Marsala cu amintiri bahice şi revoluţionare

TIPĂREȘTE

În Marsala ajungem fix după 172 ani şi 11 luni de la debarcarea lui Giuseppe Garibaldi în Spedizione dei Mille, o campanie militară care a dus la victoria asupra Regatului celor două Sicilii şi la anexarea acestuia de către Regatul Sardiniei. A reuşit să înlăture monarhia locală şi să instituie un guvern provizoriu, a cucerit ulterior şi Napoli, iar toate provinciile le-a anexat Italiei de nord. De aici a pornit revoluţia italiană.

Dacă generalul a debarcat aici în proximitatea unui far, cu ajutorul vaselor britanice a căror prezenţă era menită a descuraja navele Bourbonilor, noi am intrat de pe şoseaua SS115 şi ne-am parcat maşina în apropierea de Antico Mercato, vechea piaţă a oraşului.

Marele om politic italian – care în perioada tinereţii a fost condamnat la moarte - a fost aşteptat cu 12 sticle de diverse soiuri de vin dintre care a ales Mars-el-Allah, denumire ce va fi atribuită ulterior localităţii.  

În schimb eu am căutat vinul Florio, produs de personajul principal al romanului “Leii Siciliei” .

În respectivul roman – o împletire a realului istoric cu artisticul imaginar – este descrisă şi introducerea viţei de vie în Sicilia. Menţiuni despre personajele cărţii le regăsesc şi pe insulă, Woodhouse şi Whitker - doi englezi veniţi la băi de soare în anul 1773 - au transportat înapoi acasă vinul fabricat de localnici şi l-au făcut celebru în întreaga lume.

Iar în anul sejurului nostru comunitatea sărbătoreşte – din aprilie în decembrie – 250 ani de la naşterea vinului de Marsala, odată cu venirea celor doi britanici. Se organizează tot felul de întreceri sportive, culturale sau gastronomice.

Primul italian care a produs vin de Marsala în cantităţi mai mari a fost Vicenzio Florio, cel mai bogat om al Siciliei.

Un traseu tematic, “Strada del Vino – Terre d'Occidente” te invită să îţi testezi simţurile - în special gustul şi mirosul – de-a lungul unui itinerariu care trece prin cofetării, brutării şi, mai ales, restaurante în care degustările diverselor soiuri produc şi acum agitaţia papilelor mele gustative.  

Ca dovadă a importanţei şi prestigiului de care se bucură licoarea, Marsala a fost aleasă „Oraș european al vinului” în anul 2013.

De cum intrăm pe aleile pietonale ce dau către centrul oraşului, stativele de diverse forme şi mărimi expun sticlele al căror conţinut a condus la celebritatea urbei.

Înaintăm printre casele ridicate pe 2 niveluri şi vopsite într-un maroniu pal, trecem de Porta Garibaldi şi intrăm în Piazza dell Addolorata, acolo unde dăm şi de biserica cu acelaşi nume, ridicată în anul 1691 pe locul producerii unui eveniment miraculos, după cum îl consideră oamenii vremii, şi spaţiu de desfăşurare a procesiunilor religioase din Vinerea Mare.

Legenda spune că aici, în timpul unei furtuni groaznice ce s-a abătut asupra localităţii în iulie 1691, un fulger a lovit un cal lăsat de un băiat care se îndepărtase puţin pentru a se închina unui simulacru al Madonnei.

Bănuindu-se că băiatul a fost salvat de credinţa sa, populaţia a considerat faptul un miracol şi s-a luat hotărârea construcţiei bisericii din faţa noastră, aşezământ ce a fost supus unei modernizări în anul 1790.

Ne continuăm promenada pe Via Garibaldi, lăsăm în urmă cartierul militar construit în secolul al XVI-lea pentru găzduirea trupelor spaniole aflate în trecere şi a celor care protejau oraşul şi ne pomenim în piaţa de peşte în care, la momentul vizitei noastre, nu se mai auzeau ecourile strigătelor vânzătorilor care îşi clamau calitatea şi prospeţimea produselor.

Într-un mic magazin de apetisante sortimente de patiserie vedem doi porumbei plimbându-se agale între tejghea şi rafturi şi venind curajoşi spre noi, aidoma unor comercianţi ieşiţi în întâmpinarea muşteriilor.  

Partea veche a Marsalei ne vrăjeşte prin curăţenia care pare a da un luciu auriu uliţelor, prin frumuseţea arhitecturală a clădilor şi muşcatelor din ferestre şi pieţele goale şi luminoase în soarele amiezii.

Aceleaşi clipe de plăcere le resimţim şi în Grădina Cavallotti, întinsă pe o suprafaţă de aproximativ 13.000 mp şi împărţită de poteci în straturi neregulate de flori sau desişuri de plante autohtone sau exotice şi în care dăm de statuia lui Felice Cavallotti, un politician, publicist şi poet italian ucis într-un duel de contele pe care îl defăimase în articolele sale.  

În preajmă vedem şi Porta Nuova, una dintre cele 4 porţi ale oraşului, care aminteşte pe undeva de un arc de triumf pe ale cărei coloane se află două plăci comemorative, una în cinstea intrării Italiei în primul război mondial iar cealaltă a victoriei din respectiva conflagraţie.  

Ceva mai încolo au fost ridicate Complesso del Carmine, primul ordinal monahal stabilit în Marsala, şi Palatul Grignani ridicat de conţii cu acelaşi nume care au făcut parte din nobilimea Siciliei.  

La 10 kilometri de aceste frumuseţi arhitectonice găsim şi una naturală, Laguna Dello Stagnone, parte a Riserva Naturale Isole dello Stagnone di Marsala, o rezervaţie cunoscută în special pentru cadrele superbe de la apus cu câmpurile de sare şi apa roşietică datorată unor bacterii ce îşi duc viaţa cu stoicism în apa sărată.

Foarte frumoasă se prezintă şi imaginea care surprinde mori de vânt în mijlocul lagunelor formate pentru extragerea sării.

Cei interesaţi pot lua, contra 5 euro, un tur al lagunei cu mici vaporaşe, ocol care te duce şi pe L'Isola di Mozia, teatru al multor lupte în campania lui Garibaldi.

Parcurgem încă 20 de kilometri până în Trapani, lăsăm bagajele în noua cazare şi nu avem stare. E o după amiază de aprilie caldă, soarele ne trimite o lumină gălbuie spre portocaliu şi ne hotărâm să urcăm în Erice.  

Una dintre cele mai inspirate decizii întrucât satul de munte e magnific la apus şi în începutul serii.  

În Erice se ajunge ușor cu telecabina din Trapani sau, pe serpentine lungi şi numeroase, cu maşina. Pe care o laşi în parcarea gratuită de la marginea satului iar de aici umblă doar pietonii.

Pe străduţe înguste de piatră cubică, flancate de ziduri solide şi înalte din acelaşi material constructiv, trecem pe sub balconul din care Garibaldi a mulţumit localnicilor pentru sprijinul acordat acţiunilor sale militare.

Pe sub streşinile caselor ne aruncăm privirea în jos spre Marea Mediterană în care soarele, învăluit într-o năframă portocalie, încearcă a-şi găsi un loc confortabil şi somnul odihnitor.

Lipsiţi de lumina astrului ceresc ne sare în ajutor tehnica momentului iar străzile primesc din lampadare doar atâta fărâmă de electricitate încât să transforme sătucul într-o lume magică, de basm. Din care se remarcă cartierul spaniol construit în perioada dominației spaniole pentru a găzdui soldații, o cerință impusă fiecărui oraș sicilian cucerit.  

Am urcat şi coborât străduţele, am traversat înainte şi înapoi piaţetele cu o fervoare crescândă, admirând luminile ce se prăvăleau pare-se de pe zidurile vechi înspre mare, clădirile ce păreau a se mai ţine drepte pe coama dealului în durate de timp de ordinul minutelor sau maxim al orelor sau barurile ce funcţionau în încăperi mici şi strâmte de piatră, cu bolţi atât de joase încât aveai impresia că amortizoarele de ţeastă sunt un accesoriu obligatoriu.  

Din păcate, era prea târziu pentru a mai vizita Castelul Erice.  

Dar neajunsul acesta nu a umbrit cu nimic starea de încântare şi bucurie trăită la în fermecătorul sătuleţ pe care vă recomand să îl vizitaţi precum noi, spre sfârşitul zilei.

---

VIZUALIZĂRI: 1003 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI