GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Delta Dunării… ce minunăţie! Trebuie să vezi ca să înţelegi, trebuie să mergi acolo, să simţi mirosul apei, lumina, valul... Chiar dacă mai fusesem în Deltă cândva, demult, nerăbdarea a pus stăpânire pe mine de cum am aflat că urmează să ajung din nou în acele locuri...
Indiferent de unde vii, ineditul începe chiar din clipa în care cobori din tren la Tulcea. Gara e, practic, în port, iar când cobori pe peron, acesta aproape se confundă cu faleza! Diversitatea mare de ambarcaţiuni, ce se remarcă prin forme şi culori, care mai de care mai interesante, Dunărea - care-şi face loc alene printre pontoane şi terasele amenajate pe apă, clădirea căpităniei portului, pescarii..., totul te cucereşte de la bun început. Te plimbi pe marginea apei, surprins de atmosfera atât de departe de stresul marilor oraşe, de liniştea aparte, de curăţenia locului.
Odată intrat în adâncul frumosului oraş, mirajul se rupe, însă numai parţial. Rămâne undeva, în subconştient, farmecul curgerii Râului... Dar, sunt sigur că şi dacă nu aş şti oraşul, ajungând de pe şosea direct în mijlocul Tulcei, tot aş bănui că undeva, în apropiere, e Dunărea noastră! Pe străzi se insinuează gândul apei, iar centrul oraşului pare primitor... Sunt şi flori multe aici, în parc, lângă Primărie... Trecem pe lângă o terasă, dar nu poţi să nu te opreşti o clipă să te răcoreşti. O bere şi gata. Mă rog… două! E aşa de cald... Uf! Abia aştept să mergem mâine la Sulina!
A doua zi ne îmbarcăm pe un vas - nici cel mai rapid, dar nici cel mai încet, către Sulina. Urmează să facem două ore şi un sfert până la destinaţie cu o ambarcaţiune destul de cochetă. Scaune confortabile, cu locuri şi afară, ca să simţi aerul tare al apei. Undeva, înăuntru, poţi să-ţi iei ceva de ronţăit, sucuri sau bere... După o oră, nu rezistăm tentaţiei, e prea cald. Între timp, vasul face câteva opriri: deja suntem în adâncul braţului Sulina, iar frumuseţile, care se dezvoltă mult mai spectaculos pe canalele ce se desprind rebel din curs, se întrezăresc. Rezemat pe bord, mă bucur de imaginea apei învolburate de elicele motorului şi, privind sălbăticia de pe maluri, mă întreb, zărind câte o casă răzleaţă: oare cum or trăi unii în pustietatea asta?
Oraşul-port Sulina ne întâmpină oarecum trist. Vezi câteva clădiri vechi, părăsite, dezafectate, care-ţi dau impresia de „Nu mai e ce-a fost o dată!”, după cum exclamă un pasager în vecinătate. Pe mal, prima impresie este cea desenată în povestirile sale de Jean Bart..., şi mergem la o mică pensiune care poartă chiar numele ofiţerului de marină care a scris aici, la Sulina. Camerele, micuţe, dar primitoare, cu nelipsitele plase de ţânţari la geamuri, cheamă la somn, dar nu e timp de aşa ceva: mergem la mare!
Drumul până la plajă nu e chiar scurt. Sunt câţiva kilometri, dar când ajungi, şi de la distanţă intuieşti imensitatea apei, îţi spui că a meritat. În drum, la câţiva zeci de metri de plajă vedem o mică pensiune... Dumnezeule, aici chiar eşti izolat dacă ai veni în vacanţă... Totuşi pare interesant şi provocator să stai in acest loc... Iată plaja! E o plajă mică, dar atât de drăguţă! Abundenţa de scoici, nisipul fin, apa caldă a mării, aparenţa de pustietate, lipsa agitaţiei, a aglomeraţiei, a magazinelor, restaurantelor, discotecilor, toate astea te farmecă. Sunt numai două terase micuţe, din care funcţionează doar una - şi aceea, aproape goală.
Prima baie în mare - o primă exaltare, senzaţie de pluteală, dublată, însă, de prudenţă, căci valurile nu sunt chiar mici. În plus, adâncimea creşte brusc la un moment dat, aşa că ne bălăcim mai mult la apă mică. O zi de plajă câştigată, până la urmă, cu tot cu soare, cu umbra terasei de după-amiază, cu liniştea cerului. Undeva, în depărtare, înfipt în mare, se vede farul de la Sulina.
Spre seară, vizităm oraşul, adică mergem de-a lungul falezei, dintr-un capăt în celălalt preţ de 10-15 minute. Ăsta e tot oraşul, şi îl străbatem aşa repede... E adevărat, mai sunt câteva străzi către uscat dar, în fond, Sulina e o limbă de pământ, iar tot ce poţi vedea aici e pe drumul lângă apă. Una peste alta, un oraş frumuşel... După o cină formată numai din peşte, odihna nopţii e binevenită.
Pentru că la cină am primit promisiunea că a doua zi vom merge chiar unde se varsă braţul Dunării în mare, la Far, m-am trezit cu gândul ăsta, nerăbdător să ajung în locul acela. După un mic dejun fugar şi rezolvarea unor probleme..., iată-ne pe micul vas cu motor, navigând spre mare. Deşi nu suntem pe vestitele canale, în care sălbăticia, frumuseţea explozivă a Deltei e la ea acasă, chiar şi aici, pe aceşti ultimi kilometri ai Dunării găseşti ceva din mirajul la care tânjim. La un moment dat trecem pe lângă vechiul far - o construcţie relativ mică, care ne dezamăgeşte întrucâtva. „Să-l vedeţi de aproape pe cel nou!”, suntem anunţaţi.
Limbile de pământ de pe cele două maluri se subţiază din ce în ce mai mult... Înţeleg că vărsarea nu se face brusc, totul e treptat. Pe malul stâng, deja limba de pământ nu mai există, sunt doar pietre aşezate de om, alcătuind un dig paralel cu încă bucata de pământ nesigură de pe partea dreaptă. Pe malul stâng, dincolo de pietre se vede deja marea, iar malul drept, încet-încet se transformă şi el în dig de pietre. Digurile desenează iluzia Dunării, căci practic suntem pe mare... Deodată, valurile Dunării se transformă în valuri mult mai ample, specifice imensităţii mării... Senzaţia este este atât de plină, de puternică, şi totodată fascinantă, însă fusesem avertizaţi asupra ei, aşa că nu putem decât să savurăm.
Digurile de piatră mai străbat o vreme marea, creând iluzia unui râu ce curge în interiorul mării. Treptat, digurile îşi pierd din consistenţă şi, pe alocuri valuri mici din mare intră în Dunăre, confundându-se cu ea. Marea Neagră cheamă Dunărea din ce în ce mai mult, iar aceasta i se dăruieşte într-o contopire - la început timidă, pe alocuri, pentru ca undeva, aproape, visul să capete o singură formă. Mai sunt câteva sute de metri până la Far, iar de aici până la capătul digurilor încă o sută de metri până în locul în care pietrele îşi opresc paralelismul pentru a se pierde în mare într-o deschidere simbolică, sugerând capătul..., sau poate un început?
Nu acostăm la Far. Mergem chiar în acel loc, unde digurile se deschid ca două porţi spre infinit, vreau să văd cum e acolo. „E cam periculos” suntem preveniţi când ajungem chiar în acel loc, şi simţim valurile tot mai larg, tot mai amplu, pentru micuţa noastră ambarcaţiune cu motor. Să nu ne tragă marea spre ea... ei bine, înapoi la Far!
Farul e aşezat pe o insuliţă aflată în calea digului de pietre de pe partea dreaptă. Scrutând insuliţa, imediat mă duc cu gândul la Robinson Crusoe... Este o mică plajă, există mult verde, păsări... Totul pare un colţ de rai. Întoarcem apoi privirea către Far şi îl privim cât este de impunător: aproximativ 60 m înălţime... Trebuie să mergem sus!
Zis şi făcut, cu toate că drumul până în vârf pe scări este epuizant - într-o zi în care, oricum e foarte cald. Sus... e superb! Rezistăm cu stoicism vântului nemilos şi profităm de soarele de pe cer pentru a ne bucura de peisaj. E... magnific! Suntem chiar în cel mai estic punct din România! Nu-mi vine să cred. Dăm roată peisajului, vedem undeva, în depărtare se întrezăreşte Sulina, şi căutăm cu privirea înfriguraţi Insula Şerpilor. Dar... ghinion. Deşi e soare, nu e îndeajuns de senin... Păcat! Totuşi, undeva foarte aproape de locul în care suntem, de vede o palmă de pământ... cam cât cea pe care se află Farul. Ne mirăm puţin. „Recent a ieşit la suprafaţă..., încă nu s-a format bine..., chiar şi nouă ne este interzis să mergem acolo!”, ni se explică. În depărtare, marea pare nemărginită, şi un sentiment de uşoară teamă ne cuprinde... Hai să coborâm, vântul s-a înteţit de-acum.
Coborâm şi ne îmbarcăm pentru întoarcere. E momentul când realizăm că totul e frumos, însă... doar când vizitezi, căci pare infernal să stai aici... unde aflu că nu este curent electric, apă curentă..., unde se stă câte o săptămână la post, în această izolare.
Înapoi la bază. Mergem şi luăm prânzul, mâncăm - în sfârşit! - şi altceva decât peşte. Aventura de la Far e încă prezentă în minte, şi la masă discutăm numai despre asta. Către seară, e un adevărat spectacol când se lasă întunericul în port... Bărcuţe mici, cu motor sau fără, trec încolo şi încoace, cu toate că vizibilitatea e din ce în ce mai mică... Aici dacă nu ai o barcă eşti pierdut, mă gândesc. Căci cu maşina ce să faci? Nu poţi ajunge nicăieri decât pe apă...
Încercarea de a rămâne seara, după opt, pe o terasă, la bere, mai mult de o jumătate de oră, e sortită eşecului. Ţânţarii sunt atât de mulţi! Din trei gesturi pe care le faci, două sunt pentru a te apăra de muşcături! Ne mutăm înăuntru, dar aici e prea cald... Aşa că tot mai bine e să ne retragem la camere şi să ne culcăm, căci mâine ne trezim în zori şi ne întoarcem la Tulcea cu cursa rapidă.
Drumul de întoarcere e chiar rapid, şi nici nu bag de seamă când intrăm deja în Tulcea. E drept că am şi aţipit un pic, de aceea poate că timpul a trecut aşa degrabă. Când călcăm pe uscat, parcă respirăm uşuraţi. Nu că ne-ar fi fost teamă, dar ne simţim într-un fel mai în siguranţă..., mai ales că undeva, în apropiere, se vede gara. La prânz vom pleca înapoi acasă, cu trenul...
Asta e! Tot ce-i frumos ţine puţin, nu-i aşa? Nu-i nimic, dragă Dunăre, lasă că data viitoare venim şi stăm mai mult! Tu să continui să curgi şi să încânţi ca până acum, să ne dai mireasma Apei noastre dragi!
Şi încă ceva: Nu uita să faci dragoste cu Marea!
Te iubim, Dunăre scumpă.
Trimis de Tudor-Cristian in 19.09.14 16:00:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SULINA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Tudor-Cristian); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dabator: Multumesc! Am pastrat intacte impresiile de atunci, am "conservat" acest review, scris la cald, fara sa stiu ca va exista amfostacolo... Si mai am!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Sulina mea — scris în 23.10.24 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 De ce iubim Sulina? — scris în 16.05.24 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Sulina - transport catre plaja nota 2 — scris în 26.08.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Sulina, cea mai romantica destinatie de vacanta din Romania — scris în 21.08.23 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Vacanta la Sulina — scris în 07.06.23 de marianaonesti din ONESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Vacanta frumoasa — scris în 31.05.23 de Muntomanul din SINGEORGIU DE MURES - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Sulina, orașul dintre ape — scris în 14.12.21 de monik-50 din BRAILA - RECOMANDĂ