GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Phong Nha - o vizită în lumea subterană a Vietnamului
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Luni, 19 februarie, a fost o altă zi frumoasă în Vietnam. Eram în Phong Nha și urma să vizităm două peșteri, una mai frumoasă ca alta. Dar s-o luăm ușurel... graba strică treaba.
Pe principiul c-o să dorm destul pe lumea cealaltă, eu mă trezesc foarte devreme dimineața. Și cum Mr. Ha, the big boss de la Carambola Bungalow, ne spusese că micul dejun poate fi servit începând cu ora 06.00, mi-am zis că e un bun prilej să verifice matinalul din mine dacă e pe bune sau” vorbește pe nas” . Așa că la șase și câteva minute eram în grădina proprietății, eu și câinele din dotare al stabilimentului. Mi-am aprins o țigară, am tras două fumuri și m-am trezit cu Mr. Ha în spatele meu, mai să-mi stea inima de sperietură. M-a întrebat ce vreau să mănânc, i-am zis că vreau doar o cafea până coboară și cealaltă jumătate a familiei la micul dejun și am stat puțin de vorbă cu el. Mi-a adus două cafele, căci trebuia să mă hotărăsc care e mai bună :). Una vietnameză tradițională (aia cu infuzorul) și un espresso, făcut cu cafeaua pe care și-o comandă special pentru el, tot vietnameză, desigur.
Trebuie să fac o paranteză și să spun că-n ziua sosirii îi adusesem din România un set de șase pahare de țuică, pictate cu cupluri îmbrăcate tradițional românește, câte unul din fiecare regiune, pe fiecare pahar. Îmi plăcuse foarte mult corespondența cu el înainte de plecare și inuiția nu m-a înșelat. E un om de toată isprava. A fost plăcut impresionat, se pare, și ținea neapărat să se revanșeze oarecum.
Am vorbit una-alta cu el, timpul a trecut repede, a coborât și Doamna mea la micul dejun, așa că pe la 08.00 eram gata, așteptând să vină mașina cu care să plecăm în excursia pe care o rezervasem tot prin intermediul simpaticului Mr. Ha. Excursia asta urma să se desfășoare pe parcursul a nouă ore și urma să vedem una bucată grădină botanică și cele două peșteri vizitate anual de câteva sute de mii de turiști: Paradise Cave și Phong Nha Cave. A avut inclus totul, adică taxe de acces în peșteri, transport cu microbuzul până la Paradise Cave și apoi de-acolo până în micul port din Phong Nha, de unde se ia o barcă tradițională vietnameză (dragon boat) cu care se face o mică plimbare pe Râul Son și se vizitează Phong Nha Cave, masa de prânz de după vizita la Paradise Cave și un ghid vorbitor de limba... ăăăă, cred că termenul potrivit ar fi vietgleză, singurul” lucru” , de ghid zic, de care m-aș fi putut lipsi bucuros în această minunată excursie. Pentru această excursie am plătit 1,100,000 de dongi/persoană, asta însemnând vreo 44 de dolari.
Vine microbuzul exact la 08.30, așa cum era prevăzut, noi am fost ultimii preluați. Ups. Mai era doar un loc, unul din cele două de pe bancheta de lângă șofer. Se dă nea ghidul jos de lângă șofer, se duce în spatele microbuzului și aduce un scăunel de plastic, de-ăla de stau copiii la grădiniță pe el, îl bagă în microbuz între rândurile de scaune și-mi face semn să mă urc. Acuma... eu știu că nu prea m-ajută fața, dar în schimb m-ajută fizicul. Adică la 110 kilograme oi fi și eu în stare să iau aproape pe sus un vietnamez și să-l urc într-un microbuz ca să stea el pe scăunelul ăla. Ceea ce s-a și întâmplat. Misfit între mine și el de la prima oră.
După vreo douăzeci de minute de mers cu microbuzul, prima oprire. Grădina Botanică din Phong Nha, cu o plimbare scurtă prin pădure, pe o potecă pietruită în ușoară rampă, iar după vreo zece minute de mers o mică cascadă. E frumos locul, ești în mijlocul naturii, copaci, flori, păsărele cu triluri voioase, iar la capătul drumului acea cascadă care te răcorea cu stropii de apă. Dar... ce te faci când ești cel mai în vârstă din grup și ghidul vietnamez are în arborele genealogic rude din familia lui Indianul Talpă Iute? Păi ce să te faci? Mergi mai repede, gâfâi și nu prea apuci să te bucuri de cele din jurul tău. Când am ajuns la cascadă, ei se pregăteau deja să plece. La întoarcere, în parcare era un mic muzeu dacă pot să-i zic așa unde puteai vedea ceva gen ierbare și insectare cu chestii din zonă. Am aruncat un ochi pe-acolo și după aia m-am dus după Talpă Iute. Discuția scurtă a fost în romvietgleză, jargonul în românește, ideea a fost că l-am” rugat” să nu-mi strice ziua, că dacă vroiam alergări mergeam pe stadion, în concluzie să mai omoare din caii ăia când avem de mers pe jos și să adopte trapul, nu galopul. Și i-am promis că dacă e cuminte, dau o palincă la masa de prânz. Palincă, ce-i aia? întreabă el. Las’ că vezi tu (pe dracul) la masa de prânz. Pentru că da, eu nu plec fără palincă la mine, indiferent în ce colț de lume ajung. Am observat de mult că leagă amiciții și dezleagă limbile o gură de palincă la momentul care trebuie. Acum am avut la mine patru jumătăți de palincă de pere la vreo 48-50 de grade, de Baia Mare, și dac-aș mai fi avut, era bine. Nici vietnamezii nu duc paharul la ureche, m-am convins. Numai că atât aveam voie la intrarea în Vietnam. Un litru de spirtoase de căciulă. Și n-am vrut să risc.
După vizitarea micului muzeu, după o pauză de rehidratare unii cu o apă rece, alții cu o înghețată, am plecat către Paradise Cave, preț de vreo treizeci de minute de mers cu microbuzul. Pe drum ghidul ne-a spus că avem alocată o oră pentru vizitarea peșterii și după aceea vom servi prânzul la un restaurant de-acolo. Ne-a mai spus el și ce vom vedea prin peșteră, dar am înțeles cam din doi în cinci ce-a zis el acolo. Ajunși în parcare, am luat-o apoi la pas către peșteră. Trebuia să luăm un titicar de-ăla electric, așa spunea programul, dar a zis că-l luăm la întoarcere, că e la deal. Aiurea. Ciubucul lui, biletele dus. A plătit doar întorsul. Dar nu-i bai. Plimbarea de vreun kilometru prin pădure chiar ne-a plăcut. Problema nu asta a fost. Noi credeam că la capătul plimbării ajungem la peșteră. Da’ de unde. Acolo era capătul titicarului. Ajunși acolo, era un loc de odihnă, toalete, tarabe cu fructe și băuturi reci și... un indicator cu o săgeată în sus: spre Paradise Cave, 870 de metri în rampă de vreo 35-40 de grade, cu o potecă excelent întreținută, prin pădure, dar în RAMPĂ. Plus vreo 28 de grade afară. Eh, chestiile astea nu le găsești la documentare, indiferent cât ai căuta. Pe de o parte poate că e bine că nu le găsești, pentru că pentru un sedentar ca mine ar fi un motiv de-a sări peste astfel de drumeții. Ajuns acolo, n-ai ce face. Dacă tot ai venit, vrei să vezi peștera, nu? Nene ghidule... în ora aia de vizitare intră și drumul la urcare? Că dacă da, eu nu mă mișc de-aici. Că doar nu urc 50 de minute ca să văd doar 10 minute peștera. Nu, mă liniștește el. O oră de când ajungem acolo. Adică 15 minute până acolo și după aia o oră pentru vizită. 15 minute, poate mă, cratimă ta, zic eu în gând. Cât faceți voi pipilică noi o luăm înainte, să mai câștigăm ceva timp. Pe la jumatea drumului ne-au ajuns iepurii, cu ghidul în fruntea lor. Am ajuns la peșteră la vreo câteva minute după ei.
Ei, da. Odată intrat în peșteră uiți de toată urcarea, uiți de toate bolboroselile în care ai amestecat toate rudele naturii ce-au cocoțat peștera aia tocmai la mama dracului, uiți de sete și de foame, de căldură, de tot. Ești doar tu și creația naturii. Avem și noi o grămadă de peșteri frumoase aici, în România. Nu mă dau la o parte să le vizitez niciodată dacă sunt în drumul meu. Peștera Muierii, Polovragi, Scărișoara, Peștera Urșilor, cred că le-am văzut de cel puțin 4-5 ori pe fiecare. Paradise Cave e din altă ligă. Am văzut stalactite și stalagmite uriașe, având metri în diametru. Iar acolo unde s-au întâlnit au format coloane care-ți taie respirația prin măreția lor, prin dantelăria pe care simbioza dintre calciu și apă a format-o. Intrarea se face undeva sus, apoi cobori o podină de lemn masiv, echivalentul a vreo patru etaje și ajungi într-o sală cu înălțimea de vreo 15-20 de metri, poate chiar mai mult. Tot accesul se face pe punți din lemn masiv, frumos lăcuite, foarte stabile, cu bănci plasate strategic din loc în loc, unde poți să te-așezi și să admiri în voie ce-a realizat cabinetul de arhitectură” Natura S. R. L.” . Era ceva lume acolo, dar nu se simte. E atât de mare, încât nu-ți dai seama cât de aglomerat este. Sute de becuri plasate strategic pentru a scoate și mai mult în evidență frumusețea locului, fac desuetă folosirea blițului. Pozele ies minunat, de oriunde le-ai face și indiferent ce-ai fotografia. Vizitarea Paradise Cave se face pe un traseu delimitat practic de pasarelele de lemn pe care mergi și formează o buclă, cu ieșiri din loc în loc, sub formă de platforme, acolo unde ai acces la fotografii de colecție.
Cuvintele sunt puține pentru e exprima ce vezi și ce simți acolo, iar fotografiile pe care le voi atașa nu știu cât pot arăta din ce-am văzut acolo. Dar sper ca-n ochiul minții să-mi rămână poate pentru totdeauna ce-am văzut acolo. Și încă ceva. Numele peșterii, Paradise Cave, chiar n-are nimic a face în cazul de față cu marketingul siropos pe care l-am întâlnit în multe situații. Chiar e paradis, subteran, e adevărat, dar e o formă de paradis.
Ora alocată vizitei a trecut foarte repede. Ne-am întâlnit cu Talpă Iute la ieșirea din peșteră și ne-a zis că mai stăm acolo preț de 10-15 minute pentru odihnă și pentru ca organismul să se reobișnuiască cu temperatura de-afară, după cele 15 grade din peșteră. Apoi am luat-o de vale, pe trepte de data aceasta, ocazie cu care am observat că accesul din parcarea titicarelor către și dinspre peșteră se face pe sensuri unice, pe potecă la urcare și pe trepte la coborâre, pentru evitarea blocajelor atunci când este foarte aglomerat. Ajunși jos, Doamna mea se oprește și zice :
- 652.
- Nu mamă, e 12.30.06.52 era când ai coborât tu la micul dejun.
- Iar faci pe academicianul? 652 de trepte, omule. Ai zis că vrei să scrii pe AFA despre vacanța asta. Dă-le oamenilor informații complete.
Așa că, @webmaster de vei fi de serviciu când voi încărca acest articol, dacă ajungi la părerea că merită publicat, te rog să scrii la autor @Pușcașu Marin & @Luneta (nu scapă nimic din vedere).
Din parcarea titcarelor electrice ne-am suit tot grupul în vreo două chestii de-alea și după cinci minute am ajuns în parcarea mare, acolo unde am servit prânzul într-un restaurant special pregătit pentru grupuri care vin să viziteze Paradise Cave, semn că se au pe bune cu toate agențiile turistice care organizează excursii pe-acolo. Sunt mese pentru 20-30-40 de persoane, adică pentru tot grupul, prilej de socializare în timpul mesei. Grupul nostru româno-polonezo-francezo-israeliano-chinezo-vietnamez a ocupat o masă de 20 de locuri (eram 18, dar nu mai contează) și până să apară mâncarea am scos sticla cu palincă din rucsăcel, am împărțit două paie la trei... turiști și l-am rugat pe Talpă Iute să țină un toast întru legarea de prietenii între” popoarili lumii” prezente la masă. Eu (dracul din mine, de fapt) vroiam să-l văd cum i se bulbucă puțin ochișorii oblici când dă paharul peste cap. Surprizăăăă... l-a băut de-am crezut că de sete a făcut-o, a plescăit din buze și-a concluzionat el că e... puțină. Mda. Pe la Vaslui l-ar face repede cetățean de onoare (să mă ierte eventualii vasluieni, da’ așa am auzit eu prin bancurile tematice). Din momentul ăla ne-am împăcat, pupat Piața Independenții, mai avea puțin la finalul excursiei când ne-a lăsat la Carambola Bungalow să vină după mine în cameră și să-mi scotocească prin bagaje după altă sticlă.
Spre surprinderea mea, mâncarea a fost foarte, foarte bună. Spun asta pentru că de multe ori, prin astfel de excursii, prânzul inclus în preț a fost o glumă proastă. De data asta ne-au adus aproape toată mâncarea tradițională din zonă, totul gustos, suficient pentru toată lumea (de acord, n-au fost ruși). Băuturile n-au fost incluse, doar o sticlă de apă a fost pentru fiecare. Palinca mea s-a stins aproape de toată lumea cu bere. Lângă noi a stat familia vietnameză, tineri căsătoriți în voiaj de nuntă, iar micuța vietnameză m-a hrănit la propriu cu bețișoarele după ce s-a amuzat de chinurile mele de a lua una-alta de pe farfurii. Aș fi luat eu cu furculița, dar acolo nu se inventase încă.
- Măi, măi... ai succes la băștinașe, sau vorbește caritatea din ele?
- Nu mamă, palinca e de vină. Nu știe ce face. Nu vezi cum se uită tânărul la ea? O mănâncă și la propriu și la figurat la noapte.
- Auzi, lasă vrăjeala. Îmbătrânim, n-ar fi oare cazul să luăm și noi o” bonă” de-asta acasă? Că tot e la modă.
- Eu știu că ești judecătoare când” judeci” tu cam ce fac eu pe-acasă. General, nu mai vorbesc. De treizeci și ceva de ani tu dai ordine și eu le primesc cu păcere, că de-aia-s ordine. Se pune? Îți dau ăștia pensie specială de general sau de magistrat? Că la cum arată ea și la cum arăt eu, fără câteva mii de euro pe lună nu pup eu” bonă” ca asta.
Cam așa ne tachinăm noi, dar nu e pe bune. E mai frumoasă viața când glumim. Și oricum nu mai e cazul să mă hrănească cineva cu bețișoarele de-acum încolo. Inspirat de ceva oltenași isteți mi-am creat bețișoare customizate :). Am atașat o fotografie în senul ăsta.
Revenons a nos moutons cum s-ar zice prin sat pe la mine. Păi mai aveam o peșteră în program. S-o vedem. Ne-am întors la Phong Nha, la micul debarcader de unde pleacă bărcile cu turiști către Phong Nha Cave. După o plimbare de vreo 20 de minute pe Son River, se ajunge la peșteră, aici barca oprește motorul, iar vizita se face în mare parte doar pe apă, barca, destul de mare de altfel, fiind mânuită exclusiv cu vâslele. Dibaci cei doi, de obicei soț și soție, spațiul în peșteră fiind destul de limitat, iar numărul de bărci destul de mare. Aflasem de la Mr. Ha că sunt vreo 500 de bărci din acestea, care transportă turiștii acolo. De altfel le văzusem cu o zi înainte zumzăind în susul și în josul râului de dimineață până seara. Regula e așa... tu familia vii cu barca, adică o cumperi de la stat pentru că toate-s la fel, statul îți dă licența și ești plătit la numărul de curse pe zi, pentru că biletele le plătești la stat, nu direct la barcagii. Muncești când vrei, cât vrei, dar și banii sunt proporționali cu munca. Am înțeles că pentru majoritatea dintre ei e o activitate complementară, activitatea de bază fiind cultivarea orezului, zona fiind una dintre principalele zone din Vietnam în care se cultivă orez. Cum o dai, muncă grea și la orez și la barcă. Și totuși oamenii sunt zâmbitori, amabili, nu vor să-ți transmită ție, turist, problemele și greutățile lor.
Văzută după Paradise Cave, Phong Nha Cave nu pare cine știe ce. Și totuși... faptul că a fost unica vizită a unei peșteri străbătută de un râu, pe care am văzut-o dintr-o barcă, a fost ceva inedit pentru mine. Cât timp am stat în barcă am putut vedea și aici fenomenele carstice specifice unei peșteri, însă stalactitele, stalagmitele, coloanele și bolțile de la Phong Nha Cave sunt mult mai sărace atât în dimensiuni cât și în ceea ce privește aspectul, față de cele de la Paradise Cave. Foarte interesantă este însă ultima parte a vizitei, când barca te lasă pe uscat în apropierea ieșirii și străbați pe jos ultimele sute de metri, vreo 300 să zic și apoi te recuperează la ieșire de unde urmează drumul înapoi către debarcaderul de la care am plecat.
În scurtul drum făcut pe propriile picioare prin Phong Nha Cave am avut ocazia să vedem stalactite și stalagmite de un verde uneori mai pal, alteori mai intens, semn că aici pe lângă calciu mai sunt și alte elemente care lasă urme în simbioză cu apa.
Ne-a plăcut și Phong Nha Cave. De-aici a urmat drumul înapoi pe Son River, la debarcader ne-a recuperat microbuzul și-apoi a început să ne lase la hotelurile de la care ne luase dimineață. A fost o zi frumoasă, a fost o zi în mijlocul naturii. A fost și o zi obositoare din punct de vedere fizic, dar a fost o oboseală plăcută. Dac-ar fi să mai merg odată în Vietnam, acum după ce pot spune că știu cât de cât cu ce se mănâncă un circuit pe-acolo, cred c-aș sta mai mult la Phong Nha. Vreo cinci zile ar fi numai bine. Mai sunt ceva peșteri de vizitat, unele chiar înnotând preț de câteva sute de metri prin ele. Mai mult ca sigur mi-aș rezerva cazarea tot la Carmbola Bungalow și cred c-aș avea curajul să închiriez un scuter pentru mai multă libertate de mișcare. Traficul în Phong Nha este destul de lejer, iar avantajele organizării timpului așa cum aș vrea eu ar fi mai mari decât riscurile asumate în cazul folosirii unui scuter.
Cam asta fu ce-am vrut să povestesc despre această zonă din Vietnam. De-aici am continuat cu vizitarea zonei centrale a Vietnamului și am plecat către Hue, cândva Orașul Imperial al Vietnamului.
Până ajung să scriu despre Hue vă doresc tuturor vacanțe cu zile liniștite și nopți romantice.
Trimis de Pușcașu Marin in 10.09.24 22:28:10
30 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pușcașu Marin); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
30 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excepționale și aceste impresii -- mulțumiri @Pușcașu Marin & @Luneta 
-
Mutat în rubrica "Descoperă Phong Nha & Ke Bang National Park, PHONG NHA" (nou-creată pe sait)
Rog așteptați...
@webmasterX: Mulțumesc. De-abia aștept să se trezească și” co-producătorul” acestui articol și să-i arăt că rugămintea mea a fost luată-n seamă .
În cazul în care picătura chinezească cu care o” stropesc” de ceva timp în ideea să-și facă cont va da roade,” Luneta” îi va fi nick-name pururea și în veacul vecilor 
Păi, e numa'și numa' vina lu' matale, îi dădeai lui Talpă Iute o pălincă și rezolvai cu viteza de deplasare: ori îi măreai avansul și-i dădea scânteia de nu-l mai puteai opri , ocolea Pământul pe la Ecuator de -l făceai suveică , ori îl devansai, îl lăsai în șanț, voi vă plimbați agale și-l luați la întoarcere. Plus că-n starea în care era puteai să-i iei și bani pe bilet, că-i povesteai tu ce-i de văzut în peșterele alea.
Frumoase locuri văzui prin pozele tale, cred că numai în Vietnam se poate face parc în pădure și lumea să nu fie nemulțumită!
Citii și, iacă, pornesc o nouă zi de muncă cu un alt suflu: deja mi-e lene, vreau în concediu!!!
Și, uitasem : ai împupistrat-o : te-ai luat de vasluieni, cu beutura, ți l-ai pus pe @adso-n cap, treaba ta, nu te mai scoate nici apelul la 112 !!!
@Yersinia Pestis: Mă-ncearcă un moment de sinceritate, da' numai un moment și-atât. Adevărul e că eu îs de vină, nu săracul ghid. Măcar jumate de vagon de țigări dac-aș fuma mai puțin, poate c-aș putea ține pasul.
Sincer, m-am bucurat că toată lumea a apreciat licoarea noastră națională sau, mă rog, măcar au mimat cu talent că le-a plăcut.
Recunosc cu sinceritate că ai perfectă dreptate când spui c-am văzut locuri frumoase . Și mă gândesc că după ce termini treaba cu bucătăria, Doamna ta va avea grijă să te recompenseze cu o mică vacanță, nu? Că doar urmează baia, holul și toate cele de prin casa omului. Până-n prrimăvară trebuie să termini cu interioarele, că după aia vine sezonul la exterior.
Cu @adso mă descurc. Ai văzut c-am fost băiet deștept și mi-am cerut scuze anticipat. Iar scuzele reprezintă recunoașterea greșelii oarecum. Și știi bine... greșeala recunoscută e 100% pedeapsă. Așa că orice-aș face, orice-aș (mai) zice, e un cerc vicios. Am zis-o, am zis-o. Acum dau târcoale cercului vicios până ce s-or termina târcoalele.
Mulțumesc c-ai citit, mulțumesc că te-ai uitat la poze și mulțumesc pentu ecou.
@Pușcașu Marin: Da, buei, că io-s Meșteru Manole, construiesc ca nebunu’!
Bucătăria, a veche, n-avea nimic dar, ce știu io, Adi a vrut fente: nu gresie pe pereți, electrocasnice noi, mobilă de fița și alte alea, cred că se concurează cu cumnată-sa, că aia abia de-și termină bucătăria nouă! Noi, bărbații, suntem niște brute nesimțîtoare, noi n-avem sentimentul invidiei atâta de mare ca să-l transformăm în motorul progresului. În acest sens, aseară, mă despărții , în prag de AVC, de suma de bani cu care vizitam Vietnamul dar Adi a fost mărinimoasă: a zis că, de ziua mea, aka-n octombrie, se mulțumește doar c-o vizită la Hajduszbolo, sau cum s-o scrie, abia din ianuarie, anul ce vine, vrea să facă mofturi!
Accept multe în numele iubirii doar că, atâta spui: io gătesc, de 35 de ani, de ce are ea mofturi cu bucătăria?!
Dacă tot vii cu pălinca de pere după tine, te chem la mine: consumul de tării iuțește mintea, poa’ că aflu, mă rog, aflăm, ce-i ăla “eternul feminin” . Dacă ți se face scârbă de pălincă o dăm într-un nohan negru, mai negru decât sufletul meu de-aseară, de-am acceptat plata făcută de pe card.
Zic și io, nu mă lua-n seamă!
@Pușcașu Marin: Totul mi-a plăcut maxim, și text, și ilustrații, da' poza ultimă am salvat-o pe telefon să meșteresc și io niște de-alea, că-mi treb'e!... Mersi fain! Genială idee!!!
@Yersinia Pestis: Vezi? De-aia n-are ursul coadă. Soția se gândește la binele tău. Să ai electrocasnice noi, mobila nouă să te-ndemne la a crea combinații culinare demne de Master Chef. Ce contează banii? Banii vin, banii se duc. Amintirile culinare rămân.
Pe bune, nu-ncepuse tocănița gătită de tine în bucătăria veche să aibă așa... un gust de deja-vu? . Să vezi de-acum.
Eu îți doresc de pe-acum vacanță frumoasă la Hajdu... ăla de ziceai tu. Mie mi-a plăcut acolo. Da' am fost prin 2013, bănuiesc că s-au schimbat multe în bine de-atunci.
@crismis: Mulțumesc pentru viziă și pentru ecou. Am văzut chestia aia cu bețișoarele în altă parte și-am zis să... cum se zice acum... șeruiesc cu voi, pe-aici. N-oi fi eu singurul care moare de foame cu bețele alea în mână
@Pușcașu Marin: Vad ca vietnamezii astia au cu ce se lauda in materie de natura. Eu lacrimez mai mult in fata unor chestii frumoase facute de mana omului, dar mai scap cate un suspin si pe varf de munte / prin pesteri / pe malul marii. Macar asa, de ochii lumii, sa nu par insensibil.
Porecla 'Talpa Iute' pe care ai dat-o ghidului nu e deloc potrivita. Ca indianul cu pricina te mai lasa cate cinci minute intre doua reprize. Al tau cred ca era pe Duracell.
Sunt curios sa aflu cum l-ai convins sa ia loc pe scaunel . Daca e cum imi imaginez, poti face ce bancuri despre vasluieni vrei tu. Eu am sa rad, fii sigur. Pentru ca 80 e mai mic decat 110.
@Yersinia Pestis: De fapt, nu de frica lui Marin (am uitat sa ii urez La multi ani duminica, sper ca nu e tarziu si ca ma aude!) rad la bancurile cu vasluieni. Ci pentru ca ma situez in afara multimii vizate. Ti-am mai explicat, eu sunt barladean. Nimeni nu musca mai tare din vasluieni decat noi, barladenii!
Cand vedem un paharel cu bautura, nu sarim ca disperatii pe el, cum fac vecinii mai de la nord. Nuuu, noi ne comportam cu distinctie, fix ca romanul ajuns prima oara in Italia.
Stii bancul: cere un espresso, il da pe gat, se sterge delicat la gura si spune: Da, e bun, de asta sa-mi aduceti!
@adso: Să știi că au și ei chestii făcute de mâna omului în fața cărora poți scăpa un murmur de admirație. Din păcate niște bombe scăpate de Unchiu' Sam le-au mai distrus pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.
I-au copiat puțin pe chinezi. Au propriul Oraș Interzis la Hue, e adevărat, mai modest decât originalul din Beijing, au morminte imperiale de genul celor din Dinastia Ming, mă rog, ar mai fi. Dacă te referi la muzee gen Luvru, Uffizi, Prado, nu cred să găsești.
Păi de-aia i-am zis Talpă Iute, că între două... ăăăă... mda, vizite la Grădina Botanică, peșteri, ne mai lăsa, chiar mai mult de cinci minute, adică cam cât făcea microbuzul între cele două... reprize de vizite
Cum crezi că l-am convins să stea pe scăunel? Cu mușchii abdominali, evident. L-am împins oleacă cu pătrățelele de pe abdomen . În fapt, ca să fiu sincer cu singurul meu pătrat de pe abdomen. Atâtea abdomene am făcut la viața mea că s-au unit toate pătrățelele și s-a făcut unul singur, ceva mai bombat e adevărat, dar asta e deja can-can. Evident c-am glumit, nu l-am împins, l-am convins cu” vorba” bună. Chiar dacă în românește, o” vorbă” spusă din tot sufletul are darul să lămurească pe oricine de bunele tale intenții
Bancuri cu vasluieni nu-mi permit să fac eu. Dar nu pot să nu râd când le aud. La matematică nu mă bag, c-am făcut-o cu profa de muzică. Tipei ăsteia nu-i plăcea laptele. Îi plăceau numai derivatele. Și știu că ne spunea că 80 poate fi egal cu 110... dacă le” derivezi”
@Pușcașu Marin: Stiu ca au si constructii interesante, circula pe net imagini cu un pod de-a dreptul fantastic. Inclusiv in articolele tale este ce admira pe tema asta .
Am citit despre drama Saigonului, in ambele razboaie pentru Indochina - nu doar americanii au distrus. S-au preocupat cu asta si fratii nosti de ginte latina, dar macar ei au mai si cladit cat au stapanit pe acolo.
Nu ma astept sa vad picturi si sculpturi in Asia. Caut temple si/sau moschei, poduri si viaducte, sosele ametitoare la nu stiu cate mii de metri, cladiri din sticla si beton de sa te intrebi cum stau in picioare, chestii din astea.
Si da, Vietnamul are de toate. Fata mea a impartit trei ani un apartament cu o domnisoara vietnameza. Aceasta a adus un album cu tara ei, si am avut ocazia sa ma minunez de ceea ce era acolo. Iar tu ai vazut cu ochii tai!
@adso: Nu știu la ce pod din Vietnam te referi, dar dacă e vorba de ăla cu cele două mâini imense de piatră, am avut privilegiul să calc pe el și sper să ajung să și povestesc.
Așa e, francezii, spre deosebire de americani au lăsat și ceva bun în urma lor. Dar au și furat de-acolo și au și distrus, deopotrivă.
Da, în Asia poți vedea cam tot ce ți-ai dori să vezi din cele enumerate de tine mai sus. Eu îți doresc ca India și Uzbekistanul să fi fost doar aperitivul care să-ți fi deschis apetitul pentru acest continent. Pe mine m-a cucerit deja și mi-e și frică să mă gândesc câte și câte ar mai fi de văzut.
@Pușcașu Marin: La acel pod ma refer, da. Abia astept sa citesc despre el! Si sa vad pozele desigur!
Apropo, ai camera foto buna, imi place cum au iesit pesterile.
Am ajuns si in Tailanda. Prin Bangkok doar in trecere, dar am stat in Chiang Mai o saptamana. Din cauza ca se suprapunea cu vacanta planificata in partea de est a Spaniei (Valencia - Zaragoza - Barcelona), am ratat o excursie de trei zile organizata pentru a vedea nordul Tailandei, cu un strop de Laos. Asta e, nu pe poti face pe toate .
@Pușcașu Marin: Oricum, daca ar fi sa merg in Asia din nou, locurile pe care le bati tu acum nu ar fi prima optiune.
In primul rand, as vrea sa vad alte stanuri, vorba lui @Yersi. As dori sa vizitez Astana in Kazahstan, dar si o incursiune pentru natura in Kirgistan si/sau Tadjikistan. Am vazut niste poze...
Apoi, ma intereseaza maxim Iranul. Ceea ce este frumos in Uzbekistan isi are radacinile, in mare parte, in Iran.
De asemenea, nu am vazut Petra, deci ma bate gandul sa incerc Iordania. Nu am ajuns in Israel, Dubai (doar pentru escala) si alte locuri la indemana din Orientul apropiat. Poate, candva. La astea chiar nu ma grabesc, se pot face și peste zece ani.
Am sus pe lista China, unde vad ca te pregatesti sa mergi.
Voiam sa fac traseul Transsiberianului, dar nu pare sa mai fie o optiune pentru prea curand.
Da, Asia ofera cate ceva pentru toate gusturile. Sa vedem cat ne tin puterile si buzunarele.
Mi-a plăcut mult ce-am citit și văzut în poze! Chiar mă bucur că sunt AFA-istă, pentru că așa pot să merg și eu cu voi, „scriitorii” mai tineri, care colindați și prin Asia!
”Dar... ce te faci când ești cel mai în vârstă din grup și ghidul vietnamez are în arborele genealogic rude din familia lui Indianul Talpă Iute?
Mie-mi pare că toți ghizii sunt rude cu Indianul Talpă Iute! În toate locurile pe unde am umblat ghizii au avut aceeași grabă în a-și face meseria! 
Mă întreb cine-i mână de la spate să scoată sufletul din noi 
E adevărat că nici noi nu mai suntem tineri și... mdeh, greu la deal cu boii mici - dintre care unul mai grăsuț, spun eu! Poate că s-au plictisit de aceleași trasee făcute cu multele serii de turiști sau, poate, vor pentru ei mai mult timp liber, habar n-am!
Felicitări pentru articol și poze!!!... și, ca de obicei 
Foarte frumoase aceste peșteri și mă bucur tare mult că am avut ocazia, grație matale, de a le vedea în fotografii și nu în realitate!
De când am vizitat Polovraci, unde am înghețat de frig și era să-mi rup picioarele din cauza întunericului, iar apoi la Ialomicioara, unde mai că mi-am dat duhul la urcarea celor ' 1000 de trepte', (erau mai puține, dar de la efortul fizic, le vedeam dublu, triplu etc. 
), dorul de a mai vizita vreo peșteră în viața asta, oricât de frumoasă ar fi, mi-a dispărut subit!
Așa că, ce fericită sunt, că le pot admira de la distanță! 
Mulțumesc și felicitări, in special pentru efortul depus și că ai supraviețuit în ciuda celor multe kg pe care spui că le ai! 
@doinafil: N-avem ce face. Mergem în ritmul nostru, cum putem, aia e. Eu mă automotivez în sensul că mai am câțiva ani și o să pot să mă înscriu în tururi pentru seniori. Eh, și-atunci voi fi cel mai tânăr din grup . Tânăr senior... ce bine sună. De-abia aștept
De-aia îmi place mie să merg de capul meu pe unde merg. Mă plimb în ritmul meu, nu încurc pe nimeni, nici pe mine nu mă-ncurcă altcineva. Dar sunt cazuri când nu poți face excursii fără să te înscrii într-un grup și atunci ne adaptăm.
Mulțumesc mult pentru vizită și pentru ecou.
@elenaadina: Hi, hi, hi... apropos de pățaniile tale... mi-am adus aminte c-am dat un cap într-o stâncă în Peștera Muierii de-am văzut stele verzi la propriu. Dar tot îmi place să vizitez peșteri.
Și în general mă motivează chestiile care implică ceva efort fizic, pentru că în restul anului sunt mai sedentar.
Mulțumesc mult pentru ecou și pentru vizită.
@adso: China a ajuns pe primul loc în lista mea de dorințe. De fapt e de mult timp acolo, dar îmi trebuie multe zile de concediu și mai ales mulți bani pentru ce vreau eu să fac.
Iar Petra mă bântuie de mult. Am fost acolo, dar doar câteva ore. Am făcut o excursie acolo din Egipt , în 2011. Dar ce să vezi în câteva ore? Plus că mai e și Wadi Rum prin preajmă.
Sănătoți să fim, restul le-om face pe toate.
@Pușcașu Marin:
Eu am observat că cel mai greu la corpul meu fizic este să urce scări... sau să merg mai mult de 3 km, mă apucă durerea de spate, șolduri și încep să târâi picioarele și ce să vezi, tot optimismul și încântarea dispar ca prin farmec și nu mă mai bucur din cauza durerii...
Noroc că filmez și când stau acasă confortabil în fotoliu și mă uit la ce am filmat, de-abia atunci apreciez frumusețea locului și mă bucur cu adevărat!
Da, incă nu am reușit să trec peste durerea fizică și nici peste o anumită comoditate...
Cu toate acestea îmi place să fac drumeții pe munte și uneori rămân și eu uimită de lungile trasee pe care am reușit să le parcurg...
Mă bucur pentru tine că ai ambiție și chiar dacă ai intampinat dificultăți, nu îți pierzi optimisul și speranța, cum a fost și în cazul acestor două peșteri și îți continui drumul în atingerea tuturor obiectivelor propuse!
E mare Asia și are țări multe!
Mi-au trebuit câțiva ani să ascult și împlinesc rugămințile Adrianei de a vizita Vietnamul - ea nu a ajuns încă la nivelul de a da ordine (mă refer strict la alegerea destinațiilor de concediu
) - iar de când am umblat pe acolo mi-am revizuit serios listele de dorințe turistice.
În sensul că eu, cel care o amânam sub pretextul că până nu văd Europa, nu plec pe alt continent, am ajuns să visez mai mult ca ea la Asia.
Iar după Vietnam și Iordania - da, Wadi Rum e splendid de-a dreptul! - am în cap plecări multiple prin acea parte de lume.
Ambele țări enunțate mai sus au reprezentat experiențe de neuitat!
"Scrie iute" ți-aș dori să fii pentru a finaliza romanul înainte să pleci în China!
@Marius 72: Ai dreptate. Și pe noi ne-a cucerit Asia și ne-am propus ca atâta timp cât ne mai ajută picioarele, să-ncercăm să mai vedem una-alta pe-acolo. Și prin Vietnam mi-au rămas locuri pe care aș vrea să le văd, dar... e greu, oricât de mult mi-aș dori să mai merg odată, slabe șanse să mai ajung acolo.
Încerc să scriu, să termin ce-am început. Eu așa obișnuiesc , să duc la bun sfârșit ceea ce încep. C-o fi mâine, c-o fi peste o lună, o jumătate de an, vedem. Dar o să scriu.
Mulțumesc pentru ecou. Îți doresc să ți se-mplinească toate visele în ale călătoritului și nu numai.
@elenaadina: Din păcate, te înțeleg. Și spun din păcate, pentru că soția mea este exact în situația ta. Are dureri cumplite de spate, în fine, pe ea o doare și când stă, d-apoi când merge. Și totuși are o voință extraordinară. Ca și mine, care mă scol devreme, pentru că am realizat c-o să dorm o eternitate și ea merge pentru că știe că se va odihni... tot o eternitate.
Iar pentru ceea ce face în vacanțe (și nu numai pentru asta) îi voi fi recunoscător tot o eternitate . Atunci când eu voi dormi și ea se va odihni. Până atunci îi sunt de zeci de ori mai recunoscător. Pentru că împărtășește cu mine pasiunea mea de a călători, chiar dacă pentru ea este câteodată un mare chin.
Ăsta este de altfel și unul dintre motivele pentru care vacanțele noastre sunt ceva mai lungi. Trebuie mai multe pauze, ritmul de vizitare este mai lent, în fine... chestii de-astea.
Pentru mine satisfacția este dublă. Pentru că am citit cândva, undeva, nu mai țin minte contextul, că important nu este neapărat ceea ce vezi, mai important este cu cine ești atunci când vezi ceea ce vezi.
@Pușcașu Marin: Știam ca ai scris despre peșteri, am primit informare pe email, dar având și alte treburi casnice de toamnă am amânat. Am obiceiul de a vedea întâi pozele și am rămas consternată de imensitatea coloanelor și formațiunilor carstice. Așa ceva nu am mai văzut!!
Apoi din articolul tău am înțeles că fac parte 'din altă ligă' și așa este! Frumoasă și a doua peșteră asociată cu plimbarea pe apă. Ceva la scară foarte mică mi s-a întâmplat și mie în Mallorca la Peștera Dragonului.
Cost mic, 44 dolari de persoană, pentru ce minuni ați văzut! 652 de scări sunt destule dar la coborâre par mai ușor de abordat! Inspirat și cu palinca de pere dar și cu improvizația la bețișoare! Felicitări pentru acest deosebit articol, unic pe AFA!
@mprofeanu: Mulțumesc mult. Chiar mă simt onorat după ecoul citit. Peșterologia asta , așa-i zic eu speologiei, mă pasionează de mult, de când eram în liceu. Am avut un coleg, prieten bun și-n ziua de astăzi, a cărui mamă era ceva tare printr-un minister la vremea aia și ne-a făcut rost de niște permise cu care am vizitat Scărișoara, partea de sub ghețar și Peștera Ialomiței dincolo de punctul final pentru turiști, cred că încă un kilometru, dacă nu și mai bine.
Așa că nu mă dau niciodată la o parte să văd o peșteră, chiar dacă nu mai am deloc condiția fizică din vremurile alea frumoase. Dacă aș fi avut 20 de ani mai puțin, mai mult ca sigur c-aș fi mers să vizitez Peștera Son Doong, cu toate că e o avere o vizită acolo.
Phong Nha este o zonă mai puțin vizitată. Niciun circuit turistic organizat, cel puțin ce se organizează din România nu are zona în program. N-am ezitat nicio secundă să pun zona în programul meu când am văzut despre ce e vorba și nu regret deloc c-am fost acolo, ba chiar mă bucur. Iar prețurile în zonă sunt foarte, foarte accesibile.
Minunata pestera! Tocmai ce am vazut si noi Postojna, asemanatoare un pic cu asta.
@valentinag: Postojna, da, vreau și eu s-o văd. Habar n-am dacă o să am ocazia, dar știu că vreau s-o văd. Prin peșteri cu trenulețul n-am fost niciodată .
Mulțumesc pentru ecou.
@doinafil:
”Postojna, da, vreau și eu s-o văd. Habar n-am dacă o să am ocazia, dar știu că vreau s-o văd. Prin peșteri cu trenulețul n-am fost niciodată
Nu numai mersul cu trenulețul prin Postojna merită făcut, ci - mai ales - minunea aia de vietate care s-a dezvoltat acolo, în întuneric, lăptoasă și care are forma unui om. Cred că-i unicul loc în care s-a întâmplat asta! Am scris și eu un articol despre Postojna.
N-o rata dacă ai ocazia să ajungi acolo!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată