acel monument în memoria dispăruților!

Așa cum scriam și-n ecoul articolului lui @mitică 49, îmi place acest site, pentru că aflu despre locuri și evenimente de-a lungul timpului, despre care nu știam!...

@Pușcașu Marin: Doamne ajuta de vesti bune!

Si da, vechi sunt si eu, dom’le. Din pacate, din fericire, nu’s ce sa zic.

In speta asta - din pacate, ca uite ca-mi scapa greseli tampite. Am corectat, multumesc!

Multumesc si pentru vorbe, pentru aprecieri - prind bine.

Si, inca o data, zici bine: un moment de reculegere nu strica. Nu doar pentru suporteri, ci asa, in general!

Are dreptate web13, cu fondul muzical ales.

@webmaster13: Multumesc mult!

@doinafil: Despre Torino s-a vorbit putin pe AFA, dar cu miez

Exista cateva articole foarte foarte bune. Doar unul pomeneste, in treacat, despre acest memorial: al doilea episod al seriei user-ului @unq vezi impresii (care m-a ajutat mult cand am facut documentarea).

Stiam despre el de multa vreme, imi doream sa ajung aici. Si, odata ce l-am vazut, am considerat ca merita prezentat mai pe larg. Fie si cu un an jumate intarziere

Multumesc pentru ecou, intorc pupicii!

@adso: Nu știu ce să zic. În sensul că n-aș ști cum să iau o eventuală veste de-nsurătoare de la moștenitorul familiei. Dac-ar zice că se-nsoară, pentru mine ar însemna că i-a venit mintea la cap. Și-n cazul ăsta, aș rămâne singurul diliu din familie. Cam nașpa să rămâi în minoritate .

Citeam într-unul din ecourile tale care au completat atât de frumos articolul de” aventura” italienilor, care s-au dus în Brazilia, în 1950, cu vaporul. Știu c-am citit câte ceva despre primul turneu final, cel din 1930, când spre Uruguay au plecat 4 naționale europene cu același vapor. Chiar și-ai noștri au fost pe vasul ăla. Se antrenau și jucau miuțe internaționale pe puntea vasului, iar legenda spune că unele meciuri de pe punte au fost chiar mai reușite decât cele de pe stadioanele din Montevideo.

Oricum, articolul ăsta mi-a băgat așa... un fel de țeapă într-o parte mai dorsală și mai moale a corpului. Mi-ar place s-ajung pe-acolo, mai ales că, dacă nu mă-nșel, San Michele e tot pe-acolo, prin zonă. De kerosen văd că se vaită toată lumea. Sper ca măcar benzină să găsim, că de șoferi nu ducem lipsă .

@Pușcașu Marin: Dap, spre Uruguay au plecat doar România, Franța, Belgia și Iugoslavia. Alții ori nu au avut bani, ori nu au reușit să se învoiască de la muncă, să-și ia concediu fără plată o lună-două (nu râde, e real - nu apăruse fotbalul profesionist), ori erau prea mândri pentru a se amesteca cu cei care abia învățau meserie (națiunile britanice). Din primele două cauze era să rămânem și noi acasă, dar s-a implicat regele, care a stâns cu ușa pe niște industriași. A făcut și Carol II ceva bun în domnia lui.

Conte Verde se numea nava. A scris Ioan Chirilă o carte grozavă, am citit-o pe nerăsuflate: „Și noi am fost pe Conte Verde” .

În Torino se ajunge ușor și relativ ieftin. Bilete convenabile de avion, nu e scumpă cazarea, nu sunt cozi la obiective (cu o excepție) - totul e pe gustul lui @vlado2 . E o destinație foarte mișto, mult subevaluată. Și poți pleca chiar dacă te hotărăști cu o săptămână înainte!

---

Am scris informațiile respective în ecouri pentru că am preluat textele de pe net, nu își aveau locul în articolul principal. Mai am de scris încă un ecou din ăsta, să povestesc ce e cu ultimele două poze atașate.

Câteva lămuriri în legătură cu P19-P20. Nu înainte de a atrage atenția asupra ultimei fraze din P20: „Adevărata tragedie nu e faptul că murim, ci acela că nimeni nu-și mai amintește de noi.”

„Superga Reatina” este numele sub care este cunoscut dezastrul aerian de la Monte Terminillo, din 1955, nume care evidențiază tragicele asemănări dintre acest accident de lângă Rieti și cel de la Superga.

Pe 13 februarie 1955, un zbor al companiei aeriene Sabena pe ruta Bruxelles-Roma s-a prăbușit pe versanții Monte Terminillo, un masiv în Monti Reatini, din componența Apeninilor Centrali.

La fel ca tragedia de la Superga, care a distrus echipa de fotbal „Grande Torino” , accidentul de la Terminillo s-a produs din cauza vremii severe și a vizibilității reduse, și s-a soldat cu moartea tuturor celor 29 de persoane aflate la bord. Din cauza viscolului, epava a fost localizată abia pe 21 februarie, la opt zile după dispariție, la o altitudine de aproximativ 1 700 de metri.

Una dintre cele mai cunoscute victime a fost Marcella Mariani (19 ani), Miss Italia 1953 (la doar 17 ani) și actriță în ascensiune. Deși era la începutul carierei, lucrase cu nume sonore precum Luchino Visconti, care a distribuit-o în capodopera sa Senso (1954), fiind impresionat de talentul ei și convins că va deveni o actriță de talie mondială. La Bruxelles participase la un festival de film ca reprezentantă a cinematografiei italiene (înlocuind-o, în ultima clipă, pe Sophia Loren).

Din cauza acestor cicatrici comune, există o înfrățire simbolică între orașele Torino și Rieti. Astfel, un panou comemorativ a fost instalat la Basilica Superga, lângă monumentul Grande Torino, pentru a onora victimele „Superga Reatina”. În același timp, în Cantalice, lângă Rieti, muzeul Saletta dei Ricordi păstrează amintiri din ambele dezastre, servind ca o punte între cele două tragice evenimente.