Napoli - frumos şi zgomotos

TIPĂREȘTE

Napoli, golful Napoli şi Sicilia sunt poate cele mai frumoase locuri din sudul Italiei. Sunt mai sărace decât nordul industrializat, dar mai pitoreşti şi mai bogate din punct de vedere istoric.

În Napoli este şomaj, delicvenţă, aglomeraţie şi mult zgomot, gunoi şi circulaţie haotică, dar cu toate astea oraşul continuă să fie o mare atracţie pentru vizitatori, interesant tocmai prin ceea ce oferă el. Oraşul are o îndelungată moştenire culturală, are biserici frumoase, palate vechi, castele interesante, lucrări de artă şi peisaje marine deosebit de încântătoare.

În seara zilei de 12 septembrie 2010, când am ajuns la Napoli, era atât de târziu, iar noi atât de obosiţi încât nu ne mai gândeam decât la odihnă. Nu ştiam unde se află Hotelul Klein Wien - cel care ne-a oferit găzduire pentru o noapte, dacă este situat în oraş sau undeva în afară. Dimineaţa, pe lumină, de la fereastra camerei de la etajul 4, am observat că marea este foarte aproape. Atat! N-am zăbovit mult în preajma hotelului. Ne-am îmbarcat în autocar şi până să ajungem în oraş, am avut de străbătut doar câţiva kilometri.

Aproape de gară - Stazione Centrale, în Piazza Garibaldi, am făcut un scurt popas pentru primul contact real cu oraşul. Nu departe se află Stazione Circumvesuviana, locul de plecare pentru trenurile spre Pompei şi Vezuviu.

Pentru că ne grăbeam spre port în vederea îmbarcării pentru Insula Capri, din Piazza Garibaldi am continuat tot cu autocarul pe Corso Umberto I admirând din mers Universitatea, o clădire datând din anul 1224, destul de posomorâtă, apoi Fontana di Nettuno din Piazza Bovio. De la gară şi până la Piazza Municipio, bulevardul - una dintre principalele artere din Napoli - este înţesat de autobuze, taxiuri, autoturisme, precum şi de omniprezentele motociclete şi scutere. Este suficientă o scurtă plimbare (pietonală sau motorizată) prin această zonă pentru a înţelege ce înseamnă de fapt o circulaţie haotică. În cazul nostru şoferul autocarului a fost cel care a resimţit cel mai acut stresul deplasării. Noi ne-am mulţumit privind şi ne-am bucurat când am ajuns în port. Nici aici nu este o lejeritate mai mare. De altfel tot oraşul este o aglomerare de clădiri lipite una de alta, de străduţe înguste pe care doar conducătorii auto experimentaţi se pot aventura, de oameni grăbiţi, care vorbesc tare şi gesticulează mult. Napoli se vizitează cel mai bine prin plimbări pietonale, dar asta presupune timp mai mult pentru un program mai lejer.

Napoli, cel mai mare oraş din sudul Italiei (cu peste 8500 locuitori pe km²), situat între Vezuviu şi Campi Flegrei, o altă zonă de risc vulcanic, şi-a extins cartierele până pe versanţii muntelui bazându-se pe avertizările seismologilor, dar ignorând faptul că în caz de pericol reţeaua stradală n-ar face faţă exodului panicat. Pentru că am vorbit despre vulcan şi despre urmările dezastrului din anul 79 d. H., (vezi impresii), acum menţionez doar că distanţa până la Vezuviu nefiind prea mare (aprox. 10 km), silueta vulcanului străjuind ameninţător, poate fi văzută din multe puncte ale oraşului, inclusiv din port.

N-am vizitat orasul în cursul dimineţii deoarece pe ordinea de zi figura mai întâi croaziera pe Insula Capri (vezi impresii), dar la întoarcere am alocat ceva timp portului aflat în golful despre care marinarii spun că este unul dintre cele mai frumoase din lume şi centrului istoric înscris în anul 1995 pe Lista patrimoniului UNESCO.

Piazza Plebiscito (numită astfel pentru că aici s-a desfăşurat plebiscitul din 1860, când s-a hotărât includerea oraşului în regatul unit al Italiei), înconjurată de colonadele de la Chiesa di San Francesco di Paola este foarte asemănătoare cu Piazza San Pietro de la Vatican, iar biserica, o construcţie circulară sobră, aminteşte de Pantheonul din Roma.

Palazzo Reale situat nu prea departe, mare şi roşcat, adăposteşte în nişele de pe faţadă opt statui reprezentând dinastiile conducăroare care s-au succedat începând cu anul 1139. Deşi nu l-am vizitat în interior, am aflat că palatul construit la începutul sec. XVIII a fost reşedinţă regală aproape 100 de ani, a fost modificat faţă de planurile iniţiale, a suferit distrugeri în timpul celui de-al doilea război mondial şi a fost ulterior refăcut. Palazzo Reale poate fi vizitat (zilnic, în afară de miercuri, în intervalul orar 9-20) şi cu siguranţă merită văzute comorile din interior: o sală a tronului, un mic teatru, mult mobilier şi porţelanuri de epocă.

Lângă Palazzo Reale, pe Via San Carlo, se află Teatro San Carlo cel mai mare teatru de operă din Italia şi unul dintre cele mai frumoase din lume, despre care ni s-a spus că este împodobit cu catifea roşie şi ornamente aurite, are şase rânduri de loje şi o acustică perfectă.

Peste drum se află Galleria Umberto foarte asemănătoare celei din Milano. Construită în 1887, galeria a fost bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost refăcută. Interiorul este minunat, cu mult mozaic, cu decoraţiuni în basorelief, cu o boltă imensă de sticlă care permite şi iluminatul natural, cu magazine, cafenele şi chiar hoteluri.

Castel Nuovo, datând din sec. XIII, masiv şi impunător, este o fortăreaţă aflată lângă port, fostă reşedinţă regală timp de peste 400 de ani. Turnurile sale circulare şi zidurile groase se văd din depărtare dominând ţărmul. Între două dintre turnurile sale, pe la jumătatea sec. XV, a fost construit un Arc de Trumf foarte frumos ornamentat, singurul arc construit la intrarea într-un castel.

Cei pasionaţi de edificii medievale au ocazia să admire şi o altă fortăreaţă Castell dell’Ovo, situat pe un promontoriu în Golful Napoli. O legendă spune că poetul Vergilius ar fi zidit un ou în fundaţiile fortăreţei pentru a-i conferi rezistenţă. Dincolo de legendă, castelul original început în sec. XII, terminat, completat, modificat şi adăugat, a sfârşit prin a fi înlocuit în 1532 cu castelul pe care îl vedem astăzi, de formă ovală.

În Napoli sunt multe de vizitat. Centrul istoric are atâtea castele, palate regale sau nobiliare, biserici, muzee, încât cu greu poţi aprecia cât timp este necesar pentru a le cuprinde pe toate.

Dintre toate, cel mai mult regret că nu am vizitat două obiective: Muzeul Arheologic şi Domul.

Museo Archeologico Nazionale di Napoli, unul dintre cele mai mari muzee din lume, era mult prea departe pentru a ajunge acolo şi pentru a-l vizita cum se cuvine în timpul avut la dispoziţie. Pentru asta sunt necesare câteva ore bune, poate chiar o zi întreagă. Muzeul găzduieşte frumoase exemplare de sculptură grecească veche, dar şi interesante obiecte decoperite la Pompei şi Herculaneum cu ocazia excavaţiilor: statui de bronz, mozaicuri, fresce, fragmente de zid şi curţi ale caselor dezgropate. De altfel, atunci când am vizitat ruinele de la Pompei, în prezentarea lui, ghidul făcea ades referire la exoponatele de la Museo Archeologico Nazionale recuperate în timpul săpăturilor.

Pentru că are o semnificaţie aparte, dintre numeroasele biserici vechi existente în Napoli, regret că nu am ajuns la Duomo, aflat pe Via Duomo, destul de departe de ţărm. Principala biserică a oraşului, finalizată în sec. XIV, adăposteşte într-o capelă relicvele (capul) lui San Gennaro, protectorul oraşului, precum şi două mici recipiente cu sângele său. Miracolul lui San Gennaro (sângele din recipinte se lichefiază) înfăptuit de trei ori pe an - în prima sâmbătă din mai, la 19 septembrie, ziua sfântului şi la 16 decembrie, când relicvele au fost aduse de la Pozzuoli la Napoli - a stârnit şi încă mai stârneşte comentarii.

Dintr-un documentar, am înţeles cât de important este San Gennaro şi miracolul său pentru locuitorii zonei. Ei sunt convinşi că sfântul îi ocroteşte împotriva furiei Vezuviului, vin cu credinţă şi speranţă să asiste la producerea miracolului şi mulţumesc sfântului pentru ocrotire. Dacă sângele se lichefiază, ei ştiu că vulcanul nu-i va afecta încă o perioadă.

Nu trebuie să uităm că Napoli este locul în care s-a născut pizza. Pizza originală din Napoli nu are rival în lume pentru că este făcută cu mozzarella - o altă specialitate napolitană şi este coaptă într-un cuptor de formă conică, neapărat la foc de lemne. Şi alte produse culinare merită lăudate la Napoli, dar pizza servită aici este un adevărat ritual pe care nici un turist n-ar trebui să-l rateze.

Am apreciat sucurile proaspete de fructe pe care le-am găsit aici (ca de altfel în toată Italia) şi îngheţata, deşi nu sunt o mare amatoare.

Cu regretul că nu am vizitat chiar tot ceea ce aş fi vrut, dar şi cu speranţa că voi reveni într-un viitor cât mai apropiat, seara am părăsit Napoli îmbarcându-ne pentru Palermo. Urma să petrecem trei zile fascinante în Sicilia şi Malta.

Mă opresc aici cu relatarea pentru că despre Sicilia şi Malta am scris deja (vezi impresii aici şi aici).

---

VIZUALIZĂRI: 3531 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI