Positano, cel mai pitoresc orasel de pe Coasta Amalfitana

TIPĂREȘTE

Am pornit din Sorrento spre Positano, in taxi, alaturi de 2 familii de asiatici, pe drumul cu serpentine sapate in munte si cu marea in dreapta. Orice manevra parea o provocare, orice masina venind din sensul opus parea un obstacol, iar privelistea asupra coastei iti taia respiratia.

Soferul ne-a aratat niste insulite aflate in largul Coastei Amalfi, intre insula Capri si Positano, numite Li Galli sau Le Sirenuse, care, conform mitologiei grecesti, ar fi fost locuite de sirene ce vrajeau marinarii cu cantecele lor, care au dat si numele insulelor. Numele modern al lui Li Galli provine de la faptul ca sirenele aveau corp de pasare si cap de om („galli” inseamna cocosi). Cea mai mare dintre insulitele Li Galli, cunoscuta sub numele de Gallo Lungo, a fost locuita inca din epoca romana, ruinele vizibile fiind martore ale acelor timpuri. Aceasta insula este renumita pentru forma sa de delfin, fiind singura insula din lume care, vazuta de sus, seamana cu acest mamifer marin. Aceste insulite private si-au schimbat proprietarii de mai multe ori in ultimele decenii, iar astazi sunt detinute de un antreprenor italian si sunt accesibile doar invitatilor lui.

La un moment dat, dupa o curba, am zarit casele „agatate” in munte. Positano este practic gravat pe fata muntelui, cladirile pictate in nuante vibrante de caisa, piersica si lamaie, coboara pe versant, ca si cum ar fi gata sa se prabuseasca in marea magnifica de dedesubt.  

Soferul a oprit in zona Parcheggio di Gennaro, locul in care urma sa ne reintalnim dupa 2 ore de colindat si vizitat Positano. Tot aici este si statia de autobuz Cristoforo Colombo, unde este recomandat sa cobori, acesta fiind de fapt numele strazii care se desprinde din soseaua principala Via Marconi (SS163), pe care se poate cobori in centru, spre plaja.

In perioada verii, cand este extrem de aglomerat, turistii nu au voie sa intre cu masinile in oras, acestea putand fi parcate in locurile special amenajate.

Cel mai bun lucru pe care-l poti face ca vizitator in Positano este sa te plimbi prin oras, colindand stradutele intortocheate, urcand si coborand, chiar daca plimbarea este ca si cum ai face un antrenament pentru catarari. Amalfi este favoritul turistilor, fiind cel mai frumos si colorat de pe coasta, insa spre deosebire de alte orase, in Positano sunt foarte multe trepte, datorita asezarii sale pe verticala.

Via Cristoforo Colombo este plina de magazine cu produse din lamaie, haine din in, dar si pravalii cu placi ceramice frumos colorate (fabricarea ceramicii e o traditie pe intreaga coasta), care sunt insa inchise, fiind prima zi de Craciun. Spre deosebire de orasele mai mari, in care astfel de magazine, tavernele si restaurantele, sunt deschise chiar si in aceasta perioada a anului, aici toate erau inchise, iar pe strazi nu erau decat cativa turisti.  

Am trecut pe langa poarta Palatului Murat, un hotel de lux, cladire ce a apartinut regelui Joachim Murat, cumnatul lui Napoleon Bonaparte, ce are o gradina plina de plante, vedetele fiind floarea de hartie, iasomia si lamaiul, pe care am fi putut sa le admiram daca poarta nu ar fi fost bine ferecata.

Un alt obiectiv este Biserica Santa Maria Assunta, al carui dom splendid din majolica galben-maronie este aproape nelipsit din vederile cu Positano. In altar se gaseste icoana bizantina a Madonei Neagra, care are si ea o poveste. Se spune ca a fost furata din Bizant si a ajuns pe mana piratilor sarazini care o transportau pe Marea Mediterana. O furtuna s-a starnit, iar marinarii speriati au auzit o voce care le poruncea „Posa, posa!” (in traducere„, Pune-ma jos!” ). Capitanul a aruncat peste bord icoana, furtuna s-a oprit, iar piratii au devenit rapid crestini in lumina evenimentului. Icoana a fost preluata de localnici care au construit biserica in apropierea tarmului unde pictura a ajuns, crezand ca este locul de odihna ales al Fecioarei Maria. Orasul a primit numele Positano dupa cuvintele strigate de aceasta.

Inca vreo cativa pasi si ajungem la plaja Positano Spiaggia, plaja principala, cu nisip grosier, inchis la culoare. Positano mai are inca o plaja mai mica, Il Fornillo, situata in dreapta, cum privesti spre mare. Intre cele doua plaje, situat pe o stanca, am surprins un turn circular Torre Trasita, parte a sistemului defensiv construit in Evul Mediu pentru a apara intreaga Coasta Amalfi impotriva piratilor. Primele informatii despre turnul de veghe dateaza din secolul al XVI-lea, perioada viceregilor din Napoli. In 1817, turnul a fost scos la vanzare si din acel moment a devenit proprietate privata. In ultimii ani, Torre Trasita a suferit diverse transformari, iar acum este o pensiune superba, cu incaperi foarte luminoase si decorate cu placi ceramice viu colorate, care dispune de o terasa cu vedere la mare, oras si plaja Marina Grande.

Ne-am plimbat pe malul marii, indreptandu-ne in directia opusa turnului, spre locul care gazduieste in serile de vara, „Music on the Rocks” , un club intr-o pestera naturala, accesul fiind posibil doar oaspetilor cazati in hotelurile din Positano, cu rezervare prealabila obligatorie.  In perioada aceasta toate terasele erau inchise, plajele pustii, orasul parea mort, bine ca macar marea nu era furioasa... Ne-am desprins de plaja si am pornit in sus pe scari, pe langa cladiri micute insirate de o parte si de alta a aleilor, unele avand privilegiul de a avea vedere la mare. Am urcat mai sus fata de locul in care urma sa ne intalnim cu soferul, pentru cateva panorame si am concluzionat: Positano e o bijuterie cu peisaje dramatic de frumoase, cu locuri romantice si plaje unde sa lenevesti la soare si sa te balacesti in mare. M-a dus cu gandul la Cinque Terre, din Toscana, zona pe care am vizitat-o cu ani in urma, insa Coasta Amalfi e pentru cei„mai cu dare de mana” .

Cele doua ore petrecute aici, in conditiile in care nu sunt foarte multe de vizitat, terasele sunt inchise si nu e nici vreme de plaja, au fost mai mult decat suficiente.  

Pe drumul de intoarcere spre Sorentto ma tot uitam in urma si ma gandeam cat de adevarate sunt vorbele lui  John Steinbeck, celebrul autor american care a locuit ceva timp aici:„Positano este un loc de vis, insa nu realizezi acest lucru decat dupa ce pleci de acolo si simti ca dorul te roade adanc". Atat am reusit noi sa vedem din Coasta Amalfi, desi ne-am fi dorit mult mai mult. Am petrecut insa cinci zile pline in zona Napoli, intr-o perioada nu foarte aglomerata si cu o vreme placuta, urmand un traseu propriu adaptat in functie de ceea ce ne-a oferit realitatea, in stilul nostru propriu. Sper sa fie un adevarat ghid de calatorie pentru cei care urmeaza sa ajunga pe aceste meleaguri sau macar sa reprezinte cateva repere pentru cei care nu pot tine ritmul cu noi.   

---

VIZUALIZĂRI: 2382 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI