GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Unul din așa zisele cârlige, adică unul dintre factorii determinanți de a alege o vizită în această țară insulară, a fost acest orfelinat de elefanți, denumit Pinnawala Orphanage Elephant Sri Lanka.
Ei bine aceasta a fost a doua excursie pe care am făcut-o în Sri Lanka. Am apelat la serviciile aceluiasi ghid! De data asta am plecat mai târziu de la hotel si anume la ora opt dimineața. Drumul până la orfelinat e la fel de lung, adică vreo 200 de kilometri, pe care i-am parcurs în patru ore și ceva. Enorm din punctul meu de vedere, dar traficul ăsta ne omoară. Am fugit din București de el și am dat aici în Sri Lanka, de unul și mai și.
Această excursie ne-a costat „numai” 200 de dolari. Un pic mai ieftin ca la Sigiriya, pentru că intrarea la acest orfelinat al elefanților era un pic mai ieftină și anume 18 dolari de persoană. Dar tot foarte scumpă a fost si această excursie, pentru o țară săracă și cu un venit mediu de doar 200 dolari pe lună pe cap de locuitor. Dar ce să facem, dacă am bătut drumul până aici ar fi păcat să nu vedem atracțiile zonei. Măcar o mică parte din ele.
Cel mai bine ar fi aici, pentru posesorii de carnet de motor, să închirieze un scuter și să viziteze pe îndelete această insulă. Trebuie doar mare atenție la trafic și la drumuri. Se spune ca Sri Lanka are o foarte dezvoltată rețea de drumuri, așa că probabil e foarte greu sa găsești direcția corectă. De asta există GPS, dacă nu o ia și el razna pe-aici!!! ; -)
A venit momentul să spun câte ceva și despre acest celebru orfelinat al elefanților. Religia atât cea hindusă, cât si cea budistă pune în prim plan atât oamenii, dar si animalele aflate în primejdie. Ei bine plecând de la aceste învățături religioase, ca să le zic așa, în anul 1975 s-a înființat acest orfelinat la Pinnawala. A fost aleasă această locație, deoarece era plină de vegetație luxuriantă, dar mai avea două avantaje, exista forță de muncă și deasemenea era un râu mare în apropiere, de care au mare nevoie elefanții.
Primii elefanți ajunși aici au fost găsiți în junglă. Ei au fost botezați Vijaya, Neela, Kadira, Mathlee și Kumari. Marea tragedie cu acești bebeluși rătăciți sau abandonați este că nu pot supraviețui în sălbăticie, pe cont propriu. Ei până la cinci ani sunt legați și sunt dependenți de mama lor. Singuri sunt victime sigure ale altor animale sălbatice.
Ei bine la acest centru există în momentul de față aproape 100 de baby elefanți. Aceștia sunt îngrijiți de medici veterinari devotați. După ce ajung la vârsta maturității sunt transferați într-o rezervație naturală și lăsați liberi în sălbăticie. Acest orfelinat din Sri Lanka a devenit celebru și pe plan local, dar și pe plan internațional.
De altfel când am ajuns aici am dat iar, de foarte mulți turiști. Ca o paranteză, cine vrea să ajute poate adopta un elefant. Primește ceva mici beneficii, dar gestul e neprețuit. La noi în țară am citit că Botezatu Cătălin a adoptat și el un pui de elefant, pentru care plătește aproximativ 2000 de dolari pe an, pentru îngrijire și hrană. Bravo lui, dacă este adevărat.
Noi am ajuns la acest orfelinat al elefanților puțin după ora 12. Am aflat că pentru atragerea turiștilor au ceva programe specifice la ore prestablite. De exemplu zilnic între orele 9,15-9,45 și între orele 13.15-13.45 are loc hrănirea celor mai mici elefanți cu biberonul. Un biberon din ăsta are aproximativ un litru și un pui de elefant consumă mai multe la o masă. Și turiștii pot hrani cu mâna lor și cu ajutorul unui îngrijitor, un pui de elefant. Pentru asta trebuie achiziționat un bilet special. Am fi vrut și noi să avem parte de această experiență, dar biletele pentru această activitate sunt în mod logic limitate.
Dar am avut noroc de altceva. Am hrănit un elefant adolescent, să-i zic așa. Într-un colț al parcului erau mai mulți îngrijitori cu multe fructe și un elefant. Orice turist care vroia putea hrăni elefantul. Bine, trebuia doar să cumpere un platou de fructe, de la îngrijitori. Evident și fata mea a dorit să nu rateze o asemenea experiență. Am achitat 250 de rupii pentru un platou de fructe cu pepeni, banane etc. Apoi i-a dat să mănânce elefantului. Superbă această imagine, această interacțiune între om și cel mai mare mamifer de pe pământ. Am fost entuziasmați atât noi adulții, cât și în mod special fata noastră. Această activitate de hrănire a elefanților adolescenți cu fructe are loc zilnic între orele 9.00-9.45 și 12.00-13.45.
Cum noi am ajuns un pic mai devreme primul lucru care l-am făcut a fost să admirăm un număr de 20-30 de elefanți ce se hârjoneau pe o pajiște. Eram despărțiți doar de un rând de bolovani imenși, dar și de un discret gard slab electrificat, pentru descurajarea oricărei tentative de evadare. Evident și aici am făcut o mulțime de poze, având în vedere că niciodată nu am văzut atâția elefanți la un loc și atât de aproape de noi.
Tot în cadrul acestui parc se poate opta și pentru o plimbare cu elefantul. Având în vedere că o mulțime de lume se opune acestei activități, pe drept sau nu, nu știu am decis să nu o facem. Mai ales că am avut deja această experiență, cu ceva ani în urmă, în Thailanda!
Ei bine ultima experiență, la acest unic parc, a fost la râu. Da, la râu. Urma îmbăierea elefanților, la râu. De două ori pe zi are loc acest ritual, între orele 10.00-12.00 și 14.00-16.00. Interesant este spectacolul oferit. Râul se află vis a vis de parc și trebuie travesată o stradă foarte circulată. Ei bine poliția (aici am făcut poza cu polițista) oprește efectiv toată circulația pentru a traversa o turmă de elefanți de minim 50 de exemplare. Tare, nu? Pe strada care duce la rău s-a creat o adevărată industrie. Sunt o mulțime de magazine cu tema principală elefanții, iar în capătul străzii cu vedere la râu sunt mai multe restaurante și chiar hoteluri.
Accesul pe această stradă nu este permis decât celor ce au bilet!!! Deci trebuie să ai bilet valabil, ca să ajungi la râu să vezi elefanții. Noi am ajuns la râu înaintea venirii pachidermelor și am prins loc la terasă chiar în față. Fiind ligniți de foame evident că am comandat și ceva de mâncare și am consumat și suc sau bere, da nu la litru ca alții! ; -)
La ora stabilită au apărut și elefanții! Au fost împărțiți în două grupuri, pe unii ca să-i spele, iar pe alții doar să-i ude cu furtunul. Majoritatea erau liberi, dar erau și câțiva cu lanțuri la picior, probabil erau un pic mai agresivi. Două ore a durat aceasta activitate. Pe cei care vroiau să-i spele îi culcau la pamânt și îi frecau de zor cu... pietre de rău. Mulți dintre ei se hârjoneau, iar pe unii i-a apucat chiar pofta de... sex.
Din comentariile de pe Tripadvisor, am văzut ca sunt anumiți turiști care consideră ca elefanții din acest orfelinat sunt triști. Mie sincer nu mi s-a părut, ba chiar din contră. Se jucau în apă, se stropeau ca niște copii. Evident că la gabaritul lor nu pot să fie ca niste maimuțe jucăușe. Și cum e mai bine , să-i lași să moară sau să încerci să-i îngrijești până la momentul maturității? Pentru mine este similar cu un orfelinat uman, unde nu e departe de a fi perfect, dar e singura variantă și șansă de supraviețuire pentru copiii fără părinți!!!
Nouă ne-a plăcut mult, această vizită la orfelinatul elefanților din Pinnawala și consider că eforturile acestor oameni de a-i salva și a-i învăța să supraviețuiască în sălbăticie sunt de apreciat. Iar faptul că din lucruri normale, precum hrănirea sau îmbăierea elefanților, fac un adevărat spectacol este de apreciat pentru că așa atrag fondurile necesare, susținerii unei asemenea activități.
Drumul până la hotel parcă a fost și mai lung la întoarcere. Am ajuns în jurul orei 18.00, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost „îmbăierea” în mare și apoi cina. Și noi ca niște mici elefanți!!! Urmează ceva absolut deosebit și anume, safari!
Trimis de robert in 15.09.17 08:15:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI. A mai fost în/la: China, Emirate, Hong Kong, India, Indonezia, Macao, Maldive, Thailanda
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog: https://www.youtube.com/watch?v=SYzDo3HI4w4
mulțumesc anticipat!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Salut... mi am ales ca destinatie de revelion.
. sri lanka... pot sa te deranjez pe pm pentru informatii? Daca esti din bucuresti sau imprejurimi dau o bere????
@mihai. panait: fireste! Sunt si din București! ????
@robert: Frumoasa excursia si in mod categoric nu putea fi ratata. Felicitari, votat cu mare drag.
FELICITĂRI pentru articol, destinație și fotografii!
Cui nu-i plac elefanții? De la Dumbo, Sergentul din Cartea Junglei, din filmul Tarzan... și așa mai departe, sunt prezentați ca niște ființe gigantice sufletiste, care sunt alături de personajele pozitive pe care le protejează și pe care le îndrăgești imediat.
Votat cu plăcere.
Călătorii plăcute!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@robert: Excelent totul! Povestea, voi, pozele
Cred că în poza 28 nu erau baby
@krisstinna: mersi frumos, pentru vorbele frumoase! Știi cum e la adolescenți, fierbe sângele în ei!
Frumoasă colecție de elefanți, par fericiți și binevoitori
Ce drăgălaș un bebe din ăsta de biberon de câteva tone…
Excentric, exotic dar și costisitor…
E într-adevăr, o industrie, interesante idei de surse de finanțare, uite, se pote, chiar și într-o țară săracă, nu?
Inițiativă lăudabilă… dacă au ajuns oamenii să străbată globul pământesc pentru asta…
Interesantă excursie…
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Ambuluwawa Biodiversity Complex & Templul Sacru al Dinetelui din Kandy — scris în 25.05.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Drumul dintre Ella și Gampola — scris în 19.05.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Drumeții și plantații de ceai în Ella — scris în 28.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Ella și obiectivele ce o înconjoară — scris în 14.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Parcul Național Udawalawe - prima experiență de safari — scris în 04.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Mirissa - plajă, fructe de mare și relaxare — scris în 22.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Explorând zona Galle — scris în 18.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ