Cu telegondola, telecabina şi nepoţii la cota 2000

TIPĂREȘTE

Era a doua serie de vacanţă a nepoţilor cu noi la Sinaia şi dacă în prima, zilele au trecut mai mult în pădure la smeuriş, de data asta am hotarât să facem puţin turism. Voiam să mergem cu telegondola la cota 1400 şi mai departe la 2000 m la Vârful cu dor. Nepoţii mei au mai fost cu părinţii lor la cota 2000 la ski dar cu telegondola n-au mers nici ei, nici noi

Amintiri, amintiri

Eheei! S-au dus vremurile cand urcam fluierand pană la Vârful cu Dor, cântând până la Babele, gâfâind până la Omul şi coborand în fugă pe Valea Cerbului să prindem trenul de şase din Buşteni, bineînţeles toate în aceeaşi zi. La cota 1400 şi Vârful cu Dor am fost de multe ori ca început de drumeţie cu piciorul în Bucegi. Pe vremea aceea munţii erau străbătuţi de un număr relativ redus de turişti şi de multe ori nu întâlneam ţipenie de om pe câte un traseu nemarcat dar ar fi putut un urs să ne întâlnească pe noi. Ce inconştienţă! Ca şi cugetare: la tinereţe n-ai instinct de conservare. Acesta vine mai târziu dar să vă spun pe bune: 'geaba! Gata cu amintirile, promit să fiu la subiect şi sobră.

Cum am ajuns la telegondolă. Am luat autobuzul T2. Pentru noi a fost comod pentru că peste drum de blocul în care locuim, după ce am traversat pasarela suspendată peste DN1 am ajuns în staţia de autobuz de la halta CFR. După modernizarea întregului oras, staţiile de autobuz au altă faţă. Sunt acoperite, au bănci şi în cele centrale găseşti chioşcuri de ziare. Traseul curselor de transport public şi orarul sunt afişate la fiecare. Sinaia are trei linii de transport public, toate pornind din cartierul Platou Izvor, situat cam înafara oraşului şi dominat de hotelul Mara care se vede la înălţime de la mare depărtare de oraş. T1 circulă din Izvor până în centru, T2 din acelaş punct până la telegondolă şi T3 spre Cumpătul unde se află casa lui G. Enescu, vila Luminiş. Unele linii sunt deservite de microbuze cu 14 locuri pe scaune dar T2 pentru telegondolă este dotat cu autobuze elegante de mare capacitate. Graficul arată curse din oră în oră şi maşinile vin cu o precizie aproape nemţească adică cu o întârziere de maximum zece minute. Până la parcul D. Ghika din centru, traseul este comun cu al celorlalte linii, apoi T2 urcă pe Furnica, trece prin faţa mănăstirii Sinaia, a intrării la Peleş dinspre Economat, urcă şi mai urcă printre vile interbelice sau mai noi şi de la Taverna Sârbului o coteşte la dreapta şi la vreo 150-200 m ajunge în parcarea telegondolei. Aici deşi era zi de lucru erau parcate vreo 20 de maşini iar la casa de bilete era coadă.

Tarife. Am primit un duş rece când am citit preţurile:

- adulţi dus-întors până la cota 1400, 34 lei/ pers. şi copii 25 lei

- dacă voiam drumul întreg cu gondola de la Sinaia la cota 2000, dus-întors costa pentru adulţi 55 lei/ pers. iar pentru copii câte 40 lei.

Dintr-un foc 2 milioane lei vechi. În faţa mea un domn a întrebat:

- ce se întâmplă dacă sus bate vântul şi telegondola nu poate urca la 2000?

- luaţi telecabina de la 1400 care merge şi pe vânt moderat

- şi dacă plătim până sus şi nu merge telegondola, ne daţi banii înapoi?

- nu.

- dar nu putem utiliza biletele acestea ca să mergem mai departe cu telecabina?

- nu (mi-am dat seama că sunt două societăţi diferite care administrează transportul pe cablu)

Cum ziua părea vântoasă chiar din Sinaia, am făcut următoarea combinaţie: din Sinaia pâna la cota 1400 cu telegondola iar de la 1400 la 2000 cu telecabina.

- cu telecabina de la 1400 la 2000 dus-întors pentru adulţi am plătit 25 lei/ pers. pentru copii câte 18 lei. Una peste alta drumul dus-întors ne-a costat în patru, adică doi copii şi doi adulţi tot cca. 200 lei (scump doamnă, scump!) dar n-am riscat să pierdem bani şi cu ocazia asta am putut face diferenţa de clasă dintre cele două mijloace de urcare pe munte.

Este bne de ştiut că telegondola funcţionează vara între orele 9 şi 19 de luni până duminică. Numai marţea programul începe la 12, primele ore ale dimineţii fiind rezervate reviziei. Sistemul de acces a fost furnizat de firma Axess - unul din cei mai mari producatori europeni de sisteme de ticketing. Primul tronson al telegondolei a fost pus în funcţiune în 2007 şi a fost executat de firma austriacă Doppelmayr, lider mondial în domeniu, aceeaşi firmă care a construit telecabina de la cetatea Devei şi telegondola de la Mamaia. Sunt 34 de gondole, fiecare cu capacitate de 8 persoane care rulează continuu în ambele sensuri. Capacitatea maximă de transport este de 1700 persoane/ oră. Distanţa parcursă este de 1400 m cu o diferenţă de nivel de 442 m. Timpul de urcare/ coborâre este de 5 minute aşa că nici nu ai timp să te dezmeticeşti şi ai ajuns. Cât despre spectaculozitate, peisaj... nu prea, pădure şi iar pădure, Sinaia în vale şi intersectarea telegondolei cu drumul de maşină spre cota 1400 v. aici youtu.be/iIFRFv-QsrY La urcare în cupeu şi la coborâre, viteza este încetinită si e timp suficient pentru acces. Al doilea tronson al telegondolei Cota 1400- 2000, a fost dat în exploatare în febr. 2016 şi a costat 9 mil eu. Este instalaţia cu cel mai abrupt traseu din România, construită cu un unghi de 45 grade şi ajungând la o înălţime maximă de 120 m de la sol.

Ajunşi la cota 1400 am fost izbită de impresia de iarmaroc care nu era acum 4-5 ani. Clădiri aruncate cu furca, tonete cu porumb copt, o basculantă cu materiale de construcţie, oameni în costume de baie tolăniţi pe pleduri luate din hotel sau aduse de acasă, bere, mici sfârâind, ce să vă mai povestesc, doar stiţi. Despre hotelul cota 1400 s-a scris mult pe AFA din punct de vedere turistic. Ca istoric, clădirea de la cota 1400 construită pe baza proiectelor arhitecţilor Cherembach şi Teodorescu a fost dată în folosinţă ca sanatoriu în 1939. Organizarea de şantier a fost dificilă din cauză că a necesitat generator de curent electric, bazine de apă şi transportarea materialelor de construcţii cu care trase de boi pe ruta Sinaia - Poiana Stânii Regale - schitul Sf. Ana, pe drum de pământ. După 1947 sanatoriul şi-a schimbat destinaţia transformându-se prin modificări de interioare în hotel Alpin. Aici erau cazaţi turiştii străini şi românii din nomenclatură sau secu. Ceea ce probabil mulţi nu ştiu este că după ce a fost scos la vânzare, prin anii 2000 a fost cumpărat de un interlop Gigi Kent care a instalat microfoane în apartamente şi camere video în salile de restaurant. Pe baza înregistrărilor şantaja politicieni şi oameni de afaceri arhicunoscuţi. Pe numele lui adevărat Vasile Gheorghe, în timpul lui Ceauşescu a fost gestionar la magazinele Favorit şi Orizont din Bucureşti. A fost prins cu carne nedeclarată şi condamnat la moarte. Revoluţia l-a prins în închisoare. A plecat în Germania unde a făcut bani şi a stat până a fost scos de sub urmărire penală, după care, intrând în societatea bancherilor şi a oamenilor de afaceri a pus umărul la falimentarea Credit Bank. A cumpărat hotelul ALPIN şi cu acte false, - ca rudă a unor proprietari decedaţi şi fără urmaşi - sute de hectare de teren în Sinaia. A murit în 2002 la 51 de ani de congestie cerebrală, ducând cu el zeci de procese neterminate pentru şantaj, mită, evaziune, înşelăciune. După moartea lui hotelul Alpin a ajuns ruină. Mi s-a spus că în el se adăposteau turme de oi, până ce a fost cumpărat, răscumpărat iar cumpărat, falimentat, revigorat, făţuit şi redat circuitului turistic. În privinţa telecabinei, veche de 40 de ani, dotată cu două cabine, - câte una pe sens - este aşa cum o ştiţi: neîncăpătoare şi cu geamuri nespălate, astfel că fotografiile care n-au ieşit cu umbre aveau în schimb dâre de murdărie. Mai artistic decât pozele mele este clipul de pe youtube v. aici. youtube. N-am găsit pe niciun sait istoricul telecabinei ci numai două plăcuţe în sala de aşteptare. Pe una scrie Construttice Certti e Tanfoni Milano iar pe alta: Teleferic Sinaia - Vârful cu Dor, oct. 1976, Construcţii şi Montaj TCMM. Trebuie să recunosc că m-a cuprins un sentiment de mândrie. Luând telecabina de la jumătatea traseului nu am aşteptat la coadă cum se stă cu orele în Sinaia. Peste jumătate din spaţiul telecabinei a fost ocupat de câteva biciclete cu care împătimiţii de acest sport urcau pe munte. M-am înghesuit cu copiii într-un colţ fiind protejaţi de soţ care se aşezase în spatele nostru. Lungimea traseului telecabinei în acest tronson este de aproape 2000 m cu o diferenţă de nivel de 1600 m. Cabina are capacitate de 40 persoane dar dacă mai intră şi trei-patru biciclete, turiştii stau ca sardelele. Traseul se parcurge în 15 minute cu o capacitate de transport de 230 pers/h. Telecabina nu funcţionează la un vânt mai puternic de 70-80 km/h în timp ce telegondola care este uşoară se opreşte la sub 60 km/h. În sala de aşteptare sunt afişate orele de plecare.

Ajungând la cota 2000 soţul a rămas la o cafea în sala de la coborâre din telegondolă iar eu cu copiii am urcat spre Vârful cu Dor. Am adulmecat adevăratul aer al înălţimilor şi am simţuit şfichiuiala vântului, senzaţii care îmi erau cunoscute cu zeci şi zeci de ani în urmă. Săracii copii ar fi urcat sus pe Vârful cu Dor dar cum să-i las singuri? M-am mulţumit să privesc linia munţilor din depărtare, câteva construcţii răzleţe dar după atâţi zeci de ani nu mai ştiam numele fiecărei coame. Am coborât mica pantă spre telecabină şi pentru că eram înfriguraţi eu am băut o cafea iar copiilor le-am dat câte o ciocolată caldă cu frişcă. După o oră eram în T2, în autobuzul care ne ducea acasă şi unde Mama Michi le dădea papa bun.

---

VIZUALIZĂRI: 21018 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI