Gura de rai din Bucegi

TIPĂREȘTE

„Fiecare loc de pe pamant are povestea lui dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca s-o auzi si trebuie un gram de iubire ca s-o intelegi” N. Iorga

De cate ori vin la Sinaia purced la indeplinirea unui ritual. Dimineata cu ceasca de cafea intr-o mana si binoclul in alta, scrutez din privire de la fereastra din bucatarie, muntii Bucegi. Conturati precis in lumina unei dimineti senine de vara, involburati de norii albi de vata spanzurati prin prapastii, ascunsi de negura cenusie, ei ofera ochilor cu care-i scotocesc mereu alte si alte imagini. Binoclul, prieten drag, il am de la tatal meu care l-a purtat acum 70 de ani in timpul celui de al doilea razboi mondial. El mi-a adus in aproapele ochilor silueta cate unui turist solitar pasind pe o poteca de munte sau a unui grup de copii urcand spre chianturi dupa floarea reginei, el face ca telecabina sau Cota 1400 sa-mi para aproape, la o intindere de mana. Este o atractie de neexplicat ca revin mereu in aceleasi locuri, ca retraiesc bucuria excursiilor pe care le-am facut pe munte, acum cand Fagarasii i-asi mai putea vedea doar de pe transfagarasan prin geamul ridicat al masinii, Piatra Craiului doar de pe veranda unei pensiuni din Magura Branului sau Zarnesti iar Retezatul din diapozitivele decolorate pe care le mai pastrez intr-un sertar prafuit nedeschis de ani de zile. De fiecare data cand privesc muntii sunt cuprinsa de o imensa liniste, o impacare cu mine si cu tot universul. Sa-mi fie numai mie proprie aceasta stare sau potentialul energetic ridicat al Bucegilor, constatat si masurat, sa aiba influenta si asupra altor oameni? Cu siguranta ca da, cu conditia sa-i iubesti, asa cum pentru a ti se realiza o rugaciune conditia e sa crezi.

Acum doi ani am mai urcat odata pe platou la Babele. Cu cabina, din Busteni. Pe vremuri urcam in cateva ore pe Jepii Mari sau Mici dar de data asta am multumit “partidului si conducatorului iubit” (ptiu!, ptiu!) ca in 1978 s-a dat in folosinta acest mijloc de ascensiune lung de peste patru kilometri si care acopera o diferenta de nivel de 1200m. In cincisprezece minute am fost sus dar a lipsit emotia si satisfactia urcusului, respiratia suieratoare dar... bine si asa. Mai departe am luat o alta cabina si am ajuns la Pestera Ialomitei. Sar de la subiect:ati baut vreodata nechezol? Asa a fost ascensiunea mea in Bucegi, ca nechezolul fata de cafeaua naturala. Totusi, odata ajunsi, am ridicat ochii spre creste si se facea ca auzeam aidoma ca pe vremuri (zeci, sute de ani in urma), urletul lupilor pe Cocora. Noi tremuram de frig in cabana Piatra Arsa care era neincalzita; incercam sa dormim pe un prici tare inveliti cu o patura soldateasca subtire si ne era frica. Altadata porniram dis-de-dimineata sa coboram din Bucegi de la Padina spre Moeciu Bran trecand prin Saua Strunga. Acolo sus in timp ce admiram privelistea dinspre Transilvania pana spre Olt departe, am trait si eu ca si ceilalti din grup o senzatie ciudata de bine, de revigorare, de reincarcare cu energie, de gratie. Ne-am explicat atunci si continui sa sustin asta si acum ca era decompensarea dupa urcus, faptul ca incepeam sa coboram si nu ne va mai fi greu dar ce am aflat si citit ulterior par sa fie posibile si alte explicatii.

“In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc. Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant. (localizat pe o panta spre coborarea catre Bran)

Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de "Gura de Rai" exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute”. (sursa click aici)

Asa e, acesta este un loc in care organismul nu oboseste, pot depune marturie dar la baza ar putea fi si alte cauze. Printre explicatii este si aceea a unei anomalii magnetice a scoartei pamantului. S-au facut masuratori ale campului magnetic, s-a masurat nivelul radiatiilor dar nu s-a gasit explicatia acestor abateri de la normalul zonelor invecinate. Pe de alta parte, Strabon, un geograf grec care a trait in sec. I Hr, a identificat muntele sfant Kogaion in care, intr-o pestera locuia Zalmoxes. Dupa descrierea lui Strabon este vorba de muntii Bucegi, geograful dand unele amanunte topometrice. Memoria colectiva a ciobanilor din acesti munti pomeneste de un Dumnezeu pagan care traia in pesteri si care era datator de viata si de moarte. Acesta bea apa dintr-un izvor al nemuririi situat mai jos de pestera in care traia. Probele fizico- chimice ale unui parau aflat in apropiere arata o incarcatura zero de bacterii, explicandu-se ca apa provine dintr-un lac subteran foarte pur. Exista si alte legende vehiculate la Congresele de Dacologie, cum ca triunghiul de aur al dacilor ar fi format de Varful Omu, Retezat si iCeahlau, unde ar fi existat sanctuare dacice.

Unele marturii asupra importantei locului sunt reprezentate de tablitele de aur (?) de la Sinaia gasite in albia paraului Peles cand s-a construit castelul. Ele ar fi avut gravata istoria dacilor de pana la Decebal dar din pacate au fost topite. Copiile lor de plumb se gasesc in muzeul de Arheologie din Bucuresti si descifrarea lor ar putea elucida aspecte necunoscute din istoria geto-dacilor cat si poate ar aduce lumina in legendele sau adevarurile despre muntii Bucegi.

Ma uit pe fereastra si privesc muntii innegurati care poarta in ei atatea taine. Maine dimineata cu ceasca de cafea intr-o mana si binoclul in alta voi incerca sa descifrez cararea pe care va urca un turist solitar.

---

VIZUALIZĂRI: 16146 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI