GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În rev precedent spuneam că de la Gori am plecat spre Mtskheta, următoarea noastră destinație aflată la vreo 65 de kilometri de Gori și doar 25 de kilometri de Tbilisi. De pe autostradă am intrat pe indicatoare pe drumul secundar ce duce la Mtskheta și am oprit pentru câteva poze la Cetatea Beberi vechea cetate ce ne-a apărut în față, într-o curbă, pe un vârf de deal, în partea stângă a drumului paralel cu râul Aragvi și paralel și cu autostrada...
Mtskheta, unul dintre cele mai vechi orașe din Georgia, istoricii o datează undeva în secolul 5 î. Hr., este situată la confluența râurilor Aragvi și Mtkvari (Kura). Nu se poate rata, prezența ei este semnalizată de departe de frumoasă biserică Jvari, cocoțată în vârf de deal, o priveliște pe care nu o voi uita…
Este descris ca un fost oraș foarte dezvoltat, cu sistem de alimentare cu apă, cu piețe și case de piatră, fiind centrul religios al țării, cu multe altare ale păgânismului georgian, care, la creștinizarea țării, au fost transformate și înlocuite de biserici, orașul căpătând o mare importanță în biserica creștină din Georgia. Deși capitala a fost mutată în Tbilisi, Mtskheta a continuat să fie capitala spirituală a Georgiei, locul de încoronare și înmormântare a Regilor georgieni și sediul Patriarhului georgian, și astăzi toate ceremoniile bisericești majore, inclusiv întronarea Patriarhului, se desfășoară aici, în Catedrala Svetitskhoveli.
Astăzi, Mtskheta este un oraș mic și liniștit, circa 8.000 de locuitori, dar mare și vibrant centru creștin. Ca loc de naștere a creștinismului georgian Mtskheta a fost declarată în 2014 de către Biserica Ortodoxă Georgiană "Oraș Sfânt".
Pentru valoarea pe care o au “Monumentele istorice din Mtskheta” au devenit în 1994 parte a “Patrimoniului Mondial UNESCO”, care în 2016 le-a plasat sub “protecție îmbunătățită”, mecanism instituit pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat. Am parcat foarte aproape de catedrală, 2 GEL, timp nelimitat și am plecat pe jos printr-o zonă frumos amenajată cu restaurante, tarabe, magazine, multe produse de vânzare.
Am ajuns la intrarea principală, se renova, vizavi am vizitat mai întâi Centrul de Informare Turistică. Mulți oameni, mai puține grupuri, era deja după amiază și ora când acestea se retrăgeau, fiind o zi de sâmbătă am văzut alaiuri cu frumoase mirese dar și cu mulți nuntași….
Catedrala Svetitskhoveli, primul monument vizitat și cel mai important monument în Mtskheta, a doua cea mai mare catedrală din Georgia, a fost prima noastră pauză pentru vizită în acea zonă. Construită în secolul 11 a fost mult timp principala biserică ortodoxă georgiană și este printre cele mai venerate locuri de cult din regiune.
După răstignirea lui Hristos un evreu din Mtskheta care era pe acolo a cumpărat “cămașa lui Hristos” pe care a dus-o în orașul natal arătând-o sorei lui Sidonia, creștină deja. Luând cămașa sacră în brațe fata a murit iar haina nu a mai putut fi scoasă din mâinile ei, așa că au fost îngropate împreună. Mai târziu, din mormânt a crescut un cedru uriaș. Peste sute de ani, Sfînta Nino, cea care a predicat creștinismul în Georgia, a cerut ca cedrul să fie tăiat și să se facă din el șapte coloane pentru fundația bisericii ce urma să se construiască pe acel loc. Șase au fost puse pe poziție, a șaptea coloană s-a ridicat și a plutit în aer. După rugăciunile Sf. Nino s-a așezat și ea pe poziție dar a început să secrete un ulei care a vindecat mulți grav bolnavi, biserica a fost ridicată și numită Svetitskhoveli, pentru noi românii „Stâlpul vieții”.
Altă legendă spune că în această biserică este îngropat şi cojocul Sf. Ilie.
Svetitskhoveli, o capodoperă a arhitecturii vremii respective, este o biserică grandioasă în formă de cruce, cu altare laterale bogat decorate, simetrice față de fațada înaltă în formă de cruce. Fațadele templului sunt decorate cu sculpturi în piatră caracteristice arhitecturii georgiene de la sfârșitul secolelor 10 și 11, arcadele care încadrează ferestrele au îngeri zburători.
Biserica Svetitskhoveli a fost distrusă și restaurată de nenumărate ori dar, de fiecarte dată, i s-a păstrat forma și designul nobil original.
Am intrat în biserica înaltă, luminoasă, cu coloane și arcade unice, deosebite, unde aveau loc mai multe nunți. Altarul are iconostasul de piatră cu stâlpi și arcade bogat sculptate, cu picturi cu Iisus și Fecioara Maria, cu ușile împărătești din lemn sculptate și pictate. Când Am Fost Acolo la acest altar se oficia o cununie, la fel și la un Altar Lateral.
Le-am privit, le-am pozat, am pozat și Frescele Pictate ce prezintă scene din legenda Cămășii lui Hristos și Icoana Sf. Nino cu crucea de viță de vie, simbolul creștinismului georgian, în mână, sfânta care a predicat creștinismul în Georgia în timpul Regelui Mirian și Reginei Nana care l-au și adoptat ca religie de stat, era anul 337 d. Hr... Am văzut și Monumentul de pe Mormântul Sf. Sidonia, de fapt acolo se consideră că este acesta, loc de rugăciune pentru credincioși.
De aici am mers pe jos, 500 – 600 de metri, la Mănăstirea Samtavro aflată în centrul orașului, aproape de Primărie, un loc vechi creștin în care, în secolul 4, Regele Mirian ridicase o biserică din lemn care a fost reconstruită în secolul 11.
Biserica în formă de cruce, încadrată de ornamentație specifică arhitecturii georgiene a fost destinată, încă de la fondarea ei, ca loc de înmormântare pentru “Întâistătătorii Bisericii Georgiene” din care cauză a și fost botezată „Samtavro”, (adică „domnie”). Astăzi, pe lângă înalții prelați trecuți în lumea veșnică, adăpostește multe obiecte sacre bisericii georgiene și nu numai, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, Mormintele Regelui Mirian și al Reginei Nana, o Bucată din Coloana Sfântă de la Catedrala Svetitskhoveli și Mormântul Sf. Gabriel. Sunt expuse și artefacte aparținând Sf. Nino, cea care a locuit acolo câțiva ani, ca Piatra de la Mormântul Sf. Nino și, foarte căutată și apreciată de cei ce ajung acolo, turiști sau credincioși, Icoana Sf. Nino. Tot acolo și-a petrecut mulți ani din viață Călugarul Gabriel și își doarme somnul veșnic, de pe la ultimii ani ai secolului 20, ”Sfântul Gabriel, Mărturisitor și Nebun pentru Hristos”, Mărturisitor toată viața, Nebun în timpul regimului comunist gruzin.
Am intrat în curtea împrejmuită cu zid a Complexului Monahal și ne-am îndreptat spre Biserica Schimbarea la Față, biserica principală din așezământ, am văzut interiorul cu ce adăpostește el, vă rog să-l vedeți cu toții în poze și cât mai mulți la fața locului, apoi am mers la Mănăstirea Sf. Nino, mănăstire de călugărițe, activă și azi și la Crucea Sf. Nino, nu este crucea originală, poate o copie sau o stilizare.
De aici am revenit la mașina și am plecat spre Mănăstirea Jvari aflată la vreo 15 kilometri, la confluența râurilor Mtkvari (Kura) și Aragvi, dar pe celelalte maluri decât Mănăstirea Samtavro. M-a impresionat cum se vede de jos din Mtskheta sau de pe autostradă.
Are o minunată poveste. Nino, propovăduitoarea creștinismului în Georgia a ridicat o “Cruce”, (“Jvari” în georgiană), mare de lemn pe locul unui templu păgân. Crucea a devenit cunoscută făcătoare de minuni, astfel că mulți pelerini din Caucaz au început să vină acolo. Pe locul rămășitelor crucii în sec 7 d. Hr. a fost ridicată “Biserica Sfânta Cruce”, biserica actuală care a fost construită chiar pe marginea unei stânci, cu fațada sa vestică aproape agățată de un vârf, și întărită de un zid ce pare stâncă, biserica parcă-i crescută din munte fiind unul dintre cele mai bune exemple de relație armonioasă a arhitecturii cu natura, o caracteristică a arhitecturii georgiene. Am mai văzut așa ceva în altă zi când am fost la Stepantsminda….
Mănăstirea, care este declarată Patrimoniu Mondial UNESCO împreună cu Mtskheta, a fost inclusă în 2004 pe lista Monumentelor Mondiale Urmărite ca site de patrimoniu cultural cu risc.
Intrând în biserică am văzut aproape în centrul ei, sub cupolă, o Cruce de Lemn nouă ridicată pe postamentul care a fost inițial la baza crucii Sf. Nino, loc de pomenire și de rugăciune și câteva icoane, trei din ele cu importante semnificații. Icoana Sf. Georghe nu cu balaurul ci cu un rege păgân dușman al creștinismului, care nu pare ucis ci convertit, Icoana Sf. Nino cu crucea ei de viță de vie și Icoana Sf. Nino și Coloana Plutitoare, minunea săvârșită la Biserica Svetitskhoveli, în care alături de Sfântă apar Regele Mirian și Regina Nana.
Am terminat vizitarea mănăstirii când se termina și programul ei de vizitare și plimbarea noastră din acea zi. Am mai stat, nu îmi venea să mă despartat de priveliștile ce se vedau de acolo, sus în vârful muntelui, având Mtskheta la picioare și cele două râuri ce se contopeau….
Mănăstirea Jvari am revăzut-o de jos de pe autostradă în fiecare zi când am fost plecați în plimbările noastre cu mașina. A urmat apoi întoarcerea la Tbilisi, la hotel.
Monumentele vizitate în acea zi sunt de top în Georgia, trebuiesc și merită văzute, timpul necesar cu deplasare de la și înapoi la Tbilisi fiind de vreo 4 – 5 ore.
Trimis de mprofeanu in 21.01.20 18:50:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CAUCAZ.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mprofeanu:
De ce Mânăstirea Jvari
”... împreună cu Mtskheta, a fost inclusă în 2004 pe lista Monumentelor Mondiale Urmărite ca site de patrimoniu cultural cu risc.
Cocoțată acolo sus, în vârful muntelui, pare destul de solidă. Despre ce fel de risc este vorba?!
Sunt foarte interesante locurile pe unde ați umblat în Georgia! Mă întreb: cum de s-a putut naște pe acele locuri sfinte demonul numit Stalin Este o întrebare retorică, desigur!
Felicitări pentru articol și poze, le-am savurat!
@doinafil: Monumentele Mondiale Urmărite ca site de patrimoniu cultural cu risc se referă și la factorii climatici... Mai ales mănăstirea Jvari datorită așezării ei este expusă la vânt puternic și umiditate mare, mă gândesc la iernile din Caucaz. Am făcut câteva poze acolo sus și vântul bătea cu putere, părul meu era răvășit și nu am pus o poză edificatoare în acest sens...
Legat de întrebarea cu Stalin, la fel mă întreb și eu!?
Cu drag, .
Salut. Inca un review super util mai ales pentru mine. Deja planurile pentru vacanta de vara au fost schimbate. Aveam rezervare in Spania in Malgrat del Mar, aproape de Barcelona pe care am anulat-o. Voi merge pe litoral la Batumi in Georgia, trei zile in Tbilisi si apoi 3-4 zile in Armenia. Nu stiu daca voi reusi sa vad chiar tot ce ati vazut dvs, dar macar voi selecta locurile cele mai frumoase si importante de vizitat. Calatorii si vacante frumoase sa aveti.
@micutzu: Mă bucur nespus dacă am avut și eu mică și modestă contribuție la schimbarea vacanței din Spania.
Voi scrie tot ce am văzut acolo și în Georgia, sigur dacă ai mașină se pot face multe... Cred că Batumi merită, nu am ajuns acolo și nici la Kutaisi, sunt multe de văzut...
Aceleași urări vă doresc!
@doinafil: Si te gândeşti că monstrul de Stalin a urmat teologia
@Michi: Stalin, se fac bani frumoși cu acest monstru, turismul, curiozitatea, altceva sper că nu!?
@mprofeanu: Mtskheta - oare cum s-o pronunta cuvantul asta? Cred ca la prima intalnire trebuie sa imi spui .
Impresionant, frumos prezentat totul, ce sa mai, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Georgia așa cum am văzut-o eu — scris în 16.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Cum am ajuns să văd lumea de la 4858 m — scris în 05.08.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Șoseaua Militară Georgiană – Șosea turistică din Munții Caucaz — scris în 07.02.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Akhaltsikhe și Borjomi, două orașe asemănătoare, dar diferite — scris în 31.01.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Gori și împrejurimile lui — scris în 17.01.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Tusheti Georgia - Drumetii montane OffRoad — scris în 12.08.19 de pitiku din IASI - RECOMANDĂ
- Nov.2016 Georgia - ţara cămăşii lui Iisus — scris în 21.11.16 de calator65 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ