Excursie de o zi DIY pe lacul Garda

TIPĂREȘTE

Lacul Garda este cel mai estic din salba de lacuri din nordul Italiei și, în acelși timp, cel mai mare dintre ele (144 km circumferință, 52 km în lungime și o suprafață de aproximativ 37 kmp; să se calculeze lățimea – hi-hi). Precum celelalte, are origine glaciară, acoperind fundul unui fost vulcan (adâncime maximă 346 m). Este o mică mare, precum puteți deduce. Despre care noi ne-am propus a ne face o mică idee în singura zi plină pe care i-o dedicasem. (Întru o eventuală viitoare revenire, desigur.)

Ne-am stabilit baza în sudul extrem, în Sirmione, din motive mai mult practice, pentru că nu necesita o abatere prea mare de la autostradă, dar și din motivul că știam că e unul dintre cele mai frumoase orășele de pe țărmul lacului. Tot în sud ar fi Desenzano del Garda (în vest față de Sirmione) și Pescheria del Garda (în est), acesta din urmă fiind preferat de familiile cu copii pentru că beneficiază de apropierea de una dintre cele mai îndrăgite facilități: celebrul parc de distracții Gardaland. În nordul extrem este Riva del Garda; am văzut poze care m-au încântat teribil, dar l-am șters rapid de pe listă, ar fi fost (aproape) o utopie să reușim să ajungem acolo. Am studiat un pic și am ajuns la concluzia că n-ar trebui să lipsească totuși din palmaresul nostru 2 mici bijuterii: Limone del Garda (vest) și Malcesine (est), ambele aflate în jumătate nordică a lacului, aproximativ față în față.

Cum ne deplasăm în zonă? Păi, se poate în mai multe feluri: cu auto propriu sau cu transportul în comun rutier (exisă o șosea ce urmează fidel țărmul lacului) sau cu vaporașul pe lac. M-am gândit să-i fac șoferului un cadou și să-i ofer o zi liberă, așa că am ales ultima variantă, pentru care m-am folosit de site-ul oficial pe care-l cunoșteam din alte incursiuni în zonă: www.navigationelaghi.it. Aici am găsit toate informațiile necesare: orar, prețuri, tot ce trebuie, deci am putut să configurez încă de acasă 2 posibile trasee: Sirmione (08:40) – Garda (09:35-10:15) – Malcesine (12:57-14:55) – Limone del Garda (15:15-17:10) – Sirmione (19:13) sau Sirmione (08:20) – Salo (09:37-11:08) – Limone del Garda (13:19-15:20) – Malcesine (15:45-17:21) – Sirmione (19:13).

De reținut: există orar de vară și orar de iarnă; există vaporașe „normale” , dar și curse rapide pentru care se plătește un supliment de preț; unele pot îmbarca biciclete, alte nu; unele se pretează pentru accesul persoanelor cu handicap (cărucioare), alte nu. Nu toate vaporașele opresc în toate stațiile! ; aici e problema și de aici greutatea întocmirii unui traseu care să-ți convină. Sigur, scopul lor principal n-o fi să deservească turiștii, ci locuitorii zonei. În ceea ce privește costul, am făcut socoateala și am ajuns la concluzia că varianta optimă pentru noi era un abonament de o zi pentru întregul lac (34,3 euro/pers) ; există și variante pentru o zonă mai restrânsă a lacului (nord, sud, est, vest) sau pentru o perioadă mai lungă (3 zile).

... Numai că... socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg! În primul rând, șoferul nu s-a mulțumit doar cu o zi de relache, ci n-a vrut să conceapă, sub nicio formă, să se scoale „cu noaptea-n cap” și a solicitat o oră mai rezonabilă de plecare în excursie. Există un vaporaș ce pornește din Sirmione la 09:15, așa că a trebuit să reconfigurez traseul, renunțând la Garda, respectiv Salo. În al doilea rând – și asta a fost adevărata surpriză! : lângă casa de bilete din capătul pontonului erau niște panouri cu sugestii de excursii de o zi, iar cea cu Malcesine și Limone era în mare parte acoperită de o hârtie pe care scria „Full” . Și undeva într-un colț: „doar 50 de locuri” . N-am prea înțeles nimic de la tanti de la casă, care era foarte agitată, nu știu de ce și insista să cumpărăm alt traseu. M-am ambiționat și am zis nu, eu vreau să văd ce mi-am propus, măcar una din două, dacă altfel nu se poate! Și am insistat să ne vândă bilete de o zi pe întreg lacul, ceea ce cu greu s-a finalizat, tanti susținând că suntem cu capul și că sigur o să dormim la noapte prin cine știe ce boscheți... Dar n-a avut încotro și ni le-a vândut. Nu știam exact care va fi traseul zilei, am luat cu noi o hartă și un orar al curselor în format fizic. Totodată am dat cu banul: Malcesine să fie. N-a fost deloc rău ce a ieșit și voi încerca să dovedesc acest lucru...

Vaporașele sunt de mai multe dimensiuni, dar toate prezintă o zonă de interior și una sau mai multe punți exterioare, au toalete și, cele mai mari, bărulețe de unde-ți poți cumpăra gustări și băuturi. Vremea nu era chiar grozavă, ne treziserăm sub un cer în mare parte înnorat, soarele se străduia, săracul, dar nu-i prea ieșea (în a doua parte a zilei chiar ne-a plouat un pic). Aveam să mergem cu 4 vase, 3 mici și 1 mare și de fiecare dată am stat afară, pe punte (care este totuși protejată cât de cât). Asta ca să simțim mai bine briza lacului, să admirăm culorile sale mereu schimbătoare, munții din fundal și toate orășelele alea frumoase înșirate pe țărm... Și n-a fost greu deloc să găsim locuri, ba chiar ne-am foit de colo colo pentru un view mai bun, pe măsură ce unii pasageri mai coborau.

La 10 fix am debarcat în Garda și la 10:15 pleca de aici alt vas cu destinația Malcesine. Deci n-am avut timp să ne îndepărtăm prea tare de ponton, doar să facem câțiva pași pe faleza împodobită cu minunate aranjamente florale. Și clădirile mi-au plăcut, atât cât am văzut... Garda merită cu siguranță un popas mai lung.

Ambele, Garda și Malcesine, se află pe țărmul estic. Surpriza de care am beneficiat a fost că vaporașul ăsta al doilea a urmat un traseu ocolit, traversând de 2 ori lacul, întâi spre vest, revenind spre est chiar în dreptul lui Malcesine. Astfel am avut ocazia să „vizităm” (fără a coborî, desigur), bună parte din țărmul vestic al lacului!

Primul popas a fost în Portese, apoi în Salo, ambele aflându-se într-un golfuleț spectaculos, tivit de numeroase plaje pietroase. În Salo, debarcaderul este chiar în fața Domului închinat Adormirii Maicii Domnului, un superb edificiu medieval construit în stil romanic și baroc. Am avut câteva minute la dispoziție să-l admirăm, dar numai pe dinafară, de pe puntea vaporașului. Mi-ar fi plăcut să-i văd și interiorul, am citit că ar conține o frumoasă reprezentare a coborârii de pe cruce a Mântuitorului, realizată din statui de lemn policrom.

Au urmat, pe rând, Gardone (cu câteva hoteluri drăguțe, printre care impozantul și luxuriosul Grand Hotel Gardone), Maderno (între ele, Torre di San Marco, un turn pătratic decorat cu dantelării de piatră în stil venețian, în prezent spațiu pentru evenimente), Bogliaco (aici ar fi de vizitat Villa Bentoni, un adevărat palat renascentist, pe lângă care am defilat cu respect), Gargnano (cu ale sale minunate tufe de bougainvillea împodobind clădirile din port; din păcate, cam ofilite la sfârșit de august), Tignale și Campione (ambele deținând câte o plajă respectabilă). Pe măsură ce am înaintat spre nord, altitudinea versanților a tot crescut și avea să crească în continuare, atât cât ne lăsa să vedem ceața ce se desfășura în larg în fuioare mereu schimbătoare.

După Campione, vasul și-a schimbat din nou traiectoria, traversând lacul spre est (lățimea scade cu cât te duci spre nord) și în curând Malcesine ni s-a arătat în toată splendoarea, cu șiruri suprapuse de clădiri colorate, cu vechiul castel deasupra tuturor, cu portul și piațetele alăturate fremătând de oameni.

Am coborât la 12:57, urma să plecăm din nou la 15:05. Deci 2 ore și un pic la dispoziție. Nu știu de ce – de euforie, cred – am avut impresia inițial că avem 3 ore; timp berechet! Ne-am lansat pe străduțele centrului vechi – aspect tipic de orășel mediteranean – o splendoare! Flori pretutindeni, case istorice bine întreținute, terase zumzăitoare, colțuri fermecătoare la fiecare pas, pasaje misterioase și, în general, atmosferă. Am ajuns în dreptul castelului, dar am zis să nu intrăm, mai bine să urcăm cu telecabina pe Muntele Baldo. Ne înnebunim după priveliști de la înălțime!

Până la stația de telecabină am făcut un mic sprint (la deal ☹), am găsit acolo ceva coadă, Tati a încercat să descarce aplicația să ia bilete, dar n-a reușit, până la urmă tot de la casă am cumpărat. Până pe platoul de sus (la 1700 m) mai este o stație intermediară; noi, ca înecații, am zis: luăm bilet întreg, ce naiba! 27 de euro de căciulă, pentru cei interesați. Abia când ne-am pus la cealaltă coadă, la urcat în telegondolă, am realizat că n-o să avem timp nici să coborâm la stația intermediară, nici să facem prea mulți purici sus, la destinație. Nici că e ceață și n-o să avem cine știe ce priveliște n-am realizat în avans!... Unde ne-o fi fost capul?!

Altfel, experiența merită cu siguranță, mai ales când e vreme frumoasă și dacă vreți să faceți ceva drumeții pe platou. Noi practic am urcat (am prins vederi faine spre oraș și spre lac până pe la jumătatea drumului, când am intrat – la propriu – în ceață; drumul complet durează vreo 10-15 minute pe sens), am tremurat un pic (cred că nu erau mai mult de 10 grade și niciunul dintre noi n-avea nimic cu mânecă lungă) și ne-am așezat la coada pentru coborâre, care era chiar mai mare decât cea pentru urcare. Deja ne făceam planuri alternative în caz că pierdem vaporașul: ar mai fi fost unul mai târziu, la 17:20, din cele rapide, deci ar fi trebuit să plătim un supliment; sau poate ceva autobuz... În fine, am avut noroc, am reușit să ne urcăm în a treia cabină, iar după coborâre, chiar să cumpărăm din mers câte o felie de pizza pe post de masă de prânz. Desigur, ultimele zeci de metri până la debarcader le-am alergat cu simț de răspundere... Repet: nu știu ce-om fi gândit. Trebuia să ne limităm la centrul vechi, agale, în stilul bătrânesc care ne place atât de mult... Poate la castel...

Numai că, deși până atunci vaporașele merseseră ceas, din motive pe care nu le-am înțeles, ăsta avea să plece cu vreun sfert de oră întârziere. Noroc că a recuperat mai apoi, cât de cât, că altfel pierdeam următoarea legătură. De data asta am mers pe lângă țărmul estic, poposind în câteva localități: Assenza, Brenzone, Castelletto (încă muntoase, cu același gen de case colorate ca în Malcesine), pe urmă drum întins până la Torri del Benaco (am putut admira din mers frumoasa fortificație Castello Scaligero), apoi din nou Garda. Aici am coborât, dar numai pentru a lua ultima cursă a zilei; intervalul de așteptare ar fi trebuit să fie de 15 minute, însă s-a redus la doar 5-6, din cauza întârzierii amintite. În fine, e posibil ca în astfel de situații să comunice între ei și să se aștepte, așa aș crede.

Ultimele popasuri mi s-au părut un pic mai comerciale: Bardolino, Cisano și Manerba. Poate din cauza terenului înconjurător destul de plat și de anost. Altfel, la o minimă cercetare, descoperi tot felul de atracții interesante: muzee, plaje, parcuri de distracții. Întorcerea spre Sirmione ne-a prilejuit – cea din urmă surpriză plăcută a excursiei – defilarea pe lângă situl arheologic din capătul peninsulei, Grotte di Catullo, rămășițele unei vechi vile romane, pe care am vrut să le vizităm în după-amiaza anterioară, dar le-am prins tocmai la închidere.

Deși până atunci doar ne încercaseră puțin, imediat ce am pășit pe pontonul din Sirmione norii s-au pus pe turnat... Și n-aveau să se opească prea curând. Temperatura aerului a scăzut și ea un pic, nimic de speriat. Sfârșit de vară, deh...

În loc de concluzii. A ieșit bine până la urmă, deși departe de ceea ce am visat. Nu știu nici acum cum ar fi trebuit să procedăm; să cumpărăm bilete în avans probabil... Nu știu de ce un astfel de traseu poate fi full, din moment ce vorbim despre unul destinat în primul rând localnicilor; pesemne unul din vase o fi de capacitate mică?! ; de ce nu-l înlocuiesc cu unul mai mare?! ; nu permite adâncimea apei în zona respectivă?!... Mă rog, astea sunt doar supoziții de-ale mele. În afară de greșeala cu Muntele Baldo, în rest a fost perfect, am putut vedea cam 2/3 din ambele țărmuri, ne-am făcut o idee și sper să revenim în zonă pentru mai multe zile.

---

VIZUALIZĂRI: 142 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI