O fugă la și prin Solun

TIPĂREȘTE

Nu, nu am scris greșit „Saloon”, numele acela văzut prin filmele western din tinerețe. E vorba despre al doilea oraș ca mărime din frumoasa Eladă. Păi atunci, cum? simplu: e numele orașului în limbile slave (bulgară, sârbă etc.); de ce? iar e simplu: pentru că am ajuns acolo cu o agenție de turism sârbească, mă rog, cu reprezentanța lor din Grecia - Hanioti Tours.

Am aflat despre ei de la recepționera hotelului Argo, pe care o rugasem să-mi recomande niște variante de excursii de o zi din Siviri. Și mi-a spus și despre ăștia, cu mențiunea că dacă îi aleg, mă roagă la sfârșit să-i spun și ei ce impresie mi-au făcut, pentru că am fi primii turiști care le vor fi folosit serviciile. OK; a vorbit ea seara cu ghida și a doua zi dis de dimineață ne-am înființat în fața supermarket-ului Mazoutis din Kalithea, de unde ne-a luat autocarul, aproape fix la ora convenită.

Și acum să vă explic de unde vine titlul: pe drum, drăguța Daniela (ghida) ne-a tot povestit și despre Sithonia Kassandra (brațul peninsulei Halkidiki pe care îl străbăteam cale de vreo 80 de km până la Salonic) și despre Salonic, totul în frumoasa limbă… sârbă! Solun în sus, Solun în jos… epoca veche, apoi cea romană, bizantină, apoi turcii, apoi… multe spunea ea, turuind veselă, dar în engleză cred că nu a tradus nici un sfert. Din fericire, limba sârbă diferă mai puțin de bulgară ca italiana de română, așa că de bine de rău, am prins cam tot ceea ce a povestit „din prima”; traducerile doar mi-au confirmat că am priceput corect.

Și ca să nu fie vorbe, transcriu un scurt fragment din wikipedia care descrie foarte pe scurt istoria orașului:

A fost capitala unuia dintre cele patru districte romane ale Macedoniei și era condus de un praetor. A fost numit după Thessalonica, soție a lui Cassandru și soră a lui Alexandru cel Mare, care a fondat orașul. Ea a fost numită așa de tatăl ei Filip, pentru că a auzit pentru prima dată de nașterea ei după ce a înfrânt (nike) Tesalia.

Monumentele paleocreștine și bizantine din Salonic au fost înscrise în anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Să vă spun și două vorbe despre excursie: deși în descrierea oferită în pliantul agenției se vorbea despre o excursie cu program de vizitare mixt - shoping și sightseeing, a fost introdus ca ultim punct al ordinii de zi excursiei vizitarea unui cimitir sârbesc de prin apropierea Salonicului. Așadar, știam din capul locului că vom fi târâți inevitabil pe la o „fabrică de produse din piele”, unde se va putea vedea și procesul tehnologic etc…. iar apoi printr-un mall (ONE Salonica Mall) și abia pe urmă pe fugă pe ici-colo.

De ce am ales totuși acest mod de a vizita Salonicul? Simplu: din comoditate - fiind în vacanță, nu aveam niciun chef să mă umplu de nervi cu o mașină cu gabarit destul de mare prin străzile lor întortocheate și să fac spume până găsesc un loc de parcare sigur și (mai ales!) aproape de locurile unde voiam să mergem. Iar cum pentru 30 € de căciulă (sau șapcă), excursia mi s-a părut convenabilă (ținând cont și de prezența unui ghid…).

No, amu’ să vă spun basmu’ mai departe: deși e gata ditamai șoseaua expres, de la Salonic și până în dreptul străzii care leagă Siviri de Kalithea, șoferul a mers mai tot drumul pe străzile comunale clasice, deci în opinia mea a pierdut cel puțin juma de oră pe sens de mers. Da’ o fi știind el de ce.

După ce am intrat (pe bulevardul Egnatia) în Salonic, prima oprire a fost la faimoasa fabrică de articole de piele. Am coborât cu toții, apoi s-a făcut mișcarea aia cu „mută autocarul! ” (pentru vreo oră, până a revenit să ne (re) culeagă de-acolo).

Fabrica? O glumă; și aia proastă. Pe o stradă (Odisseos) îngustă, cu alte maghernițe în jur, mi-amintea de vechile noastre prăvălii bucureștene de pe Blănari. Am ieșit de-acolo cât de repede am putut. Dar asta nu a avut cum să facă autocarul să revină mai repede decât ora convenită. Din fericire, programul a fost respectat (și asta și pe urmă, pe tot parcursul excursiei - e unul dintre puținele puncte bune pe care li le pot acorda).

Următoarea oprire - ONE Salonica Mall. Măcar aici a avut iubi pe unde căsca gura, ba chiar am și luat ceva cadouri pentru copii. Impresie? Mall mare, frumos, dar la ora aia „matinală” cam pustiu. Tot acolo am luat o gustare prin „food-court” - ceva pateuri gen Fornetti, doar că pe rețetele lor.

După asta a început și periplul pe la unele locuri mai importante ale orașului: Turnul Alb, Zidurile și turnul cetății bizantine de pe colina ce domină orașul-port, Piața Aristotel, biserica Sfântul Dumitru.

Am admirat îndemânarea șoferului nostru pe străzile înguste ce urcă la Ano Poli (orașul de sus), străduțe îmbârligate, în pantă, cu mașinile localnicilor parcate „grecește” peste tot, de mi-ar fi fost mie greu cu mașina pe-acolo, darămite cu ditamai autobuzul.

În vârful colinei se află vestigiile vechiului zid nordic bizantin, iar țelul vizitei noastre au fost turnul Trigonion (cunoscut și ca Alysseos, sau pe turcește turnul cu lanțuri sau turnul cu brâu - Zincirli Kule sau Kusakli Kule) și poarta Ana Paleologina.

Turnul a fost construit prin secolul XV, cam în cel mai înalt loc al fortificațiilor și fix unde era zona cea mai expusă atacurilor vrăjmașe. Azi, locul e doar un frumos decor pentru unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din oraș, de unde se poate vedea încă forma vechii cetăți, portul, golful Thermaikos, mă rog, toată panorama.

De aici am pornit înapoi spre oraș, unde am poposit pentru scurt timp la biserica Sfântul Dumitru - cea mai mare biserică ortodoxă din oraș, având parte aici de o oprire destul de lungă pentru a o putea admira. Din păcate, ghidușa a omis să ne spună că în subsolul bisericii, sub transept, se află cripta sfântului martiriu și că aceasta a fost în epoca bizantină locul unde izvora mirul care i-a și adus sfântului porecla de „Izvorâtorul de mir”. Dap… pe astea le-am aflat io pe urmă, citind despre biserică pe ici, colo. :(

Păcat, ar fi fost frumos să vedem și muzeul aflat tot acolo. Așa, m-am mulțumit doar să privesc picturile și să admir frumoasele icoane din biserică.

Aș mai menționa doar faptul că și grecii sunt un mare popor de pupători de moaște - pe ale Sfântului Dumitru le scot de ziua acestuia (26 octombrie) la procesiune prin oraș, însoțite de muzică militară - o experiență inedită poate pentru cei care se vor afla vreodată la acea zi de sărbătoare prin oraș sau în apropiere.

În fine, plecarăm și de aici, iar pe noi autocarul ne-a lăsat în fața statuii lui Eleftherios Venizelos pe bd. Egnatia, de unde am luat-o ușurel pe jos spre Piața Aristotel. Ceilalți turiști sârbi, au plecat de acolo spre cimitirul despre care ziceam la început, iar noi și încă vreo doi-trei rătăciți printre ei, am rămas în oraș, urmând a fi preluați peste vreo circa două ore (dacă rețin bine) de lângă Turnul Alb.

Am aruncat o privire peste gardul bisericuței Panagia Chalkeon din apropiere. Cunoscută și ca „Biserica roșie”, datorită pereților făcuți din cărămidă aparentă, e o biserică veche, din secolul XI, care mie chiar mi-a plăcut s-o admir (doar pe dinafară, însă).

De aici am pornit apoi cum ziceam la pas spre malul mării pe pietonala Aristhotelos. Aproape de piață, răzbiți de foame, am făcut un popas la Savvikos, unde o bere rece și ceva cald de papa ne-au mai dat ceva energie. Localul e drăguț, destul de aglomerat, totul e „la vedere” și serviciul rapid și eficient. Și prețuri relativ mici pentru zonă.

Acum eram practic la piciorul lui Aristotel (dar nu am pus mâna pe el) și am intrat pentru informații (dar mai ales de curiozitate) în biroul de informații turistice aflat chiar acolo în piață, în vreo două containere, dar bine dotat cu materiale „de propagandă”, hărți, plus doi tineri foarte dornici să ne ofere orice informație am fi dorit. Sincer, eu mă gândeam să văd dacă merită să luăm un bus turistic, dar pe o arșiță de peste 35 de grade la umbră, să te plimbi cu capul în soare vreo oră nu ne-a prea surâs ca idee până la urmă, dar totuși am reținut cele două oferte disponibile pentru vreo oarece dată ulterioară.

Plecăm agale pe noua faleză spre piciorul vestitului Lefkos Pirgos - Turnul Alb și mai căscăm și pe acolo gura. Tot căldura extremă mi-a tăiat orice chef de a urca până la vârful lui. Dar i-am fost amândoi recunoscători pentru umbra-i răcoroasă.

Aici, la malul mării, acostează câteva vaporașe-bar. Cursa e gratuită, cu condiția să consumați ceva de câțiva euro (nu mai rețin cât, dar cred că pentru o bere te plimbau ăia până în port și retur).

La doi pași de turn este clădirea Teatrului Regal iar de la aceasta la zona monumentului lui Alexandru cel Mare (călare pe vestitul Ducipal) și numită „Grădina lui Alexandru” nu e mult.

Cam la asta s-a rezumat turul nostru prin oraș (plus câteva intrări prin prăvăliile zonei).

Ce recomand? În primul rând, haine ușoare și o bună acoperire a pielii cu loțiune de plajă și a capului cu pălării sau șepci. Un rucsac cu destulă apă (noi a trebuit să mai cumpărăm, deși luasem suficientă la o primă evaluare, plus berea de la restaurant!) și ceva ronțănele care nu se topesc.

Ce ar mai fi fost de văzut? oho! doar câteva exemple din apropiere: Muzeul de Artă Contemporană, Muzeul de Arheologie, Muzeul Culturii Bizantine, Rotonta romană, Forumul și alte vestigii romanice, dar și elenistice vechi. O grămadă. Dar poate va fi și o dată viitoare.

Autocarul a venit la ora stabilită (chiar puțin mai devreme), ne-a „adunat” și, obosiți dar ceva mai plini de frumos și amintiri, am pornit spre „casele noastre de vacanță”.

Ajuns la hotel, i-am povestit la cald recepționerei despre experiență - opinia mea: merită, dar trebuie știut dinainte că nu oferă un ghidaj eficient în engleză și partea de shoping ar putea lipsi. Sau dacă ești avizat, renunți cu totul la plimbarea oferită de ei prin Salonic și iei bus-ul hop-on hop-off (care include și ghidaj).

Călătorii plăcute oriunde vor fi ele!

Câteva adrese web utile:

inthessaloniki.com

thessaloniki.travel

---

VIZUALIZĂRI: 3356 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI