Segovia - aromă iberică la început de iarnă

TIPĂREȘTE

Cum aveam la dispoziţie cam 10 ore libere în cea de a doua zi a şederii în Castiliia şi Leon, am purces de îndată la identificarea unor puncte de interes în jurul capitalei comunităţii.

Am ales zona de sud a acesteia întrucât am avut o atracţie – dacă îmi este permis a o numi astfel – către Segovia. Cred că denumirea localităţii mi-a transmis o rezonanţă nobilă, astfel încât în momentul în care am încercat să aflu mai multe detalii, pur şi simplu am fost încântat de alegerea făcută.

Aprofundând zona, am mai pus pe itinerariul călătoriei încă 2 obiective – Aviva şi San Ildenfonso – dar am fost nevoit şi să elimin, cu greutate şi cu speranţa că le voi vizita, altele.

Am plecat în jurul orei 9 din Valladolid cu toate că dacă eram singur aş fi fost mai matinal şi am avut parte de o vreme mai bună decât ne lăsau să sperăm previziunile meteorologice de ieri. Totuşi, temperaturile erau foarte reci atât comparativ cu media anuală locală a mijlocului lui noiembrie cât şi cu cele lăsate acasă.

Pe un soare cu dinţi înălţat pe cerul azuriu şi cu Sierra de Guadarrama cernit în straiele imaculate ale timpuriei ninsori, călcăm pedala micului Fiat pe şoseaua perfectă care se unduieşte pe lângă mici ferme şi localităţi mărunte spre Segovia, cea existentă încă de pe vremea romanilor. A căror artă constructivă s-a întipărit în memoria şi fotografiile contemporanilor datorită apeductului ridicat aici, cel despre care se spune că ar fi cel mai bine conservat dintre toate câte au fost înfăptuite.

Dar cum te apropii de oraş, încă de la distanţă de câţiva kilometri buni, nu uimitoarea lucrare îţi fixează privirile ci alta, poate la fel e impozantă. Şi anume catedrala. Cocoţată pe un deal, profilându-şi formele în faţa muntelui, reprezintă exact ceea ce mi-a plăsmuit imaginaţia de-a lungul timpului pentru un vechi şi autentic cadru natural spaniol.

Iar cerul care devenise rapid plumburiu odată cu apropierea de Segovia, estompând razele vesele ale soarelui dimineţii, oferă exact luminozitatea necesară pentru ca tabloul pe care natura ni-l dezveleşte mândră în faţa ochilor să poată fi catalogat drept o capodoperă.

Intraţi în oraş, lăsăm maşina într-o parcare subterană şi pornim spre catedrală pe nişte străduţe în pantă şi cam pustii care ne duc în Plaza Mayor. Nu avem cum o admira în toată frumuseţea ei arhitectonică din cauza pieţei săptămânale organizate aici, motiv pentru care edificiile care o înconjoară le vedem printre tarabele cu legume şi fructe sau printre corturile celor care scot la vânzare încălţăminte şi îmbrăcăminte second hand. Totuşi, ne lamentăm cu gândul că am ajuns aici într-o zi specială pentru localnici.

Într-unul din cele patru colţuri ale pieţei – mai precis în cel aflat în dreapta primăriei – se ridică impunătoare clădire admirată de la distanţă. Aflat la baza ei, Catedrala Santa Maria te impresionează. Aflat înăuntrul ei te copleşeşte.

E impunătoare prin dimensiuni, e splendidă prin decoraţiuni şi e uimitoare prin senzaţia de linişte, pace interioară şi calm pe care o degajă. Este „Dama de los Catedrales”, aşa cum i s-a dus vestea.

Unul din colegii mei a mărturisit că e cea mai frumoasă catedrală în care a intrat. Accesul pentru care se achită 3 euro se face zilnic între orele 9.30 – 18.30 în perioada noiembrie – martie şi între orele 9.00 – 21.30 în perioada aprilie – octombrie.

Nu intru în detaliile ce pot fi citite în alte locuri, vreau doar să aduc un omagiu celor care au ridicat începând cu anul 1523 această construcţie, considerată a fi ultima catedrală în stil gotic ridicată în Spania.

Te mişti cu paşi uşori parcă spre a nu tulbura liniştea ce împresoară tot acest imens spaţiu, intri în capelele aflate în semiîntuneric care se umplu cu lumină odată ce ai intrat, senzorii de mişcare dând semnalul inundării cu lumină pentru a fi vizibile capodoperele viu colorate din interior.

Zăboveşti pierdut cu privirea spre înaltele tavane sau printre coloanele lungilor coridoare şi simţi cum eşti transportat pe alte meleaguri parcă. Simţi cum te goleşti de răutate şi te umpli de un sentiment dătător de speranţă şi de bucurie deopotrivă.

În capele în care sunt rânduite straiele preoţeşti sau ale dregătorilor importanţi ale vremurilor demult apuse te întorci în timp. Şi, spre surprinderea mea, nu m-am gândit deloc la teroarea Inchiziţiei, că tot mă aflam în Spania...

Sunt expuse cărţi extrem de vechi iar la subsol, într-o încăpere special amenajată, sunt expuse tablouri iar undeva la etaj o colecţie de tapiserii, lucrări artizanale de o valoare şi splendoare inestimabile realizate în atelierele regale. Deşi fotografiatul este interzis, nu ai cum pleca de aici fără a fura măcar un cadru întru amintirea viitoare.

Nu lipseşte nici colecţia de chei vechi ale uşilor catedralei şi ale celorlate căi de acces în lăcaş.

Îndreptându-ne spre ieşire, nu reuşim a deschide uşa până nu mai ridicăm capul şi rotim privirile în dorinţa de a nu rămâne vreun ungher neobservat, explorat şi admirat.

Odată ieşiţi în piaţa centrală a oraşului ne trezim din starea de solemnitate. Cohortele de turişti au ajuns iar larma lor contrastează evident cu liniştea din catedrală. Suntem surprinşi de această transformare a zonei, de vocile şi strigătele în diverse limbi, de traficul pietonal intens şi zarva din jur.

Având chipul, în momentul sosirii noastre, aidoma unei persoane adormite în clipa în care apasă butonul ceasului deşteptător pentru a opri zbârnâitul intens şi detestabil al soneriei acum, odată reveniţi în piaţă, regăsim Segovia parcă după ce şi-a dat cu apă rece pe faţă şi a băut cafeaua. Plină de viaţă, gălăgioasă cu braţele larg deschise pentru a-şi primi musafirii.

Iar turiştii mişună. Pe străduţele în pantă ce coboară de la catedrala spre apeduct, în micile magazine de suveniruri sau cele ce vând produse alimentare tradiţionale, prin pieţele mici sau în patiseriile care îmbie cu mirosul deliciilor proaspăt scoase din cuptoare.

Ne alăturăm mulţimii şi coborâm spre Plaza Azoguejo, cealaltă bornă turistică importantă a Segoviei, locul unde se ridică chipeşul apeduct. Lăsăm pe stânga Plaza Corpus, de o frumuseţe mişcătoare pentru mine prin nuanţa gălbui stors (ăsta e termenul ce mi-a venit a-l scrie) şi roşietică a faţadelor clădirilor din jur, prin dispunerea treptelor de piatră şi a statuii din mijloc. Autentică, dacă aş vedea-o între alte 100 de piaţete din lume aş indica-o fără tăgadă ca reprezentând Spania.

Ne încetinim mişcarea prin dreptul vitrinei La Chiquilla, acolo unde sunt expuse provocator deliciile mezelariilor localnici. Nu doar că încetinim, ba chiar facem o pauză de degustare, atraşi de cârnaţii atârnaţi, de jamboanele suspendate sau rudele de salam care de care mai îmbietoare.

După privirile aruncate oraşului vechi din Mirador de Canallja, ajungem la de-a dreptulul impozanta şi antica construcţie de aproximativ 818 metri ce permitea alimentarea cu apă a zonei. Înalt de 29 metri, construit din vreo câteva mii de stâlpi – unii spun 25.000 dar nu comentez -, cu 170 de arcuri apeductul reprezintă atracţia principală şi marca înregistrată a turismului în Segovia. De remarcat este faptul că blocurile de piatră ce alcătuiesc edificiul nu au niciun element de legătură între ele.

Dacă vreţi să admiraţi frumuseţea şi măreţia acestui monument, urcaţi pe scări la Mirador del postigo şi de aici se vede întreg apeductul!

Îl admirăm şi noi apoi mergem spre parcare pentru al doilea punct al itinerariului de azi, San Ildefonso, acolo unde dorim a vizita Palacio Real de La Granja aflat la 13 kilometri de Segovia.

Aşezat la poalele Munţilor Guadarrama, în mijlocul unei păduri şi într-un cadru natural de poveste, palatul regal ne aşteaptă în straie naturale de iarnă. A nins noaptea trecută iar decorul este splendid de-a dreptul. Sau poate această splendoare se datorează şi faptului că a găsi acum şi aici zăpadă ne surprinde.

Achităm 9 euro de persoană şi intrăm să vizităm palatul construit de regele Felipe al V-lea în dorinţa de a aduce aici un colţ din Paris. De altfel, este cunoscut drept “Micul Versailles” iar în interior ai posibilitatea să treci prin mai multe galerii, camere, săli şi muzeul covoarelor, fără posibilitatea de a poza. Şi, totuşi, am făcut chiar dacă eram urmăriţi de angajaţi... Ne asiguram noi unul altuia spatele şi declanşam aparatul...

La fel şi în Capela Regală, încăperea mea preferată din acest palat.

Nu prea aminteşte interiorul de mult mai cunoscutul palat din apropierea Parisului, însă am citit că fântânile şi magia jocurilor de apă sunt de-a dreptul nemaipomenite pe perioada verii.

Inspirate din mitologia greacă, cele 26 de fântâni atrag sumedenii de turişti în perioadele calde ale anului. Se spune că vara vin aici mai mulţi decât în Segovia.

Să vă spun drept, am simţit o oarecare dezamăgire că am ajuns aici în noiembrie, însă şi în această perioadă a anului am avut de ce să ne bucurăm.

Chiar cu riscul de a mă repeta, cadrul natural în care este poziţionat palatul mi-a oferit prilejul de a admira unele peisaje de-a dreptul de vis, aici realizând şi fotografia mea preferată din acest sejur spaniol de doar două zile.

Iar grădinile, prin ruginiul frunzelor, prin perfecta aliniere a copacilor, prin gardurile vii perfect rânduite şi tunse şi prin florile roşii ce scot capul de sub mantia, subţire totuşi, a zăpezii te aşează parcă într-un decor idilic.

Pe care-l părăsim într-o furtună de zăpadă ce nu permitea o vizibilitate mai mare de câţiva zeci de metri.

Fiind o oră destul de înaintată faţă de aprecierile noastre iniţiale ne vedem nevoiţi a renunţa la vizitarea Avilei, mai ales că era necesar a fi prezenţi la program la ora 17.30. Cu o supărare evidentă pe chip – şi nu numai – ne întoarcem la Valladolid pe ninsoare, urmată de o ploaie torenţială pentru a avea parte la finalul traseului de o vreme calmă.

Consider că cele trei obiective programate de acasă – Segovia, San Ildefonso şi Avila – pot fi acoperite într-o zi de vară cu plecare din Valladolid sau Madrid. La care se poate adauga – că e în zonă – şi Madrigal de las Altas Torres, locul în care s-a născut Isabela de Castilia, cea mai cunoscută regină a Spaniei.

Vă sfătuiesc să nu rataţi această zonă dacă aveţi vreodată posibilitatea de a ajunge acolo. E încărcată de istorie, are peisaje superbe, e accesibila foarte uşor datorită infrastructurii excelente şi vă va oferi clipe foarte frumoase şi plăcute.

---

VIZUALIZĂRI: 1224 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI