Delphi, oracol peste veacuri

TIPĂREȘTE

Timp de secole, din antichitate si pana astazi, Delphi a fost pe rand loc de rugaciune sau de adoratie spre slava lui Apolo, fiul lui Zeus şi al lui Leto si zeu al poeziei, muzicii, dansului, medicinei, pastorilor, colonizarilor, al zorilor si al luminii, loc de intrecere intre tinerii participanti la jocurile pythiene, loc de pelerinaj pentru cei ce doreau sa-si cunoasca viitorul si in sfarsit, loc cutreierat de calatori din toate colturile lumii, veniti aici la intalnirea cu eternitatea stravechii Elade.

Astazi, Delphi este un oras situat in Focida, de-a lungul unui platou semicircular de pe versantul Muntelui Parnassus, cu o larga deschidere spre Valea Pleistos. La aproximativ 15 km sud-vest de Delphi se află oraşul-port Kirrha în Golful Corintean, locul in care ancorau corabiile cu pelerini si negustori porniti catre legendarul oracol.

Dupa unele surse, denumirea localitatii vine de la cuvantul grecesc “delphos”, care inseamna “san”, desemnand astfel locul sub forma de mamelon din varful muntelui Parnassus, care ducea spre o pestera in care vietuia Pythos, un sarpe urias care ii omora pe toti cei ce se apropiau de lacasul sau. La porunca Herei - sotia lui Zeus, dar si spre pierzania lui, sarpele ar fi incercat sa-l omoare chiar pe Apollo, pe cand acesta trecea prin vecinatatea grotei cautand un loc in care sa-si inalte templul. Monstrul a fost insa ucis de sageata lui Apolo, iar locul in care si-a aflat sfarsitul a fost numit Delphi. Dupa alte surse, numele de ‘Delphi’ provine de la “delphinios”, un epitet atasat lui Apollo pentru a reda legatura sa cu delfinii. In cautarea locului potrivit pentru inaltarea templului sau, se spune ca Apolo ar fi venit insotit de preoti din Creta, pe spatele delfinilor.

Oricare ar fi etimologia denumirii “Delphi”, un singur lucru ramane cert: pe aceste locuri s-a pus temelia unui templu inchinat zeului Apolo, care si-a perpetuat faima pretutindeni in lume pentru motivul ca aici era locul unde predictiile viitorului se dovedeau de cele mai multe ori reale si adevarate. Legenda povesteste ca la dorinta lui Apolo, spiritul sarpelui ucis, Pythos, a ramas in grota spre a-i ajuta pe sacerdoti (preotii templului) sa intre in legatura cu zeul si sa afle raspunsul la intrebarile adresate lor de catre muritori. Aceasta comuniune se facea in stare de transa, indusa de vaporii ce se degajau din pamant in interiorul grotelor sacre. Din experienta oracolului a rezultat ca vaporii degajati din pantecul pamintului aveau o putere mai mare asupra femeilor, decit a barbatilor. S-a hotarat de aceea ca numai femeile sa poata intra in legatura cu spiritul monstrului Pythos, pentru a afla previziunile despre viitor. Femeile pythice erau selectate din rindurile tinerelor din Delphi, indiferent de starea lor sociala. Pentru a ascede in randul preoteselor templului, ele trebuiau sa plateasca tributul de puritate, cinste si austeritate... Primele preotese erau fecioare tinere, ne spune istoricul grec Diodor din Sicilia, insa traditia a fost modificata in ziua in care una dintre ele a cazut victima unui viol. De atunci, tinerele fecioare au fost inlocuite cu femei in jur de 50 de ani, de obicei simple taranci din regiune.

La oracolul din Delphi slujeau pe rand, trei preotese. Inaintea fiecarei invocari a spiritului lui Python, ele trebuiau sa treaca printr-un ritual de purificare ce le dadea dreptul sa patrunda în subsolul sfant al templului lui Apolo. Nu era necesar ca acestea sa posede vreun dar special pentru a indeplini aceasta menire, caci erau socotite doar instrumentul lui Apollo. In ziua oracolului, Pythia, preoteasa care urma sa oficieze, se purifica prin mai multe proceduri rituale si imbraca un costum de ceremonie. Apoi se instala in sanctuar, pe un trepied de aur invelit in pielea sarpelui ucis. Acolo, ea respira exalarea sacra (pneuma enthusi-astikon), probabil halucinogena, care se ridica dintr-o crapatura a pamantului. Intra in transa, devenind vocea lui Apolo: tipa, vorbea fara noima, canta, soptea, schimbandu-si neincetat timbrul vocii. Preotii prezenti la ceremonie erau cei care de fapt aveau rolul de a da inteles acelor bolboroseli fara sir: bineinteles ca era in interesul tuturor ca formularile raspunsurilor sa fie cu doua intelesuri, pentru a se potrivi oricarei situatii.

Tot din surse istorice aflam ca aflarea adevarului si a viitorului nu era un demers ieftin. Cei ce doreau sa gasesca raspunsuri la intrebari erau obligati sa plateasca un costisitor tribut ritualic: dupa ce asteaptau adesea mai multe zile pana sa le vina randul, zile consacrate de obicei ofrandelor, jertfelor si purificarilor, pelerinii trebuiau sa cumpere o prajitura foarte scumpa pe care sa o ofere zeului pe un altar din fata sanctuarului, apoi pe un alt altar, ei erau obligati sa jertfeasca o oaie sau o capra. Dupa aflarea raspunsului, daruiau templului lui Apolo si preotilor lui obiecte scumpe din aur, pietre pretioase, animale , fructe si grane. Nu e de mirare astfel ca templul din Delphi era plin de comori si cel mai bogat din Elada antica.

Legendele si istoria ne vorbesc de multe profetii celebre ale oracolului de la Delphi, care au facut ca prestigiul acestuia sa depaseasca cu mult hotarele vechii Grecii.

Astfel, Cressus, ultimul rege al Lidiei, adresandu-se oracolului cu intrebarea “cum se va termina razboiul cu regele persilor (Cirus al II-lea) ? ”, a primit urmatorul raspuns: “daca vei trece raul de granita Kalis, vei distruge o mare imparatie “. Pythia nu a precizat si numele imparatiei, iar regale lidian, interpretand cu modestie raspunsul in favoarea sa, a continuat razboiul, a fost invins si luat prizonier, iar Lidia a fost inglobata imperiului persan, pierind astfel de pe harta lumii.

Probabil cea mai cunoscuta profetie a oracolului de la Delphi este cea legata de raspunsul la intrebarea atenienilor privind oportunitatea de a porni sau nu razboi impotriva armatelor regelui persan Xerxes, cel care deja cucerise cateva cetati grecesti. Phytia le-a raspuns: “doar intariturile de lemn pot salva Atena”. Temistocle, cel ce a decriptat mesajul, i-a sfatuit pe atenieni sa-si intareasca apararea pe mare, construind o puternica flota de vase usoare, din lemn. Batalia de la Salamina care a urmat a marcat o victorie rasunatoare a atenienilor asupra persilor si a intarit prestigiul oracolului de la Delphi.

Importanta sanctuarului de la Delphi a inceput sa decada dupa anul 370 i. ch. , cand se pare ca a cazut victima unui puternic cutremur si a unui incendiu devastator. Incercarile de restaurare din vremea imparatilor romani Domitian, Hadrian si Iulian n-au putut stopa declinul asezamantului, declin care a culminat in secolul V d. ch. cu decretul de desfiintare emis de imparatul Theodosiu, ca raspuns la presiunile crestinilor, care acuzau practicile pagane ale oracolului ca fiind legaturi cu diavolul, iar zeii greci ca fiind simple simboluri, departate de adevarata fata a lui Dumnezeu.

M-am aflat la Delphi in toamna anului 2008, cand am facut, cum am mai spus cu alta ocazie, un circuit mai lung prin Grecia.

Veneam dinspre Atena, aflata la cca 188 km distanta si am poposit aici pentru mai putin de jumatate de zi (mai precis trei ore), nu ca un calator din trecut venit sa-si afle destinul sau raspunsul la intrebari de viata mai banale sau mai complexe, ci ca un trecator obisnuit, dornic doar sa admire frumusetea inegalabila a locurilor si sa paseasca pe “buricul pamantului’, acolo unde vechii greci au lasat tuturor generatiilor urmele civilizatiei lor unice.

Accesul in incinta rezervatiei arheologice declarata monument al umanitatii si inclusa in patrimoniul UNESCO se face contraplata. Spre rusinea mea, nu-mi amintesc care a fost pretul biletului, dar nu va faceti griji: doar pentru vizitarea sitului arheologic pretul este accesibil tuturor. Mai scump este biletul de acces spre toate locurile de vizitat in zona acestui obiectiv turistic, intre care Muzeul de antichitati aflat in afara sitului, dar chiar la intrare. Cum ne aflam intr-un circuit, deci aveam un program stabilit pe fragmente de timp alocate fiecarui obiectiv de vizitat, nu ne-am permis sa vedem (din pacate) si muzeul sau alte ruine aflat in vale.

In interiorul perimetrului care delimita situl arheologic nu am beneficiat de ghid, pentru ca aceste prestari de servicii erau atribuite doar ghizilor locali si probabil autorizati. Asa ca ne-am multumit cu explicatiile de rigoare, din care am redat fragmente in expunerea de mai sus, pe care ghidul nostru ni le-a oferit pe drum, in autocar. Nu ne-a ramas decat sa cutreieram in mici grupuri aleile parcului arheologic, sa exploram ruinele, sa facem fotografii, sa urcam pana la grota legendara, sa poposim pentru cateva minute la umbra vreunui chiparos sau maslin, sa zabovim indelung pe bancile de piatra ale Teatrului antic, perfect conservat, pentru a admira Templul doric - sanctuarul lui Apolo si centrul lumii in viziunea grecilor antici, marcat de o piatra de forma conica, si splendidul peisaj al vaii Pleistos, etalat pe tot orizontul pana spre Golful Corinthic. Cineva a avut chiar inspiratia sa recite jos, in arena, cateva strofe din Luceafarul lui Eminescu. Sonorizarea naturala a fost extraordinara! De sus, de pe ultimul rand al amfiteatrului se auzeau pana si soaptele celor de jos. Mi-am imaginat atunci trairile si extazul vechilor greci, care candva ascultau acolo incantatiile preotilor sacerdoti, odele si imnurile de slava adresate lui Apolo si nimfei lui, Cassotis, despe care spune legenda ca vietuia si ea pe aceste meleaguri. Teatrul gazduia de asemenea si Festivalul Jocurilor Pythiene, o intrecere sportiva care se desfasura ca si Jocurile Olimpice, o data la patru ani.

Timpul a trecut repede si am fost obligati sa ne intoarcem la autocar. Locul de parcare se afla insa la intrarea in localitatea Delphi, adica la o departare de aproape 1 km. Ne-a facut placere tuturor sa strabatem aceasta distanta, de-a lungul unei sosele impecabile, marginita de abisul vaii Pleistos. Peisajul de munte tipic mediteranean şi văile cu povârnişuri line care coboară spre câmpii de măslini, câmpuri de bumbac şi vii, este fermecator! Am admirat deopotriva pe acest drum panoplia stindardelor natiunilor care au aderat la Uniunea Europeana, intre care si drapelul Romaniei.

Dupa ce am explorat timp de vreo 10 minute strada principala a localitatii, la ora prestabilita ne-am “imbarcat” in autocar si am pornit spre urmatoarea destinatie: Paralia Katerini. Drumul pana acolo a fost la fel de spectaculos, iar zona Golfului Corinth, privita de la departarea caii rutiere parea o bijuterie stralucitoare: muntele se imbratiseaza cu marea si amandoua cu cupola albastra a cerului. Ghidul ne-a explicat ca zona este atractiva nu numai pentru peisajul deosebit, cu totul altfel decat in zona de est a Greciei, unde decorul e sarac in vegetatie naturala, ci si pentru statiunile turistice amplasate in zona, functionale tot timpul anului si foarte accesibile ca pret. Cele mai vechi staţiuni de schi din Grecia -- Kellaria şi Fterolaka – sunt amplasate pe pantele estice ale regiunii Parnassus, deasupra frumosului oraş Amfiklia. Începutul primăverii atrage după sine către stâncile de la Amfiklia si zeci de împătimiţi ai deltaplanului, iar ospitalitatea localnicilor de aici, gata sa-ti fie ghizi de drumetii inedite, este proverbiala.

E ciudat ca desi am convingerea ca aceasta a fost cea mai frumoasa experienta a mea in Grecia, am atat de putin a povesti despre acele meleaguri pline de legende si de istorie… Mi-a ramas in memorie mai mult peisajul cu totul incantator, cu adevarat zeiesc, daca ii pot spune asa si legenda sarpelui Pythos ucis de Apolo. Poate de vina e lipsa ghidului care sa ne fi insotit la ruinele oracolului si sa ne fi explicat ce inseamna fiecare piatra, fiecare zid in ruina, fiecare coloana de piatra. Cred de aceea si simt ca o intoarcere la Delphi intrun oarecare viitor mi-ar fi nu numai utila, dar si necesara!

Voua, dragi cititori, nu va ramane decat sa va convingeti cu ochii vostri, la fata locului, ca ceea ce am descris aici nu e decat o mica particica din incantarea si bucuriile vizitei la Delphi.

---

VIZUALIZĂRI: 10203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI