GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fără cuvinte. Exact așa am rămas în urma vizitei la acest obiectiv turistic. Credeți-mă că la viața mea am vizitat o mulțime de site-uri arheologice și de muzee, care de care mai interesante, dar nimic nu m-a impresionat mai mult ca Sigiriya sau Stânca Leului, așa cum mai este denumită.
Dar să o iau cu începutul. Abia ce-am ajuns la hotel, că am și început să caut să bat palma cu o agenție sau cu un localnic pentru o excursie. Aveam fix nouă zile pline, din care patru vroiam să le dedic excursiilor și dacă stateam prea mult nu mai aveam timp să le facem.
Agenția hotelului am sărit-o din start, dat fiind experiențele avute anteriore, cu prețuri exorbitante. Așa că am ieșit pe plajă să văd ce găsesc. Întâi am bătut palma cu un tip mai răsărit, dar când să mă duc să plătesc aflu că deja schimbase prețul. Tot răul spre bine, pentru că beach boy-ul la care am făcut referire în alt articol, m-a avertizat că e un om rău. Mi-a recomandat și el un alt ghid, dar nu am bătut palma cu el. Nici nu-mi plăcea cum arată și mai era și scump. Până la urmă am constatat că toți sunt scumpi așa că n-am mai avut mult loc de întors.
Ultimul și cel cu care am bătut palma, l-am găsit la restaurantul Green Lobster despre care am scris anterior. Ei bine acesta s-a dovedit a fi cea mai bună alegere, fiind un tip școlit. Era student în Scoția la managementul afacerilor. L-am întrebat cum de își permite o facultate scumpă și mi-a spus că e bursier și facultatea plătește jumate, iar cealaltă jumatate e suportată de o fundație din Sri Lanka. Interesant. Iar pentru a-și putea plăti facturile curente el mai și lucrează în Scoția. Mai mult are și ceva colegi români, despre care avea cuvinte frumoase și care îi aduc acu toamna, ceva sticle de vin!!! ; -)
Ei bine pentru trei persoane ne-a cerut 240 USD. În banii ăștia aveam inclus ghidul (adică el), un șofer cu o mașină mărișoară de 10 locuri și biletele de intrare însoțite de un alt ghid!!!
Am bătut palma și ne-a spus că ne întâlnim a doua zi dimineața, atenție... la ora 4, da ați auzit bine, la recepție. L-am întrebat de ce așa de dimineață și mi-a spus ca să scăpăm de trafic!
Am vorbit la hotel să ne pregătească micul dejun la pachet și ne-am culcat devreme. Oricum în zona ecuatorului se înserează foarte devreme, pe la ora 19 și nu prea ai ce face seara.
Cu ochii cârpiți de somn la ora 4 dimineața am fost gata de plecare. Într-adevăr traficul pe-acolo e groaznic și aproximativ 200 de kilometri i-am parcurs în patru ore jumate. Am ajuns la baza muntelui, a stâncii mă rog, unde erau o mulțime de mașini cu turiști, care de care mai obosiți. Vă dați seama că veneau de pe la toate hotelurile, că altfel pe stradă nu vedeai picior de turist.
Acolo am servit rapid micul dejun, după care ne-a dat în primire altui ghid. Acesta era un tip din zonă, care pe parcursul celor două ore jumate cât a stat cu noi, ne-a spus că are 35 de ani, o soție și doi copii și de 17 ani face lucrul ăsta zilnic, de trei ori pe zi. Adică urcă diverse grupuri de turiști pe stâncă și le povestește despre istoria locului. Vă dați seama că vorbea atât engleza la perfecție, dar era și tobă de carte, pe acest domeniu firește. Nu știu cum nu se plictisește, pentru că vorbea cu pasiune și nu mecanic, adică nu ne recita vreo poezie. Ei bine, cu siguranță că și datorită acestui ghid am fost atât de impresionat de această stâncă.
Da să începem și traseul, că vă plictisesc de atâta vorbărie. Prima impresie a fost pozitivă. Era un loc aranjat, grădini îngrijite,superbe flori de lotus, se vedea că se ocupă cineva de toate astea. Am intrat la o toaletă să ne facem nevoile fiziologice și când am ieșit am crezut că sunt la camera ascunsă. Din difuzoare cânta o melodie, iar toată lumea înțepenise în poziție de drepți. Era ora nouă. Mă uitam ca la felul paișpe. Ce-aveți fraților? S-a oprit melodia și și-au revenit toți la viață. Ne-a informat ghidul că în fiecare dimineață la ora 9 cântă imnul și în semn de respect toți stau drepți. Nu știu dacă e o chestie patriotică sau mai degrabă e impusă de un conducător fanatic, totuși înclin să cred că a doua variantă e cea adevărată
Am mai mers de-am admirat florile, ce semănau cu nuferii de la noi și am ajuns la baza muntelui. Aici era casa de bilete. 30 USD de persoană costa intrarea să urci pe stâncă. Nu râdeți, că nu-i o simplă stâncă, ci e o fostă reședință regală acu vreo 1600 de ani în urmă. Apropo era unul ce vroia să-mi vândă excursii, care încerca să mă convingă să mă ducă la altă stâncă și nu la Sigiriya, că oricum e doar o stâncă. Bă ești prost, bă ești nebun vorba celebrilor Firicel și Celentano; -).
Ca să-l parafrazez pe maestrul Ștefan Iordache, Dumnezeu să-l ierte, mâna întinsă ce nu spune o poveste, nu primește pomană. Adaptat de mine - obiectivul turistic care nu are o poveste frumoasă în spate, nu e atât de atractiv.
Deci povestea! Date luate de pe wikipedia, dar și auzite de la ghid: „Sigiriya (Stânca Leului) a fost pentru o scurtă perioadă capitala Sri Lankăi medievale. Orașul este construit din piatră masivă și este împodobit în interior cu fresce ce ilustrează înfâțișarea fecioarelor, ce ar fi făcut parte, conform miturilor, din haremul împăratului. Sigiriya a fost inițial folosită ca refugiu de către călugării budiști din secolul al III-lea î. Hr., dovadă stau inscripțiile din peșteră. Regele Dhatusena (455 - 473) a avut doi urmași: Mogallana, fiul unei regine, și Kassapa, fiul unei consoarte de rang inferior. Când Mogallana a fost desemnat moștenitor al tronului, Kassapa s-a răsculat împotriva tatălui său, pe care l-a luat prizonier, după care și-a alungat fratele în India. Dhatusena a fost zidit de către Kassapa într-o încăpere și lăsat să moară. Temându-se de răzbunarea lui Mogallana, Kassapa a pus să se ridice, în doar șapte ani, o nouă reședință, castel și fortăreață, pe stânca Sigiriya. Noul rege a construit la baza stâncii un complex imens de grădini, bazine și fântani. În anul 491, Mogallana, în fruntea unei armate de mercenari tamili, a venit să-și revendice tronul.
Kassapa și-a părăsit citadela în fruntea armatei sale, călare pe un elefant și și-a întâmpinat inamicul în câmp deschis. Legenda spune că elefantul pe care era regele a schimbat brusc directia și soldații au crezut că trebuie să se retragă. Astfel regele a rămas singur și ca să nu fie capturat a ales să se sinucidă. Mogallana a redat Sigiriya călugărilor budiști, aceasta redevenind astfel un loc de meditație și de rugăciune. Stânca a fost abandonată în 1155 și a fost redescoperită de englezi în anul 1828”.
După cum spuneam, complexul fortificat include resturi ale unui palat ruinat, înconjurat de o rețea extinsă de fortificații, grădini vaste, iazuri, canale, alei și fântâni. Ei bine am ajuns și la baza cetății fortificate, ca să-i spun așa. Am trecut peste un pod, care pe vremuri era mobil, adica se ridica. Canalul de apă care înconjura cetatea, pe vremuri era plin de crocodili. De altfel acesta era primul obstacol pe care trebuia să-l depăsești, dacă veneai neinvitat la castel. Urmau zidurile cetății. După ce am trecut de ele am intrat în zona de piscini și grădini. Pentru că regele avea construite mai multe tipuri de grădini, dar și vreo patru piscine, construite în oglindă. Jumătatea din dreapta a fost dezgropată de arheologi, iar jumătatea din stânga este lăsată neatinsă pentru conservare.
Grădinile din Sigiriya se numără printre cele mai vechi grădini din lume. Acestea au un sistem hidraulic foarte complex, incredibil pentru acele vremuri, format din canale, lacuri, baraje, poduri, jgheaburi, fântâni, dar și pompe de suprafață și de adâncime. În sezonul ploios toate canalele și toate piscinele se umplu de apă. Toate astea au fost făcute de și pentru rege. Se pare că-i plăceau la nebunie damele și îi plăcea să le vadă la piscină!!! De altfel se spune că ar fi avut în jur de 500 de concubine. Cum s-or fi înțeles fetele între ele? E greu cu una, da cu 500!!!
Oricum incredibil ce a făcut acest rege! Și-a construit această cetate, folosindu-se de cadru natural de excepție. Adică a știut să folosească natura în favoarea sa. Acest conducător nu a fost deloc iubit de popor, dar ce a lăsat în urma sa este considerat de unii istorici, drept a opta minune a lumii.
Stânca are o înălțime de 200 de metri. Ca să urci până în vârf trebuie să urci 1440 de trepte destul de înguste și destul de abrubte. Scările au fost făcute din marmură. Dar de ce din marmură, având în vedere că este o zonă unde plouă foarte mult în anumite perioade ale anului și treptele devin foarte alunecoase? Ei bine explicația ghidului a fost că aceste scări reflectă noaptea, lumina acumulată ziua! Interesant, nu?
Sunt trei mari puncte de acces pe această stâncă. Fiecare punct de acces este cu o semnificație aparte, dată fie de natură, fie ajutată de mâna omului cu ceva ipsos si cărămizi. Ei bine sunt trei stânci, una reprezintă elefantul, alta și cea mai importantă și care a și dat numele stâncii reprezintă leul și a treia reprezintă cobra. Chiar seamănă foarte bine toate cele trei stânci, cu animalele despre care am făcut vorbire.
Prima de care am dat era intrarea elefantului. Ne-am pus pe urcat. Cum am spus urcarea e destul de anevoioasă, dar e bine că din loc în loc sunt anumite terase pentru odihnă. Cu toate că eram în extrasezon și era destul de dimineață erau o mulțime de turiști. Priveliștea de sus asupra grădinilor era superbă.
Zidul de vest al orașului Sigiriya a fost aproape în întregime acoperit de fresce, create în timpul domniei lui Kasyapa. Optzeci de fresce au supravietuit până astazi. Frescele ilustrează femeile nud și sunt considerate fie portretele nevestelor și concubinelor sau ale preotesei Kasyapa, care îndeplinesc ritualuri religioase. În ciuda identității necunoscute a femeilor descrise în fresce, aceste picturi antice antice celebrează frumusețea feminină și au o semnificație istorică incredibilă. Ei bine cele ce au supraviețuit și pe care le putem admira și astăzi sunt situate într-o zona ferită de razele soarelui, dar și de intemperiile vremii.
Un alt lucru foarte interesant văzut aici, a fost așa numitul zid oglindă. A fost atât de lustruită piatra, că îti poți face freza, uitându-te la ea. Vis a vis de acest zid oglindă erau firește o mulțime de picturi cu femei dezbrăcate, dar care nu au supraviețuit timpului, pentru că din zidul oglindă se reflectau razele solare și cu timpul s-au distrus.
Urcăm, urcăm și iar urcăm. La un moment dat, cam pe la jumătatea drumului ajungem la un platou mai mărișor. Ei bine aici este intrarea leului. Ea a fost proiectată sub forma unui leu de piatră uriaș, ale cărui picioare au supraviețuit până astăzi, dar părțile superioare ale corpului au fost distruse.
Facem un mic popas, pentru a prinde puteri pentru ultima porțiune. Aici dăm de o famile de macaci foarte jucăuși, dar și cu ochii după mâncare de la turiști. Au o așa mare capacitate de intuiție, dacă ai mâncare la tine, află imediat și nu te lasă până nu ți-o confiscă Nu e deloc recomandat să te opui, pentru că pot deveni agresive.
După o mică pauză luăm în piept muntele, pentru ultima repriză de urcat. Ajunși sus observăm un întins platou plat. Aici sus de tot și-a construit regele palatul. Acum nu mai sunt decât niște ruine, dar se poate constata cum era împărțit palatul. Aici se poate vedea dormitorul regal imens ca dimensiuni, o sala de recepții, dar și o piscină. Îi plăcea mult, se pare, să se îmbăieze. Întrebarea mea este cum reușea să țină apa curată? Sau poate îi plăcea cu mătasea broaștei. Nu știu, n-am lămurit acest aspect.
Evident ca ajunși sus ne-am tras sufletul și am admirat priveliștea în cele patru zări. Sus aici pe Stânca Leului te simți într-adevăr stapânul lumii. Această cetate nu a fost cucerită niciodată. Dacă nu ar fi coborât să se lupte, probabil că ar mai fi trăit mulți ani.
Am stat și am admirat priveliștea absolut deosebită, în toate cele patru zări, beneficiind și de-o zi superbă. Dacă ar fi plouat ar fi fost foarte periculoasă urcarea și nici n-am fi văzut mare lucru. Da am fost norocoși. De sus se poate admira în toata splendoare ei, grădina regelui, se vede și o mare statuie a lui Budha în depărtare. Iar pe un munte vecin se poate observa și un templu budhist.
Evident am făcut și o mulțime de poze, unele chiar de pe urmele celui ce a fost tronul regelui. M-am simțit și eu pentru o clipă, stăpânul lumii.
Ce-i frumos se termină repede. Ce mi-a plăcut la ghidul ăsta este faptul că nu ne-a zorit deloc. Ne-a lăsat să admirăm, atât cât am avut poftă. La coborâre am ajuns și în fosta sală de audiențe a regelui. Apoi după un colț a apărut și silueta șarpelui cobra, sub forma unei imense stânci. Cea de-a treia intrare! Aici am găsit și un îmblânzitor de șerpi. De când vroiam să văd acest spectacol oriental, pe viu. În schimbul a 250 de rupii a început să-i cânte dintr-un fluier, unei cobre regale. Cam leneșă de felul ei, a început agale să se ridice. Din punctul meu de vedere mi s-a parut că nu melodia o atrăgea de fapt, ci un fund de lemn pe care-l ținea îngrijitorul în mână și pe care-l mișca periodic. Oricum o experiență unică. N-am scăpat și m-am ales și cu un piton de gât. Nefiind la prima experiență de acest gen, nu am m-ai avut vreo reticență.
Am coborât la mașină. Ne-am luat la revedere de la acest ghid și în afară de tariful lui, i-am mai lăsat 1000 de rupii ca semn de apreciere. Ne-a plăcut mult de el!
Am vizitat multe obiective turistice la viața mea și nu credeam că mai există ceva să mă miște în așa mare măsură. Ei bine acest obiectiv turistic este absolut impresionant! Un sejur în această țară exotică este incomplet, fără o vizită la acest deosebit obiectiv turistic.
P. S. Recomand vizionarea videoclipului filmat în Sri Lanka și parțial la Sigiriya! Deasemenea vizionarea tuturor pozelor. Din nefericire în zona frescelor cu nuduri și în zona zidului oglindă, fotografiatul era interzis!
Trimis de robert in 11.09.17 10:16:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog: https://www.youtube.com/watch?v=6Uxc9eFcZyM
mulțumesc anticipat
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@robert: Tiiiii ce frumos, superbe pozele și foarte complexă și frumoasă relatarea Felicitări și mulțumim că datorită ție putem vedea și noi minunile lumii, că sincer nu stim dacă și când ajungem pe acele meleaguri (sincer nici nu este pe lista mea cu "must see")
N-am înțeles în poza P25 care ghid era? Era cel loco sau cel care a plecat cu voi de la hotel, că ți-au plăcut parcă amândoi
Încă odată felicitări și votat cu mare plăcere
P.S. ups constat că am scris prima un ecou
@robert: Super articol... si super excursie.
Sri Lanka este un loc despre care am învatat la scoală, mi-a trezit curiozitatea si m-am documentat mai departe intr-o perioada in care nu a existat internet nici programe tv.
Acum prin intermediul articolelor tale am mai invatat cate ceva despre Sri Lanka anului 2017.
Felicitări pt tot sejurul
@diana2015: Mulțumesc frumos Diana! Ma bucur că îți plac incursiunile mele prin lume! Prin povestirile mele incerc nu doar să vă capteze interesul, ci si să vă arăt că dacă îți dorești poti vedea lumea, cu toate minunatiile ei.
Ghidul din poze e cel de la Sigiriya! Cu celălalt o sa pun poză la articolul următor!
Toate bune si vacanțe frumoase unde îți dorești!
@AZE: Mă bucur tare mult că ti-a plăcut!
Lumea asta e atât de mare si atât de diversă, că nu ne ajunge o viață să o cunoaștem!
Cu toate că mi-am făcut prieteni prin multe locuri deosebite încă mă încăpățânez să vizitez de fiecare dată locuri noi!
Sri Lanka m-a fascinat!
Multumesc frumos pentru aprecieri! Tu ai iesit din Europa asa ca-ti doresc sa o mai faci si alte dăți!
@robert: Un adevarat spectacol om-natura. O excursie pe care nu trebuia sa o ratezi intradevar iar povestea este una deosebita. Cat despre urcatul scarilor... nu stiu daca as fi reusit, poate ca m-as fi multumit sa ma uit de jos. Felicitari, votat cu mare placere.
Iar in ceea ce priveste
”Ca să-l parafrazez pe maestrul Ștefan Iordache, Dumnezeu să-l ierte, mâna întinsă ce nu spune o poveste, nu primește pomană
eu stiam ca e vorba de Gheorghe Dinica, am dreptate? ????
@mishu: ai foarte mare dreptate! I-am încurcat un pic...... mai mult! Vârsta ce sa-i faci?
Referitor la Sigiriya nu cred ca am reusit sa transmit in cuvinte, ceea ce am vazut si simțit acolo.
În altă ordine de idei, asa ambițioasă cum te știu, sigur te-ai fi descurcat si ai fi urcat până sus!
Multumesc frumos pentru aprecieri!
Buna Robert,
Ajung si eu peste putin timp, ai un contact al ghidului?
Multumesc.
@vidruben: salutare! Ghidul e student în Scotia și nu lucrează decât vara, așa că nu i-am cerut datele de contact!
Sejur plăcut!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Ambuluwawa Biodiversity Complex & Templul Sacru al Dinetelui din Kandy — scris în 25.05.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Drumul dintre Ella și Gampola — scris în 19.05.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Drumeții și plantații de ceai în Ella — scris în 28.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Ella și obiectivele ce o înconjoară — scris în 14.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Parcul Național Udawalawe - prima experiență de safari — scris în 04.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Mirissa - plajă, fructe de mare și relaxare — scris în 22.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Explorând zona Galle — scris în 18.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ