Sulina - ultimul din lanțul celor 18 orașe românești de la Dunăre

TIPĂREȘTE

Mărturisesc deschis faptul că - anul acesta - interesul meu pentru Delta Dunării nu a fost pentru frumusețea ei, pentru mâncarea de pește sau pentru ineditul vieții de acolo, dintre ape. Mai fuseserăm în deltă - prima oară la Complex turistic GIRUS - Murighiol când proprietarii de acolo ne înlesniseră și o plimbare cu barca pentru a ne pierde câteva clipe în Delta Dunării - o simfonie a naturii. De atunci am trăit în câteva rânduri emoțiile unei plimbări pe canale, prin "câmpuri" întregi cu nuferi, admirând zborul lin al unei păsări sau zborul agitat al unei colonii de pelicani speriați de vreun motor de barcă. Nu ajunsesem însă niciodată la Sulina, cel mai estic punct al României și ultimul din lanțul celor 18 orașe românești de la mal de Dunăre. Îmi pusesem în minte să ajung în toate aceste orașe și, în urmă cu câțiva ani, începusem temeinic derularea acestui proiect. Când am văzut oferta de pe AFA - Sejur All Inclusive în Delta Dunării - 3 nopți/4 zile la Pensiunea Inima Deltei în Mila 23, mi-am dat seama că mi se oferea tocmai șansa de a încheia lanțul celor 18 orașe aflate pe lista mea. Mi-a plăcut programul organizat și pus în practică de cei de la pensiune. Știam că numai astfel - pe calea apelor - puteam ajunge la Sulina.

În cea de-a doua zi a sejurului nostru, după vizitarea pădurii Letea, Cornel - barcagiul nostru - ne-a dus la Sulina. Am ajuns acolo în jur de ora 13.00 și preț de câteva ore am avut timp liber. Ce poți face în Sulina? Poți merge să privești cum își sfârșește Dunărea lungu-i drum vărsându-se în marea noastră, poți face plajă la Sulina, te poți plimba pe faleză admirând tot felul de ambarcațiuni, poți lua o masă de pește marin la una dintre terasele de pe faleză sau poți - asemenea nouă - să încerci a cunoaște orașul. Pentru că una e să citești (oricât de mult) despre Sulina și alta e - cu o hartă printată de pe internet, știind clar pe ce străzi să colinzi și ce obiective să cauți - să explorezi orașul la pas.

Port la Dunăre și la Marea Neagră, Sulina are cea mai mică altitudine din România - 3,5 m față de nivelul mării și este - cum spuneam - cel mai estic punct din țara noastră.

Situată la capătul Deltei Dunării, în punctul de vărsare a brațului Sulina în Marea Neagră, orașul nu are legătură directă cu rețeaua de drumuri naționale, putând deci să fie accesat doar pe calea apelor, fie pe Dunăre, fie pe Marea Neagră.

Cele mai multe informații privind istoria așezării ne parvin începând cu sec. XVIII când, trecând spre Constantinopol, turcii aleg calea apei, pe Dunăre, prin brațul Sulina, cel mai potrivit navigației în acea vreme. La începutul sec. XIX Sulina avea o populație cosmopolită (aprox. 9000 de locuitori), români, turci, greci, armeni, evrei, ruși și italieni în aceeași măsură, numită de scriitorul Jean Bart (Eugeniu P. Botez, fostul ofițer de marină care a activat în portul Sulina) "Europolis".

Datorită navigației dificile pricinuită de bancurile de nisip, de curenți și de adâncimea mică a apei în zona de vărsare a Dunării, după 1785 se discută tot mai des despre regularizarea gurilor Dunării. Legendele spun că, favorizate de context, în această perioadă apar primele acțiuni piraterești, corăbiile aflate în imposibilitate de manevră fiind pradă ușoară pentru pirați.

După Războiului Crimeii, în urma Congresului de pace de la Paris, în anul 1856 se pun bazele unei organizații europene al cărei rol era de a îmbunătăți navigația de la gurile Dunării până în portul Brăila. "Comisiunea Europeană a Dunării", din care făceau parte Austria, Rusia, Turcia, Anglia, Franța, Prusia și Sardinia și-a stabilit secretariatul general la Sulina, un sat de pescari devenit ulterior un oraș important pentru traficul fluvial european. Palatul "Comisiunii Europene a Dunării" și Farul de la Sulina sunt două obiective monumentale rămase din acea perioadă, obiective care pot fi văzute și astăzi.

Istoria orașului consemnează cu litere negre data de 25 august 1945 când așezarea a fost bombardată de aliați pierzând astfel cea mai mare parte a patrimoniului cultural.

Dar, ce poți vedea în Sulina?

Încep cu acest obiectiv pentru că deja am amintit despre el. Nu a fost primul pe care l-am văzut, dar îl consider unul dintre cele mai importante dat fiind că instalarea aici a "Comisiunii Europene a Dunării" a influențat radical destinele așezării.

Clădirea terminată în 1868, în formă de U, cu parter și etaj, cea mai impunătoare construcție din oraș în acea vreme, a fost sediul "Comisiunii Europene a Dunării" până în 1921. Afectată de bombardamentele din primul război mondial, clădirea a fost refăcută. În perioada 1941-1944 în acestă clădire s-a instalat Comandamentul militar german, în timpul războiului fiind incendiată și distrusă în mare parte. Refăcută ulterior, clădirea mai păstrează decorațiuni doar pe fațadă, deasupra celor trei ferestre terminate în arcade, sub fronton și pe coloanele semiîngropate din lateral. În prezent, aici își are sediul Administrația Fluvială a Dunării de Jos.

Simbol al activității desfășurate de "Comisiunea Europeană a Dunării" la Sulina, farul este astăzi muzeu. Din nu știu ce motive, nu se putea vizita atunci când am fost noi acolo. Citisem undeva că în interior există o scară spirală care conduce sus, la cupolă și că farul-muzeu găzduiește o sală dedicată "Comisiunii Europene a Dunării", precum și cabinetul de lucru al ofițerului de marină Eugeniu Botez - Jean Bart.

Pe un panou aflat lângă gard, am citit că 1870 este anul construcției farului și că acesta "Este o mărturie a înaintării masive a uscatului în mare deoarece farul, care era situat odinioară chiar la contopirea apelor Dunării cu marea, se află astăzi la o distanță considerabilă de gura de vărsare".

Inginerilor englezi Ch. Hartley și M. Engelhardt - cei care au contribuit și la transformarea brațului Sulina într-unul navigabil - li se datorează realizarea planurilor farului. Scopul construirii acestuia a fost avertizarea și ghidarea pe timp cu vizibilitate redusă a navelor care, venind dinspre mare, intenționau să intre pe brațul Sulina. Se spune că lumina farului era vizibilă din largul mării, de la 15 mile. Scoasă din funcțiune în 1986 când a fost dat în folosință noul far, vechea clădire aflată acum în administrarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, a fost restaurată și transformată în muzeu.

Sunt multe, aparținând diverselor comunități etnice, dar nu-ți iau mult timp pentru a le vizita. Asta pentru că majoritatea sunt închise. Treci pe lângă ele, le identifici, le fotografiezi și pleci mai departe. Doar Biserica "Sfinții Alexandru și Nicolae", cea de pe faleză, era deschisă atunci când am fost noi acolo. Înainte de a scrie câteva cuvinte despre fiecare, pentru cei care nu știu, vreau să meționez că Sfântul Nicolae este ocrotitorul spiritual al marinarilor, al călătorilor pe ape și al pescarilor. De aceea nu trebuie să ne mire faptul că cele mai multe lăcașuri de cult din Sulina - oraș aflat el însuși pe ape - sunt închinate acestui sfânt.

Biserica "Sfinții Alexandru și Nicolae" Cea mai frumoasă biserică din Sulina, situată pe Strada 1, nu departe de Administrația Fluvială a Dunării de Jos - noua catedrală - a ajuns să fie așa cum o vedem astăzi în nici mai mult nici mai puțin de 100 de ani. Ideea construirii unei noi biserici care s-o înlocuiască pe cea veche, devenită neîncăpătoare, a apărut în 1882, dar abia la începutul sec. XX sorții i-au fost favorabili. Preotul V. Gheorghiu organizează corala bisericii și participă cu ea la Expoziția de la București din 1906. Câștigă o medalie de aur și - mai presus decât orice - câștigă simpatia regelui Carol I. Cu sprijinul acestuia, precum și din colectă publică inițiată în 1908, doi ani mai târziu, în prezența familiei regale, se pune piatra de temelie a Bisericii "Sfinții Alexandru și Nicolae" - Catedrala Deltei.

Lăcașul de cult a fost ridicat în cinstea eliberării Dobrogei de sub stăpânirea otomană, catedrala fiind închinată Sf. Alexandru pentru că în 1877, în ziua lui de prăznuire, 30 august, armata română a ocupat reduta Grivița 1. De asemenea, catedrala este închinată Sf. Nicolae - protectorul marinarilor, al călătorilor pe ape și al pescarilor

Cei intersați de detalii privind construcția acestui edificiu pot găsi mai multe informații pe internet. Eu menționez doar că biserica a cunoscut trei faze de construcție, întreruperile fiind datorate lipsei de fonduri și războaielor. În cel de-al doilea război mondial, când Marina militară germană se instalase la Sulina, orașul a fost intens bombardat, exploziile afectând și clădirea nefinalizată a catedralei. Finalizarea și sfințirea Catedralei "Sfinții Alexandru și Nicolae" au avut loc la 5 septembrie 1982.

Am admirat edificiul cu trei turle și șapte cruci (câte una pe fiecare turlă și alte patru plasate pe acoperiș, în cele patru puncte cardinale).

Biserica are două pridvoare (pe fațadele de vest și de nord), iar interiorul - așa cum ne așteptam - este somptuos.

Biserica ortodoxă "Sf. Nicolae" a fost prima catedrală a orașului. În Sulina - orașul cu multe etnii - în anul 1866, credincioșii Bisericii Ortodoxe Române au decis să ridice biserica cu hramul Sf. Nicolae alături de vechea biserică de lemn pe care, după sfințirea celei noi, au demolat-o. Au păstrat doar catapeteasma, câteva icoane și cărțile de cult. Pe locul Sfintei Mese din altarul vechii biserici, pentru ca acesta să nu fie călcat în picioare de enoriași, s-a construit o troiță cu icoana Sf. Nicolae - patronul lăcașului, troiță care a dăinuit până astăzi. Biserica ortodoxă "Sf. Nicolae" a fost restaurată în anul 1923, apoi din nou în 1956. Din septembrie 1982, de când a fost sfințită noua catedrală, în Biserica ortodoxa "Sf. Nicolae" nu se mai slujeste. Am găsit-o în Strada 2, tristă, încuiată, colț în colț cu Biserica grecească "Sf. Nicolae".

Biserica grecească "Sf. Nicolae" cu intrare din Strada Păcii, a aparținut comunității elene din oraș. A fost construită în perioada 1863-1868 și refăcută în anul 1923.

Un document datat 1880 atestă că lăcașul de cult al comunității elene exista în timpul stăpânirii turcești și că acesta se autoadministra.

Costruirea lăcașului a fost permisă de turci, un firman otoman care menționa existența unei biserici elene mai vechi permițând comunității grecești să facă reparații vechii biserici, precum și să-și ridice alta, pe un teren oferit chiar de autoritățile turcești, ambele biserici urmând a fi închinate Sfântului Nicolae.

N-am reușit să pătrundem în interior, intrarea principală fiind încuiată. În curte, am văzut clopotnița cu trei clopote, două dintre ele purtând inscripția "Sulina 1933".

Biserica romano-catolica "Sf. Nicolae" aflată tot în apropiere, datează din anul 1863 și a fost înălțată prin contribuția comunității italiene din Sulina.

Este împrejmuită de un gard de fier forjat, cu coloane de piatră. Stilul construcției (realizată din cărămidă și piatră de Malta) este - bineînțeles - de tip italian, specific perioadei în care a fost realizată - a doua jumătate a sec XIX. Nu am putut vedea nici această biserică în interior, dar am aflat că vitraliile sunt originale și că în interior, pe două laturi, se află 14 picturi înfățișând Calea Crucii - drumul străbătut de Iisus Hristos de la temniță până la locul răstignirii, pe Golgota. Cei care au norocul să găseaască sfântul lăcaș deschis, pot vedea în dreapta, după intrare, statuia Sf. Nicolae - patronul bisericii și ocrotitorul marinarilor. Am aflat că, până prin 1970, la Biserica romano-catolica "Sf. Nicolae" din Sulina slujbele se oficiau în limba latină. În prezent se oficiază numai în limba română.

Biserica de rit vechi "Sfinții Petru și Pavel" situată pe Strada 3, ceva mai retrasă decât celelalte, este relativ nouă. A fost construită în perioada 1991-1995 pentru comunitatea lipovenească. De-a lungul timpului, am văzut mai multe lăcașuri de cult lipovenești, dar n-am avut niciodată ocazia să pătrund în interior și cu atât mai mult să asist la o slujbă a lor. Am aflat că singura deosebire în desfășurarea ritualului este limba în care se oficiază. Și am mai aflat că în zilele de sărbătoare, lipovenii vin la biserică îmbrăcați frumos, în portul lor tradițional.

Eugeniu P. Botez, un ofițer de marimă care și-a desfășurat activitatea la Sulina, născut în Moldova și avându-l ca învățător pe marele povestitor Ion Creangă, nu putea să nu fie atras și de literatură. Sub pseudonimul Jean Bart (numele unui faimos corsar care a trăit între anii 1650-1704), a lăsat posterității cunoscutul roman "Europolis". Apărut în 1933 și prefațat de G. Călinescu, "Europolis" prezintă viața porturilor dunărene din acea perioadă descriind "amalgamul de popoare adunat într-o Europă în miniatură".

Casa în care a locuit Eugeniu P. Botez - Jean Bart, mai există și astăzi. Se află pe Strada 1, pe faleză și (deși nu pare prea îngrijită) găzduiește o pensiune - Pensiunea Jean Bart 3* cu o terasă la stradă.

Numit mai simplu Cimitirul Maritim sau Cimitirul Internațional, cimitirul din Sulina este un monument istoric situat la ieșirea din oraș, spre plajă. Din centru sunt 2 km până acolo și chiar dacă localnicii te sfătuiesc să iei un microbuz sau un taxi, într-o plimbare de plăcere, poți ajunge acolo cu ușurință. În cele patru ore pe care le aveam la dispoziție pentru vizitarea orașului Sulina, nu credeam că vom putea ajunge și acolo. Dar, pentru că am economisit timp nevizitând toate bisericile în interior, am reușit să vedem Cimitirul Comisiei Europene a Dunării.

Cimitirul Maritim este un ansamblu de trei cimitire - creștin (incluzând Cimitirul Comisiei Europene a Dunării, Cimitirul ortodox, Cimitirul ortodox de rit vechi și Cimitirul bisericilor europene occidentale), musulman și evreiesc.

Este un loc de odihnă veșnică foarte original, aici, sub vechi monumente funerare de mare valoare artistică zăcând ofițeri și comandanți ai Marinei Regale Române, înalți funcționari ai "Comisiunii Europene a Dunării", prinți, marinari, chiar și un pirat, mai simplu spus, oameni aparținând tuturor grupurilor etnice și tuturor claselor sociale care și-au găsit sfârșitul la Sulina.

Și, dacă vreți și o cifră, în Cimitirul Maritim sunt înmormântați cetățeni de 21 de naționalități, aparținând celor trei culte principale - creștin, musulman și iudaic.

La Sulina sunt încă multe altele de văzut, de vizitat. N-am avut timp să le cuprindem pe toate, dar cred că pentru o primă vizită a fost destul de mult, a fost de-ajuns.

Celelalte faruri din Sulina - Farul de pe digul de nord, Farul de pe digul de sud, precum și Farul nou - se pot vedea cel mai bine într-o plimbare cu barca. Faleza din Sulina abundă de oferte pentru astfel de plimbări, pe diferite trasee, cu diferite prețuri.

Iar dacă ajungeți la Sulina, amintiți-vă că acest oraș a dat țării și omenirii un mare muzician și dirijor - George Georgescu.

---

VIZUALIZĂRI: 2694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI