Solo traveller în Segovia, orașul castilian aristocratic, unde zidurile spun povești

TIPĂREȘTE

De pe un raft a căzut o hartă cu un oraș castilian care se tânguie trist că așteaptă cam demult să se dea de-a berbeleacul pe ecranul virtual.

Întâlnirea mea cu Segovia a fost previzibilă, trecusem prin punți de lectură și arcuri de istorie până m-a luat somnul, m-am suit și eu pe o grămadă de note de călătorie scrise de alții, înainte de a ataca personal orașul turistic care râde în soare, la o oră distanță de Madrid.

Să dăm puțin la o parte perdeaua deasă a secolelor istorice și să scoatem la rampă orașul vechi de 2000 de ani … voi adopta propria mea ,,metodă ‘’sărind multe lăcașuri religioase recomandate de ghiduri, că nu aveam de gând să-mi îndoi trupul bătut de soarele biblic peste tot, am regretat doar imposibilitatea unui zbor scurt cu parașuta de pe zidurile fortăreței, ce m-ar fi coborât într-o vale la mânăstirea Vera Cruz, mi-am pus pofta în cui și am bătut doar pietonal, urbea pavată cu tone de istorie scrisă în piatră veche.

V-aș vinde cu drag câteva gogoși istorice proaspete să vă lase gura apă, dar nu prea cunosc rețeta spaniolă … vă repet și eu că genele Segoviei sunt puternice, lungi și rezistente, nu am simțit presiunea modernizării orașului, el este extrem de bine conservat, că nu degeaba se împăunează burgul că e trecut pe lista patrimoniului Unesco… zidurile ei au fost declarate monument istoric și din cele 13 porți de odinioară, au rămas doar trei.

Cert e că orașul vine la întâlnire cu turistul contemporan provocându-l să-i cântărească sacii de istorie aruncați la tot pasul, cu mare aplomb, spre desfătarea mea de călător independent.

Segovia poartă în cap o cască de piatră care e Apeductul Roman roman, celebrul Alcazar a atins statutul de castel de poveste, el e talismanul așezării fiind comparat de mințile poetice cu prora unei corăbii ancorată în câmpia vechii Castilii, catedrala e privită ca un catarg al vasului cu turlele ei ridicate până la cer … ce de ispite apetisante mă așteaptă pe traseu … să avem poftă bună și rezistență la căldură, doar 32 de grade.

Segovia e ca o carte istorică veche, caruselul stăpânilor s-a tot învărtit prin ea, începând cu rădăcinile celtice ancestrale, apoi cu romanii belicoși ai lui Traian, cu vizigoți, arabi, evrei creștini.

Eu rețin doar că orașul a fost iubit de monarhi, pe vremea regelui Alfonso VI curtea regală spaniolă se instalează la Segovia și din a lui poruncă au apărut aici nu mai puțin de 40 de biserici romanești, o parte din cele rămase mi s-au înfipt pe traseu, invitându-mă să fac o plecăciune respectuoasă.

La Madrid m-am învărtit într-un picior și am ales o variantă ieftină de transport, circulând cu autobuzul companiei La Sepulvedana lasepulvedana.es, aflată în nord –vestul capitalei în cartierul Chamberi, numele locației este Intercambiador de Moncloa, plaza Moncloa, unde am ajuns cu metroul plecând din Puerta del Sol.

In stația de metrou Moncloa cu trei nivele, am căutat confuză stația de autobuze a companiei, am coborât niște scări rulante împreună cu niște studenți francezi, nimerind ghișeul de vânzare al biletelor pentru Segovia, după multe întrebări într-o spaniolă aproximativă.

Am urcat într-un autocar luxos ce s-a umplut ordonat și după 93 de km am ajuns în autogara modestă a orașului, în Paseo Ezequiel Gonzales , unde am primit la casa de bilete o ștampilă pe biletul dus-întors, pentru care am plătit 15 euro.

Gara Chamartin din nordul Madridului asigură transportul rapid cu trenul în 30 de minute, însă trenul te lasă la 4 km de Segovia, nu aveam chef să mă încurc cu un autobuz local și să respect ora de întoarcere de pe bilet... prețul era de 18 euro.

Segovia și-a conservat perfect decorurile istorice romanice și medievale, cred că nici un segovian nu te-ar ierta dacă ai rata reperele clasice sau ai refuza să guști purcelușul de lapte, proaspăt ieșit din cuptor.

Am deschis ușa din fața Segoviei în Plaza Azuguejo , unde se revarsă în linii geometrice armonioase, o cavalcadă de arce ce dansează în piatră.

Am avut senzația că Segovia își deschide aici sufletul, chiar în mijlocul orașului, privirea mea urcă și coboară... aplaud în surdină arhitectura romană, rafinată, elegantă.

Dau și eu o lovitură turistică, mă pozează un nene pe fundalul grațios al Apeductului roman, mă încing de jur împrejur cu priveliștea panoramică.

Ating cu mâinile capodopera inginerească, îi dau și un bobărnac, da eu chiar sunt acolo și încep să caut răspunsuri la întrebări, fofilându-mă hoțește în spatele unui grup de turiști cu ghid plătit, ce ascultau legenda diavolului ce și-a vârăt coada în construcția capodoperei romane, unde nu s-a folosit mortar.

Apeductul e plin de sine, dăinuiește aici din sec. I, el este pagina de introducere a Segoviei istorice... această structură semeață a fost folosită fără întrerupere pentru a aduce apă din epoca romană până aproape de prezent, conservându-se excelent.

Nu am avut răbdare să contorizez cele 167 de arcuri de piatră, întinse pe aproape 800 de metri, eu mă uitam fermecată și la cetele vesele de turiști internaționali... zeci de degețele, de toate calibrele începeau să dea click de pe aparatele electronice pentru a captura arta în granit.

Plaza Azuguejo e un punct focal al Segoviei, ea este salonul de primire al turiștilor care urcă niște trepte pentru a ajunge la centrul de informare turistică, de unde mi-am procurat gratuit o hartă pe care erau marcate 72 de monumente istorice, mă iau cu mâinile de cap și încep să selectez obiectivele.

Din această piață pornesc mai multe secțiuni, Juan Bravo, Cervantes, Plazuela del Corpus și Isabela Catolica... toate drumurile duc spre Alcazar.

Am luat-o ca rața sus pe o coastă, în urma unor segovieni ce mergeau la piață... primul popas îl fac pe Mirador de la Canalejo, pentru un crâmpei de panoramă.

La câțiva pași admir La Casa de los Picos , pe Calle de Juan Bravo, un conac de secol 15 decorat cu pietre sub formă de diamant printr-o tehnică specială numită esgrafitos.

Această casă a devenit Scoala de Arte Aplicate din Segovia, dar și alte case în oraș au fațade decorate curios cu aceleași compoziții geometrice, ca și cum un covor ar acoperi clădirea.

Continui drumul pe Calle Juan Bravo salutând încântată la dreapta, tăcuta Plaza Martini unde secolele scot arta din leagănul de piatră.

Mă așez câteva minute pe niște trepte tocite pentru a măsura cu ochii această piață cu aer italian... e zi obișnuită la Segovia, nu e nici un freamăt de omenire în fața statuii eroului Juan Bravo , el își toarnă eterna poveste sângeroasă despre revolta comunarzilor, împotriva regelui Carlos I în 1520... ce lupte crâncenene a văzut atunci Segovia, când palatul și catedrala au devenit ruine... oare cine își mai aduce aminte?

Plaza Medina del Campo sau Piața sirenelor e un spațiu cu arome renascentiste, cu palate și case construite pentru nobilimea castiliană.

Urc pe o scară înaltă, armonioasă și ajung pe un platou de piatră, de unde am o largă perspectivă asupra edificiilor din jur.

Biserica San Martin , un lăcaș romanesc important din sec. 12 mă captivează pe exterior prin jocul de porticuri, ea are un turn mudejar și un dom, e tare tăcută, nu zumzăie pe acolo nici musca și nu găsesc nici măcar un popă să mă lumineze asupra ei... am intrat în interior și am descoperit mormintele familiei Herrera.

In această plaza cu un decor teatral descopăr Casa Soler și Casa de Bornos , cu arhitectură veche de secol 16, dar cireasă de pe tava de piatră e Torreon de Lozoya (sec. 14 -16), o casă fortăreață, ce poartă numele marchizului care a cumpărat-o în secolul 18, ea are ca vecin pe o latură, Museo de Arte Contemporane Esteban Vicente, el găzduiește lucrările unui pictor expresionist abstract unde nu am intrat.

Continuând traseul pe vechea Calle Real, observ la dreapta biblioteca publică, fostă închisoare regală până în 1933, Lope de Vega a fost oaspetele ei de seamă prin sec. 16, observ și blazonul cu scutul de Austria pe fațadă.

Mă opresc apoi în Plaza Corpus și vizitez Convento de Corpus Cristi , care a fost cea mai mare sinagogă evreiească din oraș până în 1410, ea este situată la intrarea în vechiul cartier evreiesc sau Juderia, în prezent ea este o biserică ce aparține ordinului Sf. Clara. Structura bisericii îmi amintește de Sinagoga Santa Maria la Blanca din Toledo. vezi impresii

Segovia respiră secretele unei vieți lungi în Plaza Mayor care este vitrina orașului... ea începe să-mi cânte melodii secrete, e tare gureșă, harnică și alertă, am nimerit în zi de târg și mă plimb cu grijă printre tarabele de negustori cu haine și poșete ce nu sunt pe gustul meu.

Orice turist cu buzunarele bine garnisite și cu limba uscată! e însă bine primit în localurile ce se ascund la umbră pe sub porticurile pieței istorice.

Încerc să descopăr eul Segoviei și spiritul castilian în urma unor tinere segovience ce plimbă un câine în lesă... dar nu prea îmi iese pasența... mă ascund pe sub arcadele de piatră și văd aievea la una din cafenele pe poetul spaniol Antonio Machado , care e prezent în piață cu o statuie, el ține în mână o carte... nu prea am însă dispoziție pentru poezie, șovăi și încep să dau ascultare șoaptelor trecutului istoric, dar și alertelor din stomac...

Mă îndoiesc că Plaza Mayor a avut vreodată mult răgaz de liniște, aici venea să își caute modele pentru tablourile sale și pictorul Zuloaga , pe care l-am menționat și în articolul meu despre Taverna lui Antonio Sanchez la Madrid (vezi impresii)... acesta are în Segovia propriul muzeu din 1974 în Plaza de Colmenares, în biserica San Juan de los Caballeros, nu am avut însă norocul să găsesc poarta deschisă.

Plaza Mayor este situată pe amplasamentul vechii biserici San Miguel (1532), farmecul ei este tulburat doar de certitudinea istoriei și de forfota de oameni.

Examinez vechea Primărie (1610), cu fațade de turnuri și ceasuri proiectată de Pedro de Brizuela, ea rimează în partea opusă cu un foișor simpatic de secol 19 destinat muzicii.

O clădire emblematică este și sediul Teatrului Juan Bravo teatrului, dar eu zăbovesc desigur cu privirea pe latura estică, unde este doamna catedralelor spaniole, ce trâmbițează puterea religioasă a orașului regal.

Catedrala masivă, ca un palat ce râde în soare, e poleită în galben ca grâul copt în câmpiile castiliene, ea mă așteaptă și pe mine să-i scutur colbul... îmi pun o pereche de ochelari de soare, că prea e sclipitoare și încep să schimb ocheade lungi cu dânsa până îmi orbește cristalinul de atâta frumusețe gotică... să-mi fie cu iertare, închid două clipe ochii și –mi imaginez momentul trist când prima catedrală, cea originală, a fost făcută una cu pământul în timpul războaielor... catedrala refăcută, numită poetic în urechile mele ,,la dama de las catedrales ’’se află în cel mai înalt punct al Segoviei, ea a fost ridicată între 1525-1593, fiind ultima catedrală gotică târzie ridicată în Spania.

Fațada principală este realizată de celebrul arhitect Juan de Herrera, îmi desfăt și eu retina cu arcadele bogat împodobite, realizate în stilul flamboyant.

Am intrat în ea prin Poarta sfântului Frutos, veche de 300 de ani pe acordurile în surdină ale recviemului lui Mozart, eram și eu o regină anonimă în papuci sport, mă împiedic cu privirea de un gardian, pândesc momentul când tipul o întinde pe o ușă și declanșez un potop de flash-uri cu interiorul catedralei, nu cred că sfinții or să ma ierte... impresia mea generală... discut cu o doamnă sobră, rece, impresionantă, unde e o liniște mormântală, de mă trec toți fiorii.

In interior există un bogat tezaur artistic, 20 de capele cu grilaj, vitralii minunate, sculpturi, o orgă ornamentată fără zgârcenie și un altar impresionant al lui Francisco Sabatini, care încadrează Fecioara Păcii... alte detalii despre arhitectura ei citiți dragilor pe wikipedia.

Dacă edificiile din Plaza Mayor v-au înmuiat sufletul duios, să continuam traseul istoric spre corul de turnuri religioase ale Segoviei, la Biserica San Andres din sec. 13.

Defilez apoi pe un culoar apatic, unde nu cântă nici măcar o chitară, mai exact pe Calle Daoiz , cu case de piatră vechi, simt că mă strâng zidurile și pe itinerariu de un kilometru fac un scurt popas colorat la muzeul de gastronomie local pentru 20 de minute, dar nu găsesc să cumpăr nici măcar o înghețată pe băț.

Ajung moartă de calor în capătul de vest al orașului în Plaza de la Reina Victoria Eugenia ... fortăreața apare pe o stâncă, țâșnind din istorie în sec. 12 deasupra râurilor Eresma și Clamores, ea pare desprinsă dintr-o carte de povești nemuritoare pe fundalul Sierrei de Guadarama.

Admir erupția de turnuri, turnulețe, crenuluri fără vulturi și pândesc un unghi favorabil pentru câteva poze de ansamblu.

Fortăreața regală măsoară distanțele asupra văilor de la picioare, răsturnând în mintea mea zarul istoriei ei de 8 secole... mai mulți regi și regine și-au dat mâna peste veacuri pentru a rotunji strălucirea Alcazarului, eu nu voi vântura decât numele puternicei Isabella, zisă la Catolica, ea va sărbători aici în palat căsătoria ei cu Ferdinand de Aragon.

Alcazarul renovat în secolul 19 nu a ieșit la pensie, el stă proptit ca un talisman la gâtul Segoviei regale, ai putea petrece acolo ore bune, rămân și eu în fața lui, copleșită de frumusețea lui indestructibilă ce i se datorează regelui Habsburg Filip al II –lea.

Cine are pasiunea înălțimilor urcă în Torre de Juan II (sec. 14) pentru un spectacol panoramic asupra Sirerrei de Guadarama și își umple sufletul de turist cuceritor și brav.

In lunga sa existență, Alcazarul a fost reședință regală, închisoare și academie regală militară.

Nu voi decupa acum castelul pe feliuțe, turnulețe, camere, capelă, a mai curs cerneală pe acest site... detalii despre Alcazar, despre tiparele lui aritmetice, povești despre cum a fost el ridicat, incendiat, extins, împodobit, date despre locatarii și prizonierii lui găsim pe : alcazardesegovia.com.

Eu mă întreb doar câte milioane de ochi l-au admirat pe exterior și câți kilometri de pași turistici au fost efectuați prin Sala Armurilor, sala Tronului, Sala Ananasului, camera monarhului, Sala del Cordon și multe altele... prin acest palat a trecut și Cristofor Columb când a venit să ceară Isabellei bani pentru expedițiile sale.

Părăsesc zona, trec de Casa de la Quimica unde era prin sec. 18 un laborator regal și fac un popas pe zidurile vechi din afara parcului, ascultând vocea tăcută a naturii... simt că sunt izolată și pun degetul la orizont pe Biserica Vera Cruz , ce lasă ușile deschise pentru bravii pelerini, eu mă mulțumesc doar să vănez fantomele cavalerielor templieri ce au ridicat-o... miros niște maci sălbatici ce îmi ating sufletul sub globul de aur solar al Castiliei uscate.

Refac traseul spre Plaza Mayor și încep să fierb în sucul fierbinte al Segoviei, o iau leneș la pas pe Ronda de Don Juan II și apoi ajung pe Calle de Socorro, în apropiere se află Casa del Sol sau Muzeul orașului... salut mult mai veselă Poarta San Andre , sunt iar în cartierul evreiesc și miros atmosfera medievală.

Turnul bisericii San André strigă să te uiți la el, dar nu simt nici o chemare divină și –mi văd de drum, căutând o sticlă cu apă.

O iau apoi pe o stradă în spatele catedralei și trec pe lângă muzeul poetului Antonio Machado, o casă unde el a trăit doar 12 ani... ajung în Plaza San Esteban pentru a fotografia Biserica San Esteban din sec. 12 și Palatul Episcopal .

Această biserică remarcabilă cu trei nave, trei apse și o galerie de arcade ce înconjoară flancul de vest se află la nord de Plaza Mayor, turnul ei cu clopot e numit Regina turnurilor bizantine, el concurează la cei 56 de metri ai săi cu catedrala.

Palatul Episcopal (Muzeul Diocesian) sec. 16 a fost inițial palatul familiei Salcedo și a fost transformat în 1750 în palat episcopal... eu am gasit muzeul inchis.

In apropiere se află alte biserici istorice, Santo Domingo cu turnul lui Hercule, Biserica San Quirce sec. 12 și biserica Santisima Trinidad... bag de seamă că rugăciunea este cheia de aur cu care întorc segovienii ornicul sufletului lor și-l potrivesc să meargă după Dumnezeu, prin toate lăcașurile sfinte, eu le-am pierdut șirul cu ochii pe hartă.

Ultima pe care am bifat-o a fost Biserica San Millan , o biserică model romanescă de sec. 12, în afara centrului istoric, în vechiul cartier maur, ea e amplasată pe Avenida Fernandez Ladreda, în drumul de întoarcere spre autogară.

Singurul meu regret a fost că mi s-a blocat creierul de căldură, m-a cuprins o dulce leneveală și am ratat posibilitatea de a naviga până hât departe la Mânăstirea del Parral din sec. 15, fondată de regele spaniol Henri IV, pe Calle Alameda del Eresma.

Segovia revarsă asupra turistului o pungă plină de surprize arhitecturale, dar nu pot pleca din oraș până nu onorez măcar cu o privire câteva restaurante istorice, faimoase pentru un alt rege, purcelușul de lapte fript, o delicatesă mult apreciată în regiune.

Eu nu sunt deloc mare iubitoare de porci /purceluși, indiferent cum sunt ei gătiți, dar merită să intri pentru o clipă în niște localuri vechi, renumite și poate scoți și banii de pe card, de îti dă inima ghes în fața foamei pământești

La umbra Apeductului în Plaza de Azuguejo 5 se află Meson de Candido , o clădire de secol 18, ea te invită să testezi faimosul cochinillo assado, restaurantul e celebru de pe vremea lui Franco, date istorice și lista de meniuri o găsiți aici

Meson Jose Maria pe Calle Cronista Lecea, e al doilea restaurant popular cu o fațadă veche rustică, unde spaniolii erau la mese în plin proces de digestie... nu am avut chef să testez nici aici purcelul prea scump, ridicat la rang de artă culinară, m-am mulțumit doar să intru în două magazine cu suveniruri, din vitrine scoteau limba niște purceluși din plastic, pe care i-am omorât doar cu privirea.

Am părăsit Segovia pitorească și istorică, am depus armele la picioarele ei, cu limba scoasă de caniculă, am suit în autocarul cu aer condiționat ce mergea la Madrid, pe un traseu mai lung în timp, cam o oră și 20 de minute, a oprit în mai multe stații pe autostradă... Madridul vesel aștepta înfocat să mă ia în brațe, ca o caracatiță solară.

---

VIZUALIZĂRI: 5008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI