De la Nordkapp la Harstad

TIPĂREȘTE

Cazaţi la Olderfjord Hotel - Russenes, în noaptea de 21 spre 22 iulie 2013 am dormit puţin din două motive. Mai întâi pentru că am întârziat mult la Nordkapp pentru a vedea şi a ne bucura de Lumina de la miezul nopţii în cel mai nordic punct al continentului, apoi din cauză că lumina nopţii de iulie norvegian ne bătea în geam în ciuda draperiilor trase până la refuz.

Călătoria noastră către nord luase sfârşit, dar în zilele următoare vom continua pe coasta nord-vestică, de-a lungul fiordurilor, prin munţi spectaculoşi, spre alte şi alte locuri fascinante, îndreptându-ne încet, încet, spre sud.

În peninsula Sennalandet cu stânci golaşe, cenuşii, bătute de vânturi, am oprit la periferia sudică a orăşelului Alta, cel mai nordic orăşel din lume cu mai mult de 10000 de locuitori. Aici au fost descoperite în 1973 mii de gravuri rupestre reprezentând animale (reni, elani, urşi, păsări, peşti), obiecte (plase de pecuit, bărci, suliţe) şi chiar fiinţe umane. Arta rupestră de la Alta - inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 2005 - înglobează cel mai mare număr de gravuri de acest gen din întreaga zonă de nord a Europei. Ele sunt grupate în patru locuri diferite şi se spune că însumează nu mai puţin de 5000 de figuri. Într-unul dintre aceste locuri am oprit şi noi.

Muzeul Alta este deschis în perioada de vară (iunie - august) zilnic, între orele 8-17, iar în restul anului după un program schimbător. O dată cu plata taxei de intrare (75 NOK/persoană), se primeşte o bulină colorată, identificator de grup, pe care turistul trebuie s-o prindă în piept, la vedere. Chiar înainte de a intra în muzeu am sesizat existenţa acestor buline. Le-am văzut abandonate de vizitatorii anteriori, lipite din abundenţă pe stâlpi, pe coşurile de gunoi şi chiar pe coloanele de marmură care marchează intrarea.

Complexul muzeal include şi un restaurant cu terasă, toalete, precum şi un magazin cu suveniruri pe lângă care treci înainte de a intra în parcul arheologic. Nu chiar toate figurile încrustate în piatră sunt accesibile publicului vizitator, platforme de lemn cu balustradă limitând şi dirijând totodată deplasarea.

Ceea ce trebuie să se ştie este că majoritatea gravurilor la care au acces vizitatorii sunt pictate (vopsite) cu roşu-portocaliu pentru a fi evidenţiate. Cele fără pictură, unele mai dificil de observat, sunt de fapt cele originale. Majoritatea acestor figuri cu o vechime, după afirmaţiile specialiştilor, de 2000 - 6000 de ani, nu sunt prea mari (au 20-40 cm). Cercetătorii presupun că ele au fost făcute de locuitorii aşezărilor din jurul Altafjord care se întâlneau aici pentru ritualuri, pentru schimburi de mărfuri sau doar pentru socializare.

De-a lungul spectaculosului Lyngenfjord, pe lângă dealuri line, înverzite, pe care pasc cirezi de reni, am continuat - privind culmile îndepărtate înalte, golaşe, albite încă de zăpadă - pe drumul european E6 care şerpuieşte la aprox. 450 m altitudine (v-am spus că ghida avea un altimetru şi ne bombarda cu cifre!). Trecând pe lângă lacuri glaciare formate din topirea zăpezilor de pe versanţi, pe drumul mărginit de flori albe şi roz, necunoscute, rareori vedeam câte o maşină. Cel mai adesea întâlneam motociclete, câte două, câte trei sau chiar în grupuri mai mari.

Turmele de reni - nu ştiu dacă sălbatici sau domestici - erau mari, cele mai mari pe care le-am văzut în întreg periplul scandinav. O dată am numărat până la 100 de exemplare şi m-am lăsat păgubaşă. Tânărul nostru şofer (nu v-am spus că am avut doi şoferi, tată şi fiu?) oprea uneori autocarul pentru a ne facilita fotografierea. Cu un scurt claxon făcea ca animalele să tresară ridicând capul, iar noi, îngramădiţi la geamuri, pozam în neştire.

La Gildetun, un popas turistic situat pe muntele Kvænangsfjellet, lângă şosea, în izolare, dar cu o vedere splendidă spre insulele fiordului, am oprit şi noi pentru masa de prânz.

Într-o cabană de lemn ornamentată cu multe animale şi păsări împăiate, restaurantul oferă gustări rapide, băuturi şi deserturi. Pot să vă spun că eu nu am luat masa aici, m-am mulţumit doar cu o prăjitură foarte bună (40 NOK) şi mi-am suplimentat rezervele de hrană pentru traseu cu încă un sandwich. Căsuţele acoperite cu iarbă, fiecare cu nume înscris pe frontispiciu, precum şi cabana cu mai multe camere, mi-au plăcut foarte mult. Nu ştiu ce confort oferă, dar - în această izolare - sunt sigură că sunt de preferat dormitului în maşină sau în cort. Am aflat că din cauza climei aspre popasul turistic Gildetun este închis în timpul iernii. Restaurantul se deschide la 17 mai - ziua naţională a Norvegiei, funcţionând doar duminica până la începutul sezonului propriu-zis (1 iunie - 20 august) când se oferă şi cazare.

După două transferuri cu ferry-boatul, unul de 40 de minute (de la Olderdalen la Lingseidet, traversând Lyngenfjord) şi - după numai 22 km parcurşi pe uscat - un altul de 20 de minute (de la Breivikeldet la Svensby, prin Marea Norvegiei), în după-amiaza zilei de 22 iulie 2013 am ajuns la Tromsø.

Tromsø, cel mai mare oraş norvegian din regiunea Cercului Arctic, aşezat pe insulele Tromsøya şi Kvaløya, este supranumit "Poarta spre Arctica", "Oraşul Oceanului Arctic", dar şi "Parisul Nordului". Ultima denumire se pare că datează din sec. XVIII când comercianţii au început să aducă noutăţile sofisticate ale modei pariziene prezentându-le soţiilor negustorilor înstăriţi de aici.

Turul de oraş planificat a început cu o oprire la Catedrala Oceanului Arctic, cel mai faimos reper din Tromsø. Cu toate că ne încadram în programul de funcţionare (iunie - august, orele 10-20) am găsit edificiul închis. Mărturisesc faptul că n-am regretat nici un pic. Glumind, pot spune că am economisit şi timpul şi taxa de intrare. Catedrala Oceanului Arctic este o clădire relativ nouă (terminată în 1965), cu o arhitectură deosebită, situată în centrul oraşului. Prin geamurile mari am văzut vitraliul uriaş care acoperă întreg peretele estic, cel care face faima acestui edificiu. Ca lăcaş de cult pot spune că nu mi-a stârnit nici o emoţie. Ca realizare artistică, da, merită admirată!

Nu departe se află adevărata catedrală a oraşului. Domkirke, una dintre cele mai mari biserici de lemn din ţară (terminată în 1861), înlocuieşte prima biserică înălţată pe insula Tromsøya (sec. XIII), multă vreme cea mai nordică biserică din lume.

În centrul oraşului Tromsø, casele vechi de secole, din lemn, specifice nordului norvegian, au fost conservate şi dăinuie într-o fericită alăturare cu edificiile moderne.

Nici un vizitator al oraşului nu trebuie să rateze Polarmuseet - Muzeul Polar. Situat în portul vechi, muzeul prezintă Tromsø ca pe un centru de vânătoare şi un punct de plecare în expediţiile arctice.

Un monument dedicat lui Helmer Hanssen, aflat în faţa muzeului, îl înfăţişeză pe renumitul explorator norvegian care a atins şi Polul Sud, în fruntea unei expediţii, conducând o sanie trasă de câini. O ambarcaţiune veche, protejată de o construcţie din sticlă, ca şi Polaria şi acvariul de aici, sunt alte puncte de atracţie în Tromsø.

La Clarion Hotel Bryggen - Tromsø, aproape de port şi de toate aceste obiective, am fost şi noi cazaţi o noapte.

A doua zi, din nou la drum!

De la Tromsø coborâm de-a lungul fiordului Balsfjord până la Nordkjosbotn. În lungul drumului am văzut maşini cu rulote parcate în campinguri, alături de căsuţe de vacanţă. Hytte - denumirea pentru casele de vacanţă tipic norvegiene - sunt un fel de cabane sau de colibe acoperite cu iarbă, dar care au tot confortul în interior.

Nordkjosbotn, situat la aprox. 70 km de Tromsø, este răscrucea a două autostrăzi importante ale Norvegiei. Aici părăsim drumul europen E8 şi ne angajăm pe E6 pentru că intenţionăm să ajungem la Harstad.

Străbatem peisajele dramatice din vecinătatea insulei Senja, a doua insulă ca mărime din Norvegia, cu munţi abrupţi şi stâncoşi care parcă răsar din mare, cu fiorduri şi mici sate de pescari, o insulă care are câte puţin din toate formele de relief ale Norvegiei, de aceea este denumită şi mica Norvegie.

Harstad, destinaţia finală a zilei, este un oraş situat pe mai multe insule şi insuliţe, cea mai mare parte pe Hinnøya, cea mai întinsă insulă de pe coasta Norvegiei. Flancat de Andfjorden la vest şi Vågsfjorden la est, oraşul este un important port. Am aflat că Harstad este portul de origine ale celei mai vechi goelete din lume, "Anna Rogde", considerată regina navigaţiei norvegiene.

La Clarion Collection Hotel Arcticus - Harstad am fost cazaţi pentru încă o noapte. N-am făcut un tur propriu-zis al oraşului, ci numai o plimbare pe străduţele din preajma hotelului şi în port, admirând munţii din zare şi ambarcaţiunile care se apropiau de ţărm, apoi ne-am retras în camere pentru odihnă. Ne pregăteam să explorăm - a doua zi - Arhipelagul Lofoten, mirifica lume de ape şi stânci de pe coasta vestică a Norvegiei.

---

VIZUALIZĂRI: 4009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI