Descoperind România - Drumuri pitorești

TIPĂREȘTE

Îmi place să explorez România, să descopăr zone noi, drumuri pe care nu am trecut niciodată, obiective inedite de tot felul, sate și orașe – mai mici sau mai mari. Revăd cu plăcere locuri pitorești, observ schimbările survenite la intervale de 5-10-15 ani, amenajări turistice noi sau instituții muzeale refăcute ori nou înființate (private sau de stat). Acum, în era tehnologiei, aplicațiile de navigație ne dirijează pe drumuri mai puțin circulate altădată, prilej de a descoperi noi zone și peisaje naturale (pe lângă scurtarea efectivă a distanțelor de parcurs).

Cu ocazia minivacanței petrecute din nou pe Valea Jiului am (re) descoperit câteva șosele care străbat meleaguri frumoase și ne oferă priveliști plăcute ochiului și sufletului. Redau mai jos câteva informații proaspete și imagini care poate vă vor îndemna să ajungeți în acest areal submontan/montan, pornind din Vâlcea și Gorj, până în Hunedoara.

DJ 678A Milcoiu – Galicea. Pentru cei care doresc să ajungă în Oltenia de sub Munte venind dinspre București/Râmnicu Vâlcea pot ieși direct la Horezu sau Mănăstirea Dintr-un Lemn urmărind șoseaua menționată până la râul Olt de unde se despart mai multe drumuri județene către zona submontană. Din drumul național 7, după ce treci râul Topolog, înainte de Milcoiu, se deschide în stânga un drum județean refăcut recent – drum ce duce și spre Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu – conac restaurat, în prag de redeschidere pentru public.

Șoseaua este impecabilă, prevăzută cu rigole și trotuare prin localități; străbate o zonă verde – Valea Topologului – mărginită de dealuri împădurite. Pe circa 20 km limita de viteză este de 50 km/h, cu două mici porțiuni unde crește la 90 km/h. Bineînțeles că profitând de calitatea drumului și raritatea locuințelor mulți nu respectă limitele de viteză. Podul de fier de la Munteni, construit în perioada interbelică, a fost reabilitat.

După traversarea Oltului, indiferent de varianta aleasă de urcare spre Horezu șoseaua e destul de bună, dar traversează nonstop localități și e destul de sinuos. Pe ici colo mai vedem exemplare de arhitectură tradițională (case, grajduri, garduri de piatră), troițe de lemn vechi, cruci pictate la răspântii sau biserici vechi. Am oprit câteva minute la biserica „Buna Vestire” din Oteșani, o bijuterie de pe la 1740, pictată la exterior, cu o arhitectură specific acestei zone (despre alte frumoase biserici vâlcene am scris un articol în 2018: vezi impresii).

            DJ 665 Curtișoara – Pociovaliștea. O șosea pitorească pe care am intrat din Bumbești-Pițic (o porțiune este numită DJ 665D), imediat după Pădurea Colorată de lângă Baia de Fier, ne poartă prin zona premontană, prin sate cu gospodării bine închegate, pe lângă locașuri de cult mai vechi sau mai noi, având mereu sub ochi crestele montane. Calitatea asfaltului este foarte bună, doar cotiturile drumului urcușurile/coborâșurile permanente încetinind deplasarea, prilej de a admira peisajele.

Drept obiective de vizitat de-a lungul acestui drum întâlniți Mănăstirea Crasna (vezi impresii) – un mic ansamblu monahal din anii 1600, patriarhal – sau Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene – Curtișoara (vezi impresii ori vezi impresii).

Defileul Jiului – DN 66. Mergem spre Petroșani pe o șosea istorică, pitorească, ce urmează cursul râului Jiu și mărginită de calea ferată cu ale sale complexe lucrări de infrastructură. Drumul din defileu a fost reabilitat acum câțiva ani și se prezintă în stare excelentă; nu a fost aglomerat nici în weekend, nici în cursul săptămânii (în ciuda situației provocate de închiderea temporară a Văii Oltului).

De-a lungul șoselei sunt locuri de popas (alveole), zone unde se poate mânca ceva și chiar un izvor cu apă potabilă (unde mai multe persoane umpleau bidoane cu apă). Am zărit acum și cele câteva obiective turistice pe care le-am vizitat cu alte ocazii: castrul roman Bumbești Jiu (vezi impresii), Mănăstirea Vișina (vezi impresii), Mănăstirea Lainici.

DJ 666 Vulcan – Dealul Babii – Merișor). Mergând dinspre Lupeni spre Hațeg suntem dirijați de aplicația Waze pe un drum necunoscut nouă, șosea ce ne scurtează distanța de parcurs cu cel puțin 15 km și nu ne mai duce prin Petroșani. Bulevardul 1 Decembrie 1918 (DN 66) care străbate orașul Petroșani se află în aceste zile în plin proces de asfaltare, porțiuni destul de lungi fiind decopertate. Urmăm indicațiile navigației și ne avântăm pe acest drum județean numit și „centura momârlanilor” .  

O șosea spectaculoasă, asfaltată integral prin 2021, cu o singură bandă pe sens. În punctul cel mai înalt – Dealul Babii – ajungem la o altitudine de 900 m unde oprim câteva minute pentru a admira panoramele ce se deschid spre zări. Un panou ne spune că ne aflăm pe „drumul poștalioanelor” din vechime, iar în Primul Război Mondial au avut loc lupte crâncene pe dealul Merișor.

DJ 664 Transvâlcan. Zilele trecute am urcat în două seri pe această șosea montană impresionantă ce pornește din localitatea Vulcan și urcă până la un pic peste 1600 m. Asfaltul se prezintă în stare foarte bună, serpentinele în ac de păr nu lipsesc, avem înclinații de 21%. Pe lângă peisajele montane grandioase drumul reprezintă o provocare pentru cei care iubesc șofatul. Am fost și în 2021 pe Transvâlcan (vezi impresii), ne-a plăcut = am revenit.  

În zonă există o telegondolă (din 2011), o mică stațiune turistică: Pasul Vâlcan (situată la 1300 m altitudine; am zărit în fiecare seară câțiva turiști plimbându-se) și un grup de monumente în zona unde se termină șoseaua asfaltată: Panteonul din Pasul Vâlcan (ancmrr.ro/panteonul-eroil ... ul-valcan-1621m).

DN 66A Uricani – Câmpu lui Neag – Valea Iarului). Un drum superb care urmărește valea unui râu, străbate chei și zone muntoase și se încheie brusc la Valea Iarului. De fapt, drumul continuă spre Valea Cernei și Băile Herculane, dar de la intrare în județul Gorj asfaltul dispare, în ciuda proiectelor care se discută permanent.

După ce depășim orașul Uricani (unde veți găsi la Centrul de Informare Turistică oameni pregătiți și materiale printate) șoseaua trece prin zone pitorești, pe lângă barajul Valea de Pești, prin Cheile Scocului – în zonă sunt multe cascade și trasee montane (vezi impresii + vezi impresii), pe lângă pajiștea alpină Câmpul Mielului – loc de unde pornește un traseu către niște chei și un pod natural, până la campingul Valea Iarului și cabana de vânătoare Câmpușel. Am regăsit peisajele parcă pictate pe pânză, crestele montane înconjurate de nori, verdele puternic al vegetației, flori de câmp etc.

Calitatea covorului asfaltic este bună, mai întâlnim pe ici-colo valuri, petice și gropi, dar nu de speriat. Totuși pe câteva porțiuni se lucrează, sunt semafoare.  În acest areal sunt câteva pensiuni cunoscute, găsim parcuri de aventură și vreo două restaurante bune. În curtea unei pensiuni vedem figurinele care ilustrează legenda lui Iovan Iorgovan și a balaurului cu șapte capete.

Concluzii. Avem atât de multe locuri de descoperit pe teritoriul României, unele le găsim întâmplător, despre altele aflăm chiar la fața locului. România e frumoasă...

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 161 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI