Excursie pe Coasta Amalfi, din nou un vis împlinit! — 1 — Positano

TIPĂREȘTE

V-am spus deja că am studiat oferta de excursii opţionale chiar acolo în portul din Forio, iar cea mai avantajoasă mi s-a părut a fi, pentru ceea ce doream Amalfi-Capri-Positano. Asta și pentru că nu mai aveam la dispoziţie încă o zi separată pentru Capri.

Aşadar, plecarea era la ora 8.45 din portul din Forio, urmând modelul ca şi la excursia în Procida, despre care deja v-am povestit, adică opriri în porturile din Lacco Ameno-Casamicciole-Ischia Porto.

Din Ischia am plecat la 9.00.

Preţul=45 euro de persoană.

Ştiind că vom merge în vacanță în Ischia, mi-am propus negreşit să ajungem pe celebra Coastă Amalfitană, iar acum tocmai urma ca visul să mi se îndeplinească. Sigur, știu că este o doar mică parte din ceea ce înseamnă Amalfi, coasta întinzându-se de la Sorento până la Salermo. Dar, momentan eram fericită, așa că ne-am aşezat confortabil în faţă pe vasul Capitan Morgan, chiar în faţa cabinei de comandă, aşteptând plecarea, cu oareșce emoţii, deoarece aveam aşteptări mari şi speram ca şi realitatea să fie pe măsură.

Cu vântul în faţă, cu soarele arzând, cu zâmbetul pe buze, am călătorit cca o oră şi jumătate, îndreptându-ne pentru început către Capri. Ne-am bucurat foarte mult, mica insulă verde şi-a făcut apariţia încetişor, dezvăluind casele înşirate pe dealuri. O mulţime de ambarcaţiuni erau în port, dar încă multe altele erau prin apropiere, legănându-se în ritmul valurilor albastre. Urma să acostăm în port, iar Capitan Morgan şi-a făcut intrarea foarte lent, ca pentru a putea şi mai bine să surprindem în toată splendoarea ei, insula Capri.

Am avut atunci nişte sentimente amestecate, pe de o parte-necaz, că nu puteam coborî şi noi laolaltă cu turiştii care puneau deja piciorul pe insulă, bucurie pe de altă parte, o binecuvântare, că totuşi am ajuns măcar până aici, ne-am putut face o idee, să zic aşa, ba mai mult, aveam și certitudinea că ne vom mai întoarce aici la finalul zilei, după turişti. :p

Pe moment, ne-am declarat mulţumiţi, admirând în timpul cât s-au perindat turiştii, casele aşezate în trepte, stâncile impunătoare, încercând să ghicim ce se află sus, acolo unde duc drumurile. Poate, cândva!

În port, forfotă de oameni, ca un furnicar, aşteptau cuminţi vaporaşele ce trebuiau să-i ducă în diverse locuri.

După cca 10 minute ne-am reluat şi noi călătoria, îndreptându-ne spre continent, cu foarte mare nerăbdare, în timp ce ghida povestea deja despre Positano, primul oraş unde aveam să poposim pentru două ore.

După încă vreo jumătate de oră, de plutit pe lângă ţărmurile Italiei, de-a lungul Coastei Amalfi, am început să întrezărim primele case colorate, parcă aruncate ici-colo pe munţi. Capitan Morgan a făcut o întoarcere largă în golf, aşa că am putut admira în voie şi în toată măreția, oraşul Positano, dispus în trepte, întocmai ca într-un amfiteatru.

Intrarea în port s-a făcut lin, foarte încet, croindu-şi cale printre celelalte ambarcaţiuni, aliniate frumos la chei.

Sigur că primele poze au curs, nici nu ştiam în ce direcţie să privesc mai întâi. Am coborât şi noi atenţionaţi fiind pentru ora de întoarcere. Cum nu aveam mult timp la dispoziţie am purces la drum. Cum cobori în port la dreapta este plaja, mare, lată şi întinsă, după care vine drumul, Via Marina Grande iar mai apoi încep să se înşire casele parcă una peste alta, roz peste roșu, galben lângă portocaliu și tot așa. Am observat spre stânga o alee care urcă pe deal, înconjurând stânca, care parcă se prăvale în mare.

Foarte mare era forfota, oamenii debarcaţi din mai multe vaporaşe deodată, s-au împrăştiat care încotro. Noi am pornit pe aleea care urca tot mai sus, lăsând în urmă oraşul, numai bine pentru a putea privi în urmă, pentru cadre superbe, pentru marea care se întrezărea lucind, sclipind în soare, printre ramurile verzi ale copacilor, sau printre florile de bouganvillea mov.

Drumul ducea spre plajă, Il Fornillo este numele, care de sus mi s-a părut fantastică, una ceva mai mare spre capătul celălalt al golfului şi încă una mai mică chiar acolo sub locul în care ne-am oprit pentru poze, despărțite fiind doar de o clădire, un restaurant cu terasă pe acoperiș. Nu am mai coborât până la plaje, preferând să ne întoarcem, să vedem ce mai avem de descoperit. Un turn de veghe, Torre Trasita, acum cafenea, cu un balcon romantic ce m-a dus cu gândul rapid la faptul că suntem în ţara Julietei.

Ne-am reîntors în port, de acolo drumul se poate continua spre centru, spre catedrala care se zărea de departe de pe mare, cu a ei cupolă aurie, superbă.

Străduţele din centru sunt înguste, foarte aglomerate acum cu puhoaiele de turişti.

Mi-au plăcut enorm şi aici magazinele cu ceramică, atât de vesele şi colorate, ce dădeau viață locului, asta dacă mai era nevoie, :) magazine cu haine, cu multe souveniruri, iar printre ele am descoperit şi noi treptele care duc spre catedrala impunătoare.

Catedrala Santa Maria Assunta, căci despre ea vorbim, are o istorie care se leagă strâns de o mânăstire benedictină Sf. Maria, care a fost construită conform tradiţiei locale, prin sec. X, atunci când nişte călugări benedictini au adus icoana acolo. Ei navigau de-alungul coastei Amalfi, cu un vas cu o încărcătură comercială, când vasul s-a oprit brusc şi nu mai voia să pornească. Atunci a fost momentul când marinarii au auzit o voce care spunea: posa-posa, adică pune-mă jos, iar numele oraşului ar proveni, se pare, chiar din cuvintele acestea (posa).

Călugării au interpretat povestea ca pe o minune, considerând că acolo i-ar fi locul (icoanei), coborând aici, la Positano, cu icoana Fecioarei Maria.

Locuitorii din Positano au primit icoana şi au ales ca Fecioara Maria să le fie patron şi protector. Giovanni al II-lea, arhiepiscop de Amalfi, dedică biserica Fecioarei Maria.

Catedrala actuală, se construieşte în sec. XIII, în stil roman, cu o frumoasă cupolă majolică (de departe pare aurie, dar apropiindu-te descoperi adevărata ei față).

M-au ajutat mult informațiile de pe net, chiesapositano. it, dar și „trasul ” cu urechea la spusele ghizilor, pentru că în zonă erau mai multe grupuri de turiști. :)

Așa am mai aflat că restaurări importante s-au făcut între anii 1777-1782. Interiorul este cu adevărat grandios, are un naos, două coridoare laterale, cu cinci arcade care corespund la cinci capele pe fiecare parte.

Astfel pe partea dreaptă avem Capela Sf. Blaise, Capela Sf. Anton, Capela Concepţia Imaculata, Capela Sf. Ana.

Lângă altar, pe dreapta este Capela Sf. Stefan, cu statuia de lemn a Maicii Domnului cu Cristos. Deasupra altarului este o icoană bizantină recent restaurată.

Pe partea stângă a altarului înalt este Capela Sacramentului Fericit, cu o frumoasă pictură de la San Bruno din Calabria. Mai pomenesc și de capelele din stânga, Sf. Nicolae, Capela Răstignirii, Capela Bunei Vestiri, Sf. Vito. Orga este deasupra uşii centrale.

M-au impresionat foarte mult şi coloanele de marmură, cu capitele ionice, aurite, cu heruvimi cu aripi.

Fostul patron al oraşului, Sf. Vito este reprezentat printr-un bust de lemn, sculptat după model. Anul 1599 este gravat pe elementul de susţinere, ca şi cuvintele:

SANTE VITE PROTECTOR POSITANI.

Deosebit de frumoasă catedrala, era deschisă la orele prânzului, când am fost noi acolo, am intrat fără nici o taxă de plătit.

Mica piaţetă din faţa catedralei are în stânga impozantul turn-clopotniță, construit în 1707, de un călugăr necunoscut, iar deasupra uşii, este un basorelief cu o piatră ce datează din 1902 şi aminteşte de Flavio Gioia de la Positano, cel care este cunoscut și pomenit în istorie pentru perfecționări aduse busolei folosite de către marinari.

Pentru mai multe informaţii despre catedrală:

Tel. And Fax +39 089 875 480

E-mail: info@chiesapositano. it

Piazza Flavio Gioia - 84017 Positano

Ieșind de la catedrală, ne-am învârtit puțin prin zonă, cât să facem niște poze, apoi am zărit niște scări, ce „dădeau în piept” cu stânca, cam multe scări ce-i drept dar duceau sus, evident către străduțele mai înalte.

Străduțele în trepte sunt foarte înguste, cu un șir lung de scări, ce bine însă că aveam motiv bun și des să mă opresc să fac poze. :)) Superbe sunt locurile, casele sunt colorate pastel, bine îngrijite, iar din când în când erau intrările la hoteluri de lux. Chiar încercam să-mi imaginez căratul trolerelor prin zonă...

Am tot urcat așa în zig-zag, habar n-am cât, în orice caz mă cam plictisisem, dar soțul meu a luat-o înainte să verifice dacă umblam totuși cu folos... da, eram pe drumul cel bun, astfel că în curând ajungeam pe Viale Pasitea, o stradă ceva mai lărguță, dar tot numai de un sens, cu multe magazinașe șic, restaurante și viluțe, hoteluri, boutiquri cu tot felul de souveniruri colorate, de sticluțe frumoase cu limoncello sau meloncello, lichioruri sau creme, săpunele colorate din lămâi sau portocale de forma și culoarea fructului. Sigur că nu m-am putut abține și am cumpărat de toate, inclusiv magneți.

Pe partea stângă sunt magazinele, casele superbe, împletite cu flori de toate felurile și culorile, iar pe dreapta, o priveliște de vis, către mare, o vedere asupra catedralei, magnifică, dar și spre munte, acolo unde încă se „încăpățânează” să mai fie case.

Am zărit o clădire mai deosebită, despre care am aflat abia acasă, „săpând” pe net, că este Palazzo Murat, fost palat, acum un hotel de lux. Palatul este construit de regele de Napole, Joachim Murat, un rege francez din sec. XVIII, care l-a dăruit soției sale, Caroline Bonaparte, ca reședință de vară.

Ne-am tot plimbat pe străzi, am făcut poze, am privit, am admirat, am mirosit flori și privind la ceas, am văzut că mai avem timp doar de ceva răcoritor. Ne-am decis pentru Caffè Positano, un restaurant-cafeterie, aflat chiar în curbă, cu mese așezate și pe o parte și pe cealaltă a drumului, ba chiar și pe o terasă câteva trepte mai jos. N-am găsit loc pe terasa cu vedere la mare, dar ne-am așezat la umbră dincoace de drum.

Am luat o cola, iar soțul meu o bere, am primit și ceva de ronțăit. Amuzant era că treceau mașinile la câțiva cm de noi, dar fiind curbă, se făcea mereu câte un blocaj, așa că pot spune că aproape eram cu șoferul la masă :))

După ce ne-am răcorit, am reluat traseul, în sens invers, minunându-ne și acum de câte trepte urcaserăm. Am ajuns în port, ne-am mai uitat la cei de pe plajă, plaja mare, Marina Grande. O bărcuță decorată, colorată, cu Welcome to Positano, stătea pe malul apei... e o invitație frumoasă și pentru voi...

Data viitoare vom poposi la Amalfi.

Webmaster, o rugăminte, atașarea fimulețului, mulțumesc frumos!

youtu.be/9zFuaQf93wY

---

VIZUALIZĂRI: 2014 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI