Popas la Isaccea

TIPĂREȘTE

Venind dinspre Tulcea, la intrarea în Isaccea ești întâmpinat de două indicatoare. Primul îți arată direcția spre Geamie - înainte, la 1 km, iar cel de-al doilea spre Cetatea Noviodunum - dreapta, la 3 km. Poposeam la Isaccea cu scopul clar mărturisit de a mai bifa un oraș situat pe cursul inferior al Dunării, dar asta includea - desigur - și vizitarea a ceea ce se putea vizita în oraș.

Cetatea Noviodunum

Înainte de a pătrunde în oraș, pentru că ne aflam la întersecția cu drumul spre cetate, am decis să vizităm mai întâi Cetatea Noviodunum - Castrul roman Noviodunum după cum mai este cunoscut. Drumul până la dealul cetății este bun, asfaltat, iar dacă vrei să vezi și Dunărea la Isaccea, poți lăsa mașina în umbra copacilor din apropierea panoului informativ continuând apoi - doar pietonal - pe cărarea care urcă pe promontoriu. Dacă te grăbești să ajungi la cetate, poți continua pe drumul asfaltat, la dreapta, prin fața panoului informativ.

La cetate - în bătaia soarelui dogorâtor, de august - am găsit un arheolog cu echipa sa de lucru. Se degaja terenul și se căra pământul după ce a fost cernut și cercetat în cele mai mici detalii. Fragmente de oase și de ceramică culese piesă cu piesă erau puse separat, în recipiente speciale, urmând a lua drumul laboratoarelor de cercetare. Tânărul arheolog ne-a ieșit în întâmpinare și ne-a întrebat: "Vă pot fi de folos cu câteva informații?" Îi suntem și acum recunoscători pentru ca ne-a plimbat prin sit, pentru că ne-a povestit istoria neștiută a locului indicându-ne chiar și o adresă de pe internet unde putem găsi mai multe detalii.

Una dintre cele mai vechi cetăți din Dobrogea, Cetatea Noviodunum - fortificație romană la Dunăre - este în prezent acoperită în mare parte cu pământ. Cercetările arheologice au început în 1953, scopul fiind acela al identificării așezării medievale. Sondajele și săpăturile de salvare efectuate ulterior pe malul Dunării au scos la lumină ruinele unui port din epoca romană. Cercetările s-au extins și în anii următori prin efectuarea de sondaje pe latura de est, sud și vest a promontoriului. În anul 1995, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a înscris în programul de cercetare reluarea săpăturilor arheologice la Noviodunum urmărindu-se pentru început raportul dintre cetate și așezarea civilă delimitată de valurile de pământ, precum și degajarea unor segmente din incinta de sud și din edificiile "intra muros". Programul de cercetare are în vedere restaurarea și punerea în valoare a edificiilor și fragmentelor de zid descoperite prin includerea sitului Noviodunum în circuitul turistic. Până când aceste deziderate se vor realiza, prin bunăvoința arheologilor cercetători, cei care ajung acolo pot beneficia de câteva informații direct de la specialiști.

Așa am aflat noi că după 1997, cercetarile concentrate asupra incintei de sud și a zonei "intra muros" au evidențiat construcții datând din sec. X-XV, locuirea romană fiind surprinsă în câteva puncte, la Turnul Mare, Turnul de Colț și Turnul A, unde s-au descoperit mai multe monede, un mare număr de piese din ceramică, precum și alte obiecte caracteristice epocii romane. În cetate, dar și în așezarea civilă, au fost descoperite sigilii, obiecte de podoabă și de cult, arme, piese de harnașament, unelte, piese care pot fi admirate și analizate la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea. Cele mai târzii monede din colecție, datând din vremea împăratului Heraclios, atestă faptul că cetatea exista la jumătatea sec. VII.

Istoria consemnează că în anul 514 î.H., în cadrul expediției împotriva sciților, împăratul Darius al Persiei a făcut aici, în vadul Dunării, un pod de vase pentru a înlesni înaintarea armatelor sale.

Odată cu stabilirea romanilor în ținutul dobrogean, Noviodunum a devenit sediul uneia dintre legiunile care aveau în grijă paza hotarului, poziția geografică oferind posibilitatea supravegherii și controlului întregului hotar de nord al Dunării. Ulterior, mai multe unități ale unor legiuni romane au staționat aici. Tot aici, la cetatea Noviodunum, era și baza flotei fluviale romane - Classis Flavia Moesica.

În anul 369, împăratul roman Flavius Valens i-a înfruntat tot aici pe vizigoții conduși de Athanaric. Tot pe aici, în sec. XIII, a trecut o formațiune a Hoardei de Aur, iar două secole mai târziu, înfruntându-i pe turci, în această zonă a ajuns și Vlad Țepeș. Vadul mai îngust al Dunării a fost locul prin care turcii și-au trimis armatele împotriva Moldovei, dar și locul prin care au trecut armatele rusești în timpul războaielor antiotomane din sec. XVIII-XIX.

Am menționat toate acestea nu pentru a atenta la răbdarea eventualilor cititori, ci pentru a sublinia importanța istorică a cetății Noviodunum, martoră a atâtor evenimente ascunse acum între filele cărților și sub pământul promontoriului de la Dunăre. Nu pot încheia fără a menționa că începând cu sec. X, numele Noviodunum dispare, așezarea apărând în documentele vremii cu numele de Isaccea.

Moscheea Mahmud Yazîcî

Moscheea Mahmud Yazîcî - Geamia după cum este marcată pe indicatoare - aflată în centrul orașului, este deci de neratat. Minaretul său alb cu acoperiș verde se zărește de departe. N-am aflat prea multe despre această moschee, edificiul de cult musulman fiind închis, ba chiar și acoperit parțial de schele. Este în renovare. Când a început și când se va sfârși această lucrare, nu avem cum ști. Am dat ocol clădirii, am privit atent fiecare fereastră și fiecare ușă, dar... n-am aflat nimic. Nici internetul nu m-a luminat mai mult. Undeva am citit că Moscheea Mahmud Yazîcî datează din sec. XVI-lea, altundeva că "a fost construită în anul 1864 (și restaurată în 1995), în locul celor trei anterioare, dărâmate în urma războaielor ruso-turce din anii 1868-1874, 1877-1878 (conform, Cezmi Karasu - Construcții otomane în Dobrogea)". Informațiile vehiculate pe internet sunt extrem de confuze, începând cu numele - Aziziye, care mă duce cu gândul la moscheea din Tulcea. Nici cu afirmația că Moscheea Mahmud Yazîcî din Isaccea a fost restaurată în 1995 nu pot fi de acord. Restaurată atunci, n-ar fi putut ajunge în starea în care am găsit-o noi în prezent.

Mormântul lui Isak Baba

Cu mormântul lui Isak Baba este o altă poveste. Am crezut că se află în curtea moscheii. Nu l-am văzut. Curtea este o mică întindere de pământ, neîngrădită și… doar atât. Am crezut că este în incinta lăcașului, dar n-am avut acces în interior. Totuși, am întrebat localnicii. Cei tineri habar nu au, părând că nici nu au auzit de conducătorul local otoman, cel care a dat numele orașului lor. În cele din urmă, la un magazin, am găsit o doamnă care ne-a lămurit. Mormântul lui Isak Baba se află în curtea unei case cu gard verde, situată vis-à-vis de hotelul părăsit. Tot ea ne-a spus că poarta este încuiată și nu e nimeni acolo care să ne deschidă. Mormântul se poate vedea lângă casă, la capătul unei alei mărginită de un gard viu. Prin poartă, așa cum am putut, l-am fotografiat și îl prezint aici. Știu că pentru mulți nu este un obiectiv de interes, dar mi-ar părea rău ca cineva care ajunge acolo să nu-l poată găsi (așa cum era să ni se întâmple nouă).

Biserica ortodoxă Sf. Gheorghe

În centru, aproape de Braseria Isaccea, la colțul străzii, am remarcat o biserică destul de mare, dar scundă și fără turlă. I-am dat ocol și am găsit intrarea în curte pe Str. Vlad Țepeș. La capătul unei alei, fațada de vest a sfântului lăcaș ne înștiințează că ne aflăm în fața Bisericii Ortodoxe Sf. Gheorghe. Lăcașul era încuiat, dar mai mult decât biserica în sine, m-au atras zidurile măiestuoase care-i stau alături. Nu păreau nici vechi ruine, dar nici aparținând unei lucrări în curs de execuție. Am decis să caut amănunte și iată ce am găsit!

Monument istoric, reconstruită pe același loc a cincea oară, ultima reconstrucție (cea actuală) datând din sec. XIX (1862), Biserica Sf. Gheorghe situată în apropierea centrului orașului Isaccea, este cunoscută pentru două aspecte. Primul se referă la valorosul iconostas de lemn datând din vremea lui Vasile Lupu (1645), adus aici pe la sfârșitul sec. XVIII de la fosta Mănăstire Adam (jud. Galați), iar cel de-al doilea se referă la piciorul mesei de altar care este un monument funerar din epoca romană.

În prima etapă de funcționare biserica avea un altar semicircular, un naos în formă de cruce, cu două abside laterale și un pronaos. Naosul susținea o turlă hexagonală, iar pronaosul era acoperit cu o boltă semicilindrică. Pridvorul terminat în partea superioară cu o clopotniță de lemn, a fost adăugat la sfârșitul sec. XIX.

Până în 1988 Biserica Sf. Gheorghe din Isaccea a fost o biserică "îngropată", nivelul pardoselii fiind mai jos decât cel actual. Construit în perioada dominației otomane, edificiul nu trebuia să depășească înălțimea minaretului moscheii din apropiere.

Ruinele de lângă biserică sunt începutul unei noi biserici planificată a fi înălțată după modelul Catedralei din Ulm (Germania). Construcția a început în 1906, dar a fost stopată în 1907 când forurile ecleziastice au hotărât ca materialele rămase să fie transferate la Chilia Veche pentru un alt lăcaș.

Portul Isaccea

Pentru că trebuia să vedem Dunărea la Isaccea (doar pentru asta veniserăm), pentru că Pensiunea Dunărea care ne găzduia în Isaccea era situată la doar 1 km de port, pe lângă Novio Pub & Grill am înaintat într-o plimbare până acolo. În port nu e de văzut nimic frumos. Căpitănia Portului Isaccea era singura clădire mai răsărită de acolo. În fața ei, pe malul fluviului, debarcaderul, iar în lateral un întins șantier în lucru cu tot ceea ce presupune acesta. Echipe de muncitori lucrau - după câte am aflat - la construcția unui nou punct de trecere peste Dunăre.

Isaccea, orașul de azi

Situat la 35 km distanță de Tulcea, pe malul drept al Dunării, într-o zonă în care fluviul se îngustează puțin, Isaccea este un oraș mic, cu blocuri comuniste și cu prea puține obiective de interes pentru turiști. Istoria sa este bogată, dar parcă mai frumoasă atunci când încerci s-o descoperi în cărți. Cu un important rol militar și comercial de-a lungul vremii, punte de trecere pentru armatele otomane cuceritoare, pentru caravanele de negustori și pentru solii trimiși de Poarta Otomană la domnii Moldovei, la regii Poloniei sau mai departe în Lituania și Rusia, Isaccea ar avea multe de povestit generațiilor de astăzi.

Turistic, orașul nu este dezvoltat deloc. Noi - dorind să luăm mai bine pulsul orașului (încă un oraș românesc aflat la Dunăre) - am căutat cazare pentru o noapte, dar n-am avut de ales decât Pensiunea Dunărea din Calea Măcin, nr. 1. Un hotel frumos cândva, cu trei etaje, zace acum părăsit, în ruină, aproape de intersecția cu drumul portului. Tot acolo se află fostul sediu al Primăriei și o altă ruină frumoasă - o fostă discotecă.

Sorții nu-ți vor fi prea favorabili nici dacă vrei să iei masa la un restautant în Isaccea. În toată zona centrală nu există un local unde să găsești ceva de mâncare. Doar vreo două baruri cu terase unde poți savura o bere sau un suc răcoritor. Pe Calea Măcin, nr. 2, lângă drumul portului, Novio Pub & Grill a fost singurul care ne-a potolit foamea în ziua șederii noastre în Isaccea.

Poate că finalizarea construcției noului punct de trecere peste Dunăre să dea și orașului un suflu nou.

---

VIZUALIZĂRI: 817 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI