Gallipoli... altă Puglie... tot salentină!

TIPĂREȘTE

Duminica 3 februarie a fost ziua dedicată pentru vizitarea orașului Gallipoli de pe malul Mării Ionice. Fiind duminică trenurile din rețeaua FSE (Le Ferrovie del Sud Est) sunt în pauză, există doar autobuzele de navetă, destul de rare, ale aceleiași companii, care pleacă din Via Don Bosco, cam la 100 m plecând din fața gării. Biletul de autobuz (2,80 euro) l-am cumpărat evident de la automatul din gara Lecce înainte să mă duc spre stația de autobuz. Între Lecce și Gallipoli sunt cam 40 km pe austradă dar autobuzul trebuie să facă bucle către gările din orașele intermediare. Ca urmare, traseul autobuzului a fost destul de lung (1 ora si 20 minute) trecând prin orașele Copertino (24000 locuitori), Nardo (32000 locuitori) și Galatone (16000 locuitori), practic spui că e busul turistic care trece prin mai multe locații interesante, Castello di Copertino fiind practic atracția principală a parcursului până la Gallipoli, fiind declarat monument național încă din 1886.

Am coborât în Gallipoli exact la intrarea pe Corso Roma, vizavi de Joli Park Hotel Gallipoli, care este stația autobuzului pe drumul de întoarcere la Lecce. Chiar pe colț o să găsiți un supermarket Dok, cu o gamă destul de bună de produse, unde puteți să faceți ceva cumpărături, inclusiv duminica pînă la ora 13.30. Corso Roma este o stradă cu 3 benzi, unisens, cu magazine, hoteluri și restaurante pe ambele părți, cu destul de puțină vegetație (ceva palmieri și mai mulți copăcei ce seamănă cu măslinii) dar cu destule locuri unde poți lua o scurtă pauză din plimbare, sub o umbreluță, degustând o băutură/prăjitură/înghețată. Clădirile au în medie cam 3 etaje și sunt majoritatea destul de recent renovate. Până la parcul din fața stației feroviare sunt cam 500 dar duminică, după cum am zis anterior, gara este cu lacătul pe ușă, este deschis doar barul de lângă. În părculeț se află Monumento ai Caduti (http://www.gallipolinweb.com/monumento-ai-caduti/), iar în spatele gării începe imediat marea. Pe partea cealaltă a Corso Roma se află o biserică impunătoare, inaugurată în 1943, unde se desfășoară slujbele și ceremoniile relegioase de zi cu zi, Chiesa del Sacro Cuore di Gesù.

De la Monumento ai Caduti până la Fontana Greca sunt cam 700 metri iar din acest loc începe podul rutier ce unește orașul nou (modern) de orașul vechi, aflat pe o insulă calcaroasă.

În acest loc se realizează constrastul maxim între orașul nou prin clădirea modernă din sticlă cu 12 etaje (ce găzduiește Bellavista Club - Caroli Hotels și un Cinema Tetro Italia) și orașul vechi prin Castello di Gallipoli, redeschis către public in anul 2014 (aperti domenica dalle 10 alle 13 e dalle 15 alle 18).

Între orele 13 și 15, am constatat că acest traseu de regulă aglomerat, este populat cu zgârcenie iar 90% din magazine și restaurante aveau grilajele trase, vremea de odihnă fiind sfântă pentru majoritatea celor din oraș, pe stradă fiind prezenți doar turiștii.

Am vizitat castelul între orele 12 și 13... biletul costând 5 euro, puțin cam pe grabă dar mi-am făcut o impresie destul de cuprinzătoare a ceea ce oferă turiștilor. Am rămas marcat de aspectul sălii circulare și de zidurile sale având grosimi de circa 7 metri, având fante inguste unde erau amplasate 3 tunuri puternice ce puteau trage la distanțe considerabile, cu bile grele din piatră. În castel există panouri luminoase unde putem afla informații cuprinzătoare despre orice ne interesează cu privire la istoria orașului și castelului. Există și o serie de galerii de acces ce prezintă interes pentru cei ce vor să facă o sesiune foto în decor medieval. Un moment de relaxare a fost pentru mine vizita in mica sala a oglinzilor.

Urcând apoi pe meterezele castelului am avut pentru o clipă impresia că zidurile lui de 10 m înălțime au crescut direct din apele mării cu sprijinul soarelui și vântului. Priveliștea către orașul nou, către port și către clădirile din vechiul oraș este superbă atunci când soarele strălucește deasupra capului. Lipită de castel este Mercato Aperto unde se găsesc magazine, cafenele și restaurante.

Plecând de aici drept inainte pe Via Antonietta de Pace să tot fie vreo 200 m până la atracția majoră a orașului Gallipoli, Basilica Cattedrale di Sant'Agata, care dăinuie în forma actuală începând cu 1696. Am constat cu mirare că această catedrală nu are turn clopotniță (cele 3 clopote ale catedralei sunt montate pe terasă în niște spații special amenajate) aflând astfel că turnul cu ceas lipit de corpul catedralei, având două clopote suprapuse, are doar rol de turn civic fiind utilizat pentru scopuri nereligioase.

Interiorul catedralei are ca punct forte colecția de picturi bine conservate, o adevărată pinacotecă. Deasupra altarului se află o pictură imensă cu martiriul Sant'Agatei, o lucrare realizată de Nicola Malinconico, cu o suprafață de circa 100 de metri pătrați. Lângă catedrală se găsește chiar Primăria orașului Gallipoli.

Plecând spre plaja orașului am întâlnit încă 3 biserici interesante: Chiesa del SS. Crocifisso (construită la 1750 de călugării dominicani), Chiesa-Oratorio Confraternita di Santa Maria degli Angeli (inaugurată în 1665) și Chiesa di San Francesco D'Assisi (reconstruită de călugării franciscani pe la 1736).

Pe conturul cetății, Riviera Nazario Sauro, cu vedere directă la mare, am găsit un restaurant interesant Il Bastione - Ristorante Terrazza sul Mare (ilbastionegallipoli.it), un loc restaurat cu mare atenție, unde o masă rezervată este extrem de prețuită. Mergând spre plajă pe Riviera Sauro găsim și două trattorii care vara au mare succes: Trattoria Scoglio delle Sirene și Trattoria La Risacca. Ambele întind mesele pe trotuar pe partea cu mare, unde vederea dă direct către plaja Spiaggia della Puritate care în februarie arată destul de jalnic. Bănuiesc că vara situația este cu totul alta, acum însă era invadată de alge maronii și plină de gunoaie. In dreptul plajei se găsește Chiesa di Santa Maria della Purità, o biserică construită la 1665 din inițiativa celor care lucrau în port. Lângă această biserică găsim Trattoria Divini Sapori unde găsim specialități marine salentine.

Mergând spre port am găsit încă vreo două locuri interesante pentru masă, Trattoria Portolano trattoriaportolano.it și Hotel & Restaurant Al Pescatore alpescatoregallipoli.com/ristorante. Langa port se gaseste si piata de peste unde dimineata pana la 11 este un adevarat spectacol al pescarilor ce vin sa-si vanda marfa proaspăt culeasă din mare.

Am vizitat puțin și faleza orașului nou, pe care se desfășoară Lungomare G. Galilei până la Monumento ai marinai aflat într-o mică piațetă ce dispune și de două stabilimente cu paninotecă adică Bar La Rotonda și Bar Jonic Marino. Am observat că peisajul stâncilor de pe malul apei este aproape selenar iar valurile imense ce se spărgeau de ele au fost personajul principal al zilei.

După lăsarea serii am dat o nouă tură prin orașul vechi descoperind deschis pe Via Antonietta de Pace, la numarul 30, un presepio deosebit, Betlemme... casa del pane, un loc absolut impresionant.

În orașul nou am rămas mut când am văzut puhoiul de oameni și de mașini care se mișcau înainte și înapoi (masinile doar dus) pe tot traseul Corso Roma. Toate magazinele și restaurantele erau deschise și pline de clienți, la terase toată lumea stătea la șuete cu țigara în mână, atmosfera era extrem de animată, am avut senzația că toți cei 20000 de locuitori ai orașului erau pe stradă ca la revoluție. Orașul (cel vechi dar și cel nou) mi-a lăsat impresii în general pozitive, sub impresia finală a aspectului nocturn al zonei pietonale, și pot spune că pentru oricine care vizitează Puglia o mică escală de 3 ore în Gallipoli este o alegere bună.

---

VIZUALIZĂRI: 3177 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI