ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.08.2023
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 7 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 16 MIN

Cum am ajuns să văd lumea de la 4858 m

TIPĂREȘTE

Următorul review este, probabil, diferit de ceea ce se public de obicei pe acest site. Sper totuși să aducă ceva nou, să fac cunoscute locuri mai greu accesibile dar foarte frumoase.

Au trecut deja două săptămâni de când am urcat prima dată un patrumiar, pe varful Tetnuldi de 4858 m, cel mai inalt vârf pe care am ajuns prin forțe proprii. Incă nu imi revin, incă sunt acolo, pe ghețar, in tabăra de bază, cu ochii spre un vârf inzăpezit, un triunghi ce părea, pentru mine, imposibil de urcat.

Aventura mea pe varful Tetnuldi din Caucaz a inceput anul trecut, când mi-am propus să particip la expediția organizată de MA de la RMG, alpinist, ghid și instructor montan de peste 25 de ani.

Am inceput pregătirea fizică, antrenamente cardio, alergare și, nu in ultimul rând, ture pe munte. Am căutat să merg cât mai mult iarna pe munte, să exersez mersul cu colțari, piolet, urcușul pe pante abrupte și inghețate.

In primăvară au fost puse la punct detaliile plecării. Urma să ajungem in Georgia, la Kutaisi de unde plecam spre Mestia. Din păcate, din București nu este zbor direct către Kutaisi, și orice combinație am fi făcut ar fi insemnat să ajungem seara in Kutaisi. Dar noi mai aveam de mers aproximativ cinci ore cu mașina până in Mestia, pe un drum de munte pe care nu prea vrei să mergi noaptea. Așa că am ales varianta avionului din Budapesta, care are legătură directă cu Kutaisi. Am zburat cu Wizz, cu bagaj de cală de 32 kg și inca un bagaj de cabină.

Până la Budapesta am mers cu trenul, noaptea, la vagon de dormit, foarte odihnitor.

Detaliile transportului fiind puse la punct, m-am concentrat asupra bagajului. Pe Tetnuldi, pana in tabăra de bază, rucsacul cu cortul, sacul de dormit, izoprenul, mancarea, primusul și celelalte obiecte necesare le duci in spate, singur. Nu există porteri, catâri sau alte ajutoare. Trebuie să duci in spate aproximativ 20 Kg. Pentru asta mi-a trebuit un rucscac mai mare, cu o capacitate de 75 litri. In afara acestui rucsac mare, am mai avut unul mult mai mic, de 23 litri, pentru ziua vârfului. Toate acestea, impreună cu echipament, bocanci, piolet, bețe, colțari, mâncare și ceva lucruri pentru zona de oraș, le-am inghesuit intr-o geantă de expediție, numită Duffel Bag, cu o capacitate de 80 litri. Aveam un bagaj imens, această geantă, teoretic poți să o duci in spate, practic este foarte greu să mergi cu aproape 30 kg in spate prea mult timp.

Mi-am cumpărat plicuri cu mâncare liofilizată, nu prea mă impac eu cu această mâncare dar este ușoară și conține tot ce este necesar pentru acest tip de activități. Mi-am mai luat câteva supe și pentru dimineața niște plicuri cu cereale amestecate cu ciocolată sau fructe, peste care am pus lapte praf și apă și au fost foarte gustoase. Pe lângă toate acestea am mai avut batoane de ciocolată, ceva semințe, energizante.

Mi-am făcut o asigurare pentru alpinism, la Alpenverein, care includea și extragerea cu elicopterul in caz de nevoie. Pentru zona urbană, mi-am făcut o asigurare normală.

După ce totul a fost pregătit și impachetat, am așteptat ziua plecării. Mai bine spus seara, pentru că am plecat cu trenul, așa cum am spus, noaptea, la vagon de dormit până in Budapesta. Nu am mai fost cu vagonul de dormit de peste 20 de ani, mi-a făcut plăcere să merg din nou. Am călătorit bine, in compartiment de două locuri in care am stat singură, cu cabină de toaletă in compartiment, dotată cu vas de toaletă, lavoar și un duș, care nu știu sigur dacă funcționa, pentru că nu l-am folosit.

La Budapesta am avut cazare o noapte la un hotel aflat in apropiere de gară. Avionul pleca a doua zi la 5.10 dimineața, așa că am avut câteva ore de somn după o zi foarte călduroasă petrecută in Budapesta.

A doua zi, puțin după ora 3 dimineața, eram la aeroport. Formalitățile de imbarcare au decurs foarte bine, nu au fost probleme. Zborul a fost foarte plăcut, am zburat deasupra României, a Brașovului și a Bucureștiului, puțin deasupra Bulgariei apoi de-a lunmgul coastei Turciei de la Marea Neagră, am traversat marea și am ajuns la Kutaisi la ora locală 10.10. Practic, zborul a durat trei ore, nu am avut intarzieri nici la plecare nici la sosire.

După ce am recuperate bagajele, primul lucru pe care l-am făcut a fost să imi achiziționez o cartelă de telefon, valabilă 7 zile, cu internet și minute de convorbire internațională. Sunt mai multe rețele de telefonie in Georgia, dar, din câte mi s-a spus, cea mai bună, cu cea mai mare acoperire, este Magti.

La aeroport ne-a asteptat un microbuz, in care am incăput toți patru cu toate bagajele imense, și am pornit spre Mestia, din regiunea Svaneti. Pe drum am oprit in Imereti, un mic oraș la aproximativ o oră de aeroport, unde am schimbat bani și ne-am luat câte o plăcintă tradițională georgiană.

La Mestia am ajuns puțin după ora 16.00, după un drum lung dar deosebit de frumos, pe o șosea ce străbateo vale mărginită de piscuri inalte. Șoseaua șerpuiește la inălțime, deaspra unui lac mare de acumulare, apoi de-a lungul unor râuri involburate. Sunt câteva sate mici, inșiruite undeva in vale, la care accesul, din câte am observat, era destul de dificil. Oricum, nu știu cum se circulă iarna pe această șosea, dar nu prea mi-aș dori să aflu.

Am ajuns la Pensiunea Irina, aflată chiar in centrul Mestiei, cam amețiți de drum. Ne-am cazat, am făcut câte un duș, ne-am odihnit puțin și la ora șapte am plecat să mâncăm la un restaurant din oraș. Tot aici ne-am intâlnit cu ghidul georgian care avea să ne insoțească pe vârf, Archil, un tânăr și foarte bun alpinist, câștigător al Pioletului de Aur 2022, pentru o ascensiune in premieră undeva in Pakistan.

Mestia este un mic oraș aflat la 1500 m alt, capitala regiunii Svaneti. Orașul este un punct de plecare spre vârfurile Shkhara, Ushba, Tetnuldi și Laila dar și spre frumoasele sate din regiunea Svaneti. Este și un domeniu schiabil in apropiere, pe care aveam să urcăm a doua zi, in drumul spre vârf. Spre uimirea mea, orașul esra plin de turiști, foarte mulți din țările vest europene. Restaurantul Laila nu făcea excepție, era și el plin chiar daca era intr-o zi de marți. Am reușit totuși să găsim o masă și astfel am luat cunoștință cu mâncarea georgiană. Foarte bună, poate voi detalia intr-un alt review.

După ce am mâncat, am pus la punct ultimele detalii ale plecării de a doua zi și am plecat să ne odihinm in camerele noastre. Urmau cinci zile grele, pe munte.

A doua zi, la ora opt eram la micul dejun oferit de pensiune. Tot in stil georgian, foarte bun și consistent. La ora 9.00 a venit mașina. O parte din bagaje, cele care nu ne erau de folos pe munte, le-am lăsat la pensiune. Ne-am luat doar rucscaurile cu cele necesare, le-am incărcat in mașină și am pornit la drum.

Așa cum am spus, Mestia are un domeniu schiabil, cu două telegondole și un telescaun. Cel mai inalt punct al dpomeniului este undeva pe la 3000 m. Accesul pe șosea, până la prima telegondolă, de unde incepe urcușul, este destul de dificil, drumul fiind foarte deteriorat. Noi am urcat pe pârtie, un fel de Drumul Roșu din Poiana Brașov, care urcă și urcă, destul de abrupt și expus in unele locuri, până aproape de 3000 m. NU se poate urca decât cu o mașină cu tracțiune integrală, și cu garda la sol inaltă.

Am ajuns la capăt și in același timp inceput de drum, pe la 3000 m, de unde incepea ascensiunea noastră. Ne-am luat rucsacurile in spate, am făcut fotografia de start, și am plecat in aventură.

Drumul nu era chiar ușor. Trebuia să mă obișnuiesc cu cele 20 kg din spate. In loc să urcăm, a trebuit să coborâm ca să ocolim o porțiune cu zăpadă periculoasă. Apoi iar am urcat și am ajuns la morene, despre care citisem dar pe care mi le imaginasem altfel. Am aflat că morenele sunt o ingrămădire mare de pietre, de toate formele și dimensiunile, aflate la baza ghețarului sau chiar pe ghețar. E dificil să treci peste aceste pietre, se mișcă, alunecă, trebuie să fii atent la fiecare pas ca să nu te accidentezi. Ușor am trecut de bariera de 3000 m. De aici, de la această altitudine, se poate instala răul de altitudine. Am inceput să simt primele simptome după ce am trecut de 3100 m. Practic, dintr-o dată, am simțit că nu mai pot să merg, să urc și respiram greu. Nu numai eu mă simțeam rău, nici Ruxi (partenera mea de cort) nu era tocmai bine. După o scurtă ședință, am luat decizia să ne oprim la 3200 m, și să innoptăm acolo, inainte de a incepe urcușul pe o vale inzăpezită.

Pentru mine a fost o decizie excelentă. Nu cred ca aș mai fi putut urca. Abia respiram și incepuse să mă doară capul. Am mai făcut totuși o plimbare până la un izvor, pentru aclimatizatre rapidă fiind recomandată mișcarea. Am profitat de vremea frumoasă și ne-am intins pe iarbă, in fața cortului. Ne-am făcut ceai și supă, am incercat să mănânc cât mai mult. Seara, inainte culcare, MA ne-a măsurat saturația de oxigen. Aveam puțin mai mult de 60%, deci nu era de mirare că mă simțeam foarte rău. Am continuat să beau multă apă, chiar și in timpul nopții. Am dormit, iar dimineața mă simțeam ceva mai bine, saturația de oxigen crescând la peste 70%. Nu aveam incotro, trebuia să continui drumul. Am mai făcut un inventar al rucsacului și am mai renunțat la câteva lucruri. Le-am pus intr-o pungă și le-am ascuns sub o piatră mare ca să le recuperez la intoarcere.

După ce am mâncat, am strâns corturile și am plecat la drum. De acum incepea adevăratul urcuș. Ne-am pus colțarii, am luat pioletul, și ne-am legat in coardă. Ruxi cu Archil, care mergeau mai repede și eu cu Dorian și MA. Eu mergeam mai incet, nu puteam să depășesc un anumit ritm fără să simt că nu mai am suflu.

Am urcat până la 3500 m pe această vale abruptă, asemănătoare cu Albișoara Gemenelor din Bucegi. Din acest moment am intrat pe ghețarul Nageba. Trebuia să urcăm cu atenție, pe ghețar pot oricând să apară surprize. De fapt am inceput cu o coborâre după care am urcat continuu, până in tabăra de bază, aflată la 3700 m. A fost greu, respiram greu, mă opream la câțiva pași să imi trag sufletul, capul imi vâjâia, abia mergeam. Totuși am ajuns, la aproximativ 30 min. după Ruxi și Archil. Cortul era déjà instalat, nu a trebuit decât să imi aranjez și eu lucrurile in el.

Tabăra de bază este la poalele vârfului Tetnuldi, amplasată intr-o zonă ferită de eventuale avalanșe sau căderi de pietre. Pot fi instalate mai multe corturi, din câte am ințeles, aproximativ 15.

Când am ajuns noi mai era un cort al unor băieți din Austria, chiar lângă noi. Urmau să plece pe vârf in acea noapte.

Nu există apă in tabăra de bază, ca de altfel nicăieri la peste 3200 m. Există insă zăpadă care trebuie topită și apa rezultată purificată cu tablete speciale sau cu bixtonim. Nu puteam să o fierbem pentru că aveam doar o butelie mica la două persoane, și, chiar așa, cu o seara inainte ni s-a terminat butelia (mie și lui Ruxi). Am apelat la prieteni.

A urmat o perioadă de aclimatizare. Dupa amaiaza ne-am plimbat in zonă, și am descoperit locul unde aveam semnal și de unde puteam comunica cu familia. Incă o dată am constatat cât de important a devenit in viața noastră telefonul mobil. Am mai citit cate ceva, și am incercat să mănânc. Nu prea aveam poftă, incă simțeam rău de altutidine, chiar daca eram mai bine.

Următoarea zi a fost zi de aclimatizare. Eu cu Ruxi ne-am trezit foarte de dimineață. Vecinii noștri de cort, tinerii din Austria, au incercat să urce pe vârf. Au plecat pe la trei noaptea dar s-au intors puțin după șase. Ne-au spus că au dat peste o placă de vânt care părea că pleacă cu ei la vale și au făcut cale intoarsă. Am stat cu ei cât au strâns cortul, ne-au dat câte un ou fiert (aveau cu ei un carton cu 10 ouă fierte), am băut un ceai și apoi m-am băgat din nou in cort și am mai dormit puțin. După prânz am urcat până la 3900 m, unde am stat aproximativ o oră, parte a programului de aclimatizare. MA ne măsura permanent saturația de oxigen. Ajunsesem la 80% ceea ce era bine.

Ne pregăteam pentru vârf, pe care urma să urcăm in acea nopate. Eram incă nehotărâtă dacă să urc sau nu. Ceilalți parteneri urcau mai repede și nu aș fi vrut să le ingreunez traseul. Incepusem să imi spun că oricum am depășit ceea ce făcusem până atunci, așa că poate e mai bines să rămân la cort. I-am spus asta și lui MA. El insă a venit cu o propunere, să urc cu el in coardă și va merge in ritmul meu. Era de acord să se intoarcă cu mine dacă simțeam că nu mai pot. Doar pentru vârf ai venit- mi-a spus el. Cum să renunți acum!

Am acceptat imediat propunerea, aveam un backup de siguranță in cazul in care aș fi simțit că nu mai pot.

S-a stabilit să plecăm la ora trei dimineața. Eram noi, cei patru români și cu Archil, o echipă de trei din Ungaria și una de patru din Georgia. Toate echipele am plecat la aceeași oră.

Rucsacul pentru vârf l-am pregătit inainte de culcare. Am incercat să iau cât mai puține lucruri, să fie cât mai ușor. Apă in care am pus pastille de rehidratare. Nu am putut să iau ceai cald pentru că a căzut o piatră mare pe termos și mi l-a indoit, L-aș fi luat degeaba, nu mai ținea cald. Două trei batoane de ciocolată, trei geluri energizante, magneziu, nurofen, incă o pereche de mănuși, baterii de schimb pntru frontală.

Ne-am echipat cu colțari, piolet și un băț de trekking, frontale, ne-am legat in coardă, eu cu Marian și Ruxi cu Dorian și Archil, și am plecat la drum.

Eu cu Marian eram ultimii, după echipa din Georgia. Primii erau Ruxi cu Dorian și Archil, urmați de echipa din Ungaria.

La inceput traseul pornește pe o curbă de nivel, unde se merge ușor, după care incepe un urcuș foarte accentuat. Zăpada era inghețată, motiv pentru care s-a format coadă la urcarea pe această porțiune. După un urcuș accentuat de vreo 100 m, a urmat un urcuș mai domol. Mergeam după georgieni care insă urcau foarte incet. MA mi-a zis să incercăm să ii depășim, numai că pentru asta a trebuit să măresc mult ritmul. După ce i-am depășit a trebuit să ne oprim, să imi reglez respirația. Ne-au luat-o iar ianinte, dar mergeau mult mai incet decât noi. Până la urmă s-au oprit și i-am depășit, lăsându-i mult in urmă. Mergeam pe ghețar, așa că au apărut crevasele. Am trecut peste una mare, care mi-a dat emoții. Când eram pe la 4100 m a inceput să se ivească zorile. Am depășit și echipa din Ungaria și i-am ajuns din urmă pe prietenii noștri. De acum eram convinsă că voi ajunge pe varf. Era greu, mă mai opream, respiram cu greutate, dar mergeam totuși bine, in ritm cu ceilalți.

Am ajuns intr-o șa, la 4200 m. Urma o cățărare pe o porțiune stâncoasă, cu pietre instabile și sfărâmicioase. Dar peisajul era de vis. Soarele răsărise, eram deasupra unui ocean de nori. Varful Elbrus, Ushba și alte culmi inzăpezite ale Caucazului se ridicau in soare. E greu de spus in cuvinte ce am simțit atunci, cât de frumos era totul. Din păcate nu puteam să stăm prea mult, opririle erau scurte, nu trebuia să ne ia frigul sau să ne ieșim din ritm. Aveam noroc, vremea era excelentă.

Am reușit să trec de acea parte de cățărare, după care a urmat o porțiune de urcuș cu zăpadă inghețată. Il vedeam inainte pe Archil cum săpa cu pioletul trepte in gheață, și așa știam ce mă așteaptă. Sincer, nici nu am realizat când am urcat și pe acolo, Doar m-am oprit să imi trag sufletul, in momentul in care am intalnit un loc mai plat. Urma o porțiune de creastă foarte ingustă și expusă, Erau porțiuni late cam de 15 cm, cu hău adânc de o parte și de alta. De obicei, când traversez astfel de porțiuni mă uit doar unde pun piciorul, nu privesc nici in stanga nici in dreapta, nu vreau să știu cât de mult e până jos. Acum insă, am realizat cât de ingustă e creasta și ce expusă este abia la intoarcere. Eram prea concentrată, cu adrenalina la maxim, totul era prea frumos, așa că am mers fără emoții pe această porțiune. Vârful era din ce in ce mai aproape, eram la 4700 m. Hai ca mai aveam puțin. Totul era să mai am putere și pentru intoarcere. Știam că la coborâre era mult mai greu.

Continuam să urc, mă mai opream să imi umplu sufletul cu frumusețea din jur și să imi mai reglez respirația. Eram acum impreună, toți cei patru români și cu Archil. Vârful era tot mai aproape, 50,30,20m hai, incă 10 m. Atunci colegii de drum mi-au făcut o surpriză. Mi-au spus să calc eu prima pe vârf. Știau cât mi-am dorit să ajung pe vârf și că pentru mine, la vârsta mea, era o mare realizare. A fost momentul in care mi-au dat lacrimile. Am parcurs cu greu ultimii metri, iar cand am ajuns pe varf am izbucnit in plans. De fapt, era un amestec de plans și ras, eram fericită și parcă nu imi venea să cred. MA a filmat acele moment. Nu aveam cuvinte, parcă era un vis. E greu de spus ce am simțit atunci. Parcă uitasem de toată greutatea urcușului, de toată oboseala. Ne-am felicitat, am făcut poza de grup pe varf și am mai făcut câteva fotografii. Bătea vântul destul de tare pe vârf, nu puteam zăbovi prea mult, deși era greu să ne desprindem. Mai aveam totuși un drum lung de făcut, poate mai greu decât cel de la urcare. Acum eram și obosiți, coborârea e grea, trebuie sa fii foarte atent unde și cum pui picioarele.

Cu greu ne-am desprins de vârf și am luat cale intoarsă. Coboram acum pe o zăpadă dezghețată, mai grea decât cea de la urcare. La intoarcere ne-am intalnit cu echipele din Ungaria și Georgia care incă nu ajunsesera pe varf. Urmau să atingă și ei varful. Coborârea a fost extenuantă pentru mine. Ultima parte abruptă abia am reușit să cobor. Până la urma m-am lăsat in alunecare controlată in coardă, asigurată de MA. Picioarele nu mă mai ascultau, pur și simplu mă clătinam. Am ajuns pe la ora 15.00 la cort, după 12 ore de mers. Mi-am scos colțarii, am lăsat rucscacul și am adormit imediat ce am intrat in cort. După vreo două ore mi-am revenit și am fost in stare să merg la locul cu semnal și să anunț familia și prietenii că am reușit.

Eram foarte fericită, obosită dar in al noualea cer.

A doua zi dimineața am strâns corturile și am plecat spre locul de unde urma să ne ia mașina. Vremea nu mai ținea cu noi, a plouat in prima parte a zilei. Dar, cand am ajuns pe la 3200 m, acolo unde am dormit in prima noapte, a ieșit soarele. Abia așteptam să ajungem la pensiune, să ne spălăm și pe urmă să sărbătorim reușita.

A fost din nou grea coborarea, și asta pentru că eram foarte obosită. Nu imi revenisem și, ceea ce era și mai rău, nu mâncasem. Nu puteam să mănânc, din cauza oboselii și a altitudinii. Doar supă puteam, dar nu mai aveam. M-am intors aproape cu toată mancarea inapoi.

Totuși, am ajuns la locul de intalnire cu mașina, la capătul domeniului schiabil. Reușisem! Ne-am făcut o fotografie de sfârșit, ne-am urcat in mașină și am pornit la drum spre pensiune.

Seara am sărbătorit cum se cuvine, cu cha cha (un fel de palincă georgiană), mult vin și mâncare bună.

Următoarea zi am plecat spre Kutaisi, unde am stat o noapte după care am luat avionul și ne-am intors la Budapesta.

A fost o expediție frumoasă și grea, aventura vieții pentru mine. Am invățat multe, despre munte și despre mine. Am reușit să mă autodepășesc, să mă mobilizez in momentele grele. Dar nu aș fi reușit singură. Am fost permanent incurajată de partenerii de expediție, care mi-au insuflat incredere in mine. Pe munte, echipa și prietenii contează!

Fotografiile atasate sunt făcute de toți participanții. Atașez și două filmulețe cu mine pe varf și pe traseu deși fotografiile nu pot reda in intregime frumusețea și povestea acelor zile.

Cred că am scris un review prea lung, sper să aveți răbdarea de a-l citi până la capăt.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Intreaga zonă este foarte frumoasă. Georgia merită vizitată. Are munți frumoși, cu păduri dese și verzi dar și cu ghețari deasupra acestor păduri. Răuri multe, vegetație diversificată pănă la 3000 m. De vizitat sunt satele vechi, cu turnuri asemănătoare celor din San Gimignano, sate aparținând Patrimoniului Unesco.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Distracția pentru mine a insemnat urcarea vârfului și sărbătorirea reușitei cu mancare și vin bun.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 05.08.23 16:11:15
Validat / Publicat: 05.08.23 16:52:37
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CAUCAZ

VIZUALIZĂRI: 1506 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P29 Un curcubeu peste Caucaz
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44900 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[05.08.23 16:50:22]
»

Cu totul excepțional!

ps: Mie mi s-a părut prea scurt review-ul, nu prea lung!

-

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Georgia, #EXCURSII și CĂLĂTORII - GEORGIA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

webmaster
[05.08.23 17:04:00]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.23 17:17:21]
»

Mulțumesc!

AZEPHONE
[05.08.23 17:17:47]
»

Excelent, felicitari

Un vis implinit

tata123 🔱PHONE
[05.08.23 17:53:26]
»

@Mika: Electrizant! Întreaga povestire te ține cu sufletul la gură. Citeam frază după frază și așteptam să văd ce se întâmplă în etapa următoare.

Oricât de mult te pregătești sufletește înainte, oricât de mult antrenament fizic faci în prealabil, la fața locului totul e de 100 de ori mai intens. Un efort incredibil care a adus un vis împlinit.

O experiență de neuitat. Felicitări!

Michi
[05.08.23 17:58:01]
»

@Mika: Formidabil, am citit reviewul cu mare emoţii şi parcă te vedeam printre cuvintele scrise. Simţeam cum te lupţi cu lipsa de oxigen, cu oboseala dar simţeam şi îndârjirea cu care luptai să-ţi împlineşti un vis. Din ce am citit pe Afa în peste 13 ani, este articolul care m-a impresionat cel mai mult. Bunicabatemunţii, nu există cuvinte de felicitare pentru ce ai realizat.

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.23 17:59:53]
»

@AZE: Mulțumesc!

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.23 18:05:08]
»

@tata123 ????: E adevărat! Acolo aveam impresia ca ar fi trebuit sa ma antrenez mai mult, ca nu sunt comolet pregătită. Știam cam ce înseamnă raul de dar nu știam cum voi reacționa. A fost greu dar a fost foarte frumos! Am vrut sa reușesc! Mulțumesc pentru felicitări!

Carmen IonPHONE
[05.08.23 18:28:21]
»

@Mika: Excepțională reușită! Felicitări din toată inima!

robertPHONE
[05.08.23 19:29:09]
»

Cand eram copil eram fascinat de super eroi, iar principalul erou era Supeman!

Ei bine am crescut si am dat de tine. Ești o super-women, dacă imi permiți iti dau si o poreclă: Supermika!!! ; -)

Tare ce să mai! Ai uitat să le precizezi cititorilor tăi, că ești bunică! Când o să crească mare nepotul tău și o sa-ti cunoască realizările și performanta ta o să fie foarte mândru de tine!

Felicitări Supermika!!!

adrianaglogoPHONE
[05.08.23 20:12:15]
»

@Mika: Vai de mine, am citit intai cu sufletul la gura, am vazut pozele, apoi am reciti pe indelete. Si tot imi bate inima, crede-ma! Captivant, minunat, si actiunea si povestea!

FELICITARI!

PS. M-am uitat la profilul tau, cautand varsta. Cu atat mai mare realizarea. Citind ecourile, am vazut ca esti si bunica. Chiar ca ai cu ce te lauda in fata nepotului!

PS2 nu ti se pare ca e cam scurta povestea? Nicidecum sa fie lunga!

krisstinnaPHONE
[05.08.23 20:23:27]
»

@Mika: 30,20,10 m, pielea de găină și lacrimi, am plâns de emoție și bucurie.

Bravo, felicitări!

Am lăsat treaba, am citit pe îndelete și culmea, am văzut și pozele (ceea ce nu am mai făcut in ultimul timp).

Mă întorc la treabă, mi-a făcut o deosebită plăcere sa te citesc!

MikaAUTOR REVIEW
[05.08.23 21:32:47]
»

@Michi: Mulțumesc! Sunt onorată!

MikaAUTOR REVIEW
[05.08.23 21:38:36]
»

@robert: ????Da, sunt bunica și in curând soacră cu două nurori. Pe 26 august se insoară și mezinul. Dar, ce să vezi! Eu nu mă simt bunică! Dacă vrei ceva poți, indiferent de vârstă și chiar, uneori, de problemele de sănătate (de care am avut și eu, și de care sper că am trecut). Sper ca acest varf să fie un inceput, și să ajung și pe altele, ceva mai inalte. Nu cred că sunt o superwoman, sunt doar o femeie aventuroasă și un pic ambițioasă???? Mulțumesc pentru aprecieri!

MikaAUTOR REVIEW
[05.08.23 21:43:07]
»

@adrianaglogo: Mulțumesc! Aș mai fi avut multe de spus, după ce am scris mi-au venit multe idei, mi-am amintit de fapte, de evenimente amuzante din timpul ascensiunii. Am scris review-ul așa, dintr-o suflare, așa cum am simțit azi dimineață. Sunt bunică, am un nepot de un an și patru luni și in curând voi fi soacră cu două nurori. Dar, asta nu mă impiedică să merg pe munte, și sper să depășesc pragul de 6000 m, poate anul viitor. Mulțumesc incă o dată de aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[05.08.23 21:46:14]
»

@krisstinna: Mulțumesc! Cuvintele tale m-au emoționat. Spor la treabă!

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.23 22:03:46]
»

Mulțumesc!

adrianaglogoPHONE
[05.08.23 22:31:08]
»

@Mika: S-a simtit ca ai scris cu sufletul! Cred ca ai retrait fiecare pas de la 4000 m.

Sa iti traiasca nepotelul, cred ca de-abia astepti sa-l duci pe munte.

Si o sa fii sigur o soacra buna.

Yoda
[05.08.23 22:37:28]
»

@Mika: Felicitari! Este ceva cu totul remarcabil!

Eu nu inteleg cum se poate rezista cu 60 sau 70% saturatie de oxigen. Eu stiu ca sub 88-90 este deja caz de masca cu oxigen. La concentratia asta trebuie sa fii deja plecat de pe lumea asta.

In alta ordine de idei, am vazut mai demult un filmulet pe National Geographic, cred, in care un englez se ducea pe undeva prin Tibet si urma sa faca un traseu considerat sfant de localnici. Omul s-a antrenat luni de zile, era intr-o stare fizica perfecta, atlet, tot ce trebuie. Pana si pantofii, erau din aia speciali, scumpi, superperformanti. Pleaca omul pe traseu (trebuia sa inconjoare muntele de vreo sapte ori, sau cam asa ceva), merge ce merge si incepe sa se simta rau si sa nu mai poata sa mearga. O ia incet, se opreste sa-si revina si... din spate veneau tot felul de oameni mici si galbeni, care mergeau repede, treceau pe langa el, radeau, salutau si plecau mai departe. Din loc in loc se tranteau pe jos si faceau niste flotari, dupa care plecau in pas alergator mai departe. Lucrurile astea pe mine ma depasesc...

Dar, asta nu mă impiedică să merg pe munte, și sper să depășesc pragul de 6000 m, poate anul viitor.

Sper din tot sufletul sa reusesti!

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.23 22:58:57]
»

60% e într-adevăr foarte puțin, e de spitalizare în anumite condiții. Pe munte trebuie totuși sa aștepți sa învețe corpul ca ești la altitudine, sa bei lichide multe și sa mănânci, chiar dacă nu poți și ți se face greata doar la vederea mâncării. Am avut noroc totuși ca organismul meu a răspuns bine, intr-un timp scurt.

În ceea ce privește documentarul de pe NG. Nu exista antrenamente care sa te pregătească pentru altitudine. Cei care merg des știu in general la ce sa se aștepte, și, în unele cazuri organismul își amintește ca a mai fost pe acolo si reactionează mai bine. Dar, cunosc o persoană care, desi a mai fost la altitudini mari, la o tura în Nepal a făcut embolie pulmonara la 4500 m. Probabil ca a fost mai obosit, a urcat brusc la peste 3000 m, un cumul negativ de factori.

Cei născuți însă la peste 3-4000 m nu au probleme de alt., putând urca fără masca chiar și la peste 8000 m. E cazul serpasilor, care urca fără probleme și nu au nevoie de aclimatizare.

Mulțumesc pentru felicitări și încurajări!

Michi
[06.08.23 07:29:15]
»

@Mika: Am vrea să ştim mai multe despre tine. În general pentru o femee nu e obişnuită asemenea performanţă dar când ai şi 50 de ani, este cu totul ieşit din comun. În grupul Amfostacolo Oficial Maria 55 s-a deschis un fir de conversaţie. Subiectul deschis acum este să vorbim despre noi înşine, ca să ne cunoaştem. Până acum s-au spovedit pe scurt patru useri. Nu e vorba de autobiografie ca pe vremuri, ci câteva jaloane esenţiale din viaţa noastră reală.

adrianaglogoPHONE
[06.08.23 11:23:33]
»

@Michi: Eu una chiar aș vrea. Poate că în felul ăsta ma reapuc să scriu pe AFA. Dacă ați știi câte articole am început, dar ceva mă oprește să le termin sș să le postez. Cred că despre mine mi-ar fi mai ușor să scriu. !

Mai sunt și alții de aceeași părere?

Michi
[06.08.23 13:11:35]
»

@adrianaglogo: Da, până acum au scris în scurt despre viaţa lor la Conversaţie, Dan & Ema, Mprofeanu, Chesoiu (activ), Dan Păcurau alias KSV şi eu. Cred că Cornel nu va obiecta să scrii şi un review despre tine la Filozofări şi apoi... pofta vine mâncând. Uite eu vara asta n-am ieşit nicăieri, aproape nici din casă din cauza căldurii şi tot am găsit ce scrie. Duc muncă de lămurire cu fiu-miu să mă ia o zi, până încep copiii şcoala, să-i propun un traseu pe care n-am mai fost şi să oprească maşina la poarta obiectivelor. Apucă-te Michi şi documentează-te, apoi postează! Am scris undeva că mai trebuie să faci şi ce-ţi place.

crismisPHONE
[07.08.23 10:13:36]
»

@Mika: Felicitări, Mika, din toată inima! Ieri dimineață, la începutul unei noi zile aventuroase de concediu, am citit pe nerăsuflate articolul, am apucat să văd și câteva poze, apoi n-am mai avut timp de nimic... Am reluat azi, citit din nou, văzut și savurat foto în totalitate. A doua oară mi s-a părut și mai și! Ești, pur și simplu, fantastică! Ești un exemplu pentru noi toți!

O întrebare nu-mi dă pace: de ce ați abordat partea cea mai grea noaptea? Eu și la lumina zilei risc să mă împiedic de vreo pietricică, noaptea m-ar paraliza pe loc! Scuze dacă-i o întrebare prostească!...

MikaAUTOR REVIEW
[07.08.23 10:19:12]
»

@crismis: Mulțumesc! Pe varfurile inalte, cu traseu mai dificil se pleaca noaptea, cat mai devreme, in funcție de inălțimea varfului, de distanța pe care trebuie să o parcurgi și de dificultate. Asta pentru că mai trebuie să te și intorci, coborârea este mereu mai dificilă decât urcarea pentru că mai intervine și oboseala. Pot fi și schimbări ale vremii, așa că trebuiesc luați in calcul toți factorii, astfel incât să ajungi inapoi la cort, pe cât posibil, pe lumină. Când pleci ești mai odihnit, și, deși nu pare, urcarea este ceva mai ușoară.

k-lator
[07.08.23 11:52:39]
»

@Mika: Excelent, senzațional... nu mai am cuvinte! Am citit cu mare nerăbdare în timp ce derulam în minte filmul tău. Eram acolo și la fiecare sincopă pe care ai avut-o îți ziceam în gând:” Haide, încă puțin, hai că poți! D-aia te-ai dus acolo.” Când ai scris că intenționai să râmâi în tabără, te-am certat: ”Pe bune? D-aia ne-ai scris toate astea, ca să ne lași cu ochii-n soare? Vezi de treabă fată dragă... N-ai cum să renunți! Nu poți să ne faci așa ceva!”

Și iaca, ai ajuns în vârf, ai fluturat steagul românesc și ne-ai umplut și pe noi de emoție. Bravo ție, ești învingătoare, așa cum te știu din toate poveștile tale cu munți! Felicitări din toată inima, Mika! ❤️????????

MikaAUTOR REVIEW
[07.08.23 12:46:47]
»

@k-lator: Mulțumesc! M-ai emoționat????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, AZE, crismis, k-lator, Michi, Mika, tata123 🔱, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Georgia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081817865371704 sec
    ecranul dvs: 1 x 1