ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.03.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
DEC-2021
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Lecce și împrejurimile

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm www.ghidroma.com
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. 0039 324 981 3672
  • NB: Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
    [fb]
    NOU TIMP CITIRE: 15 MIN

    Lecce - o lecție de istorie și artă renascentistă

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Stabilindu-ne baza la doar 4 km de Lecce, ne era foarte clar cu ce vom începe explorarea peninsulei Salento. Recunosc că m-am documentat destul de superficial în ceea ce privește „Florența Sudului” ; important era să găsim un loc de parcare în apropierea centrului vechi, iar de acolo eram convinsă că drumul ne va purta singur.

    Este și nu este așa... De exemplu, dacă aș fi „săpat” un pic, aș fi aflat că există un bilet combinat de 9 euro care-ți permite vizitarea a 5 dintre cele mai importante obiective turistice din Lecce: Catedrala (Duomo), Seminarul Antic/Muzeul de Artă Sacră și bisericile Santa Croce, San Matteo și Santa Chiara. Sau bilete simple, la 6 euro bucata, fie pentru Dom, fie pentru Santa Croce. Mai multe amănunte găsiți pe chieselecce.it. Până la urmă, n-a fost așa o tragedie că n-am știut dinainte; Domul aveam să-l vizităm gratuit, iar pentru Santa Croce, lăsată la final, să cumpărăm bilet direct la fața locului. Și e drept că de muzee nu prea aveam chef... Dar să nu anticipăm...

    Loc de parcare găsim ușor, undeva pe Via Achille Costa, între Giardini Pubblici și școala Cesare Battisti. Ne prelingem apoi pe lângă zidurile alburii și sterpe ale Castelului, traversăm o pestriță piață ambulantă, apoi apucăm pe o pietonală îngustă, mărginită de vechi clădiri; da, suntem deja în orașul vechi.

    Prima surpriză apare curând, căci străduța ne varsă într-o piață uriașă! Pietrele pavajului, lustruite de milioane de pași, strălucesc într-un fel ciudat, amplificând senzația de lumină ce ne-a inundat dintr-o dată! Nici nu știm încotro să privim și să ne îndreptăm: spre micul târg de Crăciun ce împrejmuiește „bradul” artizanal, spre coloana de piatră ce împunge cu al său capitel cerul albastru sau spre loggia cu arcadă ogivală, minunat decorată?!

    Piazza di San Oronzo (căci harta ne dezvăluie numele locului) și-a luat numele de la zvelta coloană înaltă de aproape 30 m, alcătuită din resturi suprapuse de coloane romane; citim că deasupra capitelului dantelat a fost cândva amplasată o statuie din bronz, reprezentându-l pe patronul orașului, Sf. Oronzo, cel care se spune că a salvat regiunea Puglia de epidemia de ciumă din 1656 (da, ați mai auzit povestea asta și cu ocazia vizitei noastre în Ostuni; vă amintiți probabil că și „orașul alb” deține un monument dedicat aceluiași sfânt protector, căci și Ostuni a fost ocolit de aceeași molimă). Totuși, nu putem să nu remarcăm că la momentul acesta nu-i nicio statuie în vârful coloanei! Tot prietenul Google ne luminează, ca de atâtea alte ori: coloana a fost recent renovată, statuia se află și ea în proces de restaurare, la finalul căruia va fi expusă într-un muzeu, iar pe capitel se va amplasa o copie.

    Nu departe, ne atrage atenția loggia cu arcadă ogivală și, apropiindu-ne, deslușim ușile de sticlă groasă care închid arcada și semnul inconfundabil de „punct de informare turistică” . Înăuntru, angajata pare amabilă, dar o găsim lansată într-o discuție animată și interminabilă cu o pereche de italieni; după 3-4 minute ne pierdem răbdarea și plecăm cu câteva pliante pe care le-am colectat singuri.

    Admirăm și fotografiem îndelung însă frumoasele decorațiuni de pe fațadă! Micuța și delicata loggie aparține de Palazzo Seggio („Il Sedille” ) , ridicat în 1592. Pentru scurt timp, acesta a adăpostit primăria orașului. Pe o latură a loggiei descoperim o bisericuță îmbrăcată integral în schele, este ex-Chiesa di San Marco. Deasupra intrării se întrezărește, cu greu, celebrul simbol al sfântului, leul înaripat, dar, oricât mă străduiesc, nu reușesc să-l prind într-o poză mai de Doamne-ajută.

    Înaintăm pe străduța pietruită, tot cu ochii pe sus: oho, spectacolul de sculpturi în piatră a început – celebrul „baroc de Lecce” ! După minuțiozitatea cu care-s făcute, după detaliile nemaiîntâlnite, ai putea crede că piatra gălbuie a fost întâi topită și apoi turnată în matrițe! Balcoane, blazoane, frontoane, ancadramente – fiecare pas e o reală încântare și înțelegi pe loc motivul pentru care Lecce este considerat un real muzeu în aer liber!

    Citim ulterior câte ceva despre acest fenomen. Binecuvântând Dumnezeu regiunea cu resurse uriașe de piatra dorata sau leccese (un calcar particular, moale, ușor de prelucrat), Lecce avea să se impună încă din zorii Evului Mediu drept centru de execuție a ornamentelor arhitectonice. Apogeul va veni însă în sec. 17, în timpul domninației spaniole (... ceea ce ar putea explica, măcar parțial, influențele maure pe care le vom întâlni ici și colo).

    Din capătul străduței răsare, din ce în ce mai aproape, fațada splendidă a unei biserici cu arhitectură tipic barocă, ambele registre fiind împodobite cu coloane încastrate terminate cu capiteluri, statui plasate în nișe și tot felul de briz-brizuri. Ne apropiem, ușa este deschisă; suntem în Chiesa di Sant’Irene, închinată primei ocrotitoare a orașului. Interiorul are formă de cruce latină, cu 3 capele laterale și un superb altar central de marmură albă. Aici întâlnim un element specific bisericilor din Lecce și împrejurimi – coloanele răsucite, minuțios decorate, sculptate în piatră alb-gălbuie. Imposibil de descris în cuvinte; voi lăsa pozele să vorbească!...

    Ieșim din biserică și avem un moment de ezitare: dreapta sau stânga?! Stânga pare mai animată (grație, probabil, și celor 2-3 terase zumzăitoae din apropiere), așa că ne decidem rapid. Nu mergem mult și dăm în Piazza delle Cattedrale, ocupată aproape în totalitate de cea mai mare reproducere a scenei Nașterii Domnului pe care am întâlnit-o vreodată! Nu doar celebrele personaje sunt (aproape) însuflețite acolo, ci un întreg decor cu grădini, păduri, râuri și cascade!

    Piața este delimitată pe 3 laturi de clădiri, toate cu vârstă venerabilă (am citit mai apoi despre cea de-a patra latură că putea fi închisă în Evul Mediu cu o poartă masivă de stejar, astfel pecetluind locul unde se adăposteau locuitorii cetății în caz de pericol). Pe latura opusă stradelei de pe care venim se află însăși Cattedrala dell’Assunzione della Virgine (Adormirea Maicii Domnului); pe scurt, Il Duomo. Campanila (în curs de reabilitare) e inclusă în clădirea din stânga, vechiul seminar, ce adăpostește azi Muzeul de Artă Sacră.

    Ne îndreptăm spre Catedrală, admirând detaliile decorative ce ni se deslușesc din ce în ce mai aproape – statui (deja îl recunosc pe San Oronzo în frontispiciul din registrul superior), ghirlande, îngerași, medalioane. Ăsta e momentul în care mă felicit că n-am știut că Domul se vizitează contra-cost, căci intrăm senini și nimeni nu ne oprește! (Poate pentru că se pregăteau de slujbă și-or fi crezut că suntem simpli enoriași?!...).

    Descoperim un interior măreț (pe măsura așteptărilor!), compus din 3 nave delimitate prin 2 rânduri de coloane solide, cu 12 altare laterale și unul central. Ca materiale, predomină piatra de Lecce și marmura policromă, ici-colo ceva lemn, pe alocuri îmbrăcat în foiță de aur. La fel, zeci de coloane răsucite, excesiv decorate; mai bine de 5 minute îmi ia să studiez cu atenție doar un fragment, fără să mă laud că am identificat toate componentele. Absolut fabulos! De remarcat și plafonul casetat, sculptat în lemn, încadrând 3 picturi relatând episoade din viața Sf. Oronzo, atribuite unui artist apreciat al vremii, Giuseppe di Brindisi.

    Legenda spune că Oronzo a trăit în sec. 1, în timpul dominației romane. Viața sa și a nepotului cu care-și însoțea zilele (și care avea să devină San Fortunado) s-au schimbat radical în ziua în care l-au întâlnit pe San Giusto, unul din discipolii Sf. Pavel, pe drumul spre Roma. Acesta din urmă i-a convertit pe cei 2 la creștinism și împreună și-au desăvârșit opera de binefacere. Evident, cum „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” , romanilor nu le-a plăcut defel treaba asta, i-au persecutat, în final cei 3 fiind martirizați (pe vremea împăratului Nero).

    De-o parte și de alta a altarului central se face câte un rând de scări ce coboară în criptă. Dedicată Sf. Maria della Scala, cripta a fost scoasă la lumină cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii 1930 și ocupă în prezent suprafața de sub marele altar (se crede totuși că s-ar extinde dedesubtul întregii catedrale). Spre deosebire de „biserica de sus” , cripta se caracterizează prin sobrietate și simplitate. Frapează însă superba podea mozaicată și cele 94 de coloane și semicoloane terminate prin capiteluri, fiecare decorat în mod diferit. Două dintre aceste capiteluri se remarcă în mod deosebit prin simbolistică: unul se crede că imită vechea clopotniță din Evul Mediu, în care ar fi fost întemnițată Sf. Irina, iar celălalt conține cele 2 simboluri ale orașului Lecce, leoaica și planta leccio (o varietate de stejar).

    Specialiștii sunt de acord că rostul criptei a fost acela de a găzdui morminte de clerici și nobili și că aceasta provine din prima jumătate a sec. 16, fiind reconstruită pe o structură preexistentă (sec. 12-13). Despre catedrală se știe că prima piatră de temelie s-a așezat în anul 1144, în era normandă, când episcopul Formoso și contele Goffredo al II-lea au dispus ridicarea primului turn-clopotniță. Ulterior, în 1230, biserica a fost reconstruită, dar aspectul actual vine de la mijlocul sec. 17 și i se datorează episcopului Luigi Pappacoda, un mare promotor al barocului de Lecce. Tot atunci se decide ca San Oronzo să devină patronul spiritual al orașului; doar 3 ani trecuseră de la stingerea epidemiei de ciumă, din care Lecce și Ostuni ieșiseră neatinse.

    Proiectul a fost încredințat unui geniu al timpurilor, arhitectul și sculptorul Giuseppe Zimbalo (zis și Lo Zingarello = Țigănușul), acesta ducându-l la bun sfârșit în doar 11 ani (1659-70). Tot lui i se poate atribui noua clopotniță, realizată oarecum în paralel (1661-82). (Și coloana lui San Oronzo, pe care tocmai am admirat-o, și fațada bisericilor Santa Anna și San Giovanni al Rosario, pe care le vom vizita peste puțin timp; chiar și la Santa Croce și-a adus contribuția). Lo Zingarello a fost inspirat, se pare, de artiști deja consacrați (Gabriele Riccardi și Cesare Penna), dar îndeosebi de bunicul său, Francesco Antonio Zimbalo, al cărui stil arhitectonic l-a preluat și dezvoltat, lăsându-l la rândul său moștenire discipolilor lui (între care se remarcă Giuseppe Cino).

    Ne continuăm plimbarea; într-adevăr, drumul ne poartă singur... Admirăm în continuare balcoane și ancadramente, dar și oamenii ce se preling agale pe lângă noi în sus și-n jos, căci vremea e perfectă pentru plimbare!...

    Chiesa di Sant’Anna ne întâmpină cu a sa fațadă prelungă, mult mai modestă decât ce-am văzut până acum. În plus, interiorului nu-i putem arunca decât o privire fugară, din ușă, slujba fiind în plină desfășurare. De pe panoul informativ alăturat aflăm totuși că biserica a fost ridicată la finele sec. 17 și, după decorațiuni, se pare că a avut același părinte precum catedrala; ați ghicit, Lo Zingarello.

    Lipită de biserică, remarcăm încă o clădire; le separă practic un intrând în capătul căruia se zărește o ușă cu fronton triunghiular. Alt panou și ne lămurim oarecum. E vorba de Conservatorio di Sant’Anna, aproximativ de-un leat cu biserica, o instituție ce a funcționat în mai vechea reședință a familiei Verardi, lăsată prin testament de către ultimul proprietar. Scopul acesteia a fost de a oferi adăpost femeilor de viță nobilă („fecioare, văduve sau provenind din căsătorii nefericite” ) care doreau să se dedice practicii religioase fără a renunța totuși la statutul lor laic.

    La doar câțiva pași mai încolo ne așteaptă altă surpriză minunată (din păcare, parțial ascunsă de lucrările de reabilitare): Chiesa di San Giovanni al Rosario. Admirăm îndelung fațada bogat decorată; înăuntru slujba nu s-a terminat și cerberul de la intrare nu ne lasă să pătrundem. Ne aflăm chiar în capătul vestic al orașului vechi, într-o piațetă liniștită, cu o mică terasă și o tarabă unde se vând aranjamente cu plante verzi.

    Trecem pe sub arcada Porții Rudiae, una din cele 3 porți (din 4) care se păstrează încă în zilele noastre. Trecem mai mult ca s-o vedem și de pe partea cealaltă (evident, pe frontispiciu tronează nimeni altul decât San Oronzo! ; sub formă de statuie, normal), pe urmă revenim, căci nu vrem să părăsim orașul vechi în care mai avem multe de văzut. Taman la timp! Observăm oameni ieșind din Chiesa di San Giovanni, ceea ce înseamnă că slujba s-a terminat și cerberul nu mai are de ce să se opună. De prisos să vă spun cât de frumos este și acest interior!

    O luăm în direcția sud, dar pe niște străduțe lăturalnice și mult mai puțin bătute, aproape că nu ne întâlnim cu nimeni. O explicație ar putea fi faptul că vechile clădiri arată ceva mai ponosite prin zona asta, e clar că nu tuturor le-a venit rândul la reabilitare... Întâlnim totuși vreo 2-3 splendide palazzo, o capelă mică și delicat decorată, dar mai ales Chiesa del Carmine, un alt exemplu concludent de baroc de Lecce. O găsim deschisă și pustie. Mai bine; abia putem să ne lălăim cât vrem prin toate cotloanele...

    Nu departe, întâlnim Porta San Biagio, prin care din nou ieșim din orașul vechi, spre a o admira din partea opusă. Magnifică! În fața ei, peste drum, se află un monument dedicat eroilor; traversăm ca să-l vedem mai de aproape, dar și pentru o perspectivă mai largă asupra zonei pe care tocmai am părăsit-o.

    Și în care revenim mintenaș, lansându-ne pe o arteră fremătătoare, ce străbate orașul vechi în direcția nord. Multe din vechile clădiri sunt încă locuite, unele găzduiesc hoteluri sau pensiuni. Este și cazul Palazzo di Perroni (1508) în care și-a găsit elegant sălaș un superb boutique hotel de 4*; aruncăm doar o privire pe sub porticul de la intrare, mai mult nu îndrăznim să deranjăm...

    Ajungem într-o intersecție, un părculeț se face în dreapta, dar ne fură ochii o fațadă minunat împodobită: Chiesa di Santa Chiara. Se vizitează contra cost, doar cu biletul combinat de 9 euro (dar asta vom afla mult mai târziu). Unii dintre noi încep să bâzâie a oboseală, nu mai vor biserici, au înțeles ideea... Ok – negociez – atunci să mergem pe varianta „de neratat” .

    De neratat ar fi ruinele Teatrului Roman (sec. 1), pentru că-s fix în spatele Sfintei Clara. Le bifăm fără probleme. „Mai am un singur dor” (asta chiar e de ne-ra-tat!) – Chiesa di Santa Croce; un fel de crème de la crème! Așa că apelăm la funcția de GPS a GoogleMaps, ca să ajungem acolo fără ocolișuri. Hmm... nu-i așa simplu, căci tot te mai împiedici de câte ceva în cale... Spre exemplu, fragmentul de drum roman (cam 4/2 m), perfect integrat în mozaicul autohton. E și un panou lămuritor alături, care amintește de primele urme de locuire a zonei (sec. 8-7 î. Hr.), apoi de epoca mesapiană (sec. 4 î. Hr.), din care s-au păstrat resturi de ziduri și câteva morminte. În sec. 1 î. Hr., Lecce devine municipum roman, dar abia 2 veacuri mai târziu încep să se ridice cele mai importante clădiri administrative. După orientare, drumul din care s-a păstrat acest mic fragment, unea centrul urbei cu poarta estică, continuându-se probabil până la Marea Adriatică.

    Doar la câțiva metri mai încolo întâlnim Chiesa di Gesu (a lui Isus). Ai mei îi dau ignore, eu nu pot! Așa că-i admir în grabă fațada mai degrabă sobră; interiorul însă mă duce în extaz, mai ales altarul împodobit cu mai multe șiruri de coloane răsucite, dar și superbul tavan casetat! Ridicarea acestui frumos edificiu (inspirat de biserica omonimă din Roma) începe în 1575, odată cu venirea în oraș a iezuiților (conduși de Bernadino Realino di Capri, care avea să fie mai apoi canonizat) și a implicat demolarea vechii basilici San Niccolo și resistematizarea zonei.

    Încă o piațetă... încă o străduță... Iat-o! Dantelă de piatră albă, te lasă fără suflu! Regina barocului leccian, Basilica di Santa Croce! Legată de ea, o clădire lungă, decorată în același registru – vechea mânăstire, în prezent sediu al Prefecturii orașului.

    Prima biserică a fost ridicată în sec. 14 de către ordinul Celestine, pe altă locație, mai aproape de Castel și a fost mai apoi demolată când Carol V a dispus lărgirea și fortificarea Castelului. Astfel, la jumătatea sec. 16 începe construcția actualului edificiu, la care și-au adus aportul cei mai importanți arhitecți, sculptori și pictori ai vremii (deja am făcut cunoștință: Gabriele Riccardi, Cesare Penna, Francesco Antonio Zimbalo și nepotul său, Lo Zimbarello – pentru că procesul s-a desfășurat pe parcursul a mai bine de un veac). De unde și tușele de stil renascentist pe care le capătă barocul în cazul acestei biserici...

    Specialiștii au căzut de acord că frumoasa fațadă, decorată cu o superbă rozetă și cu o sumedenie de statui de sfinți și îngeri, grifoni, ghirlande, flori etc reprezintă un omagiu adus bătăliei de la Lepanto (1571), în care flota otomană a fost înfrântă de Liga Sfântă, o coaliție a statelor maritime catolice (și, în general, un omagiu adus victoriei Binelui asupra Răului).

    Pătrundem în interior și cumpărăm bilete (care ne-ar permite intrarea și în claustrul vechiului seminar în următoarele 15 zile, dacă am dori). Ne preumblăm printre coloane, admirând pe rând cele 16 capele laterale și, desigur, altarul central. Totul e copleșitor! Ne reține atenția pictura înfățișându-l pe San Oronzo salvând Lecce din cutremurul din 1743; sfânt, nu glumă! La final ne așteaptă o mică expoziție de icoane... bizantine!

    ... Cercul se închide, revenim în Piazza del Oronzo. Între timp, am constatat că dimineață, tot cu ochii după coloane și loggii, am ratat un obiectiv important: ruinele vechiului amfiteatru roman. Nu se vizitează, doar se privesc de sus – totul este excelent conservat! Au fost excavate prin anii 1930, odată cu sistematizarea zonei și reprezintă o mică parte din colosul care a fost odată. Se pare că mărețul edificiu a fost construit din piatră locală și marmură albă sub împăratul Hadrian (sec. 2), putând primi până la 15000 de spectatori deodată.

    ... Epuizați, ne încheiem plimbarea pe una din terasele din apropiere, în fața unei cești de cafea...

    ***

    Am plecat din Lecce așa cum am plecat din Florența, cu capul baniță, pur și simplu suprasaturată de informații și mai ales de imagini! Lecce este, cu adevărat, un muzeu în aer liber, la fiecare pas îți oferă ceva nou și palpitant, un crâmpei de istorie și de artă. Jumătate de zi, cât i-am dedicat noi, a fost extrem de puțin; Lecce merită luat la pas pe îndelete câteva zile, cu pauze binemeritate între incursiunile prin interesantele obiective turistice. Evident, noi am ratat o grămadă dintre ele: Porta Napoli (cea de-a treia poartă a orașului vechi), Bisericile San Matteo și San Nicolo i Cataldo, obeliscul, grădina botanică, numeroase muzee... Să zicem „poate data viitoare!” sau mai degrabă „mulțumesc Cerului pentru norocul de a ajunge și aici!” ?!

    Citește și CONTINUAREA aici
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

    [fb]
    ---
    Trimis de crismis in 07.03.22 19:05:16
    Validat / Publicat: 07.03.22 19:43:43
    VIZUALIZĂRI: 750INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    SESIZEAZĂ
    greșeală / conținut, limbaj
    Adn. FAVORIT
    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P05 Chiesa di Sant'Irene; altarul central
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68200 PMA (din 52 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    webmasterscris / TELEFON [07.03.22 20:14:40] »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    crismisscris / TELEFON [07.03.22 20:15:12] »

    @webmaster: Mulțumesc mult!

    Carmen Ionscris / TELEFON CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [07.03.22 21:50:25] »

    @crismis: Excelent!

    crismisscris / TELEFON [07.03.22 21:59:20] »

    @Carmen Ion: Mulțumesc mult, Carmen!

    Aurici [08.03.22 09:47:22] »

    Când am fost în Puglia am avut o mie de dorințe. Să ajung acolo, dar și acolo... locurile pe o rază mică în jurul nostru nu se mai epuizau și mi se părea imposibil să alegi. Taranto a fost unul dintre regrete, Lecce altul, Brindisi... și alte mici localități, ordinea nici nu contează, toate ni se păreau de neratat.

    Italia este inepuizabilă și are un farmec deosebit. Copleșitor, cum bine zici și tu. Mi-a plăcut Lecce, dar și celelalte despre care ne-ai spus. Sper să le vină rândul cândva, căci Puglia rămăsese pe listă.

    crismisscris / TELEFON [08.03.22 09:56:36] »

    @Aurici: Așa e, Italia este inepuizabilă! În orice localitate ai nimeri, oricât de mică și ne-celebră ar părea, tot găsești câte ceva care să te farmece: o biserică, un castelaș sau pur și simplu un labirint de străduțe, ascunzând piațete și întrânduri frumos decorate!

    Și mie mi-a rămas gândul la Puglia, unde am văzut multe, dar multe ne-au rămas încă străine... Mai ales acum, când tot scotocesc prin pliante și pe net - mereu mai descopăr câte ceva! Ca să nu mai zic de plaje... Visez la o revenire de... să zicem măcar 10 zile 😇, să înțelegem ceva - iunie sau septembrie, să fie vreme de îmbăiat în mare, dar și de vizitat... Să visăm - nu costă nimic...

    Mulțumesc pentru vizită! Un martie liniștit și călătorii frumoase în viitorul apropiat! 🌺

    Aurici [08.03.22 10:03:31] »

    @crismis: La mulți ani tuturor fetelor, femeilor și mamelor! Primăvara să ne aducă pace ca să putem visa. Și nu numai...

    MarinaCoscris / TELEFON [09.03.22 10:46:46] »

    @crismis: foarte frumoase obiectivele. Mi-a plăcut mult cum sunt împodobite bisericile, cu ornamente din piatra de par vrritabile dantelarii.

    Felicitări pentru articol. Votat cu mare drag!

    Să dea Domnul să avem larte și anul ăsta de vacanțe liniștite.

    valentinag [09.03.22 11:27:34] »

    Ce poate fi mai frumos in viata asta, decat sa-ti bucuri ochii si sufletul cu frumusetile lumii asteia!

    Eu nu-i pot intelege pe oamenii care nu calatoresc, nu le place, nu sunt interesati...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, crismis, MarinaCo, valentinag
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.08735704422 sec
    ecranul dvs: 1 x 1