Vardzia – orașul sculptat în stâncă

TIPĂREȘTE

Acum voi povesti plimbarea făcută în cea de-a cincea zi pe traseul Tbilisi, Vardzia, Akhaltsikhe, Borjomi, Tbilisi, traseu lung de circa 540 de kilometri, pe care l-am realizat într-o singură zi. Excursia a fost dedicată plimbării prin Regiunea Samtskhe – Javakheti, o regiune din sudul Georgiei cu capitala la Akhaltsikhe, bogată în istorie, cu obiective turistice deosebite.

Pe la ora 7 am plecat de la hotel, vezi impresii, având de mers până la Vardzia, obiectivul cel mai îndepărtat din acea zi, lângă granița cu Turcia, vreo 270 de kilometri. Am ajuns în jurul orei 11:30, am mers bine zicea șoferul meu, pentru că, până la Khashuri a fost autostradă, apoi până la Akhaltsikhe o șosea bună dar cam îngustă, deosebită, ce trece prin Parcul Național Borjomi, minune verde. Nu am intrat în oraș, l-am vizitat la întoarcere și am plecat spre Aspindza, ultimii 30 de kilometri fiind pe o șosea îngustă, puține mașini aici…. Am trecut cu părere de rău pe lângă Cetatea Khertvisi, complet restaurată, arăta bine, dar timpul veșnica poveste… Ultima porțiune de drum a fost spectaculoasă, mergeam undeva pe la mijlocul versantului muntos, cu perspective deosebite asupra munților și a râului Kura ce ne-a urmărit pe tot traseul nostru de la Tbilisi, apoi am coborât în canion și am mers de-a lungul apei….

Cum am ajuns la indicatorul de Vardzia mi-a apărut în partea dreaptă orașul săpat în stâncă, un mozaic pe coasta muntelui, am rămas fără cuvinte, este grandios, nu mai văzusem așa ceva...

Vardzia, „O minune a lui Dumnezeu”, cum i-a zis un istoric persan din secolul 16, un monument sculptat în stâncă pe versantul estic al Muntelui Erusheti, pe malul stâng al Râului Kura, are o arhitectură și fresce de o deosebită importanța artistică și istorică ce l-au făcut parte a patrimoniului de stat și l-au propus pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Construcția „Orașului Rupestru” aflat la o altitudine de circa 1.300 metri a fost demarată de Regele George al III-lea în a doua jumătate a secolului 12, fiind conceput nu ca o cetate obișnuită, ci ca o imensă fortificație militară, cu o garnizoană permanentă, gata totdeauna de apărare și a fost finalizată de Tamar, fiica lui.

Câteva cuvinte despre Tamar, Marea Regină Creștină, care a fost „Regele Georgiei” din anul 1184 până în anul 1213, am zis Rege și nu Regină pentru că Tamar este prima femeie încoronată ca Rege al Georgiei, nu ca Regină. La doar 18 ani Regele a încoronat-o pentru a participa alături de el la conducerea regatului. După moartea Regelui, Tamar a continuat să fie unicul conducător al țării, fiind încoronată pentru a doua oară în Catedrala Gelati din Kutaisi. Și-a extins regatul de la Munții Caucaz la Erzurum astăzi în Turcia, de la Marea Caspică la Marea Neagră, un adevărat imperiu pan-caucazian, a dezvoltat cultura și arhitectura prin construcția de catedrale impresionante. Marele poet Shota Rustaveli, contemporan cu ea, este adus în amintirea georgienilor prin marele și frumosul bulevard din Tbilisi ce-i poartă numele.

Este considerată „Regele Regilor” din Georgia, epoca ei a fost „Epoca de Aur” a Georgiei, iar georgienii se mândresc și astăzi cu ea.

La finalizare, Vardzia avea 6.000 de camere tăiate în stânci, situate pe cinci, șase și chiar douăsprezece nivele, majoritatea destinate “Locuințelor”, fiecare locuință fiind formată din trei încăperi adiacente, tăiate consecutiv, de la fața în adâncimea stâncii, legate prin pasaje secrete și găuri în tavane cu scări de lemn atașate la ele. Restul erau “Camere Regale”, povestea spune că Regina Tamar avea 366 de camere pentru ea însăși, astfel încât invadatorii să nu poată ghici niciodată care era dormitorul ei și că singura cale de a intra în orașul subteran era un tunel secret, cu intrarea ascunsă undeva pe malurile râului Kura, mai sunt “Săli Rezidențiale”, “Celule Monahale”, “Crame”, “Brutării” și “Bucătării”. Mai erau “Cazărmi” pentru soldații din garnizoană, “Magazine”, nu erau uitate nici animalele care aveau “Grajdurile” lor, existau “Galerii” ce legau diferite încăperi, “Tunele” secrete sau nu, și un “Bazin de Apă” din care apa ajungea în oraș printr-un sistem de conducte.

Dar cele mai importante erau “Locuința Tamar” cu camera de odihnă a reginei, unul dintre adăposturile ei favorite, și “Biserica Adormirea Maicii Domnului”, o peșteră-biserică mare cu o clopotniță zidită în exterior, pe marginea unei stânci.

Sistemul astfel conceput, natural și lucrat de om, trebuia să facă orașul invincibil, și l-a făcut în fața omului nu și a naturii mame; cutremurul devastator din anul 1283 a rupt muntele distrugând circa trei sferturi din oraș și chiar tăind o bucată din versant, dezgolind astfel parte din sistemul de peșteri ascuns în interiorul rocilor, expunând, așa cum le vedem și noi astăzi, cele circa 600 de camere rămase în picioare. Mănăstirea a rămas în vânt, iar orașul a devenit o țintă mult mai ușoară pentru invadatori, ca urmare, pe la mijlocul secolului 16 a fost atacată, jefuită și distrusă de perși.

Am ajuns în marea parcare, era deja plină la acea oră, am lăsat mașina, taxa de parcare 2 GEL, am trecut pe lângă magazine și magazinașe cu suveniruri și nu numai, am cumpărat bilete de intrare, 7 GEL de vizitator, nu aveau hărți și nici audioghid în franceză, doar un panou cu câteva informații în georgiană, engleză și rusă…

Mergând pe jos pe o alee-șosea, pe care, contra unei taxe, pot urca și mașinile, care nu pot staționa, debarcă pasagerii și revin la bază, am ajuns la intrarea în „Orașul Rupestru”, plimbarea foarte plăcută. Am mers apoi pe o potecă ce urcă spre partea vestică a primului nivel de locuințe, conduși de potecă am ajuns la locuința cailor, Grajdul, o peșteră ce poate adăposti chiar și oameni, era prima văzută în Vardzia, dar mai văzusem altele cu o zi în urmă la Uplistsikhe, vezi impresii.

Am continuat plimbarea pe lângă mai multe camere, dar și pe lângă două puncte de informare, “Legende” și “Istoricul Construcției”, ne-am oprit la un al treilea, “Intrarea în Complex”, regretând că nu am găsit audioghid în franceză, cred că erau interesante… Ne-am îndreptat spre Clopotnița, singura clădire din complex zidită din blocuri de piatră pe panta muntelui, în afara peșterilor, una din cele mai vechi clopotnițe georgiene, din secolul 13, azi dezafectată, mi-a plăcut tavanul nervurat al acesteia, câteva poze și am mers în dreapta la Refectoriul, încă nu era ora mesei dar am vrut să îl văd căci având bucătărie și o brutărie cu mai multe cuptoare era mai mult decât o Sală de mese, iar lângă el erau de văzut Clădirile Economice. De aici se putea coborî pe alte nivele, dar am renunțat, erau de văzut și cramele.

Am urcat apoi spre biserică pe o scară de beton destul de abruptă, apoi pe o potecă tăiată pe marginea stâncii am ajuns la biserică, dar nu am intrat în interiorul ei, ne-am continuat drumul prin ușa din stânga mergând printr-o galerie pe lângă un Izvor, o micuță Capelă și un Refugiu, nu foarte spectaculoase dar importante în funcționarea complexului medieval…. Spectaculos a fost traseul ce pornește de aici, nu trebuie ratat!!!

Am urcat pe scări de lemn și de piatră, printr-un îngust tunel, se merge destul de mult și se urcă continuu, ieșind pe o platformă cu o amplă și frumoasă perspectivă asupră împrejurimilor și o bună vedere la clopotniță, am atras alți turiști după noi…. mai multe poze frumoase și apoi am coborât prin alt tunel asemănător și pe o potecă am ajuns la principala structură a complexului, Biserica Adormirea Maicii Domnului. Practic am făcut un mare și înalt ocol al bisericii. Ridicată în secolul 12, mare și înaltă pentru o biserică-peșteră, decorată cu deosebite picturi murale între care se remarcă portretele fondatorilor Regele George al III-lea și Regina Tamar, picturi document de o mare valoare și tabloul unui bărbat. Interesant este modul de realizare a acestora, Tamar nu are eșarfă, atributul unei femei căsătorite, iar din inscripțiile ce le însoțesc se află că regele era mort și că bărbatul din tablou este Rati Surameli, cel mai important donator pentru biserică. Alte picturi includ scene din Noul Testament, imagini ale sfinților și mai multe episoadele din viața lui Hristos începând cu Buna Vestire, Nașterea Domnului, …

Pentru acces în biserică femeile trebuie să poarte fuste lungi și să aibă capul acoperit, bărbații să aibă pantaloni lungi, iar fotografiatul este interzis (!!!). Nu m-am putut abține și am făcut poze, picturile valoroase de pe pereții laterali sunt restaurate, cele din altar nu… din poze se vede diferența…

Am mers apoi spre zona de est la Sala de Banchete de altă dată, nu se vizitează azi fiind locuințele celor câțiva călugări ce slujesc acolo, am trecut pe la Farmacie, era deschisă dar nu avea medicamente, și ne-am oprit la Locuința Tamar, corect una din locuințe; pozând-o mă întrebam cum arătau camera și regina când erau împreună, nu am aflat răspunsul... Trebuie iar urcat, este aproape de ultimul nivel al complexului, se ajunge trecând prin tunele și urcând pe scări tăiate în stâncă, ceva deosebit, dar nu am ratat-o...

Neavând hartă dar având experiență, căpătând-o cu o zi înainte când am vizitat Uplistsikhe, la ducere spre obiectiv am văzut câțiva oameni și un mic grup ce venea pe o potecă amenajată undeva pe la baza orașului și a muntelui și mi-am dat seama că pe acolo se poate reveni.

De aceea orientându-mă și mai văzând câțiva turiști singuratici ca noi am început coborârea zdravăn, ... tunele, scări de piatră, mici alei, ajungând destul de jos la mica potecă, nu o ratați!!!

Dacă luați un ghid sigur vă va duce pe acolo dacă cereți acest lucru! Ne-am descurcat și singuri!

Am coborât apoi spre magazine, am luat câteva suveniruri și am mers la mașină plecând spre Castelul Rabati din Akhaltsikhe, următoarea noastră destinație...

A fost a plimbare plăcută, deși urcarea este uneori abruptă și necesită pași inegali, mai mari sau mai mici, chiar dacă se merge prin pasaje înguste și abrupte sau se merge pe poteci făcute pe marginea unor prăpăstii, site-ul este foarte bine amenajat, cu bare de sprijin, cu balustrade făcând plimbarea mai ușoară și mai sigură. Singurul inconvenient a fost lipsa unei hărți a complexului care ne-ar fi ajutat mult, poate ajungeam și la alte camere pe care doar le-am văzut de la distanță..., timpul necesar vizitei nefiind mare, nouă ne-au fost suficiente vreo 2 -3 ore... Vizitând complexul, urcând și coborând, explorând tunelele și etajele m-am simțit un mare mic copil fericit de descoperirea lui! Vremea a ținut cu noi, a venit ploaia în torente după ce noi plecasem de acolo și mă întrebam cum aș fi urcat pe stâncile ude!?

A fost un monument deosebit, unic aș putea spune, mi-a plăcut mult, nu mai văzusem așa ceva până atunci și recomand celor ce merg în Georgia să îl includă în programul lor...

---

VIZUALIZĂRI: 884 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI